Radu Golban: Europa şi povestea Albei ca Zăpada

Preluare dupa blogul Prioritate de dreapta

„A fost odată ca niciodată mijlocul iernii şi fulgii de nea cădeau precum penele din cer”, astfel începe basmul Albei ca Zăpada. Tot aşa, în mijlocul iernii, Europa capătă noi contururi. Pentru unii, basmele sunt depăşite, pentru alţii, din contră, terapia prin basme devine din ce în ce mai populară, deoarece surprinde proiecţiile dorinţelor şi temerilor oamenilor. Astfel privite lucrurile, nu există argumente împotriva citirii basmului psihologic al Albei ca Zăpada, pentru o mai bună înţelegere a politicii, ca basm pentru adulţi cu referinţă la realitate. De aceea, apare ca evidentă posibilitatea de a ilustra rolul Germaniei în Europa cu un basm german.

Ce aflăm despre Albă ca Zăpada, din textul basmului? Ştim că tatăl ei, regele, şi-a luat o altă soţie după moartea reginei, despre care se spune că ar fi mândră şi trufaşă şi nu ar putea să sufere să fie întrecută în frumuseţe de altcineva. Prin crearea Imperiului German sub Wilhelm al II-lea, în Europa s-a transformat masiv raportul de forţe, ca urmare a apariţiei şi hegemoniei Germaniei. Prin atitudinea proprie unei mame vitrege faţă de Europa de Sud-Est, cu ocazia Congresului de la Berlin din 1878, se pot detecta primele trăsături ale noii soţii de rege, care este Germania în raport cu Europa-care ar fi Albă ca Zăpada.

La întrebarea eternă a reginei: cine e cea mai frumoasă din ţară, răspunsul conform căruia Albă ca Zăpada este cea mai frumoasă din ţară, trebuie să o fi îngrijorat realmente. Aceasta îi ordonă unui vânător să o ducă pe tânără în pădure şi s-o omoare acolo. Mama vitregă trebuie să fi aflat, întrebând oglinda cine e cea mai frumoasă din ţară, că ordinul adresat vânătorului nu a fost dus la îndeplinire şi Albă ca Zăpada e bine mersi.

Cum a arătat situaţia aceasta, transpusă în Europa? Contracte comerciale cu scopul de a împiedica industrializarea acestor ţări şi o povară fiscală apăsătoare fără echivalent în poveste, ce au fost urmarea cumpărării suveranităţii acestor state de către Berlin. Pretenţia de lider a Germaniei în Europa, aşa cum a fost ridicată deja la începutul secolului al XX-lea de către liberalul german timpuriu, Friedrich Naumann, nu e cu nimic mai prejos faţă de pretenţia de unicitate a mamei vitrege „Germania” , în ceea ce priveşte frumuseţea.

Astfel, federaţia imperială a statelor central europene trebuia să se arate numai în exterior ca fiind formată din state suverane, însă în realitate să fie sub conducere germană. Curând după aceea, drumul suveran al statelor europene după Versailles trebuie să fi iritat Germania aşa de mult, încât chiar nouăzeci de ani mai târziu, ministrul de finanţe federal, W. Schäuble, opinează, precum o mamă vitregă, că Primul Război Mondial ar fi dus suveranitatea în Europa ad absurdum.

De asemenea, regina, prin şiretlicuri acum în noua cale, alias avânt, către est, îmbrăcată precum o negustoreasă bătrână, încearcă să îşi vândă mărfurile prin chemări sonore. „Mărfuri bune de vânzare!”, „Marfă frumoasă şi bună” strigă ea tot timpul către Albă ca Zăpada. Folosindu-se de pretextul unui comerţ corect, bătrâna le-a ademenit pe aceste ţări în dependenţa faţă de ea şi în perioada interbelică, a oferit, în sistem de clearing numai pe hârtie, preţuri peste piaţa mondială, pentru a obţine, astfel, acces la materiile prime şi produsele agricole.

Ca şi mama vitregă a Fraţilor Grimm, Germania s-a folosit întotdeauna de şiretlicuri, pentru a penetra statele europene. Foarte expresiv a formulat aceasta Dr. Wolff de la Banca Centrală a Reichului: „Tendinţa noastră este, acum, aceea de a determina statele europene prin şiretlicuri şi poate prin violenţă, să îşi vândă produsele către Germania şi să îşi lase soldurile la Berlin, dacă apar….”

Cum se continuă basmul Fraţilor Grimm? Atunci aduce mama cea vitregă un corset multicolor şi Albă ca Zăpada crede că o poate lăsa pe cinstita doamnă înăuntru. Şi Germania a opinat întotdeauna, public, că oferă statelor Europei preţuri corecte şi a fost privită în aceasta ca fiind un partener corect şi serios. Tot astfel, a recomandat grupul de lucru „Europa“ din Ministerul de Externe al Reichului sub Ribbentrop ca Germania să se prezinte în Europa, întotdeauna, ca fiind o ţară socială, solidară şi tolerantă. Şiretlicul lui Wolff a fost valabil, desigur, pentru indicaţiile interne de lucru, ca şi pentru intenţia mamei vitrege de a o ucide, prin încorsetare, pe Albă ca Zăpada.

Deoarece piticii au tăiat corsetul, Albă ca Zăpada a fost salvată, la fel cum aliaţii au salvat Europa şi au scăpat-o de creditele stoarse de Germania de la ţările din Europa de Sud-Est prin clearing.

Din nou, mama vitregă se decide să o ucidă pe Albă ca Zăpada, după ce, data următoare când este întrebată, oglinda o indică tot pe Albă ca Zăpada, ca fiind cea mai frumoasă din ţară. De data aceasta, regina îmbrăcată ca o femeie bătrână, încearcă să o ucidă pe Albă ca Zăpada cu un pieptene otrăvit. Din nou, ea strigă „marfă bună de vânzare! de vânzare!”, pentru a o amăgi pe Albă ca Zăpada. Din nou, Europa nu prinde de veste că, în spatele intenţiei de faţadă, de a încuraja comerţul liber prin îndepărtarea barierelor vamale, pândeşte un plan pentru impunerea hegemoniei la nivel continental. Pieptenul nu trebuie să pieptene, de data aceasta, doar părul cel frumos al Albei ca Zăpada, ci să impună politica de reglementare germană în Europa, după dorinţele germane. Otrava acestei politici regulatorii se află în ostilitatea sistematică a liberalismului anglo-saxon, reprezentat de pieptene, de a crea o cale specială germană, prin conducerea economiei de către stat, în contrast cu mişcarea liberă a forţelor economice. Economia europeană, pieptănată conform ordinii germane, este, de asemenea, capabilă să reducă, prin euro, competitivitatea statelor membre şi să le dezindustrializeze, precum planul de patru ani al lui Göring pentru restul Europei.

După ce şi cea de a doua încercare a reginei de a o omorî pe Albă ca Zăpada a eşuat, regina se deplasează îmbrăcată ca o ţărancă la casa Albei ca Zăpada, pentru a o ucide cu un măr otrăvit. Fără a face aluzii la aspectul exterior al anumitor politicieni, chiar şi azi, în orientarea Germaniei în Europa, capitalul politic este elementul fără vizibilitate. Mărul otrăvit politic nu ar cădea departe de pomul cunoaşterii stabilităţii, dacă toate criteriile fixate după standarde germane n-ar fi dus state întregi pe marginea prăpastiei.

În numele unei cunoaşteri superioare, trebuie ca acum, la final, cetăţenii de la marginea Europei să protejeze de ruină creditorii, printr-o povară fiscală apăsătoare, chiar dacă criza euro din Grecia sau Spania este, în realitate, o criză a instituţiilor de credit germane şi franceze. Este mult prea frivol să învinovăţeşti aceste state de a fi trăit peste posibilităţile lor şi să treci sub tăcere faptul că motorul exporturilor germane este cel mai mare beneficiar al subvenţiei pentru export, deviate prin statele din restul Europei. Astfel, apare impresia că acestor state li s-au dăruit bani aproape cum regina i-a dăruit Albei ca Zăpada mărul otrăvit. În vreme ce Albă ca Zăpada cade răpusă imediat, guvernele Greciei şi Italiei, conduse de oameni de ştiinţă, sunt strâns legate de noţiunea pomului cunoaşterii. În afara constrângerilor de economisire, guvernele tehnocratice abia pot să sporească competitivitatea ţărilor lor şi să frâneze şomajul în creştere. Singurul rezultat este ruinarea păturii de mijloc, vânzarea furnizorilor de utilităţi de stat la preţuri de dumping şi cedarea infrastructurii către creditori aproape pe gratis.

Suntem martori, atât în basme, cât şi în politică, la încercarea violentă a „mamei“ de a impune fiicei un „outfit”.

Aici este, totuşi, sarcina şi şansa statelor europene de a-şi dezvolta un stil propriu, de a se prezenta cu „îmbrăcăminte şi frizură”, în sensul propriilor linii de producţie şi propriei politici economice şi astfel cu propriul stil de viaţă, şi să îşi definească propriul caracter, fără a trebui să vorbească neapărat germană. În aceasta constă frumuseţea de invidiat a Europei. Desigur, Germania ar răspunde, atunci când este întrebată de legătura ei cu Europa, că ar dori „numai bine“ pentru ea şi că inima i-ar bătea pentru Europa.

Violenţa subtilă a mamei, împreună cu o retorică zgomotoasă a stabilităţii, nu este mai puţin periculoasă decât invidia faţă de frumuseţea Albei ca Zăpada. Când principiile directoare devin suferinţe şi fiica maturizată sau Europa, se scoală din somnul cel adânc pentru confrunta o asemenea mamă cu adevărul profitului în Europa, se poate doar spera că Germania nu va reacţiona chiar aşa de rău precum regina.

SPUNE ȘI TU !

>> Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler (I)