Ticălosul tabu originar

Prioritate de Dreapta

Oligarhia a instituit un tabu asupra criticilor la înstrăinarea şi distrugerea patrimoniului naţional (prin "privatizare"), şi mai ales a celui industrial. Sarcinile s-au împărţit aşa: "stânga" a lansat lozinca "(Noi) nu ne vindem ţara !" încă din 1990, "dreapta" a preluat-o ca exemplu de "propagandă comunistă" (evident, scenariul propagandei cerea această succesiune). Ce ironic ! Chiar "stânga" a aplicat-o în sens invers, distrugerea bazei industriale a României aparţinându-i în cea mai mare parte. Iar "dreapta" lăuda "miniştrii reformişti" din guvernele Roman, Văcăroiu şi Năstase.
Electoratul de stânga n-a receptat real jocul "stângii" (au dispărut 4 milioane de locuri de muncă şi peste 1200 de întreprinderi în 25 de ani !), iar cel de dreapta încă mai consideră că "reformă" înseamnă cedarea controlului pârghiilor politico-economice "unora - eventual, 'de-afară' - care ştiu mai bine ce-i de făcut".

3 comentarii :

Riddick spunea...

J’accuse l’oligarchie

1) J’accuse l’oligarchie occidentale de provoquer les crises pour mieux mettre en tutelle les peuples afin d’ouvrir la voie à un gouvernement mondial.

L’oligarchie n’échoue pas à trouver des solutions aux différentes « crises », qu’il s’agisse du chômage, de l’immigration, de la natalité ou de l’insécurité. Ces « échecs » constituent en réalité pour elle autant de succès car le choc et le chaos font partie intégrante de sa stratégie.

J’accuse l’oligarchie d’avoir systématisé la pratique du choc théorisée par les néo-libéraux de l’Ecole de Chicago dans les années 1970, comme moyen d’imposer des réformes économiques et sociales contre la volonté des peuples.

J’accuse l’oligarchie d’encourager la succession des « crises » afin de diminuer la résistance du corps social, de propager l’angoisse et de provoquer un état d’hébétude chez ceux qui y sont soumis afin d’inhiber leurs capacités de réaction et d’opposition politiques.

– L’insécurité conduit ainsi les citoyens au repli sur soi, ce qui contribue à leur démobilisation politique et à affaiblir la légitimité des Etats. Elle permet aussi une privatisation rapide des fonctions souveraines de l’Etat pour le plus grand profit du « marché ».
– Le terrorisme permet de renforcer le contrôle de la population et notamment d’Internet et des nouvelles technologies de communication.
– L’immigration profite au patronat mais elle sert aussi à démoraliser les Européens, en leur donnant le sentiment de ne plus se sentir chez eux.
– Le chômage propage l’inquiétude devant l’avenir et la docilité des salariés vis-à-vis des employeurs.
– La crise des dettes souveraines permet de mettre en tutelle la politique économique des Etats et de promouvoir toujours plus de solutions libérales pour « rétablir les comptes publics ». Ces politiques libérales en retour déconstruisent les protections sociales, renforçant l’isolement et la dépendance des individus.
– L’écologisme et la thématique du réchauffement climatique offrent enfin de nouveaux prétextes à propager l’anxiété et légitimer l’augmentation des réglementations, des contrôles et à la réduction des libertés concrètes.
J’accuse l’oligarchie au pouvoir en Occident, non pas de se montrer incapable de résoudre les « crises » mais, au contraire, de les provoquer, de les orchestrer et de les entretenir. Car chaque crise offre de nouveaux prétextes pour avancer dans la voie de la « gouvernance » mondiale qu’elle appelle de ses vœux. [...]

http://www.polemia.com/jaccuse-loligarchie/

aprilie 14, 2014

Riddick spunea...

Hongrie : large victoire des conservateurs et des « populistes »

[...] Une gauche libérale et des conservateurs solidaires

Le Fidesz est en conflit avec Bruxelles du fait de son opposition à toutes les orientations libérales-libertaires des « experts » de la Commision. Parti authentiquement conservateur, il entend privilégier l’intérêt national, la lutte contre les multinationales, la critique de la marchandisation généralisée et le modèle familial traditionnel – selon la nouvelle constitution hongroise, le mariage est l’union entre une femme et un homme… De plus, Viktor Orban est dirigiste en matière économique, il taxe lourdement les banques, il a refusé d’appliquer les mesures d’austérité imposées par l’Union européenne et il a même procédé à des nationalisations. Tout cela ne plaît pas du tout à Bruxelles mais semble convenir aux Hongrois qui ont vu les prix de l’électricité et du gaz baisser, le chômage reculer et la croissance remonter à 1,4% (elle devrait être de 2% cette année).

Comme en France, la gauche hongroise est sur une ligne bruxelloise, c’est-à-dire libérale et libertaire, favorable à la mondialisation menée par les entreprises transnationales et au capitalisme dans sa version libérale. On assiste donc en Hongrie à une inversion des pôles politiques, la « gauche » devenant la « droite » et vice versa ; cette inversion préfigure peut-être ce qui pourrait se passer demain en France.

Le Jobbik, qui a progressé cette année grâce au polissage de son style et de son discours, a bénéficié des voix des déçus du Fidesz mais aussi de celles de nombreux électeurs socialistes et communistes qui ne partagent pas les valeurs de la gauche boboïsée.

http://www.polemia.com/hongrie-large-victoire-des-conservateurs-et-des-populistes/

aprilie 14, 2014

Riddick spunea...

And you buy this bullshit
At soul level,
And you plead for more of the same
From the idiot box
In the corner.

We're in a Lot of Trouble, TV Is A Goddamned Amusement Park

My name is Television
And I spit in your face.

The more time you spend
Watching
My calculated froth
And manipulative bubble,
The more your intelligence
Is diminished,
The more your immune systems
Are weakened,
And the more my subliminal
Control messages
Raise your fears
And remove your money.

My name is Television.
I foment fear,
I foment anxiety,
I purvey insecurity,
I huckster shifting images
Of universal bad news,
Loud images
Of angry voices,
Persistent images
Of helpless victims,
Unavoidable images
Of starvation among plenty,
Of disease among wholeness,
And of poverty among abundance.

I amplify
Your sense of unsafeness
And looming victimhood,
And the encroaching evil
Of the other.
I amplify
Your sense of the enemy. [...]

My name is Television.
I laugh at you,
Not with you.
And I am curious:
Who do you laugh with?
And which joke
Amuses you
Most of all?

http://riddickro.blogspot.ro/2012/07/and-you-buy-this-bullshit-at-soul-level.html

"Nu este nevoie de ameninţările lui Putin pentru ca gazele să fie scumpite. Gazele se scumpesc în România din cauza faptului că aşa s-a decis la Bruxelles."

Prioritate de Dreapta



ZIUAnews :
Exclusiv: Ilie Şerbănescu, în contextul scrisorii lui Putin: Deocamdată nu ne supunem unor riscuri economice
Analistul economic Ilie Şerbănescu a declarat, pentru ZIUAnews, că, deocamdată, România nu se supune unor riscuri economice în cazul sistării exporturilor de gaze ruseşti. Acesta a spus însă că există un grad ridicat de epuizare a resurselor din ţara noastră, iar în măsura în care diferenţa de necesar este acoperită de Rusia, "trebuie să ne gândim la acest lucru".
„Riscul nu există deocamdată, din cauza faptului că, de pildă, după câte ştiu, în luna aprilie importurile de gaze din Rusia n-au mai reprezentat decât 4% din consum. Deocamdată nu ne supunem unor riscuri economice, la iarnă poate da. În perspectivă, sunt riscuri, legate în primul rând de faptul că există un grad ridicat de epuizare a resurselor de gaze din România şi în măsura în care diferenţa de necesar de gaze este acoperită din Rusia, sunt riscuri, trebuie să ne gândim la acest lucru. Nu este nevoie de ameninţările lui Putin pentru ca gazele să fie scumpite. Gazele se scumpesc în România din cauza faptului că aşa s-a decis la Bruxelles. Această acţiune, incalificabilă din punct de vedere economic, se numeşte liberalizarea pieţei gazelor. În virtutea acestui lucru stabilit la Bruxelles, fără niciun temei economic, pur şi simplu i se interzice României să îşi folosească resursele de gaze pentru propria dezvoltare, pentru că trebuie să plătească, pe resursele de gaze româneşti, preţurile impuse pe plan european, respectiv preţurile pe care le plăteşte Germania ţării care o aprovizionează şi anume Rusia. Cei mari nu sunt ameninţaţi, să fim serioşi. Rusia nu îşi va permite să nu mai exporte în Germania. Asta este doar o ameninţare la adresa Uniunii Europene. În plus, Occidentul are o problemă. Dacă forţează nota faţă de Rusia, o forţează pe aceasta să îşi trimită resursele pe care le are spre China şi Asia. Aceasta este o problemă globală, de care nu cred că este interesată nici America şi nici UE. Este un război de ameninţare, nu văd pe cineva în mod real gata de un război real în momentul de faţă", a afirmat Ilie Şerbănescu.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis, joi, o scrisoare principalilor lideri ai statelor europene. În capul listei se află Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova. Liderul de la Kremlin ameninţă cu oprirea distribuţiei de gaze către Ucraina de către gigantul rusesc Gazprom.

"Apusul epocii baronilor în România"

Prioritate de Dreapta

Schimbarea bazei de putere a partidelor, ruperea sa de nucleele locale. Oligarhizarea de obedienţă externă, ambalată ca "luptă anticorupţie".
Simultan, se duce o propagandă subliminală contra noţiunii de judeţ:

"Scoaterea județului din conștiința colectivă și înlocuirea lui cu regiunea, nu numai că va readuce România mai aproape de un proiect de care conștiința colectivă este străină - "România, stat federal" (federația presupune regiuni cu diferențe culturale si chiar etnice majore), dar va anihila unul dintre puținele repere administrative din conștiința statului la nivelul publicului."

pesurse.ro :

După 2000 în folclorul politic românesc a apărut un nou termen care a prins repede la publicul din țara noastră și anume acela de „baron”. Baronul era cunoscut în perioada 2000-2004 drept liderul social-democrat dintr-un județ, care tăia și spânzura după bunul său plac.

Epoca Năstase din istoria politică a României a născut unele personaje precum Gheorghe Mischie, Șerban Mihăilescu, Ion Vasile, Marian Oprișan, Gheorghe Nichita sau Dumitru Buzatu, care de-a lungul timpului au acumulat la nivel local putere deplină, de care nimeni nu se putea atinge. Baroniada a început în România și cu girul guvernanților din acea perioadă, care nu au intervenit la nivel local pentru a pune capăt exceselor de putere ale reprezentanților.

Acest fenomen a continuat și după ce PSD a pierdut alegerile din 2004. Foștii baroni locali PSD au fost înlocuiți de unii noi, ai Alianței DA (PNL – PD). Deși unii au rămas în continuare în funcții, baronii social-democrați erau depășiți numeric de cei de la PD și PNL. În acest nou val de baroni locali au apărut nume precum Florin Popescu, Gheorghe Ștefan, Gheorghe Flutur, Victor Mocanu sau Liviu Dragnea.

Însă, odată cu venirea la putere a defunctei Alianțe DA, procurorii au început să scoată la suprafață adevărul din spatele celor care au condus fără opreliști județele patriei. Ușor, dar sigur, aproape fiecare baron pesedist a început să dea cu subsemnatul la DNA. De la Mischie, până la Constantin Nicolescu, baronii PSD au făcut potecă la DNA. Alături de ei a fost pus sub acuzare și fostul premier Năstase, cel care a ajuns în cele din urmă după gratii.

Alegerile din 2009 au fost un moment de răscruce în istoria baronilor din România. De la acel fatidic 2009, procurorii și instituțiile statului au dat iama în baronii locali. Dacă până în acel moment instanțele de judecată s-au ocupat cu predilecție de liderii politici de la centru, după decembrie 2009 aceștia și-au extins cercetările în teritoriu.

Așa au apărut dosare peste dosare, audieri la DNA, contracte încheiate în mod suspect, rețele de interese la nivel județean. Astăzi, liderii locali nu mai sunt de capul lor în județe, iar legăturile pe care le au între ei, înțelegerile pe care le-au făcut, nu îi mai ajută cu nimic. Problema este că nici de la centru nu se implică nimeni. Sub spectrul raportului MCV, nimeni nu își poate permite să atace sau să intervină pentru a opri o anchetă.

Dacă până de curând auzeam despre tot felul de intervenții ale unuia sau altuia la persoane cu funcții înalte, acum lucrurile nu mai stau așa. Acțiunile procurorilor și destructurarea rețelelor politice și de afaceri de la nivel local au scăzut considerabil puterea și influența baronilor la centru.

Faptul că baronii locali încep să nu mai aibă un cuvânt de spus la centru s-a văzut cel mai bine în ultimele luni. Atât Victor Ponta, cât și liderii opoziției de la centru au luat decizii mai degrabă unilaterale sau în forurile centrale, decât prin consultarea baronilor. Cel mai bun exemplu este cel al premierului Victor Ponta care i-a sfidat pur și simplu pe baronii PSD la alcătuirea Guvernului. Numirile făcute de Ponta au fost ale sale și nu are liderilor locali. Acest lucru a stârnit nemulțumirea celor din teritoriu, însă pe Ponta nu prea l-a interesat foarte mult acest lucru.

De asemenea, Ponta i-a mai sfidat o dată pe baronii locali. Lideri PSD din teritoriu s-au întâlnit în Poiana Braşov cu preşedintele executiv al partidului, Liviu Dragnea, în vederea pregătirii campaniei electorale, pe fondul tensiunilor create în partid de anchetele procurorilor care îi vizează pe unii dintre ei. Contrar așteptărilor, Ponta a lipsit de la întâlnire, fiind prezent doar Dragnea. Întâlnirea din Poiana Brașov ar fi fost momentul oportun pentru grupul baronilor PSD să îl tragă de urechi pe Ponta, însă au fost ignorați de președintele PSD.

În acest moment observăm în PSD un lucru ciudat, la care nu se aștepta nimeni în perioada lui Mircea Geoană, spre exemplu. Ponta nu ascultă de baroni, le ia din putere la nivel central. Pe de altă parte, premierul practică un joc destul de cinic la adresa baronilor locali. Victor Ponta este conștient de faptul că toate acțiunile DNA vin și în ajutorul său pentru a avea puterea totală în partid. Însă, pentru electoratul PSD și membrii din teritoriu Victor Ponta folosește în spațiul public un mesaj prin care încearcă să pară că nu se dezice de baroni.

Același lucru îl întâlnim și la PNL. Ieșirea de la guvernare a liberalilor nu a avut loc în urma unei consultări cu baronii galbeni din teritoriu. Crin Antonescu împreună cu un grup de aliați care conduc partidul au decis viitorul partidului, iar baronii liberali au rămas cu ochii în soare. De aici și nemulțumirile apărute în interiorul partidului.

Cazul PMP este probabil cel mai bun exemplu de partid în care baronii nu au niciun cuvânt de spus. Întreaga putere se află în mâinile lui Traian Băsescu și a apropiaților săi, iar principalul rezervor de putere este Elena Udrea. Fostul baron de Dâmbovița, Florin Popescu, sau Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, au venit în Mișcarea Populară, însă vocea lor se face cu greu auzită.

Anchetele din ultima perioadă în care au fost implicați Adrian Duicu, Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre sau Constantin Nicolescu, arată că România trece într-o nouă etapă a tranziției sale la un sistem democratic. Vedem cu ochii liberi cum epoca baronilor locali începe să apună.

Establişmentul lucrează pentru EUro, nu pentru RO

Prioritate de Dreapta

Daniel Dăianu: Ucraina ne-a arătat că trebuie să trecem mai repede la Euro
"Cred că dacă nu ai o economie puternică, zona euro te sufocă. Se întoarce zona geopolitică în Europa odată cu criza din Ucraina. În opinia mea, zona euro are mai multă relevanţă geopolitică în momentul de faţă şi vedem acum un motiv suplimentar de a grăbi procesul de aderare la zona euro".
Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european
"Victimele celor ce se întâmplă astăzi în Ucraina suntem noi, și odată cu noi toți democrații europeni. Creșterea tensiunilor în Europa și în lume, revenirea retoricii Războiului Rece, mişcările armatelor, nu vor rămâne fără consecințe. Atmosfera de confruntare, amenințare și teamă va fi exploatată rapid înspre o accelerare semnificativă a unificării europene și crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european. Este împotriva intereselor noastre naționale, și, prin urmare, noi suntem victime ale situației prezente din Ucraina și ale elementelor care au determinat-o."

HOPA ! O spun pe faţă

Prioritate de Dreapta

Luca ăla ("PSD Bruxelles") e unul dintre cei mai jegoşi globalişti RO.
Ziarul Financiar :
De la Guvernul European la cel Mondial
[...] Merită aruncată o privire aşadar asupra felului în care se organizează, sub presiunea globalizării, un eventual guvern global. Teoriile conspiraţiei ne-au obişnuit, timp de decenii, cu formate mai mult sau mai puţin oculte sau discrete, precum Clubul de la Roma, Trilaterala, Grupul Bilderberg, însă realitatea este că şi ele au suferit schimbări în era internetului: sunt din ce în ce mai deschise, includ liste de participanţi, încep să comunice.

Dacă elita mondială, economică şi politică, se vede periodic în asemenea formate, sau în cele mai deschise, deşi scumpe ca participare, precum Forumul de la Davos, asta nu înseamnă că, sub presiunea provocărilor mondiale, coordonarea multi-naţională nu se intensifică. Ȋn acelaşi timp, se redefinesc organizaţii internaţionale, de la cheia de boltă a sistemului postbelic, ONU, la alianţe militare precum NATO, sau structuri regionale mai mult sau mai puţin avansate, de la UE (care tinde spre integrare accelerată şi federalizare) la ASEAN, Mercosur, Uniunea Africană sau Liga Arabă.

Un guvern mondial însă nu va veni cu una cu două, căci deşi economiile sunt din ce în ce mai interdependente, iar multinaţionalele cu bugete ce depăşesc PIB-ul multor ţări sunt din ce în ce mai influente, orientând cancelariile din numeroase ţări, prin contribuţii la PIB-ul intern sau bani de campanie. Cert e că guvernul european e mai aproape temporal decât cel global căci mai uşor e să guvernezi regional decât global. Este foarte probabil aşadar că generaţia aceasta de europeni să meargă în următorul deceniu spre un Guvern Bruxelles, pe o structură federală, iar generaţia copiilor noştri să aibă misiunea democratizării unei guvernări globale.

Falsificarea folclorului

Falsificarea folclorului

Convorbiri literare : 

Existenta folclorului a convenit, în general, ideologilor partidului comunist. O creatie literarã popularã, cu autori neidentificabili, poate fi opusã propagandistic creatiei literare culte, care prin intelectualism si individualism îi alarmeazã (si îi si complexeazã) pe adeptii marxism-leninismului.
Asa se explicã situatia aparent privilegiatã a folclorului, care încã din primii ani de dupã 1947 a fost difuzat în rîndurile maselor populare prin intermediul culegerilor si al manualelor scolare, al revistelor si emisiunilor radiofonice. În 1949, la Editura de Stat, apar brosurile Ghicitori si Strigãturi la horã, în 1953 si, respectiv, 1956, Institutul de Istorie Literarã si Folclor al Academiei R.P.R., al cãrui director era G. Cãlinescu, publicã o cuprinzãtoare Antologie de literaturã popularã în douã volume, însumînd peste 1150 de pagini, în 1953, se tipãreste, sub egida ESPLA, o „culegere de texte si melodii” cu titlul Din folclorul nostru¸ prefatatã de Mihai Beniuc,  în populara colectie „Biblioteca pentru toti”, tot în 1953, în altã colectie de mare tiraj, „Biblioteca scolarului” a Editurii Tineretului, apare volumul Poezii populare.
Scriitorii aserviti partidului, nu numai Mihai Beniuc, ci si Marcel Breslasu, Cicerone Theodorescu si multi altii, sînt mobilizati sã scrie prefete la volumele de folclor – de ordinul zecilor – care mai apar în continuare în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
În timpul lui Nicolae Ceausescu, în mod special dupã tentativa sa de „revolutie culturalã” din 1971, folclorul va intra în malaxorul urias al Festivalului National „Cîntarea României”, care va avea ca principal scop nu culturalizarea maselor, cum s-a pretins, ci deposedarea creatiei culte de prestigiu artistic si autoritate moralã, amestecarea ei pînã la indistinctie cu creatia naivã si cu pseudocreatia unor activisti culturali. Folclorul propriu-zis este folosit ca munitie pentru tragerea salvelor de nationalism-comunist la fiecare ocazie festivã.
Dragostea partidului comunist pentru folclor, de o consecventã remarcabilã, a deformat de fapt folclorul si i-a pus în primejdie existenta, ca o monstruoasã îmbrãtisare strangulatoare. Folclorul a fost de la început cenzurat, eliminîndu-se în mod special referirile la mitologia crestinã si fiind scos din circulatie un întreg gen – colindele de Crãciun. Concomitent, creatia literarã popularã a fost interpretatã tendentios, în prefete, postfete si note de subsol, în articole critice si texte didactice, fiind consideratã, printre altele, o expresie a luptei de clasã. Aceastã actiune de mistificare a mers atît de departe si a devenit într-atît o parte componentã a ritualului cercetãrii folclorului, încît urme ale ei gãsim si în savantul tratat de Istoria literaturii române, vol. I, editat de Academia Republicii Populare Române în 1964, în plinã perioadã de dezghet ideologic.
„Foarte importantã – mai ales din punct de vedere al ascutirii luptei de clasã – [...] se afirmã în aceastã lucrare – e oglindirea în cîntecul popular a rãscoalelor tãrãnesti din anul 1907. [...] Poetii populari olteni si munteni – cel mai de seamã cîntec e atribuit lui Radu de la Giubega – evocã evenimentele chiar în desfãsurarea lor istoricã, amintind atît reforma lui Vodã Stirbei, cît si împãmîntenirea tãranilor de cãtre Cuza. Dar aceste reforme se dovedesc simple paleative. Situatia se agraveazã din ce în ce mai mult pentru tãranii muncitori. La aceasta contribuie si intensificarea exploatãrii  mosieresti cu corolarul ei, abuzurile ciocoilor arendasi:
«Si ne-am pomenit muncind/ La ciocoi în plug trãgînd./ Pentru-o vacã de-o aveam,/ Toatã vara clãcuiam./ Cînd era la socotealã,/ Mai datoram înc-o varã. /.../ D-aia s-a fãcut rãscoalã,/ Cã-n vremea care-a venit,/ Nu mai e de suferit/ Biciul si jugul purtînd...»”.
În mod curios, dupã ce în zeci de studii se vorbeste despre folclor ca despre o creatie anonimã, „slefuitã” de colaborarea spontanã, de-a lungul timpului, a nenumãrati oameni simpli, de data aceasta se admite existenta unui autor, fãrã sã conteze cã este vorba un versificator veleitar si semidoct, în mod evident lipsit de talent. Productia lui poeticã rudimentarã, lipsitã de gratie, este analizatã cu gravitate, ca o operã literarã reprezentativã:
„Cîntãretul popular, dupã ce reaminteste insuficientele reforme agrare din anii 1853 si 1864, reia sirul întîmplãrilor într-o dezvoltare mai aproape de realitate, mai directã:
«Anu nouã sute sapte/ Pã luna dã-i zice marte/ ’ncepu lumea sã se revoalte/ Cu topoare/ La spinare/ Si cu furs la subtioare,/ Sã-l omoare pã ciocoi/ C-a supt sîngele din noi.»
Dar iatã cã regimul odioasei exploatãri ordonã reprimarea; din nenorocitii de rãsculati:
«Vreo zece-cincisprezece mii/ I-a bãgat prin puscãrii/ Casele lor pustiind/ Nevestele lor plîngînd»”.
Selectarea tendentioasã si, în continuare, interpretarea tendentioasã a creatiei literare populare a condus în cele din urmã la forma maximã de mistificare: inventarea unui asa-zis „folclor nou”. Primul document al acestei mistificãri îl constituie volumul Pe-un picior de plai. Folclor poetic contemporan, publicat de Teodor Bals, în 1957, la Editura de Stat Didacticã si Pedagogicã. În cuprinsul lui gãsim versuri în mod vizibil contrafãcute, apartinînd probabil unor instructori de la cãminele culturale sãtesti, unor autori de texte pentru brigãzile artistice de agitatie sau lui Teodor Bals însusi, poet minor si lipsit de constiintã artisticã. Cu timpul, fenomenul s-a extins, a devenit o practicã cultural-propagandisticã curentã.
Nu demult, în  „Memoria ethnologica”, valoroasã revistã de patrimoniu etnologic si memorie culturalã editatã de Centrul Creatiei Populare Maramures, cu sediul la Baia Mare (mai exact, în nr. 2-3/ 2002), a apãrut un studiu clarificator pe aceastã temã. Ioan Chis Ster, autorul studiului, denuntã în termeni categorici asa-zisul „folclor poetic nou” ca pe o creatie caricaturalã a  unor activisti culturali din timpul regimului comunist, care atribuiau în mod abuziv tãranilor cîntece de slãvire a stilului de viatã impus de sovietici. Exemplele citate, ridicole prin lipsa lor de autenticitate, sînt edificatoare:
„Frunzucã verde de vie,/ Drag mi-e la gospodãrie,/ Cînd viu sara din cîmpie/ Vãd lanu de grîu frumos,/ Suflã-l vîntu-n sus si-n jos,/ Mai îl suflã cãtã soare –/ Drag mi-e cã nu vãd rãzoare./ Frunzã verde si una,/ Bine-mi place a lucra/ pãmîntu tot o tarla...” etc.
Aceastã operatie de falsificare a folclorului românesc pe bandã rulantã era, însã, în general cunoscutã. Surpriza pe care ne-o oferã studiul o constituie reproducerea, în  premierã, a unor adevãrate versuri populare din timpul comunismului. Este vorba de un folclor clandestin si subversiv, de o admirabilã expresivitate.
Sentimentele reale ale tãranilor fatã de „gospodãrie” (gospodãria colectivã), fatã de „pãmîntu tot o tarla” etc. reies din acest folclor autentic, creat în timpul comunismului:
„Du-te, tãtucã,-nainte/ Si-i fã loc la presedinte/ Si-i sapã groapa-n pãtrat/ Sã încapã toti din Sfat/ Cã-am avut zece hectare/ Si ne-o dat treizeci de are./ O, da’ n-ai avut lãdoi festit,/ Cu ziar te-o învãlit!”
Definitiile de o ironie causticã date modului de viatã comunist ca si parodierea formulelor de proslãvire a comunismului ilustreazã – încã o datã – rafinamentul creatiei populare românesti. În strigãturi care nu dureazã decît cîteva secunde sînt concentrate idei politice mai ofensive si mai subtile decît în romane de sute de pagini:
„Bine-mi pare cã nu-s scris/ În partidu comunist”;
„Cine lucrã politic/ Azi i domn, mîine-i nimic”;
„Ie-ne, Doamne, ce ne-ai dat/ Si ne dã ce ne-ai luat”;
„Trãiascã cine-a trãi,/ Trãiascã comunistii:/ Nu ne temem noi de ii –/ Mustele si tîntarii!”;
„Frunzã verde laba gîstii/ Sã trãiascã comunistii,/ Frunzã verde de sãcarã –/ Sã trãiascã pînã-astsarã”;
„S-o suit frunza la munte/ S-o ajuns coada de frunte./ Da’ coborît-o frunza jos,/ Iarã-i coada unde-o fost”.
Ana Blandiana tine minte douã versuri populare subversive pe care i le-a fãcut cunoscute regretatul Ioan Alexandru:
„Le dã la tigani paltoane/ Si-i trimite la raioane”.
Cuvîntul „tigani” are aici un sens mai curînd social decît etnic, desemnîndu-i pe oamenii de joasã extractie pe care partidul comunist i-a promovat (astfel încît au ajuns sã poarte, pentru prima datã în viata lor, paltoane!). A fi trimis „la raion” (unitate teritorial-administrativã înfiintatã în timpul lui Dej, dupã model sovietic) înseamnã, într-o exprimare sinteticã, a fi numit activist în cadrul organizatiei raionale a PMR.
Un catren – cules în judetul Bistrita-Nãsãud, în 1969, de M. Mardare – rezumã dispretul fatã de CAP (coooperativa agricolã de productie, din timpul lui Ceausescu):
„Ceapeu, grãdinã mare!/ Cine furã ãla are:/ Domnii furã cu cãruta,/ Iar noi furãm cu trãistuta”.
Versurile „Ie-ne, Doamne, ce ne-ai dat/ Si ne dã ce ne-ai luat”, lapidare si pline de dramatism, dar iradiind si un fin umor,  specific stilului aluziv, pot fi considerate esenta mesajului secret transmis de tãrani unii altora sau lui Dumnezeu. În cîteva cuvinte se concentra, sobru, elegant, disperarea unei lumi. Ceea ce pãrea o strigãturã era de fapt un strigãt.

Care este „Romanian dream”?!

Prioritate de dreapta



Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
A produs iniţial o oarecare rumoare numirea dnei Ioana Petrescu în funcţia de ministru al finanţelor. Prin cartea de vizită a domniei sale, numirea avea toate datele în acest sens. Domnia sa are un titlu al unei universităţi de prestigiu şi renume din SUA, ţară transformată de mulţi de prin România într-un fel de mântuitor şi care nici nu scapă prilejuri de a se da mântuitor.
Din comentariile şi articolele domniei sale, reţin – şi dacă nu este aşa este vina mea! – că dna Petrescu împărtăşeşte clişeele de tipul „bad boy – good boy” propovăduite în centrele de putere transatlantice cu privire la relaţia stat-sector privat, clişee care, vede oricine, nu sunt câtuşi de puţin aplicate la faţa locului, dar pentru implementarea cărora la periferii se fac presiuni uriaşe, cu unicul scop ca expansiunea transnaţionalelor din centru să nu întâmpine acolo vreo împotrivire, ce nu ar putea veni decât de la stat, căci sectorul privat autohton n-are practic vreo putinţă. Ce şanse poţi acorda vreunei ţări de la periferie – în cazul în speţă România – privită printr-o asemenea cheie?! Cam nicio şansă! În mod obiectiv, fără un stat puternic, din păcate exclus din ecuaţie, o ţară de la periferie n-are cum să se apere. Să mai şi construiască ceva este înafara oricărei discuţii! Ce misiune mai poate avea în condiţiile respective un ministru de finanţe într-o ţară de la periferie? Dna Petrescu spune că şi-a realizat „American dream” şi se întreabă retoric de ce nu ar exista şi un vis românesc?! Care ar putea fi acesta?!
Să creadă dna Petrescu în virtuţiile unei fiscalităţi tămăduitoare? Din păcate, nu ne spune care ar fi aceasta şi pare să reducă totul la combaterea evaziunii fiscale, fără vreo schimbare a filozofiei de impunere. O asemenea alegere ar trebui explicată. Privită doar în cheia amintită, evaziunea fiscală lasă bani la dispoziţia „băieţilor buni” (privaţii) şi îi ia de la gura „băiatului rău” (statul cel neperformant şi trăitor pe seama privaţilor). Atunci de ce să mai fie combătută?! Oricum, văzând concret despre ce are de gând dna Petrescu, se constată că domnia sa cam rezumă combaterea evaziunii fiscale la limitarea plăţilor în numerar. Dacă nu ar fi un cadou pentru bănci, demersul ar putea fi cotat drept pur şi simplu pueril, căci s-ar căuta combaterea furtului la saci cu strângerea firimiturilor. Nu are dna Petrescu oare cunoştinţă de datele şi analizele ministerului pe care-l conduce şi care arată clar unde se produce grosul evaziunii fiscale şi anume în nefiscalizarea profiturilor „băieţilor buni”?! Se impozitează doar 21% din profiturile obţinute în economie (aproape 80% fiind ascunse sau pur şi simplu transferate în străinătate înainte de impozitare de către cel mai bun dintre „băieţii buni”, respectiv capitalul străin), rata efectivă de impunere a profitului nefiind cea oficială de 16%, ci una doar de 3,8%! Si să mai dăm încă un cadou băncilor?! Nu ne iau destul aceste bănci – practic toate străine – fără să dea măcar ceva ţării din Europa în care capitalul extrage cel mai mult din PIB şi munca cel mai puţin?!