Caracterizarea de mai jos este făcută pe Paul Everac şi o consider foarte
bună.
Cine o citeste
până la capăt poate presupune că şi
Everac a fost evreu .
Întrebarea care
se naşte este „Care este locul românilor
,între cele două neamuri ?”
Sunt multe evidenţe materiale de netăgăduit că
suntem un popor vechi, foarte vechi ,
aici in Grădina Maicii Domnului. Lucrurrile astea, însă nu se popularizează,
chiar se ascund.
Ceea ce ştiu eu cu siguranţă este că basarabenii ( parte a
românilor) au fost şi ei nevoiţi să-şi schimbe numele ca să supravieţuiască .
Se pare că este soarta celor fără de ţară.
Bunicul şi-a schimbat numele de 3 ori între
1940 si 1945 , ca să supravieţuiască. A tot fugit din Basarabia, în Romania .
În 1953 a realizat că ţara nu mai era a
românilor ci a comuniştilor şi a încercat să fuga mai departe în
Iugoslavia , spre Lumea Liberă. N-a mai apucat. L-au « sinucis »
comuniştii aruncându-l în faţa trenului, la Craiova. N-are certificat de deces.
Hai să facem un recensamânt al urmaşilor celor 300 000 de basarabeni refugiaţi între 1940-1947. Câţi mai trăiesc în România,
câţi sunt împrăştiaţi în lumea mare ?
Câţi au numele schimbate ?
Va fi oare
nevoie să ne schimbăm numele în continuare şi să fugim ?
Concurăm deci cu evreii şi germanii..
Clarificând lucrurile astea, vom înţelege şi ce avem de făcut .
Altfel nu rezistăm.
Sistemul comunist al lui Ceauşescu ne-a pus să muncim ca sclavii, am plătit toate datoriile ,eram un POPOR LIBER IN 1989.
Ceuşescu a murit pentru ca n-a înţeles ca libertatea nu poate fi apărată de comunism. Vin evrei si germanii si ne jefuiesc.
Lucrurile astea le simte fiecare pe pielea lui.
Nu este suficient să obţii ceva .Trebuie , în primul rand să te gândeşti şi să te organizezi ca să păstrezi ceea ce ai obţinut.
Asta-i arta supravieţuirii
Acest popor era şi deosebit de înzestrat. Era şi
oarecum special. Nu avea o patrie certă, ci se găsea infiltrat cam peste tot,
cu o mare, extraordinară putere de circulaţie şi adaptare. Tot atât de
extraordinar era şi talentul de-a ajunge la bani, de-a crea şi manipula
fonduri, de a specula şi investi capitaluri, de a trăi, spori, domina prin
puterea banului. Această adaptare era miraculoasă. Evreul simţea din capul
locului unde sunt averi de făcut. El nu mergea decât prin excepţie la muncile
împovărătoare şi materialiceşte sterile;el căuta comerţul, unde dai ceva şi iei
ceva mai mult, după cum o potriveşti prin inteligenţă. Dacă poţi să-l duci de
nas pe client ca să-ţi asiguri un profit mai mare, cu atât mai bine! Dar
trebuie să fii ingenios, alteori prefăcut, totdeauna necruţător. E aceasta o
mare artă pe care n-o poate practica oricine: să-ţi asiguri avantajul, partea
leului, dar să nu-ţi pierzi creditul! Clientul trebuie să te caute din nou,
oarecum bucuros că are un asemenea partener, aparent modest, totdeauna gata să
te servească, capabil s-o facă.
Evreul aşezat în locul de adopţiune preia foarte
repede, prin instinct, însemnele mentalităţii locului, ideile şi idealurile
poporului respectiv. El îi învaţă rapid limba, fie şi cu accent; cel mai des
îşi schimbă numele adaptându-l ţării (ceea ce nu prea face nici un alt tip de
cetăţean străin)urmează şcolile locului, citeşte literatura locului,
împărtăşeşte artele locului, problemele, dilemele; se colorează uşor într-unul
din sensurile dorite de ţara respectivă, îi studiază silitor silinţele, îşi dă
contribuţia, îi respectă obiceiurile. Deseori iubeşte sincer respectiva
civilizaţie şi cultura de adopţiune. Are numai grija să progreseze material,
prin culanţă şi exactitate, iar când se poate, să-şi dea cu părerea, să aibă o
opinie, dar nu dinafară, ca intrus, ci dinăuntrul chestiunii, ca participant.
Cu timpul aceste opinii devin tot mai persuasive şi mai avizate, ele capătă
autoritate. Iar operele pe care le săvârşeşte evreul imită perfect culoarea
stilistică a locului, devin prin asimilare autentice. Sub acest prodigois
înveliş, el rămâne totuşi fundamental evreu.
Ca evreu el e idisolubil ataşat unei istorii şi
religii proprii. El îşi respectă tradiţiile,dar mai ales îşi respectă
tendinţele. Tendinţa lui programatică este să nu crediteze sufleteşte total pe
„goimul” cu care are relaţii, fie şi cvasi-frăţeşti, fiindcă acela nu-i
cunoaşte tainele sfinte, n-are coerenţă mistică, e dat ca adversar doctrinar.
În mod ideal el ar trebui distrus. Dacă nu se poate, măcar prelucrat, dominat,
aservit. „Poporul ales” nu are nevoie de compeţitori. Dumnezeu i-a dat un rol
cert, în timp ce toţi ceilalţi bâjbâie în căutare. El, evreul, a fost menit din
capul locului să cuprindă lumea. Are inteligenţa necesară, flexibilitatea
necesară şi şi-a ales fără grş instrumentul: banul. Iar imediat după ban,
părerea, ideologia, propaganda. El îşi face loc subtil în mentalul tuturor. El
e tot aşa de bun şi în poezie,proză, muzică, teatru, dacă nu mai bun uneori ca
goimii. El şi-a selecţionat atent nobilii săi, oamenii săi de consiliu şi de
conducere. Are şi filosofi, sociologi, tribuni de frunte. Are şi oameni de
sinteză şi înălţime care i-au spus omenirii lucruri hotărâtoare. Cu ajutorul
tuturor acestora, populaţie difuză şi insinuantă, gracilă, el o să desfacă
structurile prea fixe, statele prea monolite, mentalităţile prea conservatoare,
şi le va distila într-o nouă lege, a sa. Aşa vrea Dumnezeu, care i-a asigurat,
fie şi cu sacrificii, fie şi cu suferinţe, rostul primordial în lume. Şi l-a
înzestrat corespunzător.
Deci Hitler, venind în fruntea altui „ popor
superior”, ba chiar a unei „rase superioare”, s-a văzut infuzat de acest „popor
ales”(sau chiar „rasă aleasă”) foarte înzestrat, foarte rezistent, dar greu de
chemat pe un teren de emulaţie oarecare pentru o dispută deschisă, nefiind
nicăiei adunat, ci difuz, - dar cu atât mai solitar.
Germanii au o mitologie compactă. Evreii au şi ei o
mitologie, dintre cele mai compacte. Germanii au o mare putere de organizare,
mai puţin ostensibilă. Germanii apar înarmaţi pe câmpul de luptă. Evreii nu
apar, ei sunt în bănci, civili, uneori nevăzuţi, şi în oficine, uneori
nevăzute. Germanii au în sânge virtutea strămoşească de a combate hotărât,
deschis şi rapid; evreii pe aceea de a se mula şi de a se muta rapid în altă
parte; dar acolo unde se mută începe banul să strălucească (destul de curând
după ce veneţienii i-au îngrămădit pe evrei în ghetou, aceştia au devenit
hotărâtori în afacerile veneţiene). Evreii sunt subtili, greu de apucat. Ei nu
puteau fi deci convocaţi la fundamentalismul pangerman hitlerist, căci îşi
aveau un alt fundamentalism, pe al lor. Amândouă fundamentalismele aspirau spre
cuprinderea lumii. În prima fază Hitler s-a mulţumit să-i împrăştie, să-i
gonească din Germania. A ridicat împotriva lor şi a aurului lor, aşa zisul
„etalon muncă”, o construcţie artificială. În faza a doua s-a străduit să-i
stăpânească. Evreii au umplut lagărele, dar şi au garnisit comandamentele
aliate. Erau cuprinşi copios şi în structura capitalistă, şi în structura
bolşevică.
Pare curios de presupus că unul din marii antisemiţi,
ca Richard Wagner, apologul tradiţiilor nibelungice germane, să fi fost pe
jumătate evreu. Nici Hitler însuşi nu poate fi complet apărat de o asemenea
presupunere. Dar baza antisemitismului creştin stă în uciderea de către evrei a
lui Cristos, care era şi el evreu!
*Din "Discursul unui septic sceptic- Mitologia Nazistă"
