google translate

luni, 11 iunie 2012

DUDA ZILEI- 11-6-2012

via Prioritate de Dreapta



Ungureanu dă semnalul reluării diversiunii gen Alianța Civică - adică acea diversiune care a împiedicat crearea unui partid de dreapta puternic. Se asociază și vuvuzelele sectei din PDL, care vrea cu orice preț evitarea unui bilanț intern.

În opinia fostului premier, este "momentul propice" regrupării forţelor politice din centrul şi dreapta spectrului politic românesc, regrupării cetăţenilor care cred în principiile autentice de dreapta "într-o forţă politică nouă în care să se regăsească partide, asociaţii, cetăţeni".

"Este momentul propice al analizelor responsabile la nivelul partidelor politice existente, inclusiv în PDL, pe seama rezultatelor electorale înregistrate ieri (duminică - n.r.) şi aceasta pentru că nu vrem socialism în România", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.


sâmbătă, 9 iunie 2012

Un kilogram de cafea pentru 10 tone de varză. Iobăgirea României (ro-afaceri.ro)

via Prioritate de Dreapta

Mi-am început săptămâna cu două știri. Prima, din Gândul, anunță despre intenția unei noi rețele de hipermarket-uri de a intra în România, primul magazin urmând să fie deschis anul viitor în București. Este vorba de francezii de la Leclerc, specializați în comerțul cu alimente. A doua știre, de pe stirileprotv.ro, este, de fapt, o transcriere a emisiunii de duminică din serialul ”România, te iubesc!”. Un reportaj despre modul în care o mare parte a legumelor țăranilor români din comuna Matca ajung la gunoi. Sau sunt vândute pe câțiva bani mafiilor piețelor. Un exemplu cinic: la piața de gros din comuna Matca, un kilogram de roșii se vindea cu 60 de bani. Unul de varză, cu 10 bani. Un pahar de cafea (în care, în cazul fericit, sunt 1-2 grame de cafea măcinată) cu un leu. La un calcul simplu, un kilogram de cafea măcinată este echivalentul a 5-10 tone de varză! Într-un restaurant din centrul Bucureștiului sau din alte orașe mari ale României, o ceașcă de cafea costă de la 5 la 10 lei. Nu mai încercați să faceți alte echivalări, că s-ar putea să aveți frisoane. Lecția este simplă: până la urmă, totul depinde unde și cum îți vinzi producția.
Să arăți cu degetul exclusiv către țăranii români și să-i faci proști ar fi simplu. Dar ar fi, de asemenea, o prostie. Nimeni nu s-a născut învățat. Și nu te poți aștepta ca deodată cu ploaia să cadă peste România și știința organizării unei rețele de distribuție ori a înființării unor micro-întreprinderi de prelucrare a legumelor (a laptelui sau a cărnii, după caz). La nivel guvernamental, timp de 20 de ani, n-am văzut nicio inițiativă publică de educare în acest sens. Ce să mai vorbim de un eventual program de sprijin financiar (a nu se confunda cu subvențiile; e vorba de facilități fiscale pentru primii ani de activitate sau de sprijin pentru cofinanțarea în diferite proiecte). Există, dar pot fi numărate pe degete, câteva ONG-uri care, în limita posibilităților, mai fac câteva în acest sens (educație ori sprijin pentru redactarea proiectelor de finanțare).
La fel de prost se prezintă și administrațiile locale ale orașelor României. În cele mai multe dintre acestea (în marea lor majoritate) nici măcar nu se cunoaște conceptul de piețe volante, destinate exclusiv producătorilor autohtoni. Și care nu pot fi controlate de mafia piețelor. Majoritatea țăranilor nu își permit să închirieze o masă într-o piață permanentă, pentru că nu are suficientă producție care să-i permită să vândă 7 zile/săptămână. Avantajele ar fi cumulate. Pe de o parte, producătorii reali ar putea obține un preț mai bun (și corect) pentru marfa lor. Pe de altă parte, cumpărătorii ar beneficia de produse mai sănătoase și mai ieftine (prețul situându-se undeva între cel cu care țăranii vând en-gros la piețarii actuali și cel pe care aceștia din urmă îl practică). Unde mai pui că o mare parte a banilor ar rămâne astfel în comunitatea locală (sau regională) și nu s-ar dilua în conturile marilor rețele de retail.
Nu e nimic inovativ în cele prezentate mai sus. Conceptul de economie locală a început să fie deja practicat peste tot în lume. Cel puțin în acele locuri în care s-a înțeles că situația în care s-a ajuns (o echivalență a cantităților de importuri și exporturi a aceluiași tip de produse) e o aberație. Este consumatoare de resurse energetice, generează costuri suplimentare, iar beneficiul important nu ajunge la producătorii reali (cu excepția cazurilor în care producătorii nu sunt și mari comercianți), ci la mânuitorii de hârtii și power-point-uri. Iar dacă prețurile finale se întâmplă să fie mai mici, explicațiile sunt simple: fie ai de-a face cu alimente provenite din agricultura industrială (cu riscurile de sănătate ulterioare suportate de consumatorul care are impresia că face economii și de către sistemele de sănătate publică), fie e vorba de achiziționarea pe doi cenți de la producătorul real.
Toate acestea sunt lucruri deja cunoscute (sau care ar trebui să fie cunoscute) de către autorități. De ce nu se schimbă însă nimic într-o țară în care atât ministrul de specialitate, cât și premierul afirmă că nu-și valorifică decât un sfert din potențialul agricol? Răspunsul simplu ar fi: din incompetență și prostie. Un răspuns mai amănunțit s-ar putea să-l primim însă peste câțiva ani, când se va face inventarul marilor latifundiari ai României. Și când se va constata cum au achiziționat terenurile pe prețuri de nimic. Atunci, însă, va fi deja târziu. Țăranii de azi vor fi iobagi pe fostele lor pământuri (asta dacă nu vor fi ”importați” asiatici ori africani care să le lucreze) sau vor îngroșa periferiile marilor orașe.

vineri, 8 iunie 2012

UE : MODELUL NEOFEUDALIST SI DE FINANCIALIZARE NEOCOLONIALA



Preluare si traducere de pe NewsReload
 http://www.financialsense.com/contributors/charles-hugh-smith/eu-neofeudalism-neocolonial-financialization-model
 

Pentru a înţelege pe deplin criza financiara a datoriilor eurozonei , trebuie să sapam printre tertipuri, confuzie şi propagandă pentru a ajunge la dinamica reala a "Noului Feudalism” al Europei , adica la " Modelul Neocolonial Financiar”.
In primul rand trebuie sa uitam de  "austeritate" şi de teatrul politic !

Singura modalitate de a pricepe  pe deplin Eurozona si ceea ce se intampla cu aceasta  este de a inteleage Modelul Neocolonial-Financiar care reprezinta  cheia dinamica a acesteia.
În vechiul model al colonialismului, puterea colonizatoare cucerea sau a coopta  elitele puternice din regiune si trecea la exploatarea   resurselor  si a fortei de munca din  noua colonie , îmbogăţind  astfel "centrul", adică imperiu de acasă.


În neocolonialism, forţele de financializare   ( adica datoriile si parghiile  finaciare (  leverage  )controlate de catre cartelurile bancare –aprobate de Stat ) sunt folosite pentru a indatora  prin contract  elitele locale şi populaţia fata de un centrul bancar  care isi foloseste filialele coloniale pentru a  da  bani cu imprumut in vederea cumpărarii de  produse finite, vandute de catre „nucleul colonial”. Astfel , „nucleul ” este  imbogatit de doua ori :
1) dobanda si comisionul consistent al  tranzactiei de financializare a activelor , cum ar fi cele imobiliare  şi
 2) profitul realizat prin vânzărea de bunuri puse la dispoziţia debitorilor.

 
În esenţă, "nucleul central " al  tarilor   UE a  colonizat  natiunile "periferice" prin intermediul financializarii monedei  euro , ceea ce a permis o extindere masivă a datoriei şi a consumului la  periferie. Băncile şi exportatori din tarile "nucleului" au stors  profituri enorme din această expansiune a datoriei şi a consumului in tarile periferice.

Acum, dupa ce  schema de  financializare a  euro s-a derulat , se dezvaluie  pe deplin situatia  neofeudala  a periferiei : activele şi veniturile de la periferie  se scurg catre  nucleu  sub forma de dobânzi  ale  datoriilor private si  suverane care sunt detinute de bancile comerciale si centrale din tarile nucleului  UE .

Aceasta este perfecţiunea  Neofeudalismului ! Popoarele  de la periferia  UE  sunt in mod efectiv debitorii neocoloniali ai băncilor din ţările nucleului UE , iar contribuabilii din tarile  nucleului  sunt si ei la randul lor , iobagi feudali munca lor fiind destinata sa ajute orice credit bancar  care merge prost , din  tarile de la periferie .

Pentru a înţelege pe deplin Modelul Neocolonial de Financializare, este  nevoie sa subliniem  anumite caracteristici de la baza ale sistemului   Eurozonei .
Astfel vom incepe cu Eurozona  şi moneda euro.
Uniunea Europeană a stabilit o monedă unică şi o zona de comercializare pentru beneficiile capitaliste clasice.Aceast lucru a  oferit  o reducere a costurilor de  intretinere a afacerilor între naţiunile membre şi un flux  liber de capital şi de forţa de muncă .
Din perspectiva capitalist neoliberala , o astfel de uniune a consolidat puterea într-un Stat Central proxy (the EU) care a oferit  larga sustinere a Statului marilor carteluri  si cvasi-monopolurilor  usurand accesul acestora  la  pieţele noi .
Din punctul de vedere al cetăţenilor, a oferit avantajul ruperii barierelor pentru locurile de muncă din alte ţări ale  zonei euro . La prima vedere s-a realizat o structura de tip  "win-win" pentru toată lumea, singurul dezavantaj fiind sentimentul pierderii  monedelor naţionale.

Inca de la inceput a existat insa un defect in aceasta  structura  si care acum a devenit  dureros . Uniunea si-a consolidat puterea asupra monedei  comune (euro) si  asupra comerţului dar nu si asupra  deficitelor de cont curent ( de comert) si asupra deficitelor bugetare.
Desi  s-a impus ( in mod nesincer) o corectitudine  fiscala prin introducerea de  plafoane pentru nivelul maxim de deficit, în lumea reală  nu au existat controale semnificative care sa verifice  crearea creditelor  private sau al celor de stat precum si a  împrumuturilor si a cheltuielilor  suverane .
Astfel, expansiunea economiei unite prin avantajele  clasic capitaliste aduse de circulatia libera a capitalului si a fortei de munca au alimentat  expansiunea  creditului permis de structura  neoliberal capitalista  a  Uniunii.
Alianţa  Statului-Central cu dorinţa sa intrinseca  de a gestiona centralizat   economia in beneficiul „feudelor” şi a elitelor  sale şi clasicul capitalism al  pieţei libere a fost întotdeauna greu de realizat . La suprafata  UE a dat  impresia  de stabilitate,  permitand   credite din belşug şi accesul usor al tuturor la  noile  pieţe .

Sub aceasta suprafata binefăcătoare stau insa  ascunse oportunitati de exploatare si abuz carora este le este imposibil sa le reziste cineva . De fapt , naţiunilor importatoare din cadrul Uniunii li s-au pus la dispozitie  de catre „verisorii” lor exportatori din Germania şi Franţa  posibilitati de  creditare pe termen  lung  . Într-o analogie cu lumea reala este ca si cum  un frate ,dispus sa faca cheltuieli pe credit  pe viata  este finantat printr-o carte de credit fara limita , cu o rată scăzută a dobânzii care este  garantata  de catre un alt frate /sora ,bogat si sobru , care are de fapt  aversiune fata de creditare . Inutil să  subliniem cat de profitabil este  pentru bănci sa extinda creditarea unor debitori cu bonitate.
 
Creditul  la dobanda foarte scăzute  este tratat ca "bani gratis", pentru că in esenta asta  sunt . Beneficiarii de „bani gratis” devin rapid dependenti de fluxul de credit pentru a-si plăti cheltuielile, care in mod magic cresc in tandem cu accesul la bani gratis. Astfel, atunci când accesul la „banii gratis” este retras brusc, recipientul  prezintă aceleaşi simptome dureroase ca ale  unui  dependent de droguri .
Chiar  mai rău  de-atat  : „banii gratis” vor merge in  curand catre investitii proaste( malinvestments
)   intrucat  investitiile bune  ( sound investments http://www.soundmoneysoundinvestments.com.au/  vor fi  incoltite  de carteluri ale parteneriatului de capital stat-privat , fiind  favorizate cvazi-monopolurile . Investitiile proaste  (malinvestments ) sunt mascate de bula  activelor, care rezulta  inevitabil datorita cantităţi masive de „bani gratis” ce caută un profit speculativ.
 Garanţia implicită a UE de a atenua eventualele pierderi ale marilor banci (sancţionate de stat ) exemplifică modelul neocolonial al financializarii.De fapt , marile bănci din zona euro au "colonizat" state membre, cum ar fi Irlanda ( Grecia) conform unui plan  care a fost mult timp aplicat  în ţările în curs de dezvoltare si care are la baza datoriile.
Acesta este un colonialism bazat pe financializarea  economiilor mai mici in beneficiul  marilor bănci din „nucleul” de state UE şi a partenerii lor,  guvernele statelor membre, care obtin creşteri uriaşe în veniturile fiscale intrucat  creditele pentru bulele active se extind  .
In ceea ce am putea numi  Modelul Neoliberal Colonial (MNC), practicat în tarile in curs de dezvoltare, economiilor  sarace li se ofera brusc  credite nelimitate,  la rate ale dobânzii foarte scăzute sau chiar negative. Este "o ofertă   prea buna pentru a fi refuzata" iar rezultatul este explozia creditului privat care alimentează consumul  agresiv ,  accesul rapid  la active :  acţiuni, terenuri şi locuinţe.
Esenţial pentru ca acest model colonizator sa fie atragator  este  accesul pe scară largă la credit: toată lumea ,”frati si surori”  îşi poate permite deodata sa faca speculatii cu locuinţe, stocuri, mărfuri, etc permitandu-si  sa trăiasca un stil de viaţă bazată pe consum, care fusese mai demult  apanajul „ claselor  superioare” si a ale elitelor  de stat (în tarile in curs de dezvoltare, de multe ori fiind acelaşi grup de persoane).
În modelul colonialist al secolului al nouăsprezecelea  consumabilele extrem de profitabile care au fost comercializate   de către carteluri la nivel global au fost de zahărul (romul), ceaiul, cafeaua şi tutunul, toate reprezentand produse care dau  dependenţă  precum şi restul produselor complementare: ceaiul merge cu zahărul şi aşa mai departe. (Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultaţi cartea lui Sidney Mintz : Dulceaţă şi Putere Locul zahărului în istoria modernă).
 Sweetness and Power: The Place of Sugar in Modern History
În modelul Neocolonial-Financializator substanţa  care da dependenta  este creditul şi febra speculativă şi consumerista care-l  favorizează.
În UE, posibilităţile de a exploata pieţele captive au fost chiar mai bune decât cele din străinătate, pentru simplul motiv că Uniunea Europeană ,în sine  garanteaza ca  nu pot exista exproprieri  de capital ale autorităţilor locale care ar putea decide să arunce jugul colonizarii cu  capital european.
Prin aceasta dubla garantie implicita data de UE , bancilor eurozonei, "prea mari pentru a eşua"  li s-a oferit o mina de aur dubla  pentru a face  „bine ” totul, influentand  finantarea unei locuinte private pana la finisarea  acesteia si dotarea cu accesorii  . Au putut împrumuta de asemenea sume practic nelimitate statelor  cu suveranitate mai slaba  sau  unor proxy ale acestora. Acest lucru a dus la supra-consum  in  statele importatoare şi profituri ameţitoare pentru băncile „TBTF” ( too big to fail)  din zona euro. Şi in tot acest timp, cetăţenii s-au bucurat de paradisul consumerist al împrumutului şi al cheltuielilor de azi care vor deveni datoriile platite  maine .
Mâinele a sosit ,  fundatia  capitalului  de baza  pentru locuinţe s-a erodat , bugetele sunt paralizate de „post-bula” statelor membre si s-a ajuns  la punctul de insolvabilitate în masă . Confruntat cu ratele ridicate ale dobânzilor care rezultă din riscul sporit , deja inevitabil, cetăţenii din statele colonizate se răzvrătesc împotriva pierderii creditului de care devenisera dependenti si care le oferea un  stil de viaţă consumerist, fiind nevoiti sa plateasca creditele deja luate de la marile banci ale eurozonei.
Abia acum  ies la iveala  pierderile rezultate din  excesele de exploatare si colonizare agresiva ale  forţelelor  de financializare . Se incearca acum ca aceste pierderi sa fie acoperite de punerea in aplicare a unui  simulacru  de reforme de austeritate  care nici una  nu abordeaza cauzele profunde ale acestei exploatari  şi financializari.
Daca intelegem  în acest mod, este clar că nu este nici o diferenţă reală între politicile monetare ale Băncii Centrale Europene şi Rezerva  Federala   SUA : fiecare încearcand să păstreze şi să protejeze bancile "prea mari pentru a eşua"  care sunt parte integrantă a cartelului neoliberal ,care este  parteneriatul stat-privat.
Ambele sunt încercari de a corecta un aranjament  al parteneriatului de  capital  Stat-Privat  care in mod intrinsec este  instabil , intrucat profiturile sunt  private iar  pierderile sunt publice , costurile datoriilor rezultate si cresterea dobanzilor  fiind impinse ca sa  fie acoperite spre  spatele contribuabilului platitor de taxe din tarile nucleului care devin „iobagii nucleului”. Profiturile din variatia monedei euro si exploatarea neocoloniala esunt private  dar costurile sunt suportate atat de către publicul contribuabil din tarile nucleului  cât şi din tarile de la periferie.
Puterea elitelor  incearca sa intarate  iobagii de la periferie împotriva iobagilor din  „nucleu”,  acest lucru fiind  necesar pentru a păstra ambele seturi care sunt la fel de necesare aservirii   nucleului parteneriatului patologic  dintre stat si elitele financiare .


 http://www.financialsense.com/contributors/charles-hugh-smith/eu-neofeudalism-neocolonial-financialization-model

joi, 7 iunie 2012

Unde este Lista Națională (de dreapta) ?

via Prioritate de Dreapta



O mai târâim așa alți 20-30 de ani, cu sorosismul, PPE-ismul și alianțo-civismul lui Arpagic ?

Orice rejectare a partidelor naționaliste și a electoratului naționalist e de fapt jocul făcut stângii și europeiștilor. Nu e de ajuns doar dreapta-cenaclu sau pseudo-dreapta gen Pleșu-Paleologu în fața frontului de stânga mai unit acum ca niciodată.

Batem apa-n piuă. Trebuie totuși să discernem între naționaliștii eurosceptici și tovarășii de drum ai stângii (și care n-ar recunoaște în ruptul capului linia lor reală).

Aici e dilema. Dacă mergem pe aiurelile PPE-iste ale PDL o mai târâim așa alți 20-30 de ani.

Ce mama dracului, mai stăm de fasoane când o jumătate din CDR/DA practic a fuzionat cu PSD ?!

Unde este Lista Națională (de dreapta) ?

... că "ăla e habotnic", "ăla e (sanchi) criptolegionar", "ălălalt nu vrea în UE" & so on, acceptăm etichetările și delimitările puse de stângiști, le preluăm tabuurile. La stânga e grup omogen, brătieniști plus cristian-rakovskiști, ca să zic așa.



miercuri, 6 iunie 2012

Cronica Romana : DEZASTRUL SPANIOL

via Prioritate de Dreapta (FB)

Rajoy e de-al sistemului, spaniolii au luat o mare țeapă (PPE, deh). Alternativa controlată la socialiști, de fapt celălalt braț al Bruxelului - ca la sepie, 8 tentacule scurte și 2 lungi, care prind prada și o apropie de gură, cele 8 o imobilizează în timpul mesei.

În termeni simpli, spaniolilor li s-a sugerat că ar fi bine ca ei să găsească singuri banii necesari pentru recapitalizarea băncilor sau, alternativ, să se adreseze la FESF în aceleaşi condiţii în care s-a adresat Grecia, adică să se angajeze la un program dur de austeritate în schimbul unor credite europene. Pentru Mariano Rajoy, care a venit la guvernare cu un program anti-austeritate, ambele variante sunt inacceptabile din perspectiva politică, dar situaţia economică nu-i lasă alte opţiuni. Spaniolii vor trebui să se obişnuiască cu un nivel de viaţă mult mai scăzut. Scăderea nivelului de viaţă va fi provocată fie de măsurile de austeritate, fie de prăbuşirea sistemului financiar. Toate ţările europene, probabil cu excepţia Germaniei şi ţărilor-satelit ale Germaniei, vor ajunge în această situaţie. România nu va fi o excepţie.
 Uniunea Europeană seamănă cu o navă care a fost lovită de câteva torpile. Nava nu are căpitan, în câteva compartimente au izbucnit incendii, câteva compartimente sunt deja inundate, iar motoarele s-au oprit. Singura barcă de salvare este prea mică pentru toţi pasagerii navei, iar unii dintre pasageri cred în continuare în invulnerabilitatea navei şi refuză să o părăsească.
Dezastrul financiar spaniol a fost previzibil încă de la începuturile crizei. În timp ce politicienii europeni declarau că „salvarea Greciei este un caz aparte” care nu se va repeta, noi (la fel ca şi mulţi alţi jurnalişti eurosceptici) scriam despre inevitabilitatea prăbuşirii sistemului bancar spaniol şi a economiei spaniole în general. În fond, Spania are aceleaşi probleme ca şi Grecia şi nu se deosebeşte radical de Italia. O economie bazată aproape exclusiv pe deservirea bulelor speculative imobiliare şi deservirea consumului stimulat prin credite de retail nu are cum să supravieţuiască în condiţiile imploziei ambelor bule. Situaţia se complică din cauza pomenilor electorale extrem de generoase cu care clasa politică spaniolă şi-a obişnuit electoratul. Un stat stabil, la fel ca şi o companie comercială stabilă, nu ar trebui să depindă de rata dobânzilor la creditele disponibile în piaţă. În cazul Spaniei, prim-ministrul Rajoy a recunoscut că ţara va intra în faliment dacă investitorii instituţionali nu vor mai fi de acord să crediteze statul (prin achiziţii de obligaţiuni) la un randament mai mic de 7%. Spania, la fel ca Grecia, Italia şi Portugalia are o mare problemă de cashflow. Bugetul, care oricum are mari probleme, nu are cum să suporte cheltuielile necesare pentru a compensa deponenţii băncilor care intră în insolvenţă. Fondul de stat care, teoretic, ar fi trebuit să asigure garantarea depozitelor bancare, are un deficit ne peste 15 miliarde de euro, deficitul datorându-se unei „erori de proiectare” a sistemului de garantare. Este interesant că sistemul din România, prin eforturile lui Isărescu şi Boc, are aceleaşi „erori de proiectare” ca şi cel spaniol. Clienţii băncilor din România pot vedea în „aventurile”  clienţilor băncilor din Spania propriul viitor destul de apropiat.
Premierul Mariano Rajoy a declarat marţi că Spania se află „într-o situaţie de extremă dificultate” şi a cerut de la guvernul german să ia „măsuri urgente” pentru salvarea sistemului bancar spaniol. Principala „măsură urgentă” ar fi utilizarea banilor din cadrul Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară (FESF) pentru recapitalizarea directă a băncilor spaniole. Guvernul german, în calitate de finanţator principal şi de controlor informal al FESF a dat un răspuns negativ. Unul dintre liderii Uniunii Creştin-Democrate ,partid aflat la guvernare un Germania, Volker Kauder a oferit o declaraţie explicativă:
„Germania va demonstra existenţa solidarităţii cu celelalte state europene pentru a rezolva problemele cauzate de criza datoriilor. Dar statele europene trebuie să facă tot posibilul pentru a contribui la rezolvarea problemelor proprii.”
În termeni simpli, spaniolilor li s-a sugerat că ar fi bine ca ei să găsească singuri banii necesari pentru recapitalizarea băncilor sau, alternativ, să se adreseze la FESF în aceleaşi condiţii în care s-a adresat Grecia, adică să se angajeze la un program dur de austeritate în schimbul unor credite europene. Pentru Mariano Rajoy, care a venit la guvernare cu un program anti-austeritate, ambele variante sunt inacceptabile din perspectiva politică, dar situaţia economică nu-i lasă alte opţiuni. Spaniolii vor trebui să se obişnuiască cu un nivel de viaţă mult mai scăzut. Scăderea nivelului de viaţă va fi provocată fie de măsurile de austeritate, fie de prăbuşirea sistemului financiar. Toate ţările europene, probabil cu excepţia Germaniei şi ţărilor-satelit ale Germaniei, vor ajunge în această situaţie. România nu va fi o excepţie.

Redacţia Economică
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=179932

luni, 4 iunie 2012

Terorism intelectual 2012-Bookfest


1.Una dintre cele mai importante carti prezentate : "Intelectuali la cratita" -Ed Humanitas-un fel de carte de bucate scrisa de intelectualii nostri "fini". : Adriana Babeţi, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Monica Pillat, Andrei Pleşu, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Grete Tartler, Vlad Zografi
2.Nici un Targ de carte fara Neagu Djuvara care vrea sa ne indese cu orice pret alt fel de istorie a romanilor.
3.Florescu-cafegiul comunist ,dupa ce a scris o carte acum cativa ani, acum castiga a si el o paine vanzand cafea prin targ…
4.Liiceanu a devenit un babalac care se crede tinerel , Cartarescu – infantil si la peste 50 de ani .
Intelectualii fabricati in comunism se tot complimenteaza reciproc, isi fac scrisori deschise si se « sustin moral »unul pe celalat cand se dovedeste ca sunt unelte ale securitatii comuniste.
In tot targul nu vezi o carte care sa vorbeasca despre mandria de a fi roman, o analiza a modului in care ar trebui sa se dezvolte societatea romaneasca pentru ca sa-si redobandesca demnitatea , mandria , prosperitatea .
Nu se fac analize serioase, ale situatiei actuale a Romaniei despre cum ar trebui sa ne cladim viitorul ca sa ne fie bine.
Cine ar trebui sa face toate acestea ?
Intelectualii, bineinteles !
Ce concluzie putem trage ? Ca sunt toti colaborationisti , plecati in fata strainilor ( mai ales a francezilor si nemtilor) care-i sponsorizeaza ….
Sunt falsi, superficiali si afectati . Isi dau importanta si de fapt sunt niste tradatori.
Sunt penibili si mi-e rusine de ei ..…