Preluare si traducere de pe NewsReload
http://www.financialsense.com/contributors/charles-hugh-smith/eu-neofeudalism-neocolonial-financialization-model
Pentru a înţelege pe deplin criza
financiara a datoriilor eurozonei , trebuie să sapam printre tertipuri,
confuzie şi propagandă pentru a ajunge la dinamica reala a "Noului Feudalism” al Europei , adica la " Modelul Neocolonial Financiar”.
In primul rand trebuie sa uitam de "austeritate"
şi de teatrul politic !
Singura modalitate de a pricepe pe
deplin Eurozona si ceea ce se intampla cu aceasta este de a inteleage Modelul Neocolonial-Financiar
care reprezinta cheia dinamica a
acesteia.
În vechiul model al colonialismului,
puterea colonizatoare cucerea sau a coopta
elitele puternice din regiune si trecea la exploatarea resurselor si a fortei de munca din noua colonie , îmbogăţind astfel "centrul", adică imperiu de acasă.
În neocolonialism, forţele de financializare ( adica datoriile si parghiile finaciare ( leverage )controlate de catre cartelurile bancare –aprobate de Stat ) sunt folosite
pentru a indatora prin contract elitele locale şi populaţia fata de un centrul
bancar care isi foloseste filialele coloniale
pentru a da bani cu imprumut in vederea cumpărarii de produse finite, vandute de catre „nucleul
colonial”. Astfel , „nucleul ” este
imbogatit de doua ori :
1) dobanda si comisionul consistent al tranzactiei de financializare a activelor ,
cum ar fi cele imobiliare şi
2) profitul realizat prin vânzărea
de bunuri puse la dispoziţia debitorilor.
În esenţă, "nucleul central " al tarilor UE a colonizat natiunile "periferice" prin
intermediul financializarii monedei euro
, ceea ce a permis o extindere masivă a datoriei şi a consumului la periferie. Băncile şi exportatori din
tarile "nucleului" au stors profituri enorme din această expansiune a
datoriei şi a consumului in tarile periferice.
Acum, dupa ce schema de
financializare a euro s-a derulat
, se dezvaluie pe deplin situatia neofeudala a periferiei : activele şi veniturile de
la periferie se scurg catre nucleu
sub forma de dobânzi ale datoriilor private si suverane care sunt detinute de bancile
comerciale si centrale din tarile nucleului
UE .
Aceasta este perfecţiunea Neofeudalismului ! Popoarele de la periferia UE sunt
in mod efectiv debitorii neocoloniali ai băncilor din ţările nucleului UE , iar
contribuabilii din tarile nucleului sunt si ei la randul lor , iobagi feudali munca
lor fiind destinata sa ajute orice credit bancar care merge prost , din tarile de la periferie .
Pentru a înţelege pe deplin
Modelul Neocolonial de Financializare, este
nevoie sa subliniem anumite caracteristici de la baza ale sistemului Eurozonei .
Astfel vom incepe cu Eurozona şi
moneda euro.
Uniunea Europeană a stabilit o monedă unică şi o zona de comercializare pentru
beneficiile capitaliste clasice.Aceast lucru a
oferit o reducere a costurilor de
intretinere a afacerilor între naţiunile
membre şi un flux liber de capital şi de
forţa de muncă .
Din perspectiva capitalist neoliberala , o astfel de uniune a consolidat puterea
într-un Stat Central proxy (the EU) care a oferit larga sustinere a Statului marilor carteluri si cvasi-monopolurilor usurand accesul acestora la pieţele
noi .
Din punctul de vedere al cetăţenilor, a oferit avantajul ruperii barierelor
pentru locurile de muncă din alte ţări ale
zonei euro . La prima vedere s-a realizat o structura de tip "win-win" pentru toată lumea, singurul
dezavantaj fiind sentimentul pierderii monedelor naţionale.
Inca de la inceput a existat insa un defect
in aceasta structura si care acum a devenit dureros
. Uniunea si-a consolidat puterea
asupra monedei comune (euro) si asupra comerţului dar nu si asupra deficitelor de cont curent ( de comert) si
asupra deficitelor bugetare.
Desi s-a impus ( in mod nesincer) o
corectitudine fiscala prin introducerea
de plafoane pentru nivelul maxim de
deficit, în lumea reală nu au existat
controale semnificative care sa verifice crearea creditelor private sau al celor de stat precum si a împrumuturilor si a cheltuielilor suverane .
Astfel, expansiunea economiei unite prin avantajele clasic capitaliste aduse de circulatia libera
a capitalului si a fortei de munca au alimentat
expansiunea creditului permis de
structura neoliberal capitalista a Uniunii.
Alianţa Statului-Central cu dorinţa
sa intrinseca de a gestiona
centralizat economia in beneficiul
„feudelor” şi a elitelor sale şi
clasicul capitalism al pieţei libere a
fost întotdeauna greu de realizat . La suprafata UE a dat
impresia de stabilitate, permitand credite
din belşug şi accesul usor al tuturor la
noile pieţe .
Sub aceasta suprafata binefăcătoare stau insa ascunse oportunitati de exploatare si abuz
carora este le este imposibil sa le reziste cineva . De fapt , naţiunilor importatoare
din cadrul Uniunii li s-au pus la dispozitie de catre „verisorii” lor exportatori din Germania
şi Franţa posibilitati de creditare pe termen lung .
Într-o analogie cu lumea reala este ca si cum un frate ,dispus sa faca cheltuieli pe credit pe viata este finantat printr-o carte de credit fara
limita , cu o rată scăzută a dobânzii care este garantata
de catre un alt frate /sora ,bogat si sobru , care are de fapt aversiune fata de creditare . Inutil să subliniem cat de profitabil este pentru bănci sa extinda creditarea unor
debitori cu bonitate.
Creditul la dobanda foarte scăzute este tratat ca "bani gratis", pentru
că in esenta asta sunt . Beneficiarii de „bani gratis” devin rapid dependenti
de fluxul de credit pentru a-si plăti cheltuielile, care in mod magic cresc in
tandem cu accesul la bani gratis. Astfel, atunci când accesul la „banii gratis”
este retras brusc, recipientul prezintă
aceleaşi simptome dureroase ca ale unui dependent de droguri .
Chiar mai rău de-atat
: „banii gratis” vor merge in curand catre investitii proaste( malinvestments) intrucat
investitiile bune ( sound
investments http://www.soundmoneysoundinvestments.com.au/ vor fi incoltite
de carteluri ale parteneriatului de capital stat-privat , fiind favorizate cvazi-monopolurile . Investitiile
proaste (malinvestments ) sunt mascate
de bula activelor, care rezulta inevitabil datorita cantităţi masive de „bani
gratis” ce caută un profit speculativ.
Garanţia implicită a UE de a atenua eventualele pierderi ale marilor banci (sancţionate
de stat ) exemplifică modelul neocolonial al financializarii.De fapt , marile
bănci din zona euro au "colonizat" state membre, cum ar fi Irlanda (
Grecia) conform unui plan care a fost
mult timp aplicat în ţările în curs de
dezvoltare si care are la baza datoriile.
Acesta este un colonialism bazat pe
financializarea economiilor mai mici in
beneficiul marilor bănci din „nucleul”
de state UE şi a partenerii lor,
guvernele statelor membre, care obtin creşteri uriaşe în veniturile
fiscale intrucat creditele pentru bulele
active se extind .
In ceea ce am putea numi Modelul Neoliberal
Colonial (MNC), practicat în tarile in curs de
dezvoltare, economiilor sarace li se
ofera brusc credite nelimitate, la rate ale dobânzii foarte scăzute sau chiar
negative. Este "o ofertă prea buna pentru a fi refuzata" iar
rezultatul este explozia creditului privat care alimentează consumul agresiv , accesul rapid la active : acţiuni, terenuri şi locuinţe.
Esenţial pentru ca acest model
colonizator sa fie atragator este accesul pe scară largă la credit: toată lumea ,”frati si surori” îşi poate permite deodata sa faca speculatii
cu locuinţe, stocuri, mărfuri, etc permitandu-si sa trăiasca un stil de viaţă bazată pe consum,
care fusese mai demult apanajul „ claselor
superioare” si a ale elitelor de stat (în tarile in curs de dezvoltare, de
multe ori fiind acelaşi grup de persoane).
În modelul colonialist al secolului al nouăsprezecelea consumabilele extrem de profitabile care au
fost comercializate de către carteluri la nivel global au fost de
zahărul (romul), ceaiul, cafeaua şi tutunul, toate reprezentand produse care
dau dependenţă precum şi restul produselor complementare:
ceaiul merge cu zahărul şi aşa mai departe. (Pentru mai multe detalii, vă rugăm
să consultaţi cartea lui Sidney Mintz : Dulceaţă şi Putere Locul zahărului în
istoria modernă). Sweetness and Power: The Place of Sugar in Modern History
În modelul
Neocolonial-Financializator substanţa
care da dependenta este creditul
şi febra speculativă şi consumerista care-l favorizează.
În UE, posibilităţile de a exploata pieţele captive au fost chiar mai bune
decât cele din străinătate, pentru simplul motiv că Uniunea Europeană ,în sine garanteaza ca
nu pot exista exproprieri de
capital ale autorităţilor locale care ar putea decide să arunce jugul
colonizarii cu capital european.
Prin aceasta dubla garantie implicita data de UE , bancilor eurozonei,
"prea mari pentru a eşua" li
s-a oferit o mina de aur dubla pentru a
face „bine ” totul, influentand finantarea unei locuinte private pana la
finisarea acesteia si dotarea cu
accesorii . Au putut împrumuta de
asemenea sume practic nelimitate statelor
cu suveranitate mai slaba sau unor proxy ale acestora. Acest lucru a dus la
supra-consum in statele importatoare şi profituri ameţitoare
pentru băncile „TBTF” ( too big to fail) din zona euro. Şi in tot acest timp, cetăţenii
s-au bucurat de paradisul consumerist al împrumutului şi al cheltuielilor de
azi care vor deveni datoriile platite
maine .
Mâinele a sosit , fundatia capitalului de baza
pentru locuinţe s-a erodat , bugetele sunt paralizate de „post-bula”
statelor membre si s-a ajuns la punctul
de insolvabilitate în masă . Confruntat cu ratele ridicate ale dobânzilor care
rezultă din riscul sporit , deja inevitabil, cetăţenii din statele colonizate
se răzvrătesc împotriva pierderii creditului de care devenisera dependenti si
care le oferea un stil de viaţă consumerist,
fiind nevoiti sa plateasca creditele deja luate de la marile banci ale eurozonei.
Abia acum ies la iveala pierderile rezultate din excesele de exploatare si colonizare agresiva
ale forţelelor de financializare . Se incearca acum ca
aceste pierderi sa fie acoperite de punerea in aplicare a unui simulacru
de reforme de austeritate care
nici una nu abordeaza cauzele profunde
ale acestei exploatari şi
financializari.
Daca intelegem în acest mod, este clar
că nu este nici o diferenţă reală între politicile monetare ale Băncii Centrale
Europene şi Rezerva Federala SUA : fiecare încearcand să păstreze şi să
protejeze bancile "prea mari pentru a eşua" care sunt parte integrantă a cartelului
neoliberal ,care este parteneriatul
stat-privat.
Ambele sunt încercari de a corecta un
aranjament al parteneriatului de capital
Stat-Privat care in mod intrinsec
este instabil , intrucat profiturile
sunt private iar pierderile sunt publice , costurile
datoriilor rezultate si cresterea dobanzilor
fiind impinse ca sa fie acoperite
spre spatele contribuabilului platitor
de taxe din tarile nucleului care devin „iobagii nucleului”. Profiturile din
variatia monedei euro si exploatarea neocoloniala esunt private dar costurile sunt suportate atat de către
publicul contribuabil din tarile nucleului cât şi din tarile de la periferie.
Puterea elitelor incearca sa
intarate iobagii de la periferie
împotriva iobagilor din „nucleu”, acest lucru fiind necesar pentru a păstra ambele seturi care
sunt la fel de necesare aservirii nucleului
parteneriatului patologic dintre stat si
elitele financiare .
http://www.financialsense.com/contributors/charles-hugh-smith/eu-neofeudalism-neocolonial-financialization-model
