O problemă se poate spune complet nouă care va bate la uşa preşedintelui Iohannis o constituie consecinţele intrării masive în acţiune a justiţiei din România. Aceasta are o problemă în economie: furtul abominabil, care datează de ani de zile şi s-a amplificat cu timpul. Pentru a da o dimensiune fenomenului, se poate arăta că transferul de la stat către privat a economiei – transformare de esenţă în trecerea de la comunism la capitalism – s-a realizat în proporţie de cel puţin 80% prin furt, printr-o gamă întreagă de instrumente dintre care foarte puţine reprezintă jaf material în sine, iar cele mai multe sunt montaje şi malversaţiuni financiare din arsenalul retrocedărilor frauduloase, al subevaluării activelor când statul este vânzător şi supraevaluării activelor când statul este cumpărător. Deci, un teren integralist pentru justiţie! Din păcate, justiţia – pentru a nu fugi de cuvinte – n-a “deranjat” acest proces. Acum, după ani şi ani, parcă se trezeşte şi intră masiv în acţiune. Începe acum să facă ceea ce trebuia să facă de cel puţin 10-15 ani. Se află în vizor spre investigare un “teren” de circa 40-50 miliarde euro în termeni anuali!
Din imensul prejudiciu adus ţării, justiţia n-a reuşit până acum decât recuperări derizorii. Deoarece, chiar şi în acţiunea în forţă din ultimul timp, n-a ajuns la marii prejudiciatori, iar în cazul unor personaje sonore s-a limitat la cauze de rangul 14: personajul vânduse ţara şi a fost “luat” pentru nişte termopane! Cea mai tulburătoare disfuncţie este că, în timp ce capitalul străin a ajuns de departe principalul evazionist fiscal, este, probabil ca nou stăpân al României, ocolit de justiţie care se poartă cu acesta precum cu un bibelou de porţelan.
Nimeni nu ştie de fapt ce consecinţe concrete va avea, pe plan imediat şi pe termen lung, intervenţia masivă, dar deocamdată selectivă şi oricum tardivă, a justiţiei în acest hătiş economic infracţional. Pornind de la faptul obiectiv că “mai bine mai târziu decât niciodată”, există desigur un tronson puternic de consecinţe pozitive, ceea ce se va concretiza în anumite recuperări din prejudiciile trecutului şi poate mai ales în descurajări ale infracţionalităţii viitoare. Totuşi, nu sunt de ignorat consecinţele să le zicem colaterale, respectiv reacţii de dezangajare – fugă de răspundere, evitarea preluării de responsabilităţi, ocolirea funcţiilor – care pot duce la blocaje în administraţie, îndeosebi la nivel local, dar şi la nivel central. Este foarte posibil ca, pe termen scurt, consecinţele pe linie de blocaj să apuce să cântărească mai greu până ce vor ajunge să fie resimţite consecinţele pozitive.
Fără să vrea, toate aceste probleme se vor strânge pe masa preşedintelui. Cu atât mai mult cu cât, ca fenomen nou, nu există instituţional nimeni care să fie împuternicit şi pregătit să gestioneze în echilibru asemenea probleme. (va urma)
