google translate

luni, 31 decembrie 2012

Opoziţia internă din USL e tot mai vocală împotriva lui Ponta

Via Prioritate de Dreapta

De ce v-am votat

Dar regionalizarea? Păi pentru asta îl păstram pe Boc, ce nevoie aveam de atâta agitaţie? Să păstraţi la “centru” doar apărarea, externele? Păi asta-i deja federalizare, e mai mult decât voia chiar Băsescu. Cu sau fără judeţe, e un rău enorm pe care aţi anunţat că-l veţi face României, indiferent ce v-or fi zicând “prietenii” din Europa care v-au abandonat la greu. Nu uitaţi, la greu, NOI am fost alături de dumneavostră, nu ei. Noi ne iubim judeţele şi nu vrem regiuni – dacă nu ne credeţi, consultaţi orice sondaje sau rezultate la referendumul din Constanţa, de pildă. Nu, nu v-am votat ca să faceţi, ci ca să stopaţi regionalizarea.

Nu e linişte deloc !

Valul de simpatie la adresa premierului va scădea odată cu primăvara. L-ar mai putea ține în loc un set spectaculos de măsuri pentru zonă privată și o eventuală scădere a impozitelor. Dar ea, știm bine, nu ascunde decât mărirea pragurilor de la 16, 12 și 8% în anii viitori, cel mai probabil în 2014. Întreaga retorică publică se va schimba, ușor-ușor, către vară, când România va începe să realizeze că are în față cel mai dificil an economic din istoria recentă. Iar sarcina guvernului va fi una ingrată. Politic însă, USL mai are un as în mânecă. Paradoxal, acesta se numește Traian Băsescu. Dacă lucrurile vor merge cu adevărat prost, iar cifrele o vor lua razna, Traian Băsescu va zbura de la Cotroceni într-o nouă suspendare. Cineva va trebui să plătească nemulțumirile, iar gura mare a președintelui șI faptul că nu va sta potolit în lunile viitoare vor fi argmente perfecte. Cred că septembrie va fi o lună perfectă pentru o suspendare cu scandal.

Ziua varanului

Ce-si dorea acel Apus, adica Voiculescu, in conditiile astea? Nu neaparat inca o functie sau doua de ministru. Isi doreste sa poata manevra Justitia. Sa nu uitam, senatorul nostru are un dosar in care risca sa infunde puscaria, cel din cazul Institutului de Cercetari Alimentare. A folosit omul tot felul de tertipuri pentru a amana verdictul - si-a dat demisia din Senat, a fost reales, nu a depus juramantul, asa ca dosarul lui e blocat undeva pe drum. Geniala strategie, dar o sa-l tina ?

Comisia Naţională de Prognoză pregăteşte cumpărarea terenului agricol de către străini

"Este importantă descurajarea nelucrării terenurilor agricole prin aplicarea pentru terenurile agricole nelucrate, proprietate a persoanelor fizice, a impozitului corespunzător terenurilor intravilane cu destinaţia curţi-construcţii. O astfel de sancţiune există şi este aplicată din 2007, dar numai în cazul terenurilor deţinute de persoane juridice", se menţionează în studiu.

Dezapărarea României la început de mandat guvernamental

Domnul premier Ponta Victor are puţine şi răzleţe referiri la Armata României, toate făcute cu nonşalanţă şi chiar cu cinism. Ne este greu să ne dăm seama, pe baza acestor referiri, dacă domnul premier ştie sau nu că Armata României este instituţia naţională care produce putere militară pentru statul şi poporul său. Cum, nu putem spune dacă acelaşi domn are habar la ce i-ar trebui domniei sale această putere militară.

MRU, dezamăgirea anului 2014

Acum, sunt convins ca toate acestea il conving si mai mult pe Mihai Razvan Ungureanu ca merita cu varf si indesat postul de presedinte al tarii si izbavitor al neamului. Imi imaginez ca in degringolada care troneaza in PDL exista destule minti care se pot intoxica cu fantasme cu MRU candidat imbatabil la prezidentialele din 2014.

Va fi 2013 anul despărţirii de teama de a trăi, nu de a muri ?

Când un taximetrist din Tecuci mi-a spus că în oraşelul acela de provincie - unde în vremea copilăriei mele mama ne ducea să ne cumpere pantofi de Paşti (la Magazinul Universal) - "s-a deschis" hipermarketul Kauflaund nu mi-a venit să cred. Înseamnă că lucrurile merg… Nu, nu merg. Singurul lucru care s-a schimbat în gara din Tecuci, faţă de acum 20 de ani, este un bancomat al BCR plasat chiar in sala de aşteptare. Şi un automat de cafea. În rest, poti face pipi pe peronul gării, de vreme ce toaleta cu weceuri turceşti care nu s-a schimbat de când aveam eu cinci-şase ani este închisă după lăsarea nopţii.

Guvernul a dat cu o mână, iar acum taie cu amândouă

Aşa cum era de aşteptat, după ce au trecut alegerile din 9 decembrie au dispărut subit şi planurile grandioase puse la cale de guvernanţi pentru România. Soluţia Guvernului la lipsa acută de bani e una ingenioasă: aplică măririle de pensii şi salarii la care s-a angajat, dar pentru asta ia bani din alte zone ale bugetului.

Fiul lui Tinu merge cu maşina în care a murit tatăl său

Andrei Tinu a venit la parastas cu maşina în care se afla tatăl său, în momentul producerii accidentului de acum zece ani. „Nu am nici o problemă să merg cu maşina tatălui meu”, ne-a declarat Andrei Tinu, care s-a declarat convins că fostul director al ziarului „Adevărul” nu ar fi murit de fapt într-un accident de maşină.

Bilderbergii vor guvern mondial cu Rusia în frunte

Liderul Uniunii Europene, numit de Bilderberg, adica Herman Van Rompuy, a iesit la rampa si a anuntat „o guvernanta mondiala” cu Rusia – jucator principal. Liderii UE si ai Rusiei s-au intalnit la Bruxelles, intre 20 si 21 decembrie, in ceea ce s-a numit „Al 30-lea summit Rusia –UE”. Fiind cel de-al 30-lea summit, mass media nu a acordat prea mare importanta la ceea ce s-a hotarat acolo. Adica „convergenta si interdependenta politica, economica si sociala intre tariele UE si Rusia”.

luni, 24 decembrie 2012

Dominaţie prin proiect

Via Prioritate de Dreapta


Cu noua biblie a europenismului în mână, toate acestea au fost aproape desfiinţate prin evaluatorii internaţionali. Regimul a (re)introdus aproape în toate nişele vieţii sociale principiul comisariatului invizibil. "În numele Europei" este deja factor de ordine. Prin teamă. Netransparent, este dictatorial. Fiind "european" e şi foarte scump: slujitorii care ştiu să manevreze discursul respectiv, au acces pe la comitete şi comisii, "la proiecte", sunt plătiţi foarte, foarte bine. Desigur, există şi cei care s-au iontegrat în discursul acesta fără să ia nici un ban. Aceştia fac deja parte în masa de manevră a unei noi ere politice, care-şi recrutează aderenţii din mizeria de masă (materială şi morală).

Mănăstirea Comana
Acum, la 23 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, e bine să ne lămurim cu vremurile. Unii dintre noi au ales să le ignore, alţii s-au dat cu ele, devenind agenţii unui timp nenorocit. În fine, alţii îi pun întrebări. Cu cât vedem mai bine, cu atât avem o şansă în faţa timpurilor. Am intrat în posesia unui asemenea instrument de cunoaştere stând ceva mai mult prin preajma lui Golopenţia, care ne avertizează: nu cei care fac proiectele au puterea, ci cei care au puterea fac proiectele. Aparent nimic deosebit, dar să vedem mai jos implicaţiile.

Golopenţia este un proiect pentru România în sine. Ca de altfel fiecare sacrificat în închisorile comuniste sub supravegherea KGB şi GRU. Doar infiltraţii (deşi până la Dej au fost la vedere,vezi-i pe Nicolschi, Pauker, Brucan, Neulander şi alţii) erau experţi în resursa umană, au scos din corpul social tocmai cele mai bune seminţe, cele mai cuprinzătoare acoperăminte şi cele mai extinse punţi. Chiar dacă înţelegi ce spun, nu poţi să nu adăstezi în scrierile lor ca într-o catedrală, cu căciula în mâini. Şi gândiţi-vă, au fost un milion de proiecte asasinate în puşcăriile unde Nicholschi practica managementul resurselor umane cu viitorul (acum din trecut) nostru.


Anton Golopenţia a fost fondatorul cunoaşterii statistice de stat în România şi se află prin fondatorii geopoliticii româneşti. Prin tehnicile de cunoaştere bazate pe legăturile între fenomene, monografiile sumare şi cunoaşterea prin intermediul hărţilor a revoluţionat nu doar sociologia, dar şi ştiinţa administraţiei, cunoaşterea socială în general. Deşi putea rămâne în străinătate, Golopenţia s-a întors în ţară în 1946, după ce a susţinut poziţia României la Conferinţa de Pace de la Paris. Arestat, ca toată elita rămasă în ţară, a fost supus unui regim de exterminare şi lichidat în 1951, la Malmaison, în Bucureşti, fiind considerat formal "duşman al poporului". Chiar cu câteva luni înainte de a fi exterminat, Golopenţia, care-şi atinsese maturitatea ştiinţifică, se oferea să-i cuprindă şi pe torţionarii săi în proiectul refacerii administraţiei statului român, punându-se la dispoziţia lor. Culmea este că statul comunist l-a şi folosit, şomer fiind, în diverse proiecte administrative, până aproape de ultimul moment. Avea 42 de ani. Ce facem noi cu anii noştri, fiecare? (Pentru fiecare). 

Golopenţia, când s-a întors de la doctoratul din Germania, a venit cu o idee care face pârtie în obscuritatea zilei de azi, făcând diferenţa dintre  planificare şi dominare (idee pe care a preluat-o de la Hans Freyer). Puterea o au cei care planifică, nu planificatorii au puterea. Corolarul acestei axiome este că guvernarea de dragul puterii se face fără carte, pe orbecăite. Puterea este cea care planifică, nu planificatorii (cei care cunosc realitatea). Este una dintre faţetele cele mai dramatice ale crizei spaţiului românesc de astăzi: ruptura dintre cunoaştere şi guvernare. Implicit, ruptura dintre guvernare şi popor (ale cărei nevoi sunt cunoscute pe pipăite, cel mult prin sondaje de opinie) şi prin stetoscopul insuficient al serviciilor de informaţii. Un al doilea corolar: guvernarea se exercită prin proiect. Şi cu cât e mai atrasă de exercitarea puterii în sine, cu atât are în execuţie mai multe proiecte. Cu atât viforniţa dislocărilor în numele "reformei" va fi mai mare. Rezultatul: paraliza instituţională generalizată şi, implicit a statului. Societatea cară un mort în spinare. Aceasta este rezultatul guvernării ca dominaţie.


Cum ziceam, acum, la 23 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, e bine să ne lămurim cu vremurile.

 
Latră la tot ce are. Mai puţin la hoţ
Regimul Băsescu a fost cel mai nepotrivit (să nu zicem toxic) de până acum pentru că şi-a propus să scoată la reformă până şi neseriozitatea prin care, până acum, societatea românească se apăra de istorie. Nu vreau să spun că preşedintele a avut un proiect neapărat. Foarte probabil că nici nu e conştient deproiect. Puterea e cea mai mare provocare pentru ins iar România are nevoie de oameni cu adevărat mari în zonele de putere. Mari prin cultură, caracter. Nu ştiu ce caracter are preşedintele, dar componenta cognitivă a gesturilor cu care a fost înconjurat a lăsat foarte mult de dorit. Cel mai mult din ultimii 22 de ani. Pentru că niciodată România nu a fost mai paralizată ca astăzi. Şi niciodată o zonă cu un deficit atât de mare nu a fost atât de ferventă în reorganizarea ţării. Dacă nu ştii, stai în banca ta. Fraza aceasta se numeşte ruşine. E adevărat, guvernarea cu ruşine faţă de popor e o raritate absolută în lume. Dar să revenim.

România se apăra de toţi cei care vroiau să ne organizeze în defavoarea noastră (prin privatizări, restructurări etc.) prin instituţii, oameni-instituţii şi fenomenul Dorel. Cu noua biblie a europenismului în mână, toate acestea au fost aproape desfiinţate prin  evaluatorii internaţionali. Regimul a (re)introdus aproape în toate nişele vieţii sociale principiulcomisariatului invizibil. "În numele Europei" este deja factor de ordine. Prin teamă. Netransparent, este dictatorial. Fiind "european" e şi foarte scump: slujitorii care ştiu să manevreze discursul respectiv, au acces pe la comitete şi comisii, "la proiecte", sunt plătiţi foarte, foarte bine. Desigur, există şi cei care s-au iontegrat în discursul acesta fără să ia nici un ban. Aceştia fac deja parte în masa de manevră a unei noi ere politice, care-şi recrutează aderenţii din mizeria de masă (materială şi morală). Până şi Dorel, ultimul drept care-i mai rămăsese poporului român, acela de a fi neserios în faţa răului, aproape că-i fu luat. Dulăii regimului, cu urechile lor ascuţite, fără astâmpăr, dar cu creierul mai micşorat să facă loc simţurilor înregistrării a tot ce mişcă, aproape că au transformat România într-o instituţie totală. Instituţiile totale, atunci când nu sunt ale familiei şi Patriei (armata), sunt specifice mediilor de margine, unde sunt ţinute în ordine devianţa sau oligofreniile (puşcăria, respectiv spitalul de nebuni). România aproape că a devenit un regim concentraţionar.


În furia de a reforma totul, România aproape că a devenit o instituţie totală. Nu, nu s-a transformat într-o mare familie ci, într-o oligofrenie generalizată, prin punerea marginalului în centrul societăţii şi prin cucerirea societăţii de către marginalii: când aveam localităţi sub zăpadă, primul ministru îşi comanda ... alifii de mii de euro*. Şi acesta este doar un aspect, atât de jenant, încât devine incredibil, aproape o metaforă.  Aproape că nimic nu se mai poate manifesta  de la sine. Societatea nu mai este o întâlnire de oameni care-şi dau măsura, ci de inşi nevoiţi, care se descurcă. Cei care au fost consumaţi de sistem, s-au transformat în homunculi, agenţi ai timpurilor. Rezultatul: paralizia instituţională. Situaţia e tragicomică. Ca în Harghita, unde aflăm că prefectul e aproape un fel de Bulă**, "mai bine antisemit decât antifascist", prin tolerarea inscripţiilor fasciste, numai nu cumva să se manifeste (ca administrator al statului român).  (Dan Tănăsa, 21 dec. 2012, EXCLUSIV. Prefectura Harghita NU A FĂCUT ABSOLUT NIMIC în ultimele șapte luni pentru a elimina numele scriitorului fascist și antiromân Nyiro Jozsef de pe două INSTITUȚII PUBLICE.).


E important să ştim în ce fel de timpuri suntem. Mai ales cei mai tineri dintre noi, care trăiesc cu dulcea îngrozitoare iluzie că dacă ignoră istoria îşi vor putea vedea de "propriul interes". Istoria se transmite de la elite prin popoare. Popoarele pot fi ocupate. Războaiele sunt culturale, instituţionale, economice. Iar noi nu trăim vremuri de pace. Pentru că avem, iată, de înfruntat nemaipomenita confesiune a lui Walter (Neulander) Roman (tatăl lui Petre (Neulander) Roman), în "Secolul XX. Secolul Marilor Evoluţii" (Bucureşti, 1970): "Cine va veni dupa noi? ... După noi vom veni tot noi." (Ştiri Rol.ro)


                                                                                                                                                                                     

* Într-una din primele sale ieşiri media, primul ministru Răzvan Ungureanu a certat sătenii că nu s-au deszăpezit. Problema era că zăpezile acopereau casele, aşa încât doar cu aruncarea în aer a nămeţilor de către Armată satele au fost scoase la lumină. În mai mult de o săptămână: Mediafax, 11 feb. 2012, "Premierul Ungureanu: militarii deszăpăzesc drumurile, localnicii stau în casă. E inadmisibil", http://www.realitatea.net/premierul-ungureanu-militarii-deszapesc-drumurile-localnicii-stau-in-casa-e-inadmisibil_912960.html,

**cităm de pe Dantanasa.ro, "Exclusiv. Prefectura Harghita nu a făcut absolut nimic în ultimele şapte luni ...", http://www.dantanasa.ro/2012/12/21/exclusiv-prefectura-harghita-nu-a-facut-absolut-nimic-in-ultimele-sapte-luni-pentru-a-elimina-numele-scriitorului-fascist-si-antiroman-nyiro-jozsef-de-pe-doua-institutii-publice-document/ "Stupefiantă este însă concluzia la care ajunge prefectul Jean-Adrian Andrei în finalul documentului: ”Față de cele mai sus precizate, întrucât denumirile unităților de învățământ precum și a străzii în cauză, au fost atribuite în perioada 1993-1996, potrivit legislației în vigoare din acea perioadă, menționăm că prefectul județului nu a întreprins nicio măsură pentru schimbarea denumiri celor două școli, respectiv a străzii în cauză”.

Cu alte cuvinte, degeaba a protestat comunitatea evreilor din România sau din SUA. Degeaba au protestat profesori din Ungaria, intelectuali din România sau Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, și înaintea lui prefectul Augusta Cristina Urzică, este surd în fața vocilor care au protestat față de reînhumarea scriitorului fascist în România.

Scriitorul fascist și antiromân Nyiro Jozef nu poate fi reînhumat în România dar instituții publice din România sau chiar străzi pot purta numele său. Și asta cu voie de la prefectul Jean-Adrian Andrei!

Argumentul prefectului de Harghita, sugerat în adresa sa, cum că denumirile au fost adoptate în perioada anilor 1993-1996 și ca atare el nu va face nimic în acest sens este cel puțin idiot. Spre exemplu, la momentul la care numele mareșalului Antonescu a fost îndepărtat din spațiul public românesc existau deja de ani de zile busturi și străzi cu numele său."

Ştiri ROL.ro , 8 sept. 2006, "Walter Roman - dedicat bolşevismului internaţional", http://stiri.rol.ro/Walter-Roman---dedicat-bolsevismului-international-4555.html 

Dan Tănăsa, 21 dec. 2012, EXCLUSIV. Prefectura Harghita NU A FĂCUT ABSOLUT NIMIC în ultimele șapte luni pentru a elimina numele scriitorului fascist și antiromân Nyiro Jozsef de pe două INSTITUȚII PUBLICE,
http://www.dantanasa.ro/2012/12/21/exclusiv-prefectura-harghita-nu-a-facut-absolut-nimic-in-ultimele-sapte-luni-pentru-a-elimina-numele-scriitorului-fascist-si-antiroman-nyiro-jozsef-de-pe-doua-institutii-publice-document/

Anton Golopenţia, Opere Complete, vol. I, Sociologie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, p.13

Reptilianul. Explorări urbane . "Clădirea Iprochim (Cazarma Malmaison). Malmaison, locul unde a fost chinuită elita României", 29 martie 2011, http://reptilianul.blogspot.ro/2011/03/cladirea-iprochim-cazarma-malmaison.html 


Adevărul, 12 feb. 2012, "Armata aruncă în aer zăpada care ţine izolat satul Hânţeşti de mai bine de opt zile", http://www.adevarul.ro/locale/galati/Armata-arunca-zapada-izolat-Hantesti_0_644935604.html,

Gândul , 12 feb. 2012, "România sub ameninţarea zăpezii. În prezent sunt 36 de localităţi izolate. Numărul deceselor în urma hipotermiei a urcat la 68", http://www.gandul.info/news/romania-sub-amenintarea-zapezii-in-prezent-sunt-36-de-localitati-izolate-numarul-deceselor-in-urma-hipotermiei-a-urcat-la-68-9228093

ExclusivNews .ro, 19 sept. 2012, "Mihai Răzvan Unguent, nu recunoaşte că a cheltuit 10 miliarde de lei pe creme, spray-uri şi băutură",
http://www.exclusivnews.ro/stiri/stiri-nationale/mihai-razvan-unguent-nu-recunoaste-ca-a-cheltuit-10-miliarde-de-lei-pe-creme-spray-uri-si-bautura.html

Jurnalul Naţional , 17 sept. 2012, "Premierul unghieră ...",
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/premierul-unghiera-servetele-puff-623928.html 

duminică, 23 decembrie 2012

Convergență: Globaliștii presează fuziunea Rusia-UE

Via Prioritate de Dreapta


Traducerea articolului de la The New American - "Convergence: Globalists Push Russia-EU Merger".


Un articol op-ed care a apărut pe 25 noiembrie 2012 la Gulf News, intitulat "Need for Europe-Russia institutional integration" ["Necesitatea integrării instituționale Europa-Rusia"], al fostului ministrul rus de Externe, Igor S. Ivanov (în fotografie) este unul dintre cele mai recente imnuri de slavă globaliste ale "convergenţei" Est-Vest.

"Fără o resetare fundamentală", susține Ivanov, "relațiile dintre Rusia și Europa vor continua să se deterioreze, în cele din urmă devenind caracterizate de neglijenţă benignă". Pentru a evita această situație nedorită, avertizează Ivanov, "Rusia și Europa trebuie să identifice situaţiile în care interesele lor converg", şi să lucreze spre "parteneriat", "cooperare politică" și "integrare politică".

"Convergența" este o temă esentială a elitelor politice din întreaga lume, în special a celor asociate cu the Royal Institute for International Affairs (RIIA), [the] Council on Foreign Relations (CFR), World Policy Conference (WPC), Trilateral Commission (TC), Carnegie Endowment for International Peace (CEIP), şi Bilderberg Conferences (BC). Domnul Ivanov, care a fost un aparatcik în corpul diplomatic sovietic și șef al Consiliului de Securitate al Rusiei sub Vladimir Putin, a fost asociat cu toate organizațiile sus-numite. El este un membru al acestui organism tot mai mare de "foști" comuniști care acum poartă nestingheriţi eticheta globalistă și se bat pe burtă cu oligarhii miliardari ruși, CEO occidentali corporatişti, bancherii de Wall Street, șefii de fundaţii-gigant scutite de taxe, și membrii think-tank-urilor elitiste.

Globaliştii marşăluiesc sub anumite stindarde și cuvinte-cod pentru a se identifica pe ei înșiși și transformarea politico-economică la nivel mondial pe care o doresc: globalism, globalizare, guvernanță globală, internaționalism, și noua ordine mondială. În momente de sinceritate și/sau de îndrazneală, unii globalişti dezvăluie, cu cinism, scopul lor adevărat: guvernul mondial.

Convergența, în sens politic și economic, deși nu este un termen familiar sau uzual pentru cetățeanul de rând, este esențial în programul globaliştilor, cel al guvernului mondial, și este frecvent utilizat în cercurile lor înalte pentru a-şi descrie politicile. Convergența este procesul prin care diferențele pe scară largă - politice, economice, sociale și culturale dintre națiuni disparate sunt diminuate progresiv, astfel încât acestea să poată fi mai comod contopite laolaltă, în prima etapă în grupări regionale supranaționale, iar apoi într-un guvern mondial. Toate acestea trebuie să se facă prin înşelăciune, în mod firesc, din moment ce majoritatea popoarelor lumii, și în special americanii, nu sunt dornici să fie amalgamaţi într-un gulag global cârmuit de către Organizația Națiunilor Unite sau de orice altă entitate lumească.

Strategia convergenței a fost, probabil, cel mai făţiş explicată de președintele Ford Foundation, H. Rowan Gaither (un membru al Council on Foreign Relations), care a recunoscut de faţă cu anchetatorul Congresului, Norman Dodd, în 1953, că el și alții din interiorul și din afara guvernului au lucrat "pentru o modificare a vieţii din Statele Unite, astfel încât să putem fuziona confortabil cu Uniunea Sovietică". Povestea investigațiilor Congresului privind fundațiile scutite de taxe și întâlnirea remarcabilă a lui Norman Dodd cu domnul Gaither, sunt relatate în detaliu în lucrarea lui William H. McIlhany, The Tax-Exempt Foundations (Fundațiile scutite de impozit, Arlington House, 1980).

Fundațiile Ford, Rockefeller şi Carnegie au fost investigate, deoarece a devenit foarte evident că acestea au finanţat numeroase grupuri, persoane fizice, mișcări și proiecte care au fost subversive din punct de vedere politic, social, economic şi moral. Mărturisirea privată a domnului Gaither făcută lui Dodd despre "directivele subversive secrete" ale fundațiilor nu face decât să confirme ceea ce rezulta din portofoliile de granturi ale fundațiilor.

Înainte de moartea sa, în 1987, domnul Dodd a fost intervievat de realizatorul de film G. Edward Griffin pentru un documentar produs de congresmanul Lawrence P. McDonald (republican de Georgia) și a sa Western Goals Foundation. Mărturia din film a domnului Dodd a devenit virală și poate fi găsită acum pe multe site-uri de pe Internet (a se vedea clipul video de la partea de jos a acestei pagini).

Ar trebui să existe puţine îndoieli pentru observatorul obiectiv, că
într-adevăr, în ultimele șapte decenii de la conversația Gaither-Dodd, viața a fost modificată într-o asemenea măsură încât am ajuns foarte aproape de o eventuală fuziune cu Rusia (post-sovietică). Uniunea Europeană este, în multe privințe, chiar mai avansată în procesul de convergență. Domnul Ivanov și colegii săi globalişti din Rusia, Statele Unite ale Americii, precum și din UE, doresc să grăbească acest proces.

"În cursa către globalizare", spune Ivanov, "miza este mare atât pentru Rusia, cât și pentru Europa". El continuă:


Dacă Europa, la rândul său, nu reușește să răspundă provocărilor secolului 21, se va confrunta cu o stagnare economică cronică, cu creșterea tensiunii sociale și cu instabilitatea politică. Într-adevăr, cum producția industrială migrează spre Asia de Est și inovarea rămâne în America de Nord, Europa riscă să-şi piardă poziția sa de pe cele mai atractive piețe internaționale. Ca urmare, însăşi proiectul european ar putea fi pus sub semnul întrebării.
Pentru a evita o asemenea situţie, Rusia și Europa trebuie să identifice locurile unde converg interesele lor și să lucreze pentru a stabili un parteneriat reciproc avantajos în aceste zone. Cu toate acestea, pentru a promova un astfel de parteneriat, trebuie să-şi modifice mai întâi percepția lor negativă despre celălalt.
"Desigur, Rusia nu va deveni, probabil, un membru cu drepturi depline în NATO într-un viitor previzibil", scrie Ivanov. "Dar integrarea politică este fezabilă".

Potrivit tovarășului Ivanov, integrarea și convergența sunt "singurele opțiuni" pentru Rusia și Europa:

O mai mare cooperare politică ar oferi un cadru de discuţii pentru subiecte precum viitorul Afganistanului, terorismul internațional și proliferarea nucleară, precum și pentru crearea de inițiative comune și strategii care să abordeze aspecte cruciale care afectează ambele puteri.
Integrarea instituțională a Rusiei în Europa lărgită va necesita un angajament puternic din partea ambelor părți. Dar, în acest secol globalizat, aceasta este singura opțiune.
După cum s-a menționat mai sus, am găsit articolul op-ed al domnul Ivanov la Gulf News, dar provenind de la Project Syndicate, un proiect al Fundației pentru o Societate Deschisă a lui George Soros, care s-a ramificat într-o reţea de aproape 500 de ziare în peste 150 de țări, cu o circulaţie la nivel mondial de peste 70 de milioane de exemplare. Potrivit site-ului sindicatului, aceasta este cea mai mare sindicalizare de comentatori independenți din lume.

Domnul Soros, care este el însuși un globalist dedicat guvernului mondial, scrie în mod regulat articole pentru Project Syndicate. El este, de asemenea, un membru (şi un sustinător financiar major) al Council on Foreign Relations, precum și un obişnuit de-al TC, WPC, CEIP și al reuniunilor secrete BC , familiare şi domnului Ivanov. Un exemplu tipic de editorial Soros din repertoriul lui Project Syndicate este articolul din 9 noiembrie 2009, intitulat "A New World Architecture" ["O arhitectură a Noii Lumi"], care vizează o mai mare convergență economică și politică, în special între China și Statele Unite ale Americii, împreună cu extinderea și creşterea prerogativelor pentru Organizația Națiunilor Unite și Fondul Monetar Internațional.

Domnul Ivanov, după zeci de ani de participare la reuniunile CFR, de scris pentru revista CFR, Foreign Affairs, de co-preşedinţie a Euro-Atlantic Security Initiative (EASI) a lui Carnegie Endowment, de participare în consiliului de administrație al United Nations Foundation a lui Ted Turner, de discursuri la World Economic Forum, și de contacte cu "one-worlders"-ii CFR şi RIIA, a fost bine îndoctrinat în dogmele globaliste. Atât de mult, încât el este acum președintele Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale (RIAC), omologul de la Kremlin al CFR şi RIIA.

Unul dintre vechii amici ai lui Ivanov din corpul diplomatic britanic este Sir Roderic Lyne, fostul ambasador britanic în Rusia și un exponent pasionat al convergenței Est-Vest, preferând în special integrarea Rusia-UE. Lyne, care este acum vicepreședinte al RIIA (mai frecvent cunoscut sub numele de Chatham House), precum și un membru al consiliului Camerei de Comerț Ruso-Britanice și un consilier al JPMorgan Chase, a scris în 2006 un articol pentru Europe’s World, intitulat "Russia in the EU? We should Never Say Never". ["Rusia în UE? Nu ar trebui niciodată să spunem nu"].

"Politica Uniunii Europene începând din 1991 a fost de a încuraja convergența și de a încerca să construiască o relație mult mai strânsă cu Rusia", a scris Lyne. "Aceasta este în mod vădit în interesul UE, și, fără îndoială, şi în cel al Rusiei."

Lyne a fost, de asemenea, un coautor - împreună cu Strobe Talbott (CFR) și Koji Watanabe - al influentului Raport al Comisiei Trilaterale, "Engaging with Russia: The Next Phase" ["Angajarea cu Rusia: Faza următoare"], programat să apară astfel încât să influențeze Summit-ul G8 din 2006 găzduit de Vladimir Putin la Sankt Petersburg. Planul de angajare al Trilateralei presează spre mai mult parteneriat, cooperare, integrare și convergență.

Și Putin însuși, în ciuda jucării frecvente a cărţii șovinismului rus și a vorbelor grele către SUA şi Europa, a declarat că este "foarte posibil" ca "într-o zi, Rusia să facă parte dintr-o posibilă zonă monetară comună cu Europa".

Mai recent, oligarhul miliardar rus Mikhail Prokhorov, proprietarul francizei NBA New Jersey Nets, a făcut o pledoarie similară pentru "o monedă comună globală bazată pe moneda euro și rublă" în timpul campaniei sale pentru președinția rusă.

Niciunul dintre acest lucruri nu este surprinzător pentru cititorii familiarizați cu Anatoli Golitsyn, defectorul KGB de grad înalt care a avertizat, în mod public, în ultimele patru decenii, despre strategia Kremlinului de înșelăciune pe termen lung, prin cooperare, integrare, parteneriat și convergență. (A se vedea aici, aici, și aici).

vineri, 21 decembrie 2012

Băeţi, după ce veţi păşi peste linia pe care vă vom fi trasat-o pe pământ, vom juca "fără reguli". Bine ?

Via Prioritate de Dreapta



Semnul fiarei – pentru cine vrea să înțeleagă

Ponta a trebuit să-l arate.

Modificarea constituției prin prima reașezare administrativă din 1968 încoace – ca să-l citez aproximativ; pot găsi exact cuvintele dacă e nevoie. Acesta e semnul fiarei.

Reorganizarea din 1968 a fost una românească, pe baze tradiționale și conform cu interesele naționale. A anulat regiunile impuse de sovietici, a reintrodus județele, a anulat autonomia teritorială din mijlocul țării, a distrus orice șansă de implementare a unui plan de tip Valev, a unificat țara administrativ, a readus unitățile administrative logice ca dimensiuni și prerogative.

Atît, deocamdată. U(RS)E nu poate decît să-și copieze prototipul istoric.

Ponta, nu îți acord nici un fel de încredere și nu mă reprezinți, cu guvernul tău subordonat UE și FMI, decît pentru că așa îmi impune legea țării. Dar cînd îmi vei fărîmița țara la comandă externă, nu voi recunoaște o constituție care anulează însăși ideea ce îi dă sens, anume unitatea națională. Poate mă vei alunga tu atunci, cu veneticii de la care primești directivele, poate te voi alunga eu și cu milioanele ce se trezesc, vom vedea. N’așa ?

Ilie Şerbănescu : Dezvoltarea pe baza investiţiilor străine este o iluzie

Via Prioritate de Dreapta

Poti face zeci de strategii de atragere a capitalului strain si poti adopta sute de facilitati in acest scop si se poate ca mult asteptatul capital strain chiar sa si vina, si totusi dezvoltarea tarii sa nu se produca! Pentru ca pur si simplu dezvoltarea - care nu este un proces spontan, ci unul indus - nu este treaba capitalului strain. Treaba acestuia este realizarea de profit. Nu este vreun repros, ci o realitate. Dar realizarea de profit in Romania de catre capitalul strain - si daca acesta n-ar realiza profit, ar pleca! - nu inseamna neaparat un lucru conjunctural bun pentru Romania si, cu atit mai putin, pentru dezvoltarea Romaniei. Dezvoltarea tarii presupune resurse uriase, costuri grele, chiar sacrificii umane si materiale, pe care oricum nu si le asuma investitiile straine, si nu din vreun alt motiv decat din acela ca nu este treaba lor.


Multi s-au intrebat acum cativa ani ce cauta dl Bogdan Olteanu in functia de viceguvernator al Bancii Nationale. Macar domnia sa ne-a scutit de prezente publice in perioada imediat urmatoare ungerii in aceasta functie.
 
Iata insa ca acea perioada a trecut si dl Olteanu iese tot mai frecvent la rampa nu doar cu aprecieri, ci si chiar cu povete pentru banci si napastuitii lor de clienti. Ultimul si cel mai tare panseu al domniei sale este ca problema centrala a Romaniei ar fi ca "nu mai intra bani in tara"! Ia uite, frate, ce descopera preopinentul de la inaltimea turnului sau de fildes din strada Lipscani! De parca trebuia sa te afli in vreun turn pentru a observa acest lucru! Si de parca ar trebui cumva sa murim daca strainatatea nu ne mai arunca la bord niscai maruntis, caruia dl Olteanu, dupa cum se vede, ii atribuie puteri tamaduitoare! Si de parca n-ar fi treaba tocmai a autoritatilor romane, inclusiv a Bancii Nationale, de a genera bani interni cu care, in lipsa altora, sa ne descurcam totusi!

Sa nu-l punem insa la zid pentru atata lucru pe dl Olteanu. Domnia sa nu face, in aceasta privinta, decat sa reproduca opiniile sefului sau, guvernatorul Mugur Isarescu. Dar, ca sa nu-l incriminam cumva doar pe dl Mugur Isarescu, sa precizam ca aceasta este aprecierea facuta public aproape la unison de catre oficiali guvernamentali, lideri politici si analisti de reputatie: "Romania nu poate face nimic fara investitii straine" sau "dezvoltarea tarii depinde de investitiile straine" si, ca atare, solutia ar trebui sa fie aducerea in orice chip de investitii straine, mai precis creindu-se un climat strimulativ si mai ales promovandu-se salarii mici ca tara sa fie atractiva pentru investitiile straine.

Grave confuzii caracterizeaza asemenea aprecieri! Relationari fortate si desigur interesate se fac intre fenomene care nu au neaparat vreo legatura si care oricum nu se suprapun. Ca s-a ajuns ca Romania sa devina dependenta de fluxuri externe asta se vede cu ochiul liber! Inainte insa de a ne rastigni in fata acestei situatii ar fi potrivit sa analizam cum de s-a ajuns aici, in conditiile caror politici, ce scopuri au avut fluxurile de capitaluri straine care au tranzitat Romania si cu ce s-a soldat de fapt trecerea lor pe aici. De ce, daca tot se promoveaza salarii mici - si, slava Domnului, Romania are cele mai mici salarii din Europa! - nu este invadata Romania de investitii straine?! De ce nu exista o asemenea invazie cand in Romania capitalul strain este discriminat pozitiv fata de cel autohton, primind oficial tot felul de ajutoare de stat, altfel interzise prin UE, si mai ales putand face aici ceea ce acasa la el nici prin gand nu-i trece sa faca pentru ca acolo ii da cineva peste mana?!

In orice caz, a confunda dependenta de fluxurile de capital strain cu dezvoltarea tarii pe baza capitalului strain este o prostie. Si inca una groasa! Poti face zeci de strategii de atragere a capitalului strain si poti adopta sute de facilitati in acest scop si se poate ca mult asteptatul capital strain chiar sa si vina, si totusi dezvoltarea tarii sa nu se produca! Pentru ca pur si simplu dezvoltarea - care nu este un proces spontan, ci unul indus - nu este treaba capitalului strain. Treaba acestuia este realizarea de profit. Nu este vreun repros, ci o realitate. Dar realizarea de profit in Romania de catre capitalul strain - si daca acesta n-ar realiza profit, ar pleca! - nu inseamna neaparat un lucru conjunctural bun pentru Romania si, cu atit mai putin, pentru dezvoltarea Romaniei. Dezvoltarea tarii presupune resurse uriase, costuri grele, chiar sacrificii umane si materiale, pe care oricum nu si le asuma investitiile straine, si nu din vreun alt motiv decat din acela ca nu este treaba lor. Cu ce s-a soldat pentru dezvoltarea Romaniei perioada 2003-2008 in care capitalul strain a venit in economie si in care, pentru a prelua expresia dlui Olteanu, au intrat bani in tara, o perioada careia dl Olteanu pare ca-i duce dorul?! S-a soldat cu lichidarea economiei romanesti din Romania (caci au fost scoase de sub control national toate punctele nodal-strategice din economie) si cu dezechilibrarea pe cel putin 20 de ani a economiei intre consum si productie (caci bancile straine au dat credite pentru consum si nu pentru crearea de locuri de munca)!

Investitiile straine pot da roade numai daca exista o tesatura interna de dezvoltare a tarii, precum si cineva (o forta politico-economica interesata) care sa promoveze procesul. Investitiile straine pot fi un adjuvant puternic pe calea dezvoltarii, dar nu pot constitui factorul dezvoltarii. Nu exista in lume vreun exemplu de tara acum dezvoltata care sa se fi dezvoltat numai prin investitii straine, asa cum se pretinde sa se intample in cazul Romaniei.

Sa mai amintim ceva foarte concret in legatura cu rolul investitilor straine intr-o economie subdezvoltata, cum este si cea a Romaniei. Este vorba de concluzii pe care le-au stabilit studii efectuate in cele mai diverse colturi ale lumii si in cele mai diferite perioade. Exista un ciclu al investitiilor straine. In general, valul de intrari dureaza 10-12 ani, dupa care, indiferent daca intrarile continua, iesirile prin repatrieri de profituri spre tarile de origine sau aiurea devin mai importante decat intrarile. Daca o tara n-a apucat in cei 10-12 ani sa fructifice intern si realmente valul intrarilor, punand bazele unei tesaturi industriale prin combinare cu eforturi proprii sustinute, tot impactul pozitiv al investitiilor straine se pierde. In Romania lucrurile s-au desfasurat cum nu se putea mai rau.

Intrarile in val au durat doar vreo 6 ani. Nici sa fi genial nu poti ajunge sa profiti in planul dezvoltarii de pe urma investitiior straine, in conditiile unui asemenea ragaz scurt. Nemaipund la socoteala ca investitiile straine in Romania, fiind facute cu prioritate in afaceri pe termen scurt sau cu profit rapid (imobiliar, comert) au ajuns deja in situatia ca intrarile sa fie de mult compensate de iesiri, cu un bilant net strict negativ si din punct de vedere financiar, si din punctul de vedere al urmelor lasate in planul dezvoltarii. Ciclul este inchis. Rolul potential benefic este pierdut. Restul, doar povesti!

marți, 18 decembrie 2012

ADEVARATELE STIRI : Rusia mizează pe PnLPCA3, nu are încredere în PSDPonta

Via Prioritate de Dreapta

Vocea Rusiei : "Şueta cea de taină de la Cotroceni"

Dacă textul „actului de coabitare” va fi incompatibil cu promisiunile făcute în perioada campaniei electorale, atunci liderii USL se vor confrunta cu câteva pericole serioase. Un risc evident este „răscoala baronilor locali” care se vor simţi trădaţi de conducerea alianţei de guvernare. Pe baroni nu-i va interesa neconcordanţa dintre acţiunile lui Ponta & Antonescu şi interesele electoratului, dar în mod cert îi va irita la maxim faptul că aranjamentele în relaţia cu Băsescu au fost făcute fără consultarea lor. Al doilea risc major este „răscoala Antenelor”. Liderii USL pot deveni peste noapte inamicii numărul unu ai trustului Intact. În condiţiile în care echipa lui Dan Voiculescu este vizibil marginalizată, iar Daniel Constantin nu a fost prezent la „şueta cea de taină”, devine probabil scenariul unui atac mediatic menit să le amintească liderilor USL despre rolul „puterii a patra” în ecuaţia politică.

Ce NU se va schimba după alegeri

Ni se vor servi, noi nou, texte care vor glorifica meritele privatizarii intreprinderilor sau a proprietatii de stat. Au inceput deja cu Posta Romana fiindca, potrivit ideologiei neo-liberale imbratisata necritic de PSD, managementul privat este "by default" superior celui de stat.

Dezmembrarea PDL, tot mai aproape

Langa PDL sunt doua barci de salvare: FC si PNTCD si o a treia in constructie: NR. Cinci personalitati daca pleaca din PDL, de exemplu: Baconschi, Papahagi, Macovei, Voinescu si Cristian Preda si se va declansa instantaneu valul migrationist.

România nu apare "acolo"

  • La Conferinţa ITU de la Dubai s-a încercat trecerea unui tratat mondial care ar fi cenzurat Internetul. Dintre 151 de participanţi, l-au semnat 89 (lista). România şi alte şase ţări nu apar (pe listă apar doar poziţiile a 144 de  ţări). Deci, care este poziţia României: pentru, contra, sau abţinere ? (ministerul comunicaţiilor a declarat că este împotriva "acelor prevederi").

Euro – cel mai devreme în 2017

România ar trebui să adere la Mecanismul Ratelor de Schimb II (ERM II) pentru a adopta euro în intervalul 2017 – 2020, potrivit studiului “Rata de schimb de echilibru şi factorii săi – cazul României” lansat de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Astfel, este pentru prima dată când specialiştii arată, “negru pe alb”, că termenul de aderare la zona euro, anul 2015, este irealizabil.

Cât costă mâncarea la poarta fermei. Şi cu cât ajunge în magazine

luni, 17 decembrie 2012

Ce cauze are acest eşec al dreptei ? (2)

Traducerea părţii a doua a articolului de la Polémia: Pourquoi l'échec de la droite ? (2/2)


Comunicare prezentată în ziua de 21 octombrie 2012
de J.Violette la ediţia a XVIII-a
a Universitaţii anuale
Club de l'Horloge
a cărei tematică generală este :
« Unirea Dreptei » 
"Dreapta, precum şi stânga, a devenit oligarhică la sfârşitul secolului al XX-lea. Această conversie a rezultat în primul rând din conversia doctrinară la noua ideologie dominantă, cocktail ideologic născut din fuziunea globalismului liberal cu valorile de stânga şi în mod special cu ideologia drepturilor omului.

Stânga şi dreapta au abandonat, astfel, poporul autohton. Dar acest lucru a avut consecinţe mult mai grave pentru dreapta decât pentru stânga, întrucât cea din urmă a găsit imediat în imigranţi un popor de substituţie. Corectitudinea politică care botează suburbiile sau cartierele în care s-au stabilit imigranţii ca fiind "populare" n-a făcut decât să traducă fidel această substituire : de acum înainte, imigrantul reprezintă populaţia de stânga !

Dreapta fantomă a fost incapabilă să găsească un popor de substituție... în locul clasei mijlocii, pe care a abandonat-o.

Suferința clasei de mijloc autohtone a fost mult timp interiorizată, ca fiind vinovată. Îşi găseşte însă astăzi expresia politică în votul populist şi în protestul identitar."
___________________________________
2) A doua eroare fatală : dreapta fantomă a ales să-şi excludă aliații potenţiali, în favoarea duşmanilor săi.

Actul politic esenţial este desemnarea inamicului : este o logică atât de excludere (a inamicului ) cât şi una de includere (a partizanilor și aliaților care se unesc împotriva acestui inamic). Aceasta implică să faci alegeri. Din păcate, dreapta guvernamentală a făcut cea mai proastă alegere posibilă : cea de excludere a  potențialilor aliați, în favoarea duşmanilor săi.
2.1 Frontul Național

În acest stadiu, trebuie desigur să evocăm problema relațiilor cu Frontul Național.

La dreapta este răspândită ideea că Frontul Național a fost "inventat" de F. Mitterrand pentru a o destabiliza. Această analiză conspirationistă reflectă o orbire remarcabilă.
•  - mai intâi, populismul  nu este un fenomen pur francez, ci european şi occidental; el exprimă suferința claselor de mijloc autohtone în urma imigrației persoanelor şi a propriei declasări, cauzată de globalizare, imigrație şi criza financiară;
•  - apoi, chiar dreapta guvernamentală este cea care a încurajat creşterea populismului: astfel, cu cât s-a raliat mai mult la corectitudinea politică, şi-a descurajat proprii electori şi a deschis un spațiu politic dreptei populiste;
• - in cele din urmă, capcana nu rezidă din existența mişcării populiste, ci în demonizarea ei de către dreapta guvernamentală, ceea ce nu este acelaşi lucru. La acest nivel, capcana metapolitică pusă de stânga a funcţionat perfect. Capcana metapolitică a constat, din punct de vedere tehnic, în campanii repetate în mass-media, începând din 1980 încoace, cum au fost: atentatul din rue Copernic din 1980 din timpul campaniei împotriva Noii Drepte, moartea lui Malik Oussekine, în aceeaşi perioadă cu demonstrațiile studențești din 1986 împotriva reformei Devaquet, precum şi campania împotriva Frontului Național, după profanarea cimitirului de la Carpentras, din 1993. Am menționat doar cele mai proeminente atacuri.
Aceste campanii au avut mai multe puncte comune :
• - o orchestraţie mediatică fără precedent : ele marchează, de fapt, intrarea în forţă a puterii mediatice în arena politică;
• - au căutat să insufle ideea unei renaşteri a antisemitismului şi a fascismului, care şi-ar avea originea in Franţa, în rândul francezilor get-beget, precum şi a unor înţelegeri secrete ale acestor "forțe întunecate" cu dreapta guvernamentală.
• - aceste campanii au vizat, de asemenea, legitimarea unui dispozitiv de cenzură împotriva răspândirii ideilor de dreapta. Astfel, campania împotriva Noii Drepte a servit la "disciplinarea" lui Le Figaro, iar cea împotriva FN i-a vizat pe toţi cei care se faceau vinovati de a avea aceleaşi idei, faţă de aceştia fiind implementat apartheidul social.
Aceste campanii au împiedicat în mare parte orice reînnoire intelectuală a dreptei guvernamentale, altfel decât în sensul corectitudinii politice, fiindcă au impus interdicţii care trebuiau respectate, dacă nu vroiai la rândul tău să fii demonizat.

Ca să scape de acuzaţia de vrăjitorie politică, proferată în mod constant de stânga şi de oficinele care-i sunt devotate, precum "pactizarea" cu "extrema dreaptă", dreapta fantomă a trebuit să ofere garanţii din ce în ce mai mari şi a se arăta tot mai corectă politic. A trebuit, de asemenea, să-i sacrifice fără milă pe toți cei din rândurile sale care susţineau unirea dreptei (Ch. Millon în mod special) sau apărau ideile incorecte politic (de exemplu, deputatul Ch. Vanneste) : aceştia au fost abandonaţi şi ostracizați. Desigur, aceasta s-a datorat faptului că dreapta guvernamentală a început să-şi renege identitatea, fiind victima acestor campanii. Dacă convingerile sale ar fi fost mult mai ferme si profunde, desigur că lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

2.2 O alegere catastrofală

Alegerea de a demoniza dreapta populistă a fost catastrofală pentru întreaga dreaptă :
• a) În primul rând, dreapta a fost trunchiată artificial în două componente care au devenit din ce în ce mai ostile, adică dreapta corectă politic, numită şi republicană, şi o "extremă dreaptă" diabolică. În faţa acestei  situații, dreapta guvernamentală a crezut la început, din cauza aroganţei şi autosuficienței, că ar putea câştiga singură, doar printr-o alianţă cu o parte a centrului. Era de fapt continuarea strategiei lui Giscard D'Estaing ("doi francezi din trei"). S-a dovedit a fi o alegere din ce în ce mai puţin credibilă, pe măsură ce votul populist progresa.
Apoi, dreapta fantomă a adoptat o strategie curioasă : ea a constat în tăierea punţilor către Frontul Național, timp în care pretindea că îşi recuperează electorii. A urmat deci opusul strategiei câştigătoare pe care a avut-o uniunea stângii, nu a căutat să facă alianţe politice majore, crezând că alegătorii de rând sunt interschimbabili şi că ar putea fi seduşi pe termen lung prin promisiuni.
Această strategie a eşuat din cauza că demonizarea FN a fost percepută ca un dispreţ  faţa de electoratul său : în aceste condiţii a fost o aşteptare mult prea optimistă ca electoratul său să se mobilize şi să voteze candidații dreptei, ca să nu mai vorbim de situaţia în care [este vorba de turul doi, acolo unde candidatul propriu nu s-a mai calificat] unii reprezentanți ai dreptei fantomă (şi nu cei de rând, de exemplu, Juppé, NKM) declarau că preferă să voteze un candidat socialist decât unul al FN. De reținut că la rândul său FN nu cerea să fie votat un candidat al UMF în locul stângii, ci în general a susținut ideea absenţei de la vot.

• b) Strategia de dezbinare a obligat astfel dreapta guvernamentală să lupte pe două fronturi : împotriva stângii, dar şi împotriva asa zisei extreme drepte. Stânga a avut întotdeauna un singur duşman : Dreapta, cu un D mare, pe care o acuza oricum de complicitate cu extrema dreaptă (şi asta încă din 1980, de la campania privind atentatul din rue Copernic). Dreapta fantomă a adoptat o poziție nici / nici, pentru a încerca să păstreze un spațiu între stânga şi dreapta populistă.
Dreapta a fost aşadar forțată la contorsiuni semantice din ce în ce mai dificile şi mai puțin credibile. În acest fel s-a raliat la sloganuri de neînțeles, oximoroane politice cum ar fi, de exemplu, "imigrația selectivă", "laicitatea pozitivă" sau "să producem franţuzeşte". Aceste oximoroane politice nu mai erau credibile atunci cand poziţia politică a dreptei a devenit din ce în ce mai puțin "centristă" pe măsură ce criza, în mod special cea economică şi socială, s-a amplificat.
• c) În cele din urmă, această demonizare a insuflat dreptei populiste speranţa nebună că ar putea câştiga alegerile singură, interzicând la rândul său orice dinamică de unire : o speranţă imposibilă din punct de vedere aritmetic, şi în consecinţă, un factor de descurajare şi de discordie internă. Pe acest plan, dreapta populistă a făcut dovada propriei autosuficienţe.
* * *

3) A treia eroare fatală : dreapta fantomă a ratat întâlnirea sa cu poporul francez

La începutul celei de-a V-a Republici, dreapta era majoritară şi populară : este contribuția gaullismului, care era în felul său un "populism", după cum remarca F.G. Dreyfus. Fondatorul celei de-a V-a Republici a mai vrut, în plus, să iasă din "sistemul de partide" şi să ancoreze executivul în suveranitatea populară directă : alegerea Preşedintelui Republicii prin sufragiu universal direct şi practicarea referendumurilor.

3.1 O dreaptă devenită oligarhică

Dar dreapta, precum stânga, a devenit, dimpotrivă, oligarhică la sfârşitul secolului al XX-lea. Această conversie rezultă în primul rând din conversia doctrinară la noua ideologie dominantă, cocktail ideologic născut din fuziunea globalismului liberal cu valorile de stânga, şi în mod special cu ideologia drepturilor omului.

Stânga şi dreapta au abandonat, astfel, poporul autohton. Dar acest lucru a avut consecinţe mult mai grave pentru dreapta decât pentru stânga, întrucât cea din urmă a găsit imediat în imigranţi un popor de substituţie. Corectitudinea politică care botează suburbiile sau cartierele în care s-au stabilit imigranţii ca fiind "populare" n-a făcut decât să traducă fidel această substituire : de acum înainte, imigrantul reprezintă populaţia de stânga !

Dreapta fantomă a fost incapabilă să găsească un popor de substituție :

În plan organizațional, această derivă oligarhică se traduce prin faptul că aparatele politice ale dreptei fantomă s-au decuplat de preocupările militanţilor  şi electorilor săi.

În plan sociologic, aceasta a dus dreapta fantomă către un dezinteres faţă de soarta clasei mijlocii autohtone.

Astfel, clasa de mijloc este cel mai mare perdant al sistemului economic şi social care s-a stabilit în Europa la sfârşitul secolului XX. Este cea care suferă de şomaj, de politicile de ajustare economică, de dezindustrializare şi de faptul că ascensiunea socială nu mai funcționează din cauza prăbuşirii sistemului educativ. Este cea care suferă din cauza imigraţiei şi a insecuritaţii sociale şi în general de pierderea reperelor din cauza revoluției morale. Este cea care suferă de pierderea "decenței bunului simţ", după cum spunea Orwell. În final, este cea care duce greutatea fiscalizării şi a diminuării protecției sociale.

Suferința clasei de mijloc autohtone a fost mult timp interiorizată, fiind culpabilizată, cum a fost cea a proletariatului în secolul al XIX-lea. Dar azi îşi găseşte expresia politică în votul populist şi protestul identitar .

Dacă s-a putut spune că socialismul a fost "strigătul de durere" al proletariatului, ceea ce sistemul mediatic denumeşte astazi  cu dispreţ "populism" devine "strigătul de durere clasei mijlocii   autohtone". Fiindcă acest strigăt de durere nu a fost auzit de către celelalte formaţiuni politice, atât de dreapta cât şi de stânga.

Dreapta guvernamentală şi-a ratat întâlnirea cu clasa de mijloc : prin supunerea sa corectitudinii politice i s-a interzis să răspundă aşteptărilor acesteia. Ea nu a văzut sau a văzut prea târziu că baza sa sociologică se năruia şi nici că burghezia şi patronatul nu mai văd stânga ca o piedică, spre deosebire de 1981. Ea nu a văzut nici că promovând  imigrarea, pentru a face pe plac patronatului sau corectitudinii politice, se decupla de clasele populare autohtone, şi în plus furniza stângii o masă de manevră electorală care va fi decisivă în 2012. Ea nu a văzut mişcarea demografică care face ca marile oraşe să basculeze spre stânga.

3.2 Dreapta fantomă, în plus, şi-a indus permanent în eroare electoratul

Stânga cu siguranță a eşuat, în mod istoric, să elimine sistemul capitalist .Ceea ce a reuşit însă a fost să schimbe societatea conform ideologiei Luminilor, punându-şi în aplicare o mare parte din programul său electoral .

Dreptei guvernamentale, dimpotrivă, i-a fost întotdeauna foarte dificil să-şi pună în aplicare programul său. Ea scenarizează de fiecare dată la alegeri un duel frontal cu stânga, cu complicitatea acesteia, în scopul de a-şi atrage fiecare alegătorii, pentru ca apoi să coabiteze cu stânga, spre a aduce apoi în guvern miniştri proveniţi din rândurile stângii, sub pretextul "inovaţiei", ori a se realinia la corectitudinea politică. În acelaşi registru, ea pune în scenă de fiecare dată la alegeri un discurs mai "suveranist" (de la Pasqua la De Villiers, fără să uităm l'Appel de Cochin al lui Chirac) sau legat de "siguranţă " (de obicei, acest rol revenindu-i ministrului de interne in execiţiu : Pasqua, la Guéant), mergând astfel la pescuit de voturi. După alegeri, aceşti instrumentişti fac fie opusul a ceea ce au promis, fie mult mai puţin decât au promis.
Pentru că dreapta guvernamentală preferă să trăiască în acord cu mass-media, nu cu voința propriului electorat. De altfel, chiar a declarat că "preferă mai degrabă să pierdă alegerile decât să-şi piardă sufletul". În traducere : dreapta a acordat prioritate conformismului ideologic, nu voinței populare.

Reformele cele mai  contestate, care au bulversat societatea noastră şi al căror efect cataclismic se face simţit astăzi, au fost luate dealtfel, de către guverne şi preşedinţi de dreapta şi nu de de stânga : destructurarea invaţămâtului şcolar şi universitar, legea Pleven, care deschide drumul spre şantajul "antirasist", interdicția impusă Banque de France de a cumpăra datoria publică, reîntregirea familiilor imigranţilor, legalizarea avorturilor, impunerea Tratatului de la Lisabona, anunţarea "pocăințelor" succesive, pierderea suveranității monetare, introducerea "cotelor" pentru femei în conducere, reintegrarea în NATO [Polémia, ca şi extrema dreaptă, o vede ca pe ceva negativ !], crearea HALDE, "discriminarea pozitivă", etc.

Tot dreapta este cea care a bulversat, în numele ideologiei neoliberale a "statului de drept", sistemul de control al constituționalității legilor : a transformat Consiliul constituțional, şi în general, judecătorii, în comisari politici, adică a organizat primatul  judecătorilor inamovibili asupra legislatorilor aleşi. Este dreapta cea care a stabilit principiul supremației tratatelor internaționale față de legile naționale.
Stânga a eliminat, desigur, pedeapsa cu moartea, a votat legile Auroux asupra puterii sindicale în întreprindere, a introdus cele 35 de ore săptămânale şi a trecut legea Fabius-Gayssot. Dar ceea ce nu se poate ascunde este că, în general, este dreapta guvernamentală cea care a guvernat cel mai mult şi care are la pasiv reformele cele mai dezastruoase pentru țara noastră. Este cea care a înşelat electoratul cel mai mult.

3.3 Dreapta fantomă nu şi-a atras niciun beneficiu  politic

Există, totuşi, o morală în istoria tristă a dreptei : dreapta fantomă nu a avut niciun profit politic durabil din faptul că şi-a vândut sufletul stângii pentru a rămâne la putere, după cum o arată evoluția (adică degringolada) rezultatelor sale electorale; iată partea de voturi pentru dreapta (fără "extrema dreaptă"), în primul tur al alegerilor legislative (metropolitane), în % din votanţi:

- 1962: 36,9% 1968: 46.25% 1978: 38.14% 1986 (aleși prin reprezentare proporțională): 33.51% 1988: 26.22% 1997: 23,55% 2002 : 26,9% 2012: 22%.

Încercarea de a face dreapta corectă politic, care a reprezentat centrul strategiei atâtor lideri ai dreptei, a fost sortită eşecului. Prin construcţie, corectitudinea politică este de stânga. Iar dreapta nu poate fi niciodată suficient de la stânga în ochii stângii. Pierzându-şi sufletul, dreapta nu poate decât să-si descurajeze şi apoi să-şi pierdă electorii. Este exact ceea ce s-a întâmplat !

Între 1978 și 2012 dreapta fantomă a pierdut 16 procente din alegători înregistrați (iar FN, cu toate acestea, a câştigat 7, în alegeri care i-au fost în plus şi nefavorabile). Cu alte cuvinte, piaţa politică a sancţionat în mod clar strategia suicidară a dreptei fantomă : electorii o părăsesc.


* * *
4) O concluzie proactivă

4.1 Dreapta trebuie să aibă curaj

Istoria dreptei din Franța începând cu anii 1870 este o poveste a suferinţelor şi a luptelor sale fratricide. În timp ce certurile stângii au rămas întotdeauna la celebra formulă a lui Leon Blum de la congresul SFIO din 1920, care vede plecarea comuniştilor drept "certuri de familie" ("Mai presus de toate, rămânem totuşi frați, fraţi pe care i-a despărţit o ceartă crudă, dar o ceartă în familie, şi pe care o casă comună o va putea reunifica"). Victoria de durată a stângii se datorează mai ales acestei dinamici a uniunii, care face ca lucrurile importante să fie pe primul loc, înaintea chestiunilor de detaliu.

Pentru a câştiga, dreapta trebuie să aibă curajul să se inspire din această strategie: curaj, pentru că unirea implică asumarea de riscuri.

Să nu credem, totuşi, că unirea stângii, concretizată prin semnarea Programului comun din 27 iunie 1972, a fost uşor de realizat. Dimpotrivă,în întreaga istorie politică de la inceputul secolului al XX-lea vedem confruntarea, de multe ori violentă, între fraţii inamici : socialişti şi comunişti, dintre reformişti şi revoluţionari. Începând cu Războiul Rece conflictul se poartă, de asemenea, şi în planul valorilor, socialiştii plasându-se tabăra atlantiştilor, împotriva "totalitarismului" comunist; comuniştii promit la rândul lor "să cureţe de pene pasărea socialistă". Ideea unei alianţe între comunişti şi socialişti părea pe atunci împotriva naturii, pentru toată lumea.

A fost nevoie de strategia personală a lui F. Mitterrand în anii '70 (după eşecurile din 1965, 1968 şi de la alegerile prezidențiale din 1969, la care comunistul J. Duclos a obținut 21,3% față de 5% Defferre) pentru a inversa tendinţa şi pentru ca stânga să înţeleagă că nu va câştiga fără o alianță PC/PS. A fost nevoie ca F. Mitterrand să impună această linie Partidului Socialist, nimic deosebit, dat fiind că era dominat electoral de către PC. Au urmat lungi negocieri ale aparatului de partid şi muncă în organizaţii pentru a realiza o convergență politică între PC și PS în jurul unui program guvernamental comun; și 10 de ani de punere în practică electorală a acestei uniuni, înainte de a se ajunge la victoria de la alegerile prezidențiale din 1981.
Unirea dreptei va fi deci dificilă, aşa cum a fost la vremea ei unirea stângii. Va fi dificilă, ca oricare alt început .

4.2 Unirea presupune căutarea convergenţelor
 
Uniunea presupune, de fapt, căutarea de acum înainte cu prioritate a convergenţelor susceptibile de a pune împreună toate componentele dreptei şi de a minimiza diferenţele sau a le amâna până după victorie : înseamnă deci să se facă opusul a ceea ce a fost făcut de-a lungul ultimilor 20 de ani, atât de partea dreptei fantoma cât si a dreptei populiste.

Unirea dreptei este posibilă dacă dreapta guvernamentală încetează să ostracizaze dreapta populistă. Unirea dreptei este posibilă numai dacă dreapta populistă încetează să creadă că poate câştiga singură. În loc să se discute despre "valori", ar fi mult mai eficient să se gândească un veritabil program comun al dreptei pluraliste.

Acest lucru este posibil şi a fost deja testat cu succes în programul electoral din 1986. Pentru că, contrar celor afirmate de cei care ar vrea să ne facă să credem că exista o prăpastie de "valori" ce separă dreapta de curentul populist - idee desigur, sugerată de stânga - subiectele de convergență nu lipsesc deloc

4.3 "Mitterrandul" dreptei

Se pune în mod evident o ultima întrebare : Cine va fi "Mitterrandul" dreptei ? Cine va fi  autorul rupturii fondatoare ? Pentru moment nu se vede clar unde este ...

Pentru că există, în mod evident, o problemă a elitelor politice din ţara noastră. Ultimele rupturi politice majore au fost, ca din întâmplare, opera oamenilor Republicii a III-a sau a IV-a : De Gaulle, Mitterrand, Le Pen, adică dintr-o generaţie care a cunoscut riscul şi războiul, o generație puternică, ieşită dintr-o perioadă fierbinte a istoriei.

Astăzi, generaţia de la putere, de dreapta sau de stânga, deopotrivă, este o generație moale, rezultatul unei perioade reci a istoriei noastre. Este generaţia Mai-'68, o generație care nu a riscat nimic niciodată, care nu a suferit nicodată de nimic, o generaţie conformistă, "normală", adică domesticită de Sistem.

Dar noi intrăm, din nou, odată cu criza Sistemului occidental, într-o perioadă caldă a istoriei noastre, în care va fi din ce în ce mai puţin loc pentru oameni "normali".

Istoria este locul  neprevăzutului, după cum spune istoricul D. Venner. Nu trebuie deci să excludem ridicarea la dreapta a unor bărbaţi si femei care vor suţine pariul uniunii: trebuie doar să-i descoperim, să-i încurajam  şi să-i  promovăm.

"Nu pentru că lucrurile sunt dificile nu îndrăznim, ci pentru că nu îndrăznim ele sunt dificile" - Seneca.

Dreapta fantomă este muribundă ? Trăiască dreapta pluralistă !

J. Violette
21/10/2012
(Club de l’Horloge)