google translate

luni, 17 februarie 2014

EuroBăse, această goarnă a destatalizării României

Prioritate de Dreapta


Din interviul lui Băsescu pentru B1 TV şi Evenimentul zilei. Reia teza UEistă după care băncile centrale (naţionale) n-ar trebui să fie subordonate guvernelor, ci doar... Băncii Centrale Europene (aici, la minutul 31:00, şi la 33:39 - "BNR face politica proprie şi se corelează cu BCE-ul, nu cu Palatul Victoria"). Este exact ce a făcut USL şi a aprobat CCR. Însă USL n-a teoretizat, cum o face Băsescu, şi ezită cu Uniunea Bancară UE, deşi, evident, nu e contra.

Teză falsă, pe care Ungaria nu o aplică.

Nu vreau ca BNR să ajungă la cheremul Guvernului. A fost criză grea în România in 2009- 2010, și nimeni nu a îndrăznit să spună BNR ce să facă. Teama mea e să nu pice sub control politic BNR. Mai am un argument care mă îngrijorează: România pentru a nu fi decuplată de statele euro a fost printre statele în avangarda aranjamentelor ca ceea ce se stabilește pentru statele euro să fie valabil și pentru cele non-euro. De aceea am declarat la Consiliul European din iulie 2013 că România vrea să facă parte din Uniunea Bancară. Nici până acum nu s-a mișcat ceva important, nu a venit acțiunea BNR și a guvernului care să spună ”Da, vrem să facem parte din Uniunea Bancară”. Măcar notificarea scrisă trebuia făcută.”

duminică, 16 februarie 2014

Alianţa comunisto/capitalistă (III)


Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty.
Partea a III-a
Drag prieten al Radio Liberty,
„O realizare remarcabilă a liderilor, atât din ​​administrația Eisenhower cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb - făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa precum pare.” [1]
„Ajutorul nostru pentru rebelii comuniști, în timpul războiului care a durat șapte ani, s-a ridicat la aproximativ 73 de milioane de dolari; dar ajutorul nostru psihologic și frățesc dat lor a fost enorm. În cadrul ONU și la reuniunile internaționale, oficialii Statelor Unite ale Americii au lucrat pe ascuns cu oficialii sovietici la stârnirea urii, peste tot prin Africa, Asia și America Latină, împotriva puterilor coloniale europene.” [2]
„S-ar fi putut ca acum două săptămâni (adică, atunci când Departamentul de Stat a sistat discuțiile privind ajutorul pentru Algeria), Departamentul de Stat să nu fi fost sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi prietenos ? Când a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva noastră. Această dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a restabili credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a programa Algeria pentru un viitor ajutor american.” [3]
Celor mai mulți le este greu să creadă că există o alianță secretă între oamenii răi care conduc lumea comunistă și oamenii puternici care controlează națiunea noastră, dar alianţa a existat încă de la începuturile comunismului, și a fost cu grijă ascunsă. Dacă vă îndoiți de validitatea acestei declarații, vă sugerez să citiți cartea mea, cărțile profesorului Sutton, cărțile profesorului Quigley, și cartea lui Rene Wormser, și editorialele Radio Liberty din martie, aprilie și mai 2007. [4]

Au mai încercat și alți cercetători să demaște alianța „comunisto-capitalistă”, dar au eșuat în mod invariabil, deoarece oamenii puternici care controlează națiunea noastră controlează, de asemenea, cea mai mare parte a mass-mediei americane și suprimă informația.

Acest editorial Radio Liberty se bazează pe un segment din 12 noiembrie 1962 din The Dan Smoot Report, intitulat „It Helps to be a Communist” („Merită să fii comunist”). Cuvintele lui Dan Smoot sunt reproduse cu litere îngroșate; răspunsul meu este scris cursiv.

„O realizare remarcabilă a liderilor, atât din ​​administrația Eisenhower cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb - făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa precum pare.”

Situația este mult mai rea astăzi. Aproximativ cincizeci (50) de corporații controlau mass-media în 1962, azi cinci (5) megacorporaţii controlează 90-95% din mass-media americană. [5]

Am luat pentru prima dată cunoștință de cenzura care exista în SUA, în 1962, când am citit un articol din San Francisco Chronicle, care spunea:

„Premierul Ben Bella a defilat azi în Alger în fruntea trupelor sale, în uralele mulțimii.”
În acel moment m-am întrebat cine era Ben Bella. Era un comunist sau un anticomunist ? Mai târziu în acea zi, am citit aceeaşi ştire într-un alt ziar, dar de data aceasta articolul spunea:

„Premierul Ben Bella a defilat azi în Alger în uralele mulțimii, în fruntea trupelor sale echipate de către comunişti.” (subliniere adăugată - ed)
Restul articolului era identic. Am fost șocat. Cineva a șters în mod intenționat cuvintele „echipate de către comunişti” din primul articol pentru a ascunde faptul că Ahmed Ben Bella era cu comuniștii. Literalmente, acest eveniment a fost cel care a schimbat cursul vieții mele.

„În fiecare an, în timpul luptei legislative pe chestiunea ajutorului extern, președintele nostru afirmă răspicat... că ajutorul nostru pentru țările subdezvoltate este necesar pentru a le salva de la comunism. Argumentul este că țările subdezvoltate sunt atât de sărace și de slabe încât dacă nu le dăm ajutoare se vor îndrepta spre comunism. Odată ce devin comuniste, ele vor dobândi, cumva, o forţă suficient de puternică pentru a ne distruge. Astfel, ne salvăm pe noi înșine de la distrugere prin acordarea de ajutoare națiunilor subdezvoltate.”

SUA finanțează în mod curent guvernele procomuniste și subminează guverne anticomuniste. SUA au tăiat în 2006 livrările militare către regele Nepalului și au ajutat la instalarea unui regim maoist în această țară. [6]

„Acest argument remarcabil a fost folosit atât de mult încât mulți oameni par totuşi să-l creadă, deși observaţiile arată în mod clar că ajutorul nostru străin finanțează cucerirea comunistă a zonelor subdezvoltate. Examinați câteva cazuri izbitoare.

CAZUL ALGERIEI

În 1954, Ben Bella a organizat în Algeria FLN (Frontul de Eliberare Națională), o organizație comunistă teroristă, care să lupte pentru independența Algeriei de Franța și apoi să facă din Algeria o națiune comunistă.

La 1 noiembrie 1954, Ben Bella a dat ordin către FLN să masacreze un număr mare de musulmani. Acesta a fost începutul unui război lung și oribil. Comuniștii lui Ben Bella vor masacra musulmani și vor da vina fie pe armata franceză fie pe civilii europeni - stârnind astfel ura care va duce la atacurile musulmanilor împotriva europenilor, şi la acțiune din partea francezilor.”

Mass-media din SUA menționează rareori masacre masive comuniste, dar condamnă și regretă actele de violență comise de către guverne anticomuniste.

„Statele Unite au susținut ambele părți ale acestui război sângeros. Ajutorul nostru către Franţa a fost masiv, și a avut scopul să îi permită să își respecte angajamentele sale ca aliatul nostru principal din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Franța a folosit ajutorul nostru, cu toate acestea, pentru a duce războiul din Algeria.

Ajutorul nostru către rebelii conduşi de comunişti în timpul războiului care a durat şapte ani s-a ridicat la suma de 73 milioane dolari; dar ajutorul nostru psihologic şi cel frăţesc a fost enorm. În cadrul ONU şi al întâlnirilor internaţionale, oficialii Statelor Unite au lucrat mână-n mână cu oficialii sovietici pentru a înteţi focul urii, de la un capăt la celălalt al Africii, Asiei şi Americii Latine, împotriva puterilor coloniale europene. De atunci Franţa, deşi utiliza ajutorul nostru pentru a lupta în Algeria, ne-a urât pentru ceea ce făceam împotriva lor, în problema algeriană. Pe de altă parte, teroriştii comunişti ai lui Ben Bella au creat şi răspândit  pe scară largă printre algerieni ura împotriva noastră, pentru că francezii utilizau bani şi echipamente americane în lupta împotriva algerienilor."
 

Nouăzeci şi şapte la sută din ajutorul străin trimis în Rusia în primul război mondial a ajuns la comunişti [7], băncile şi corporaţiile SUA  au finanţat naziştii înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial [8], oficialii SUA au trimis sovieticilor matriţele pentru moneda din zona de ocupaţie a SUA după al doilea război mondial [9], SUA a finanţat Uniunea Sovietică care a furnizat arme către Viet Cong în timpul războiului din Vietnam [10], SUA finanţează guvernul pakistanez care finanţează ISI ce finanţează forţele talibanilor care omoară acum soldaţi americani în Afganistan [11], şi tot SUA furnizează arme către anumite forţe sunite care luptă împotriva soldaţilor americani în Irak. [12]

Pe 22 octombrie 1956 francezii l-au arestat pe Ben Bella şi l-au ţinut în închisoare pentru cinci ani şi jumătate. În timp ce era în închisoare, munca sa a fost continuată de FNE sub conducerea lui Ben Khedda şi a altora.
 

La 2 iulie 1957 John F. Kennedy (pe atunci senator) a introdus în Senat o rezoluţie cerând SUA să sprijine mişcarea de independenţă din Algeria.
 

La 19 septembrie 1958, liderii FNE au format la Cairo Guvernul Provizoriu al Republicii Algeriene. Ben Bella, pe atunci încă în închisoare, a fost numit vicepremier, locul al doilea din guvern.
 

La 7 octombrie 1960 Hruşciov a extins recunoaşterea diplomatică a guvernului provizoriu.
 

La 27 august 1961, Ben Khedda (un cunoscut revoluţionar "dur", care conducea operaţiunile FNE ) a fost "ales" noul premier al Guvernului Provizoriu. Ben Bella, încă în închisoare, şi-a păstrat locul, ca numărul doi.
 

La 18 martie 1962 s-a semnat armistiţiul între Franţa şi insurgenţii algerieni. 

Ben Bella a fost eliberat din închisoare la scurt timp după ce s-a semnat armistiţiul.

La 19 martie 1962 ziarul New York Herald Tribune a relatat că 72 de veterani ai FEN au ajuns în Cuba pentru a antrena terorişti şi insurgenţi cubanezi.

La
1 iulie 1962 Franţa recunoşte independenţa Algeriei.
 
La 3 iulie 1962 preşedintele Kennedy recunoaşte independenţa Algeriei dar amână stabilirea relaţiilor diplomatice până la formarea unui guvern care poate demonstra că deţine controlul efectiv asupra ţării.

Folosind tacticile comuniste în care era expert, Ben Bella a eliminat toată opoziţia şi a falsificat alegerile după sistem sovietic, dând votanţilor ca unică posibilitate de vot doar pentru candidaţii lui Ben Bella.

La 26 septembrie 1962 Ben Bella a devenit premier, făgăduind în primul sau discurs să creeze prosperitate şi stabilitate în "Republica Socialistă Algeria". Ca nume şi ca scop, Ben Bella şi-a modelat programul său după programul comunist al URSS.

La 29 septembrie 1962 preşedintele Kennedy a recunoscut pe deplin guvernul "socialist" al lui Ben Bella.

Pe 7 octombrie 1962 Ben Bella a ajuns la New York cu ocazia admiterii Algeriei în ONU. Prima sa acţiune oficială a fost să-l viziteze la hotelul Dryden pe Osvaldo Dorticos Torrado, preşedintele Cubei. Ziarul New York Times din 8 octombrie a avut pe pagina principală poza lui Ben Bella şi a lui Dorticos într-o îmbrăţişare caldă şi zâmbitoare.

În aceeaşi dimineaţă - pe 8 octombrie - Dorticos a vorbit la Adunarea Generală ONU descriind SUA în termeni extremi şi severi. Ben Bella era prezent în audienţă, ascultând. În acea după amiază - pe 8 octombrie - Algeria lui Ben Bella a fost admisă ca cel de-al 109-lea stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Adlai Stevenson (delegatul SUA la ONU) a vorbit în faţa Adunării Generale urând bun venit noului stat membru, lăudând elocvent "tăierea lanţurilor" care "ţineau legat poporul algerian" şi pledând ca SUA, din taxele cetăţenilor săi, să ajute Algeria "să-şi rezolve dificultăţile economice şi tehnice".

Pe 9 octombrie 1962 Ben Bella s-a adresat Adunării Generale a ONU. El a proclamat "neutralitatea" Algeriei şi a cerut ca şi China comunistă să fie admisă în ONU. A anunţat, de asemenea sprijinul pentru mişcările subversive "naţionaliste" (cele mai multe, dominate de comunişti) de prin Africa - în Angola, Rhodesia, Africa de Sud, şi din sud-vestul Africii.

Pe 12 octombrie Mohammed Khemisti, ministrul de externe al lui Ben Bella a vorbit la Adunarea Generală a ONU. Dl. Khemisti a proclamat şi el "neutralitatea" Algeriei în timp ce sprijinea mişcările comuniste "naţionaliste" din Africa. Dl. Khemisti a spus că guvernul lui Ben Bella "respinge capitalismul, ca fiind nepotrivit", reafirmând că Algeria va lua "drumul socialismului”. Khemisti l-a elogiat pe Castro şi a denunţat "eforturile de a ataca şi submina regimul politic ales de poporul prieten al Cubei" ca fiind o ameninţare împotriva păcii internaţionale.

Khemisti a susţinut poziţia sovietică cu privire la chestiunea Berlinului folosind, într-adevăr aceeaşi frază ca cea a lui Hruşciov atunci când discuta reglementarea problemei germane. Khemisti spunea că această criză berlineză trebuie rezolvată având la bază "recunoaşterea realităţilor situaţiei germane".

Trei zile mai târziu, pe 15 octombrie, preşedintele Kennedy i-a făcut lui Ben Bella una dintre cele mai prietenoase şi pretenţioase primiri oferite unui vizitator străin în Statele Unite ale Americii. Vă prezint mai jos fragmente din relatările din The New York Times despre acel eveniment :
Premierul Algeriei, Ahmed Ben Bella, a fost primit astăzi cu un nou tip de întâmpinare la Casa Albă : un salut de 21 de salve de tun pe peluza Casei Albe. Preşedintele Kennedy l-a asigurat de asemenea de sprijinul său.... În cursul vizitei, atât în public cât şi în privat, dl. Ben Bella a evidenţiat problemele presante ale economiei Algeriei, "nealinierea" ei şi "anticolonialismul" politicii externe, şi "socialismul" politicii interne…. La ceremoniile de la Casa Albă , dl. Ben Bella a remarcat faptul că preşedintele Kennedy, pe vremea când era senator, a sprijinit autodeterminarea Algeriei, în 1957.... Preşedintele l-a descris pe dl. Ben Bella, care şi-a petrecut cinci ani într-o închisoare din Franţa ca fiind un mare patriot.... Dl. Ben Bella a fost primul şef de stat care a fost salutat de preşedintele Kennedy pe peluza de sud a Casei Albe. Gărzile de onoare care participau la ceremonie şi The Army Band, au trebuit să înveţe imnul naţional al Algeriei, "Hassaman", dintr-o înregistrare .... iar drapelele variat colorate ale celor 50 de state au fost arborate pe peluza de sud. Trompeţii armatei au dat onorul de la balconul primului etaj al Casei Albe. Salutul celor 21 de salve de tun a răsunat din parcul prezidenţial, de la numai 250 de metri depărtare. Noul aranjament a fost creat din dorinţa dl. Kennedy de a-i oferi dl. Ben Bella un salut de bun sosit deosebit.... Ceremonia a fost urmată de o întâlnire "de afaceri" în biroul preşedintelui şi de un prânz la Casa Albă pentru dl. Ben Bella. Printre cei prezenţi erau: Mohammed Khemisti, ministrul afacerilor externe.... Dl. Ben Bella a mulţumit preşedintelui pentru ajutorul oferit de când au fost semnate acordurile de pace franco-algeriene la Evian-les-Bains în luna martie.... Mai mulţi oficiali bine informaţi au prevăzut că cererile algeriene de echipe ale Peace Corps, de asistenţă tehnică şi posibilitatea acordării de împrumuturi, ar fi primite cu o favorabilă consideraţie odată ce algerienii şi-ar finaliza elaborarea propriilor planuri economice pe termen lung.... Dl. Ben Bella a fost găzduit la Blair House, casa de oaspeţi prezidenţială."
Observaţi în continuare referirea respectoasă din New York Times la Fidel Castro - Dr. Castro. Oare de ce articolul nu a menţionat despre Castro, că a ţinut simulacre de procese şi a executat mii de cubanezi nevinovaţi după ce a venit la putere în 1959 ?

În ziua următoare, pe 16 octombrie 1962, Ben Bella a plecat în Cuba unde a primit un alt salut de 21 salve de tun. Iată extrase dintr-o relatare a The New York Times referitoare la acel eveniment:
Premierul Algeriei, Ahmed Ben Bella, a ajuns astăzi în Cuba pentru o vizită de 24 de ore. Premierul Fidel Castro a folosit această ocazie pentru a lansa un atac vitriolant împotriva SUA. Dr. Castro a denumit vizita domnului Ben Bella în ciuda "ostilităţii yankee imperialiste" împotriva Cubei, "un act de curaj... un gest pe care nu-l vom uita niciodată...." Dl. Ben Bella a răspuns că fiecare algerian "ştie, a iubit şi a admirat" revoluţia lui Castro, "în toate fazele ei", inclusiv "modul extraordinar în care a avansat şi progresele pe care le-a făcut, în ciuda manevrelor forţelor inamice...." A spus că este "cu adevărat fericit" şi "adânc emoţionat" să viziteze Cuba şi că doreşte să transmită cubanezilor şi guvernului lor "mulţumirile noastre pentru sprijinul frăţesc pe care ni l-aţi dat, în ciuda enormelor dificultăţi". Dr. Castro şi cabinetul său erau la aeroportul Jose Marti când a aterizat dl Ben Bella. Tancurile sovietice care încercuiau aeroportul au făcut să răsune salutul a 21 de salve de tun. Dr. Castro alături de preşedintele Osvaldo Dorticos Torrado a fost primul care l-a întâmpinat pe liderul algerian.... Mii de cubanezi au fost aduşi la aeroport ca să-l întâmpine, la ordinul Guvernului. Steaguri şi fanioane au fluturat. Tunurile au bubuit când Dr Castro şi Dl. Ben Bella s-au îmbrăţişat, în stil latino-american, în aplauzele răsunătoare ... O fanfară militară a interpretat imnul naţional cubanez şi pe cel algerian.... Urările de bun-venit le-au depăşit pe cele acordate astronautului sovietic, maiorul Iuri Gagarin, atunci când a vizitat Cuba imediat după zborul său în spaţiu.”
Ajutorul pentru care Ben Bella i-a mulţumit Cubei în mod public n-a fost mai mult decât o expresie de prietenie. Ajutorul pentru care Ben Bella, cu o zi înainte, i-a mulţumit lui Kennedy (în privat) însemna: produse alimentare precum cereale si lactate (în valoare de 450 de milioane de dolari), plus 11.000 de corturi militare pentru adăpostul refugiaţilor, un spital de campanie al US Air Force cu 60 de paturi, 10 unitaţi sanitare mobile şi o echipă de 25 de medici şi personal sanitar într-un spital din  Alger.

La 
22 octombrie 1962 (la o săptămână după generoasa recepţie de la Casa Albă), Preşedintele Kennedy şi-a anunţat carantina asupra Cubei.

La 23 octombrie 1962 Departamentul de Stat a dat dispoziţii către Agency for International Development (agenţia pentru ajutor extern) să sisteze planurile oficiale şi discuţiile pentru ajutorul economic acordat Algeriei. "Motivul aparent" (conform New York Times care citează un oficial american anonim) a fost că Departamentulul de Stat i-a displăcut vizita lui Ben Bella în Cuba, imediat după cea făcută lui Kennedy.

Acest "motiv aparent" nu este chiar foarte aparent, pentru că preşedintele Kennedy şi Departamentul său de Stat ştiau că Ben Bella va vizita Cuba în ziua urmatoare recepţiei de la Washington.

Pe 24 octombrie Ben Bella a fost de partea lui Castro, îndemnând SUA să abandoneze baza sa navală de la Guantanamo.

La 27 octombrie 1962 Consiliul de Miniştri al lui Ben Bella a emis un comunicat care considera criza cubaneză având drept cauză "acţiunile SUA împotriva Cubei.”

În aceeaşi zi - 27 octombrie - The New York Times a aflat (din nou, de la oficiali anonimi) că departamentul de Stat a ordonat reluarea planurilor şi discuţiilor pentru ajutorul SUA în Algeria.”

O
bservaţi succesiunea evenimentelor. Ea a fost gândită ca să deruteze poporul american şi să ascundă faptul că SUA urmează să finanţeze regimul comunist al lui Ben Bella.

„Speculând acest lucru, Dallas Morning News spunea, într-un editorial din 6 noiembrie 1962:

Aproximativ acum două săptămâni (atunci când Departamentul de Stat a sistat discutiile privind ajutorul către Algeria) Departamentul de Stat nu era sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi prietenos ? 

Când a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva noastră. Această dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a restabili credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a programa Algeria pentru un viitor ajutor american.

De ce a răsturnat SUA regimul anticomunist al generalului Chiang Kai-Shek din China (1949) [13], regimul anticomunist al preşedintelui Batista din Cuba (1959) [14], regimul anticomunist al generalului Somoza din Nicaragua (1979) [15], regimul anticomunist al Şahului din Iran (1979) [16], regimul anticomunist al lui Ian Smith din Rhodesia (1980) [17] şi regimurile anticomuniste din Nepal, Africa de Sud, Africa de Sud-Vest şi Angola ?

Dallas Morning News aduce în discuţie un punct interesant: dăm ajutoare naţiunilor "subdezvoltate" pentru că liderii lor sunt comunişti care şi-au dovedit ura împotriva SUA şi a capitalismului ?"

Vă sugerez să recitiţi acest editorial şi să vă întrebaţi singuri de ce Departamentul de Stat a decis să-l ajute pe Ben Bella, când era evident că este în tabăra comunistă. Nu poate fi înţeleasă semnificaţia oricărui eveniment politic care a avut loc de la al doilea război mondial încoace dacă nu se recunoaşte existenţa unei alianţe comunisto-capitaliste şi dacă nu se înţelege forţa ocultă care energizează această alianţă.

Există o mulţime de informaţii suplimentare în The Dan Smoot Report din 12 noiembrie 1962. Trebuie să continuăm să încercăm să trezim poporul american în faţa pericolului cu care ne confruntăm.

Media controlată de establishment a scăzut tonul discuţiilor despre un război iminent între SUA şi Iran, dar încă mă tem că este numai o problemă de timp până când acest lucru se va întâmpla. Rugaţi-vă să nu am dreptate, pentru că acest lucru va precipita o criză financiară, prăbuşirea burselor, devalorizarea dolarului şi posibilitatea distrugerii statutului său de monedă "rezervată". Vă sugerez să vă faceţi planuri în acest sens.

Preşedintele Bush se plânge că nu poate să securizeze graniţa de sud sau să impună legea imigraţiei pentru că Senatul a respins proiectul de amnistiere [a imigranţilor ilegali din SUA], Amnesty Bill. La aproximativ trei zile de la respingerea proiectului, poliţia din Londra a descoperit două bombe artizanale într-o maşină. Iar în ziua următoare doi bărbaţi asiatici şi-au dat foc la maşină în aeroportul din Glasgow, Scoţia. Oare, vor fi şi la noi în SUA astfel de explozii pentru că poporul american a respins legislaţia amnistierii ?

Trebuie să continuăm presiunea mai departe pentru că nu avem altă direcţie de urmat. Amintiti-vă avertismentul profetic al lui Winston Churchill:
Dacă nu veţi lupta pentru dreptatea voastră atunci când puteţi să câştigaţi cu uşurinţă fără vărsare de sânge; dacă nu veţi lupta când victoria voastră este sigură şi nu foarte costisitoare; s-ar putea să ajungeţi la momentul când va trebui să luptaţi când veţi avea totul împotriva voastră şi doar o mică şansă de supravieţuire. S-ar putea chiar să fie încă şi mai rău. S-ar putea sa trebuiască să luptaţi când nu mai este nicio speranţă de victorie, pentru că este mai bine să pieriţi decât să trăiţi ca sclavi." [18]
"If you will not fight for right when you can easily win without blood shed; if you will not fight when your victory is sure and not too costly; you may come to the moment when you will have to fight with all the odds against you and only a precarious chance of survival. There may even be a worse case. You may have to fight when there is no hope of victory, because it is better to perish than to live as slaves."
Armele noastre sunt adevărul şi dreptatea, fiindcă îl urmăm pe Domnul.

Barbara şi cu mine apreciem sprijinul vostru credincios şi rugile voastre.

Al vostru întru Cristos,

Stanley Monteith


REFERINŢE


1.The Dan Smoot Report, November 12, 1962, Vol. 8, No. 46, p. 361-362.
2. Ibid., p. 362.
3. Ibid., pp. 361-365.
4. Most of the books are available from Radio Liberty by calling 800-544-8927. Antony Sutton's trilogy, "Western Technology and Soviet Economic Development" is available from the Hoover Institution, or www.Amazon.com
5. Ben Bagdikian, The New Media Monopoly, Beacon Press, 2004, p. 27.
6. http://newsblaze.com/story/20060318153820nnnn.nb/topstory.html p. 3.
7. Herbert Hoover, The Memoirs of Herbert Hoover: Years of Adventure 1874-1920, The Macmillan Company, New York, 1952, p. 420.
8. http://www.democraticunderground.com/articles/02/04/05_killing.html p.1.
9. http://www.archives.gov/publications/prologue/2002/fall/berlin-black-market-1.html p.4.
10. www.radioliberty.com, March 2007 letter.
11. http://www.atimes.com/atimes/South_Asia/EK26Df03.html p.2.
12. http://www.guardian.co.uk/Iraq/Story/0,,2100698,00.html p. 1.
13. Report: Institute of Pacific Relations, Eighty-Second Congress: Copy available from Radio Liberty.
14. http://educationforum.ipbhost.com/index.php?showtopic=8936 pp. 3-4.
15. http://www.answers.com/topic/anastasio-somoza-debayle p. 5.
16. Jim Hoagland, "In Iran, Feeling the Heat," The Washington Post National Weekly Edition, April 23-29, 2007, p.5.
17. http://www.capmag.com/articles.asp?ID=409 p.1.
18. http://jpetrie.myweb.uga.edu/bulldog.html p.5.

2 comentarii :

Riddick spunea...
Alianţa comunisto-capitalistă (I)

http://riddickro.blogspot.ro/2014/02/alianta-comunisto-capitalista-i.html

Alianţa comunisto-capitalistă (II)

http://riddickro.blogspot.ro/2014/02/alianta-comunisto-capitalista-ii.html

Riddick spunea...

The Invisible Government
by Dan Smoot

http://www.gutenberg.org/files/20224/20224-h/20224-h.htm

Dan Smoot, Conservative Activist (1913-2003)

http://www.freerepublic.com/focus/f-news/953848/posts


http://en.metapedia.org/wiki/Dan_Smoot

http://en.wikipedia.org/wiki/Dan_Smoot


sâmbătă, 15 februarie 2014

USL plasează interfeţe în structurile de stat şi în proiectul de revizuire a Constituţiei

Prioritate de Dreapta


Adică, entităţi "de reacţie rapidă", nesubordonate clar legislativului, şi, mai nou - nici executivului. Dar care ciulesc urechile la ce zice Bruxelul.
Chiuariu (PnL, la comisia de revizuire a Constituţiei): "În urma consultării cu reprezentanţii BNR, propun introducerea unui nou alineat, care să vizeze consacrarea expresă a independenţei operaţionale a BNR, în conformitate cu legea în vigoare şi cu tratatele UE care prevăd această necesitate ca băncile naţionale să fie indendente din punct de vedere organizaţional."
Iată ce a ieşit:
După art.137 se introduce un articol nou, art.137.1, cu următoarea denumire şi următorul cuprins: Moneda naţională şi banca centrală
(1) Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, autoritate publică autonomă, ale cărei prerogative, administrare şi funcţionare se reglementează prin lege, în conformitate cu normele de drept internaţional care decurg din tratatele la care România este parte.
(2) În exercitarea prerogativelor sale, Banca Naţională a României nu poate solicita sau primi instrucţiuni de la nicio autoritate sau instituţie a statului.
(3) Banca centrală are dreptul să emită însemne monetare pe teritoriul României.
(4) În conformitate cu tratatele constitutive şi actele legislative ale Uniunii Europene, prin lege organică se pot reglementa:
a) transferul de prerogative ale Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană
b) recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro.
În domeniul constituţional, erau deja cunoscute aceste amendamente propuse votului parlamentului si apoi referendumului. Dar iată că sunt adăugate  şi prevederi legislative similare: o ordonanţă de urgenţă care înfiinţează Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), sub conducerea directă a guvernatorului BNR.
[...] Cinci prevederi din textul ordonanţei dezvăluie puterea de care beneficiază nou creata instituţie:
- Membrii Comitetului, precum şi persoanele care au lucrat sau lucrează pentru sau în legătură cu activitatea Comitetului, nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere macroprudenţială, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că au acţionat cu rea-credinţă şi cu neglijenţă gravă.
- Desfăşurarea activităţii în cadrul Comitetului de către persoanele prevăzute la alin. (1) nu intră sub incidenţa regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese prevăzut de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare ori a celui prevăzut în legile speciale care guvernează statutul autorităţilor din care fac parte aceste persoane
- În îndeplinirea obiectivului fundamental prevăzut la alin. (1), Comitetul şi membrii Consiliului general nu solicită şi nu accepta instrucţiuni din partea niciunei autorităţi, instituţii sau organism public ori privat. (Articolul 2, aliniatul 2)
- Preşedintele Comitetului prezintă Parlamentului României, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Comitetului, care este dezbătut, fără a fi supus votului, în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. (Articolul 11, aliniatul 1)
- Comitetul adoptă şi urmăreşte implementarea strategiei privind politica macroprudenţială, fără a aduce atingere independenţei Băncii Naţionale a României, conform art.130 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (Articolul 13)
Vorbim despre o instituţie care nu primeşte instrucţiuni din partea nimănui, care trebuie să meargă în Parlament doar o dată pe an pentru informare, ale cărei decizii trebuie respectate de toată lumea şi care nu răspunde în faţa legii, nici penal, nici civil, ci doar în faţa Băncii Naţionale.
Cei patru membri care compun Comitetul vor beneficia de puteri fără precedent, dar mai ales Guvrnatorul, care, în caz de paritate, are drept de veto.

2 comentarii :


Riddick spunea...
"Interfeţe" - deci, ca şi cum parlamentul şi guvernul ar fi la mişto, "alţii" luînd deciziile-cheie. Da, asta era deja, dar acum se şi legiferează.
Riddick spunea...
Victor Ponta, 2013 :

"În niciun caz nu trăiesc vreo spaimă că ia cineva vreo bucată din România și o duce la Bruxelles, nu am asemenea spaime, dimpotrivă, eu unul nu doar că sunt pro-european dar cred că Europa are ca șansă să supraviețuiască integrându-se mai mult și fiind mai unită decât este acum. Nu știu, poate găsim o soluție - există și în Constituția actuală - ca atunci când e vorba de tratatele europene, cu două treimi, să nu mai treci prin toată procedura cu referendum, ci cu două treimi din Parlament să poți să faci modificări sau să adopți legi cu caracter constituțional. Cred cã aceastã variantă va acoperi orice modificare din următoarea perioadă la nivel european. Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect - și sper să se realizeze pe parcursul vieții mele politice - al Statelor Unite ale Europei."

 http://ro.stiri.yahoo.com/ponta-vrea-euro-%C3%AEn-2019-%C8%99i-statele-unite-054612144.html

joi, 13 februarie 2014

Isărescu + Ponta = Iţic

Prioritate de Dreapta


      Pe timpul lui Ceauşescu circula un banc cum că Iţic a emigrat în Israel, din Uniunea Sovietică şi ca să-şi treacă averea de colo, dincolo, şi-a băgat-o pe toată în achiziţia unei rame de platină, cu care a încadrat portretul lui Lenin; când a fost întrebat de rama de platină, la graniţa sovietică, le-a răspuns că nu-i ramă, ci portretul lui Lenin şi când a fost întrebat de Lenin, la graniţa israeliană, le-a răspuns că nu-i Lenin, ci ramă de platină.
     Cam asta este şi cu "electorata" (sprijinul guvernamental prin amânarea plăţii a jumătate din cuantumul ratelor la credite, pentru cei cu venituri mici şi aflaţi în întârziere la plată) este rama de platină pentru Isărescu (sprijin pentru sistemul bancar) şi portretul lui Lenin pentru Ponta (sprijin electoral).
     Dacă-i uneşti pe Isărescu şi Ponta, îţi rezultă Iţic.
BURSA:

      Guvernatorul Mugur Isărescu nu îi răspunsese lui Traian Băsescu, ieri, până pe la orele 17.30, deşi, alaltăieri, preşedintele i-o ceruse explicit, public (la B1TV), ferm, în cursul unor acuzaţii fără precedent, că Banca Naţională ar fi fiind nu doar complice, ba chiar iniţiatoare a "şpăgii electorale" prefigurate de Guvernul Ponta - amânarea plăţii a jumătate din cuantumul ratelor la credite, pentru cei cu venituri mici şi aflaţi în întârziere la plată; Isărescu a avut ocazia să-i răspundă, la fel de public, în discursul său la conferinţa cu tema "Crearea unei pieţe de capital internaţionale în România" (ţinută în incinta BNR, unde a participat şi premierul Victor Ponta), dar nu a făcut-o.
     În ocazie, Mugur Isărescu a spus: "Din punct de vedere macroeconomic, necesitatea dezvoltării Bursei este un lucru evident, mai ales în acest moment, în care băncile comerciale au reticenţe în relansarea creditării iar finanţarea unor noi proiecte prin investiţii ar putea fi preluată de piaţa de capital".
     Pe mine, unul, mă bucură opinia Guvernatorului, mai ales că mi-o confirmă pe cea lansată de mine, cu o jumătate de an în urmă, la Conferinţa BURSA dedicată strategiei de relansare a pieţei de capital (13 septembrie 2013).
     Şi îmi confirmă şi avertismentul că luna martie a acestui an ar fi trebuit să ne găsească cu pregătirile făcute, pentru preluarea, de către piaţa de capital, a rolului băncilor în finanţare (Guvernatorul o spune cam târziu, după părerea mea).
      Dar, înainte de orice, aşteptăm răspunsul Băncii Naţionale la acuzaţiile lansate de Băsescu şi m-am temut ca Isărescu să nu-şi confunde independenţa cu sfidarea politică.
     Căci nu avusesem nicio îndoială că Banca Naţională este independentă, până Preşedintele a acuzat-o că nu este independentă: "Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt", a cerut preşedintele.
     Aha!
     Preşedintele îl băgase pe Guvernator într-o autocontradicţie logică, din care Isărescu nu mai putea ieşi tăcând ca melcul în cochilie, pe motiv că e independent; pentru că, dacă nu răspundea, atunci înseamnă că e adevărat că a participat la elaborarea "şpăgii electorale" avansate de Guvernul Ponta (de altfel, ieri, Ponta i-a mulţumit Guvernatorului pentru colaborare).
     Prin urmare, nerăspunzându-i Preşedintelui, Guvernatorul nu îşi afirma independenţa, ci îl sfida.
     Şi îl sfida politic!
     Ha! ha! - n-am mai văzut niciodată, în politica românească, o tăcere atât de violent grăitoare!
     O tăcere grea.
     Poate credeţi că asta este speculaţia unui ziarist bolnav de chichiţe logice şi "scenarită".
     Nu.
     Am dovada că Isărescu gândeşte întocmai:
     "Mai trebuie să avem în vedere că suntem într-un an electoral, politizarea se face foarte repede", a spus Mugur Isărescu, ieri, la Conferinţa de la BNR, în locul răspunsului solicitat, după care a continuat aşa: "Trebuie explicate din nou şi din nou şi din nou să discutăm măsurile care se aplică aici. Există riscul ca ele să fie interpretate politic şi atunci ele se dau peste cap".
     Era un context în care Isărescu a formulat asta.
     Dar este singura exprimare a sa, la Conferinţa de ieri, aluzivă la ce i-a făcut Băsescu.
     Nu-i răspunde, dar caracterizează situaţia drept "politizare".
     Este un fel de încercare de abstragere din problemă, cum o practică Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt BNR - în timpul liber "ziarist independent", care îşi publică editorialele în presa scrisă, niciodată aflat în conflict de interese (model pentru discipolii mărunţi, începând cu Radu Soviani de la ASF şi continuând cu ceilalţi ziarişti de la Money Channel, care se tot înghesuie să devină purtători de cuvânt).
     Ar fi putut fi o încercare lăudabilă, dacă n-ar fi fost, deja, prevăzută de Traian Băsescu, care spusese, cu o zi în urmă: "Nu mai vreau să-l văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR cum spune că nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i miroase".
     Şah mat.
     Guvernatorul a văzut că, tăcând, intră în mat.
     Aşa că, pe la 17:30, a sfâşiat tăcerea, cu un Comunicat, în care neagă, în clar, că BNR ar fi iniţiatoare a proiectului "electorata" (îl reproducem alăturat).
     Am răsuflat uşurat.
     Implicit, BNR afirmă că informaţiile Preşedintelui sunt false.
     Este cu mult mai bine să-i zici Preşedintelui că bate câmpii, decât să nu-i răspunzi.
     Haios!
     Este aşa de haios, încât sunt tentat să închei articolul aici.
     Dar articolul de abia acum începe - ce a fost n-a fost decât şapoul pentru adevărata problemă: "electorata".
     *  Lenin şi rama lui de platină
     Pe timpul lui Ceauşescu circula un banc cum că Iţic a emigrat în Israel, din Uniunea Sovietică şi ca să-şi treacă averea de colo, dincolo, şi-a băgat-o pe toată în achiziţia unei rame de platină, cu care a încadrat portretul lui Lenin; când a fost întrebat de rama de platină, la graniţa sovietică, le-a răspuns că nu-i ramă, ci portretul lui Lenin şi când a fost întrebat de Lenin, la graniţa israeliană, le-a răspuns că nu-i Lenin, ci ramă de platină.
     Cam asta este şi cu "electorata" (sprijinul guvernamental prin amânarea plăţii a jumătate din cuantumul ratelor la credite, pentru cei cu venituri mici şi aflaţi în întârziere la plată) este rama de platină pentru Isărescu (sprijin pentru sistemul bancar) şi portretul lui Lenin pentru Ponta (sprijin electoral).
     Dacă-i uneşti pe Isărescu şi Ponta, îţi rezultă Iţic.
     Dacă de la premierul Victor Ponta nu putem ridica vreo pretenţie, pentru că omul este consacrat drept unul care-şi urmăreşte propriul interes politic şi propriul interes în politică, la Guvernatorul Mugur Isărescu situaţia se complică.
     Poate că, la prima vedere, sprijinirea sistemului bancar, promovată de Isărescu, nu ar fi un gest politic, ci ţine de vocaţia Băncii Centrale.
     Dar şi vocaţia asta se manifestă într-un context, iar nu orbeşte.
     Întregul sistem bancar european este mâncat de criza financiară, dincolo de modestul optimism afişat de autorităţile Europei Unite (adoptarea măsurilor de "bail-in" - posibilitatea confiscării banilor depunătorilor, acceptată drept măsură legală în Uniunea Bancară Europeană, ilustrează disperarea situaţiei bancare-, iar propunerea Bundesbank să fie adoptată "taxa pe avere" ilustrează disperarea situaţiei bugetare a statelor UE).
     Băncile româneşti prezintă trei caracteristici, în acest context:
     1. Piaţa bancară românească pare mai solidă, deocamdată, în faţa crizei (nu înregistrează nici nevoile de sprijin manifestate în alte ţări ale UE, nici falimentele de acolo);
     2. Capitalul băncilor din sistemul românesc este, copleşitor, străin (peste 90%);
     3. România nu este membră a Uniunii Bancare, deci operaţiunea de "bail-in" nu este legală pe teritoriul ţării noastre, astfel că depunătorii nu se simt pândiţi de pericolul confiscării economiilor (asta nu înseamnă deloc că, eventual, nu se va petrece).
     Măsurile de sprijin pentru sistemul bancar românesc sunt preventive şi de utilitate publică, în lumina primei caracteristici.
     Dar, dacă aceste măsuri conduc la contribuţii băneşti ale populaţiei - aşa cum, în final, procedează "electorata", scutindu-i de impozite pe cei care au primit ajutorul la plata creditelor - atunci avem de a face cu o formă locală a "bail-out"-ului (la care UE a adăugat şi "bail-in"-ul, ca măsură intermediară).
     Asta mai înseamnă şi că prima caracteristică nu-i decât superficială şi ţine de aparenţă - prin urmare, "electorata" nu este preventivă, ci necesară.
     În lumina celei de-a doua caracteristici, sesizăm că un astfel de "bail-out" naţional conduce la un import de criză, prin intermediul capitalului străin bancar, care face apel la veniturile autohtone.
     Mai explicit: Isărescu şi Ponta promovează, prin "electorata", sărăcirea populaţiei, în favoarea capitalului străin (oare Guvernatorul s-a referit la acest aspect, când, ieri, la Conferinţa de la BNR, a recomandat să nu facem deosebirea între investitorii străini şi cei autohtoni?).
     Şi în sfârşit, în privinţa celei de a treia caracteristici, reamintesc că Traian Băsescu a anunţat, anul acesta, că prin martie-aprilie, vom intra în Uniunea Bancară.
     Adică, "bail-in"-ul ni se va aplica şi vom trăi cu spaima că afacerile ne vor fi distruse, prin confiscarea banilor din conturile bancare, unde suntem obligaţi, prin lege, să ni-i ţinem.
     Adică, între Traian Băsescu şi Mugur Isărescu şi Victor Ponta nu există, de fapt, nicio neînţelegere, de fond: toţi trei sunt de acord ca populaţia şi afacerile româneşti să-şi verse obolul bănesc, în criza bancară continentală.
     Toţi trei se află în consens.
     Toţi trei sunt de acord să fim jupuiţi.
     Şi atunci, de ce se ceartă?!
     Păi, aşa, de Lenin şi de rama de platină. 



MAKE


     *  Boc: "Sper ca BNR să nu redevină parte a dezmăţului electoral pe bani publici"
     Fostul premier Emil Boc speră ca BNR să nu redevină parte a dezmăţului electoral pe bani publici, potrivit Mediafax. Domnia sa a spus ieri: "Sunt surprins negativ să aud că BNR cade pe panta populismului, când a fost unul dintre cei mai consecvenţi susţinători ai măsurilor de reformă a statului şi de restabilire a echilibrelor bugetare. Sper să nu fie adevărat, pentru că BNR a fost unul dintre stâlpii, alături de Guvern şi de preşedinte, cu care am restabilit echilibrele macrobugetare, distruse în perioada 2007-2008. Sper ca BNR să nu redevină parte a dezmăţului electoral pe bani publici. În perioada 2009-2012, BNR a fost un stâlp şi un susţinător al măsurilor de restabilire a echilibrelor macrobugetare. Guvernul de atunci a luat măsuri care au contribuit la restabilirea echilibrelor bugetare, iar deficitul de cont curent s-a redus şi a fost prima dată perspectiva Intrării în zona euro în 2015 a României".
     
     *  Comunicat BNR
     "Proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale (care să faciliteze pentru următorii doi ani o reeşalonare a creditelor contractate la bănci de populaţia cu venituri sub nivelul salariului mediu net pe economie) nu a implicat şi nu va implica, din partea Băncii Naţionale a României, niciun fel de decizii de politică monetară sau bancară.
     Schema în cauză se bazează, în esenţa ei, pe măsuri fiscale, fiind concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea. Semnificativ, în acest sens, este faptul că întreaga motivaţie a acestei măsuri a făcut obiectul unui articol publicat recent pe site-ul Financial Times sub semnătura domnului Voinea. Banca Naţională a României a fost consultată în legătură cu acest proiect înainte şi în timpul negocierilor cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. O echipă din BNR adecvată temei propuse, formată din experţi din departamentele supraveghere, reglementare bancară, stabilitate financiară şi juridic, a participat la discuţiile cu echipa Ministerului Finanţelor, FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, furnizând date statistice şi făcând evaluări. Elementele considerate esenţiale de către experţii BNR (respectiv caracterul voluntar al schemei fiscale şi negocierea individuală de către debitori cu băncile comerciale) apar în forma actuală a proiectului. Conlucrarea dintre Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor se desfăşoară în mod curent, fiind mai intensă în perioadele de negocieri cu instituţiile internaţionale, şi are drept bază legile româneşti, reglementările europene şi bunele practici internaţionale. În acest context legal s-au desfăşurat în ianuarie a.c. şi consultările pe tema schemei fiscale menţionate, dar şi cele legate de lansarea emisiunilor de obligaţiuni ale statului român pe pieţele interne şi internaţionale".

Un comentariu :

Riddick spunea...
"Make", autorul articolului (şi patronul de la Bursa) se numeşte de fapt Florian Goldstein. Aşa încât nu trebuie atribuit titlului articolului "un anumit înţeles".

marți, 11 februarie 2014

Drepturile Omului, doar pentru nemţi

Prioritate de Dreapta

Ca să menţină Uniunea Europeană (care nu este un scop, ci un mijloc), Uniunea Europeană sacrifică Drepturile Omului (a căror respectare nu este un mijloc, ci un scop). Să nu ne încurcăm în consideraţii savante: "bail-in"-ul şi taxa excepţională pe avere nu sunt decât acţiuni de natura bolşevismului terorist, îndreptate împotriva cetăţenilor europeni.
BURSA:

Drepturile Omului, doar pentru nemţi
TAXA PE AVERE: JAF DIRECT

     *  Oportunitatea pe care o vom rata
     *  Schema Ponzi mondială
         Doi bărbaţi şi o femeie, cu toţii eleganţi, într-un birou luxos, de la etajul treisprezece, al unei clădiri din sticlă:
       - OK, spargerea puşculiţelor din bănci are un plan bun, pe ore, minute şi secunde, este pusă la punct, spune primul, într-o engleză de macaronar.
       - Nu, aţi trăncănit prea mult, hahalerelor, lumea a aflat, îl întrerupe nervos femeia, cu un pronunţat accent franţuzesc.
       - Das is richtig, când va avea loc hold-up-ul, ne vom alege cu firimituri, completează celălalt bărbat.
       Cei trei poartă ochelari fumurii; se lasă tăcerea şi este greu de spus cine se uită la cine; sunt nemişcaţi.
       Primul se scutură:
       - Ma bene!, unde să se ducă cu banii?!, n-avem decât să le spargem casele...
       - Das ist! La asta mă gândeam şi eu. Îi alegem pe cei bogaţi şi le dăm spargeri acasă.
       - Mais s'il vous plaît, de data asta, va trebui să o faceţi cu bruscheţe, să n-aibă timp nici să suspine, stabileşte femeia, cu o politeţe ameninţătoare.
       Cine sunt personajele acestei discuţii?
       Este un film despre criminali cu gulere albe?
       Este scena întâlnirii dintre Naşul Mafiei siciliene, şeful Filierei franţuzeşti şi complicele lor neamţ?
       Aşa pare.
       Dar nu este.
       Cei trei sunt reprezentanţii Băncii Centrale Europene, ai FMI şi ai Bundesbank.
       În Raportul său pe ianuarie, făcut public acum două săptămâni, Bundesbank lansează explicit ideea să fie taxaţi cetăţenii înstăriţi, ca să fie salvate ţările aflate în pragul falimentului.
       Ideea este preluată de la FMI şi vine după ce Uniunea Europeană a stabilit, în decembrie, calendarul măsurilor de confiscare a depozitelor bancare (bail-in), aşa cum s-a petrecut în Cipru.
       Ambele măsuri încalcă dreptul de proprietate privată şi atentează la Drepturile Omului.
       Cu atenţia concentrată să ghicim caracterul oribil al regimului politic pe care îl prefigurează autorităţile Uniunii Europene, pentru întreg Continentul, ar putea să ne scape un aspect interesant: scopurile pentru care este constituită Uniunea Europeană numără libertatea şi prosperitatea cetăţenilor săi, dar, după cum se vede, autorităţile Europei confundă scopurile cu mijloacele.
       Ca să menţină Uniunea Europeană (care nu este un scop, ci un mijloc), Uniunea Europeană sacrifică Drepturile Omului (a căror respectare nu este un mijloc, ci un scop).
       Să nu ne încurcăm în consideraţii savante: "bail-in"-ul şi taxa excepţională pe avere nu sunt decât acţiuni de natura bolşevismului terorist, îndreptate împotriva cetăţenilor europeni.

       Banca Centrală a Germaniei a propus o extensie a operaţiunii de "bail-in" la nivelul statelor europene confruntate cu falimentul: o taxă pe averea cetăţenilor mai înstăriţi, aplicată o singură dată, cu caracter de excepţie, ar trebui să preceadă solicitarea de ajutor european ("bail-out") formulată de un guvern aflat în insolvenţă.
     Ideea pare de bun simţ - "Ajută-te singur, înainte să ceri ajutorul altora".
     Ideea nu este doar o simplă idee, ci exprimă exasperarea statelor nordice ale Uniunii Europene, mai echilibrate bugetar, în faţa faptului că banii contribuabililor lor sunt folosiţi la salvarea statelor din sudul Uniunii, aflate în încetare de plăţi sau în pragul incapacităţii de plată.
     Astfel de programe de salvare au avut loc pentru Irlanda, Portugalia, Grecia, Cipru şi parţial, în Spania (dar şi intervenţii ale Băncii Centrale Europene, pe piaţa obligaţiunilor, pentru, de exemplu, Italia), iar nemţii s-au săturat să-i mai salveze pe ceilalţi, pe banii lor (desigur, aceasta este o meschinărie de la nivelul simţului comun, care nu ţine seama nici de felul în care moneda Euro favorizează Germania şi defavorizează economiile din sudul Europei - subiect controversat - şi nici de faptul că fondurile de salvare sunt constituite prin contribuţiile tuturor şi destinate sprijinului oricăruia).
     *  UNIUNEA MAHALAGIILOR CU IPOCRIŢII ŞI EVAZIONIŞTII
     Un studiu din aprilie al Băncii Centrale Europene a legitimat mahalagismul nemţesc, evidenţiind că avuţia gospodăriilor din sudul Continentului este mai ridicată de câteva ori decât avuţia celor din nord (de exemplu, gospodăriile italienilor ar fi mai valoroase decât ale nemţilor, iar totalul lor ar întrece de patru ori valoarea datoriei suverane italiene).
     Indisciplina caracteristică europenilor din sud este privită cu mânie de ceilalţi, cărora le este proprie respectarea regulilor: "Nu este admisibil să se ceară solidaritatea plătitorilor de impozite din Uniunea Europeană, atâta timp cât grecii bogaţi nu sunt câtuşi de puţin solidari", exclama, în 2011, politicianul francez Pascal Canfin, confruntat cu faptul că depozitele din (doar) băncile elveţiene ale cetăţenilor greci aproximau 200 miliarde de euro - adică echivalentul produsului intern brut anual al statului elen, sau două treimi din datoriile acestuia, la acea dată.
     Deşi nici Franţa lui Canfin nu este un exemplu de echilibru bugetar, să ne amintim, totuşi, că, pe timpul preşedintelui Nicolas Sarkozy, unii francezi şi-ar fi dorit să-l înlocuiască cu... Angela Merkel şi, deci, francezii, chiar dacă ei înşişi sunt indisciplinaţi, totuşi admiră disciplina (proverbiala disciplină nemţească devine şi ea, însă, relativă, când privim la dezechilibrele de la nivelul landurilor).
     Şi să ne mai amintim că, din prima tranşă de 13 miliarde de euro, primită în cadrul programului de bail-out, Grecia a achiziţionat tancuri franţuzeşti de 5 miliarde de euro (Statul Elen contează drept una dintre remarcabilele puteri militare ale Europei, rezultat al relaţiilor sale tensionate cu Turcia).
     Prin urmare, există unele temeiuri serioase pentru lipsa de solidaritate a grecilor cu guvernul lor şi unele motive solide pentru ostilitatea cu care îşi privesc statutul de stat membru al Uniunii Europene.
     Dar Regele Solomon ar zice că şi ceilalţi au dreptate.
     *  GUVERNELE VOR SĂ-ŞI LEGALIZEZE (ŞI) HOŢIA DIRECTĂ
     Deşi taxa pe avuţie are precedente în istorie (în Italia se tot vorbeşte de ea, de vreo trei ani), totuşi guvernele statelor cu regim aşa-zis "democratic", de regulă, s-au limitat să-şi fure cetăţenii (cu caracter sistematic), doar indirect, prin inflaţie, plătindu-le produsele şi serviciile la o valoare de cumpărare mai coborâtă decât fuseseră avansate.
     De aceea, Bundesbank insistă că jefuirea populaţiei în mod direct, prin taxa pe avere, să fie prezentată drept o măsură "de excepţie", care are loc o singură dată.
     Că, adică, acest al doilea tip de furt nu face parte din "sistem".
     În realitate, necesitatea jefuirii cetăţenilor decurge din "sistem": Uniunea Europeană şi-a impus deficit bugetar scăzut concomitent cu un nivel coborât al inflaţiei, iar acum, ţările din sud, care, în goana unui standard administrativ peste puteri, nu au respectat prima exigenţă şi neavând monedă proprie, nu mai pot manevra din inflaţie, sunt silite să facă rost, de undeva, de banii cu care s-au îndatorat iresponsabil.
     De unde să facă rost de bani şi cum?
     Normal, de la populaţie, ca întotdeauna.
     Şi dacă nu prin inflaţie, atunci prin jaf direct - "taxa excepţională pe avere".
     FMI calculase, anul trecut, că o taxă de 10% asupra averii cetăţenilor mai înstăriţi, în cincisprezece ţări din Zona Euro, ar putea să le readucă datoriile la nivelul sfârşitului de an 2007.
     *  IMPRECIZIA CONTABILĂ SPECIFICĂ FURTULUI
     Dacă chiar vrem să luăm în serios ipotezele cifrice, totul devine discutabil.
     În primul rând, este vag termenul de "cetăţean înstărit", o noţiune care are un alt înţeles în Anglia, de pildă, (unde o persoană din cinci pare să fie milionară în pounds), faţă de, să zicem, în România, unde vreo 18 milioane de cetăţeni cheltuie mai puţin de patru euro pe zi, fiecare (pentru că atât au, nu că ar fi zgârciţi).
     De aceea, valoarea de 250 de mii de euro a averii unui cetăţean (un prag al avuţiei - case, maşini, bani în cont, acţiuni, alte afaceri, colecţii etc. - care a început să fie vehiculat drept caracteristic pentru averea care ar urma să fie supusă "taxei excepţionale") devine extrem de ridicată, în România (şi nu ar avea vreun efect semnificativ pentru alimentarea bugetului, pentru că ar exclude de la taxare copleşitoarea majoritate a populaţiei), în schimb tinde să fie general aplicabilă în Anglia.
     În al doilea rând, averea clasei mijlocii - cea care este principalul subiect al "taxei pe avere" - este neclar la ce nivel se mai situează, după toţi aceşti ani de eroziune generată de criză şi după ameninţarea, de la sfârşitul anului trecut, cu confiscarea banilor din băncile europene.
     De pildă (pentru că tot am vorbit de italieni), în Raportul său semestrial asupra averii gospodăriilor, dat recent publicităţii, Banca Italiei constata o deteriorare de 6,9% a avuţiei generale, în 2012, faţă de 2010, în timp ce avuţia mediană a coborât un procentaj dublu (bogaţii sărăcesc mai puţin decât săracii).
     Care vor fi fiind cifrele actuale?
     Nimeni nu dispune de ele.
     În al treilea rând, noţiunea de "datorie suverană din anul 2007" este ea însăşi vagă: de pildă, în Grecia, despre care datorie vorbim, despre cea mistificată cu ajutorul băncii americane de investiţii Goldman Sachs?; iar datoria actuală luată în calcul este cea umflată de pachetele de ajutor ulterioare?
     Dispunem de un "ceas al datoriilor" care indică, la secundă, creşterea datoriilor publice mondiale, dar mai crede cineva în corectitudinea statisticilor?
     După ce Uniunea Europeană s-a încruntat la agenţiile de rating, iar Statele Unite chiar au mers în instanţă să se judece cu auditul, de ce ar trebui să mai acordăm încredere spuselor FMI, Băncii Mondiale şi Băncii Centrale Europene?!
     Cât este datoria planetară?
     Ştie cineva?
     Că FMI nu ştie.
     Unii spun că Planeta Pământ îşi datorează 370 de trilioane de dolari; dar alţii susţin că este vorba de 1,16 cvadrilioane.
     Pe ce se bazează FMI când spune că 21 de trilioane de euro, colectate de la cetăţenii din ţările dezvoltate, ar fi de ajuns?!
     De ajuns să ce?
     Să o luăm de la început?!
     De ce am mai finanţa guverne care s-au dovedit şi corupte şi incompetente?!
     *  HOŢII ŞI VARDIŞTII: TAXA TREBUIE SĂ FIE FULGERĂTOARE!
     FMI a observat că experienţa trecută a aplicării "taxei pe avere" a fost ineficientă, pentru că operaţiunea a fost lentă: "Experienţele din Germania şi Japonia, după cel de-al Doilea Război Mondial, au sugerat că principala problemă cu taxa pe avere a constituit-o tărăgănarea introducerii, ceea ce a lăsat spaţiu pentru o extinsă evitare a ei şi pentru migrarea capitalurilor, în schimb, stimulând inflaţia".
     Desigur, pentru FMI, asta nu înseamnă că victima a încercat să scape de tâlhar, ci se numeşte "evaziune fiscală".
     Tot aşa, Bundesbank notează că "pentru a evita evaziunea fiscală, guvernele trebuie să acţioneze rapid".
     Parcă ne-am juca "Hoţii şi vardiştii", la nivel Continental.
     Dar vardiştii sunt hoţii.
     *  NEMŢII - CETĂŢENI EUROPENI DE RANGUL ÎNTÂI
     Bundesbank nu are nici o timiditate să noteze: "În Germania nu va fi implementată taxa pe avere, pentru că ar dăuna creşterii economice".
     Cine spunea că nemţii n-ar avea umor?!
     Adică, sigur că ştim că taxa pe avere loveşte în creşterea economică, dar voi trebuie să vi-o loviţi, nu şi noi.
     "Riscul unei taxe pe avere poate fi chiar mult mai dăunător", a notat, în noiembrie, directorul adjunct al Departamentului Fiscal din FMI, "descurajând economisirea şi investiţiile care generează valorile viitoare".
     Odată ce a venit vorba despre "taxa pe avere", măsura pare că dispune de un înalt grad de certitudine să fie introdusă.
     Tot aşa, confiscarea depozitelor bancare din Cipru a fost prezentată, iniţial, drept o măsură locală, autorităţile europene ne-au asigurat că ea nu va fi generalizată în Uniunea Europeană.
     După care, cu completa nesimţire (ca să nu mai vorbim de prostie), au generalizat-o.
     Ei bine, probabil că şi această "taxă pe avere", doar sugerată acum, va deveni realitate (de altfel, nu există alte resurse).
     Haideţi să ne imaginăm Europa, după adoptarea "taxei pe avere", ca regulă pentru statele falimentare: Uniunea Europeană va fi împărţită în două - de o parte, cetăţenii înspăimântaţi că le va fi confiscată o parte din avere, de cealaltă parte, nemţii.
     Nemţii vor avea Drepturile Omului.
     Ceilalţi, nu.
     *  OPORTUNITATEA PE CARE O VOM RATA
     Noi avem oportunitatea să scăpăm de netrebniciile europene: nu facem parte din Zona Euro, avem o monedă proprie şi încă mai putem salva aparenţele unui stat democratic, jefuind doar indirect, prin inflaţie; şi nu suntem membri ai Uniunii Bancare, aşa că putem să nu adoptăm "bail-in"-ul (măsura confiscării depunerilor din bănci).
     Dar preşedintele Traian Băsescu este un suporter înfocat al Uniunii Europene - totemul care l-a salvat la Referendum.
     El ne-a informat, cu vreo câteva zile în urmă, că viitorul numără două obiective, pentru noi:
     Unul mai îndepărtat, adoptarea monedei Euro (dis¬pune Preşedinţia de studiul de impact pe care-l va avea manevra?);
     Altul mai apropiat, aderarea la Uniunea Bancară.
     Preşedintele a precizat că acest obiectiv din viitorul apropiat, este foarte apropiat, posibil în martie-aprilie.
     Prin urmare, Preşedintele se grăbeşte să dea posibilitatea băncilor din România să le confişte banii deponenţilor - să-i sărăcească pe puţinii cetăţeni care economisesc, dar, mai important, să falimenteze companiile româneşti, în favoarea băncilor (şi să nu uităm, Preşedintele agreează fuga, din băncile noastre, a capitalurilor companiilor prudente).
     Pentru că bancile de aici vor primi aceste drepturi de confiscare, deîndată ce vom adera la Uniunea Bancară.
     Cunoscând faptul că peste 90% din capitalul sistemului nostru bancar este străin, să tragem concluzia: Preşedintele României Traian Băsescu acceptă entuziast ca băncile străine să-şi poată însuşi economiile cetăţenilor români şi să distrugă afacerile româneşti.
     Evident, bugetul de stat va suferi daune enorme şi, prin urmare, vom adopta "taxa pe avere", ca să-l alimentăm.
     Ziariştii noştri plătiţi să îl urască pe Băsescu nu sunt în stare să priceapă decât "ţigancă împuţită", "nici cu pumnul, nici cu palma" şi "Udrea şi Cocoş"; dacă ar lua aminte la ce înseamnă solidaritatea lui prostească faţă de liderii Uniunii Europene, atunci s-ar cutremura şi nu ar mai avea nevoie să fie plătiţi.
     Dacă am gândi pe dos, atunci am observa că acesta este un moment de mare oportunitate pentru noi.
     Este de ajuns să refuzăm, în clar, să aderăm la Uniunea Bancară, pentru ca România să devină o beneficiară a migraţiei capitalurilor europene, căutătoare de refugii, în faţa pericolului de confiscare prin "bail-in".
     Nu am deveni un "paradis fiscal", ci doar ne-am menţine normalitatea, în contrast cu Zona Euro.
     Desigur, înţelepciunea şi curajul autorităţilor noastre nu-i decât o ipoteză nerealistă; de curând, Guvernul a anunţat că vrea să micşoreze plafonul de casă al întreprinderilor, înjumătăţindu-l.
     În felul acesta, nu doar că "a oferit avantaje nemeritate băncilor", cum s-au exprimat unele voci, publicate în BURSA, ci le-a pus la dispoziţie mai mulţi bani pentru eventualele confiscări.
     *  SCHEMA PONZI MONDIALĂ
     O aşa-zisă "schemă Ponzi" este un mecanism financiar vicios, în care noii investitori îi plătesc pe cei vechi (o afacere care nu se bazează pe valorificarea capitalului colectat, prin investiţii profitabile, ci pe "iei de-aci şi dai dincolo", ca la Caritas).
     Am pomenit, în acest articol, de ideea de "datorie planetară" şi la orice nivel de aproximare se ridică evaluarea sa, ea este, oricum, măcar de cinci ori mai ridicată decât valoarea Produsului Intern Brut al planetei Pământ.
     Şi atunci, cum de ne funcţionează economia globală?
     Numai şi numai pe principiul "iei de-aci şi dai dincolo".
     Ne aflăm într-o schemă Ponzi mondială, promovată de sistemul financiar-bancar şi legalizată de autorităţi.
     Jefuirea directă a cetăţenilor, la care se îndeamnă Uniunea Europeană, prin confiscarea depozitelor bancare ale cetăţenilor şi prin "taxa pe avere", sunt semnele că schema Ponzi mondială a depăşit limitele de elasticitate ale sistemului în care trăim.
     Ca la orice Caritas, urmează scandalul.
     Îl putem amâna, dacă găsim nişte extratereştri care să ne finanţeze schema.

MAKE


     Dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu, menţionat în "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", asumată de Organizaţia Naţiunilor Unite, la 10 decembrie 1948.
     Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene, consolidate prin adoptarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care a fost proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa.
     Recent, un profesor de drept european de la Universitatea din Bremen, pe numele său Andreas Fischer-Lescano, a conchis, în urma unui studiu comandat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, că o serie de măsuri de austeritate, prevăzute drept condiţii pentru acordarea de ajutoare prin "bail-out"-uri, sunt contestabile în instanţă, fiind opuse Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
     Andreas Fischer-Lescano a afirmat: "UE ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru aceste măsuri. Ei spun mereu că responsabilitatea pentru adoptarea şi aplicarea lor revine statelor membre. Dar dacă statele nu ar fi fost de acord cu condiţiile, atunci nu le-ar fi acordat împrumuturile."
     Faptul că autorităţile europene îşi încalcă legile, distrugând scopurile pentru care a fost creată Uniunea, nu este o constatare nouă: însuşi Consiliul Europei a constatat încălcări ale prevederilor Cartei Sociale Europene, care vizează în special salariile şi asigurările sociale, în ţările care au primit împrumuturi de urgenţă de tip "bail-out".