Cum au fost spălate creierele românilor? (Financiarul)

Preluare de pe blogul Prioritate de dreapta

Televiziunile de ştiri se întrec în a ilustra calvarul locuitorilor din sudul ţării, izolaţi de nămeţii care ajung până la streaşinile caselor. Ştiri, reportaje, chiar transmisiuni live, toate aduc în casele posesorilor de televizoare imagini apocaliptice ale unui coşmar alb, contabilizează strict numărul victimelor, ilustrează calvarul celor prinşi sub metrii de zăpadă şi se întrec în a găsi vinovaţi de tot felul. Sigur, există foarte multă suferinţă. Sunt mulţi morţi, mult prea mulţi pentru civilizaţia secolului al douăzeci şi unulea.

Impardonabil de mulţi. Societatea românească sau mai bine zis ce-a ajuns ea după 1989 are ce-şi reproşa, din acest punct de vedere.

În mod normal, la ţară, o gospodărie trebuie să asigure toate cele necesare traiului, mai ales acum, după ce s-au făcut retrocedări de terenuri agricole şi intravilane, deci teoretic s-a creat posibilitatea asigurării de resurse de hrană într-o măsură cu mult mai extinsă decât în anii comunismului. În loc de independenţă financiară şi alimentară, iată că situaţia la sate se prezintă de multe ori jalnic spre dezastruos.

Oare ce s-o fi întâmplat în toţi aceşti ani de falsă democraţie că am devenit, atât ca popor, dar mai ales ca indivizi, atât de vulnerabili în faţa forţelor dezlănţuite ale naturii ?

Cum se poate ca întreruperea căilor de comunicaţie terestră să afecteze atât de profund calitatea traiului în satele româneşti, mergând chiar până la a primejdui vieţile localnicilor? De ce trebuie să depindă locuitorii satelor de solidaritatea celor din oraşe? De ce sunt ameninţaţi de spectrul foamei dacă le acoperă zăpada gospodăria?

1. Dacă e să ne referim la retrocedări, unii din cei care au primit terenuri înapoi le-au vândut, pe de o parte stimulaţi de posibilitatea obţinerii unei sume de bani nesperat de mari în perioada boom-ului imobiliar, pe de altă parte şi descurajaţi, poate, de lipsa în multe din comunele ţării a unor asociaţii de profil care să le ofere posibilitatea valorificării fără eforturi a suprafeţelor agricole.

Spun fără eforturi, pentru că lucrul la câmp nu e nici pe departe uşor, fără mijloace moderne, iar cei rămaşi acasă în satele depopulate nu mai sunt chiar atât de buni de muncă. În cazul suprafeţelor mari, cultivate cu cereale, e imposibil ca un bătrân să facă pe cultivatorul, cu plugul tras de cai.

2. Demografic, situaţia ţării se prezintă catastrofal. Populaţia prezentă pe teritoriul României e, în medie, mult mai îmbătrânită şi lipsită de vlagă decât cea din 1989, ajunsă în această stare prin două fenomene majore.

Primul este emigraţia masivă a tineretului, plecat să câştige în alte părţi – unii prin muncă, alţii prin furt sau fel de fel de găinării – mai bine decât în România. Tinerii pleacă să facă pe sclavii în Occident, pentru circa 1000 de euro pe lună, când cultivarea de legume sau fructe în România le poate asigura de zece ori pe atât!

Al doilea este scăderea fără precedent a natalităţii, cu excepţia poate doar a ţiganilor, care, orice s-ar spune, nu se fac prea utili societăţii. Sigur că lui moş Costache, bătrân şi bolnav, or să-i îngheţe budigăii în zăpădăul cât casa, pe care, cu firavele puteri care i-au mai rămas, n-o să reuşească să-l mute din loc să-şi facă drum până la poiată, la staul sau la şopron – dacă le-o mai fi având şi pe astea. Iar cei în putere vor trebui să-şi scoată mai întâi propriile case de sub nămeţi, apoi vor putea ajuta pe alţii.

3. Un lucru e totuşi cert, mentalitatea s-a schimbat. Românul a adoptat stilul de viaţă occidental, deşi tradiţia acestor locuri e alta.

Avem acum cultura privitului la televizor, impasivitatea, acel “lasă-mă să te las”; mentalitatea de asistaţi, puternic stimulată de altfel, căci în regimul democratic, omului îi stă bine să depindă în cât mai mare măsură de stat sau de altă entitate cu rol de tutore sau big brother.

Suntem dependenţi de magazine pentru aprovizionare, inclusiv cei de la sate, unde putem constata, în mare măsură, decesul sau regresul puternic al spiritului gospodăresc.

În schimb, se turează puternic “motoarele” vocale, suntem o ţară a văicărelilor de tot felul. Că aia nu ni s-a făcut, că cealaltă nu ni s-a dat.

Stilul de viaţă vestic a prins rădăcini mentale şi aici, în această ţară unde nu-ţi trebuie nimic altceva pentru a supravieţui şi chiar a te simţi bine decât o mică suprafaţă de teren, să zicem un 2000 de metri pătraţi, pe care, prin investiţii minime, dar mai ales prin muncă şi ingeniozitate, îi poţi converti într-o gospodărie în toată regula.
Sau într-o fermă de subzistenţă, cum ne place să ne fandosim în limba de lemn europeană, pe care am adoptat-o cu mare drag de câtva timp, că a noastră nu mai ţine, o fi putrezit.

Cu deszăpezirea bătăturii, ne-am lămurit. Să vină statul să ne ajute! De acord că pentru ceea ce ţine de domeniul public, pentru care plătesc impozit, mă aştept la obraz subţire din partea statului, care prin autorităţile sale trebuie să intervină să degajeze drumurile publice, să asigure fluenţa transporturilor de marfă şi călători şi buna funcţionare a tuturor serviciilor pe care aceste autorităţi trebuie să le asigure.

Dar pentru ce ţine de gospodăriile oamenilor, aici avem problema lenei, sau a “stilului de viaţă vestic”, prost înţeles la noi, dar şi a îmbătrânirii populaţiei, de care aminteam mai sus. Alcoolul continuă să fie o mare problemă. Unele sate au şi douăzeci de cârciumi, toate pline ochi seară de seară, dar nici un magazin de ustensile agricole. E o imagine suficient de sugestivă, cred.

4. Suntem dependenţi, mult mai mult decât eram în 1954! Lista nevoilor noastre e lungă, mai lungă decât ar fi normal într-o naţiune cu adevărat civilizată.

La ţară: dependenţi de hrană, procurată din ce în ce mai frecvent din magazine, de medicamente, de servicii medicale de urgenţă sau specializate, cum sunt cele de maternitate, eventual de curentul electric, de lemne. Cine nu şi-a făcut provizii din timp este condamnat, în situaţii cum sunt cele de acum din judeţele din sudul ţării.

La oraş: depindem de toate cele din situaţia de la ţară, dar şi de gaz metan, de deplasarea la slujbă şi înapoi, fie prin propriile mijloace, fie cu cele de transport în comun şi poate şi de altele.

Ce e de făcut?

Obligatoriu, la ţară, activităţile umane de bază trebuie să poată fi detaşate de dependenţa faţă de orice. Lumea s-a boierit. Nu e posibil să nu ai în gospodărie tot ce-ţi trebuie să rezişti câteva zile fără a te duce la magazin.

Nu mai creştem porc, că miroase urât. Nu mai punem cartofi, că luăm de la magazin. Oamenii aveau făină în casă, înainte, fie ea şi de porumb. Făceai o mămăligă, dacă nu o pâine, şi tot aveai ce mânca şi tu şi ceilalţi.

În anii ’50 se şi năştea la ţară în casa gravidei, fără nici o problemă, nu era musai necesară deplasarea acesteia la o maternitate. În situaţii de urgenţă, cum e cea de faţă, e bine ca membrii comunităţii să fie capabili să se facă utili şi să rezolve astfel de probleme local, că nu e nimic extraordinar.

În genere, localizarea cât mai multor servicii, inclusiv prin iniţiativa şi strădania comunităţilor, va aduce un plus de siguranţă şi confort – chiar de prosperitate – în cadrul acestora. Şi bătrânii se pot face utili, în limita posibilităţilor fizice. Totul e numai să dorească acest lucru.

În primul rând asigurarea necesarului de alimente ar trebui să nu constituie o problemă pentru nici o gospodărie rurală.

Iată un exemplu de succes pe care l-am întâlnit în mai multe filme documentare: confruntate cu lipsa de combustibili, autorităţile cubaneze au încurajat locuitorii oraşelor să cultive legume şi pomi fructiferi în spaţiile verzi din arealele urbane. Şi astfel, s-a ajuns ca oraşul Havana să-şi asigure peste 60% din necesarul de alimente.

Viitorul aparţine celor care vor fi cât mai puţin sau chiar deloc dependenţi de alte entităţi, fie ei oameni, autorităţi, firme etc. Nu ne rămâne decât să trecem la treabă.

http://www.financiarul.ro/2012/02/15/cea-mai-grava-forma-de-dependenta-care-l-a-imbolnavit-pe-roman/

Publicat de Riddick - joi, februarie 16, 2012

Dinozaurul tare in dinti-Doua urechi Paul Everac

Preluat de la Riddick Prioritate de Dreapta
Am, ca toata lumea, ca si dumneavoastra, doua urechi. Ele functioneaza. Prin ele imi vin zvonuri dinspre lume, idei. Imi vin idei despre lumea noastra, Romania. Despre trecutul, prezentul si viitorul ei.
Bunaoara, dinspre urechea nr.1 (caci nu vreau sa-i dau culoare politica zicand ca e de stanga ori de dreapta) imi vine ideea ca acest teritoriu al nostru a fost populat, de foarte multa vreme, de un mare popor care a dezvoltat o civilizatie si o cultura deosebita, prima din lume, si din care se trag multe alte popoare si semintii, dupa unii toate popoarele europene, dupa altii si popoare din Orientul Apropiat, dupa al treilea chiar Inzii. Tablitele de la Tartaria au o vechime foarte mare, sunt dinaintea scrisului sumerian, ca si cele de la Sinaia. Populatia traca izvodita aici vorbea o limba din care aveau sa derive celelalte limbi europene, intre ele neaparat latina, dar si greaca si germana. Era aici un eco-climat special, care a permis aparitia vietii sociale a omului inaintea oricarei alte regiuni europene, lucru atestat arheologic de savanti cu reputatie. Noi eram, cum s-ar zice, protocroni in toate! Noi nu putem fi proto-protocroni integrali pe vremea lui nea’ Base, cand am devenit democrati. De ce nu stie nimeni limba daca, dar o stie pe cea romana? Simplu: fiindca cea romana e cea daca, usor degenerata! Am avut un imperiu stralucit si proteic!
Cealalta ureche, nr.2, imi spune ca ne-a luat gaia, ca n-avem cum sa ne mai redresam, fiindca ne-am instrainat toate parghiile economice, am dat pe mai nimic toate zacamintele si fortele de productie, suntem cu totul in jugul european si american care face cu noi ce vrea, ne comanda toti pasii, ne beleste, ne nenoroceste. Nu numai ca avem o rata mare de datorie pe cap de locuitor, mai mare decat venitul curent si deci imposibil de platit, dar nici acest venit, fie el salarial si garantat, nu va mai putea fi platit dupa o scurta vreme, caci prin somaj baza de impunere scade, venituri pe seama Statului nu prea se mai realizeaza, in schimb obligatiile cresc. Noi am ruinat prin rea gospodarire si prin descurajarea producatorului mic si mediu tot ce putea sa produca venituri si ne-am impaunat cu o crestere falsa, rezemata pe consum si pe credit. Am ruinat de asemenea agricultura, resursa majora a tarii, facand-o prea putin operanta si rentabila pentru micul proprietar agricol, dupa ce ajunsesem la forme de mare exploatare.
Urechea nr.1 zice: “Am fost pentru Europa cel mai important granar, iar viile erau de o abundenta coplesitoare, proba ca au mai trebuit desfiintate. Ne intindeam cu imperiul nostru din Boemia pana la Bug si Nipru, limba noastra se vorbea peste tot. Zamolxe era cea mai luminoasa capetenie dintre zei, n-avea vicii ci doar intelepciune pitagoreica si o doctrina extraordinara, din care, vai, nu stim mare lucru. Pe pamantul fertilizat de el s-a asezat cu usurinta crestinismul cel mai pur, caci insusi Sfantul Apostol Andrei l-a propovaduit”.
Urechea cealalta zice: “Din cauza mizeriei si a lipsei de orizont cu adevarat religios, delincventa a crescut uimitor in Romania luand forme aberante ca: injunghieri de frate sau copil, violari de batrana, atac armat cu cagula la cate o casierie, sustrageri de armament din dotare, ingroparea de viu a colegilor de afaceri, totul pe fondul unei retele compacte de evaziuni si fraude zilnice”.
Urechea cealalta zice: “Avem cea mai buna apa minerala din lume si cateva colturi cu un climat profund regenerator. Am avut centre mistice oculte la Babele si Omul, dar si in Ceahlau, de unde au izvorat puteri speciale, metanoice. Am avut o legatura profunda cu India antica, in Ramayana se povesteste, dupa un autor, de orasul Brasov. Pietrele lui Solomon sunt un loc demult sfintit, iar tara se poate numi pe drept cuvant Gradina Maicii Domnului, asa intesata de procesiuni cum este!”.
Urechea nr.2 zice: “Tara, ravnita de multi, e pe o treime cumparata cu forme legale de straini, italieni, unguri, evrei, arabi. Evreii vor sa-si faca aici o a doua patrie, nefiind prea siguri de cea dintai. Dar si olandezii vor, si italienii, fiindca incalzirea planetei le va invada teritoriul cu apa. Aici fiind belsug de izvoare potabile si panza freatica abundenta se va face paine pentru toata Europa de catre colonistii italieni veniti in Baragan ca proprietari. Va veni si un lot masiv de chinezi. Evreii capitalisti sunt deja din abundenta. Arabii au pus mana pe paduri, in concurenta cu ungurii care pun mana pe tot ce pot, vaicarindu-se ca sunt discriminati. Limba romana se mocirleste, gestiunea romana falimenteaza”.
Pas de mai intelege ceva! Amandoua urechile duc la creier, care s-a baiguit de tot!



Autor : Paul Everac

2010-03-08
http://htdig.informatia.ro/cronicaromana/afisez.php?sid=103199&date=2010-03-08&afisez=local

Basmul Uniunii Europene

Preluat de pe blogul Prioritate de dreapta

Jurnalul Național:

Sunt zece ani de când am scris acest "basm". O dată cam la patru-cinci ani, simt însă nevoia să-l supun atenţiei publicului, spre a fi judecat şi, la caz că m-am înşelat, admonestat. Ceea ce, iată, fac şi de astă dată.

Aşadar, a fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român. El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, slovac, sau ucrainean, importante fiind, nu atât etnia, cât sărăcia. În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munţi şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia. Drept care, într-o bună zi, şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi gumă de mestecat. Ţăranul a gustat cu măsură din bucate şi, nerăbdător, şi-a spus păsul: "Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am şi păduri bătrâne. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape şapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine, aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer".

Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestora, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: "Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de firmă vestită. Ştiu eu?... Armani, Versace… Ţine de frig, de ploaie…".

Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă spunându-şi: "Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic". A trecut iarna şi, din gerurile ei cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget – cel mic de la piciorul stâng – degerat. Apoi, vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi: "Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine". Doamna l-a pri­vit cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nouă-nouţă, Steilmann. "Dacă-i pe degeaba, merită s-o iau", îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai şi, în afara altui deget de la picior – numai unul –, degerat şi amputat, omul n-a avut de suferit.

A urmat primăvara, vara şi, pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască. Totuşi nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, sau cangrenat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.

Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, şi-a dat seama de trebu­in­ţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi baterii solare. Omul a mulţumit şi, în­torcându-se în satul său, a stârnit cu maşinăria cea arătoasă mari in­vi­dii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceş­tia nu găsiseră mare lucru, dar ple­ca­seră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frica de Dumnezeu, îi lă­sa­seră, totuşi, căruciorul.

În prag de iarnă, ţăranul s-a po­menit astfel fără bască. Aşezat co­mod în căruciorul său silenţios, a por­nit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uni­u­ni şi i-a spus: "Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi, acum la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi". Doamna l-a mă­surat din cap până la brâu – că de acolo începea căruţul – şi, gânditoare, i-a spus: "Bade dragă, eu te înţeleg… Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări… Á propos… Aşa cum te văd de schilod, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască".

Ilie Şerbănescu: "În energie suntem supuşi unui colonialism abject

Preluat de pe blogul Prioritate de dreapta

Everac: Acum suntem în vremea democratică, când totul trebuie votat, judecat în colectiv, discutat cu masele, nu poţi să baţi un cui dacă n-ai un cons

Preluare de pe blogul Prioritate de dreapta

Dinozaurul tare in dinţi. Convorbire literară

Mai an tart, in noiembrie, a fost iar consultat poporul. Insa poporul a intors popoul. Si a zis: “Piua, nu prea mai am pofta de joc. M-am jucat o data, de doua ori, de cinci, de zece ori – ei si? Ala bogat s-a facut si mai bogat, fiindca la inceput a fost numai smecher, acum e si hapsan. Nu mi-e totuna daca imi vine pe lista separat, individualizat, sau la comun? Nu-i tot ala, cu bani cat nu-l incap, luati prin felesaguri politicesti? Nu-i tot ingrijitor de burta lui, nu a mea?”.
Eu, unul, am votat in localitatea rurala T., de pe litoral. M-am brodit cu doi tarani batrani si scofalciti, plini de-o bunavointa usor alcoolizata. Nu prea pareau a fi inteles despre ce e vorba, dar venisera cinstit, dupa aghezmuiala, intr-o cotiga cu magarus. Magarusul n-a participat la vot, dar avea si el ideile sale, pe care mi le-a relatat intr-o scurta discutie privata:
- Nici nea Gavrila, nici nea Culai n-au prea inteles ce se intampla nene, mi-a zis magarusul, insa mie mi-e clar tot jocul, ca si perindarea lumii. Toti vor o leaca de dictatura. Cel care finanteaza o echipa de fotbal vrea sa fie dictator, sa faca el formatia. Cine conduce un guvern sau un partid vrea sa fie dictator, sa hotarasca de capul lui. Nea Base, maritimul nostru, vrea si el dictatura. El l-a debarcat pe nea Petrica Roman cand se-ntinsese acela la dictatura, in dauna lui nea Nelu Cotrocelu care a vrut si mai vrea sa fie si el dictator. Cine nu vrea? La noi in comuna vrea primarul, dar si perceptorul si seful de post. Chiar si nea Gavrila, care imi da bice. Asa-s facuti oamenii, sa vrea sa porunceasca la altii, sa le ia pogonul si malaiul, sa se incotopeneasca. Sa-i mane. O vreme toti stiau cine-i dictatorul. Acu, dupa ce l-au impuscat, se inghesuie altii, care mai de care!
- Ai gresala, magarusule, i-am zis, acum suntem in vremea democratica, cand totul trebuie votat, judecat in colectiv, discutat cu masele, nu poti sa bati un cui daca n-ai un consimtamant colectiv, caci mintea poporului cerne adevaratele valori!
- Nu ma face sa rad, a zis magarusul, asta n-o mai cred nici nenorocitii mei de stapani. Macar atata stiu si ei, ca se voteaza cum e porunceala. Ca afacerile se fac si se desfac sub nasul poporului. Ca se bate cuiul numai la acaretul celor pricopsiti. Ca dicteaza banul. Ca stapana e hameseala. Si ca prostia asta la care am venit e apa de ploaie, ca sa acopere alte farafastacuri; caci niciun candidat, fie el cat de “uninominalizat”, nu devine mai bun decat a fost. Iar de geanabetii care sa plece la Bruxelles si sa doarma acolo pe teschereaua plina, zau ca p-aci n-a auzit nimeni. E o joaca fara sens, o risipa! O baba-oarba!
- Crezi asa?
- Pai cum! Stapanii mei, de pilda, voteaza “da!” la chestia cu uninominalul si pe urma, peste nici o jumatate de minut, trec in alta camaruta si voteaza liste! Totul e facut ca sa acopere dorinta de dictatura, sa-i imbrobodeasca, nu vezi?
- Chiar nu crezi ca exista democratie, urechiatule?
- Cum o sa cred?, a zis magarusul. Parlamentarii, de pilda, isi voteaza singuri si nestanjeniti lefurile, sporurile, pensiile. Asta ce e, democratie sau dictatura? Nu vezi ca fac ce vor fara niciun control? Procesele penale la granguri se tin sub cheie – asta ce democratie e? Licitatiile, privatizarile, lichidarile se fac ad libitum, dictatorial. In sinea lor, toti vor sa scape de toti, sa aiba mai multa putere. Noroc ca astia micii nu mai prea vor sa-si piarda vremea legalizand abuzul, dand fata democratica la diverse intentii de dictatura.
- Si pana la urma ce crezi ca se va intampla, magarusule?
- Voi candida si eu, uninominal, cu sanse destul de reduse, desi magarii si magariile s-au inmultit fantastic. Dar asa, de moft! Bineinteles in alianta cu vreun partid mai pe val. La dictatura insa nu visez, fiindca stiu ceea ce stiu si altii; ca adevarata dictatura vine din afara, de la societati secrete cu programe globalizante, care au hotarat exact ce vor sa faca cu noi. Ce jucam noi aici e simpla distractie. Nea Calin sau nea Base, sau oricare alt nenea, tot la cotiga trag, iar biciul e in alta mana, mai sus, ca si haturile.
Aici l-am privit pe magarus cu neliniste si, cum tocmai veneau cei doi colegi votanti pe cate doua carari, m-am suit in vechea mea Dacie socialista si am luat-o spre Constanta, gafaind si scotand fum intre Mertane democratice perfecte.

Radu Golban: Solidaritatea europeană și creanțele Germaniei. De ce să nu avem o acțiune comună cu Grecia pentru recuperarea datoriilor istorice de la

Preluat de pe blogul Prioritate de dreapta

BNR a comunicat Senatului României că nu există datorii istorice ale Germaniei față de România, iar comisia care ar fi trebuit să ancheteze acest subiect nu s-a mai creat. La o altă interpelare pe această temă, BNR a susținut că nu deține documentele originale care ar fi putut clarifica chestiunea, ele trecând la noul proprietar al BCR (Erste Bank din Austria), după privatizare.

Solidaritatea europeana si creantele Germaniei. De ce sa nu avem o actiune comuna cu Grecia pentru recuperarea datoriilor istorice de la Germania?

Un grup de parlamentari eleni, aproximativ 10% din intregul Parlament de la Atena, au cerut zilele trecute discutarea datoriilor Germaniei fata de Grecia, de peste 54 de miliarde de euro, din timpul celui de al-Doilea Razboi Mondial. Pentru noi, in Romania, acest subiect nu este o noutate, deoarece datoria Germaniei fata de Romania din aceeasi perioada, de peste 18 miliarde de euro, a fost in ultimii aproape doi ani subiectul principal in nenumarate publicatii, emisiuni, adrese catre oficialitati etc.

Germania hitlerista a instaurat un sistem de plata a tributelor extrem de performat, atat pentru aliati, cat si pentru ocupati. Instrumentul finantarii maretiei Reichului hitlerist in razboi a constat in modelul de cliring, adoptat in Romania in perioada 1936-1944 si in modelul de finantare prin bilete de trezorerie ale Reichului, in Grecia ocupata. In ambele cazuri, tarile au fost supuse unor credite fortate, stoarse de Germania prin livrari si servicii, fara a obtine o contravaloare in marfuri sau bani. Germania s-a obligat, prin Tratatul Datoriilor Externe din 1953, sa plateasca datoriile fata de tarile care au finantat ocupatia germana prin bilete de trezorerie (cazul Greciei) si sa stinga datoriile din cliring, platind banii blocati la Casa de Compensatie de la Berlin (cazul Romaniei si Elvetiei).

Initiativa acestui grup parlamentar elen, similara cu initiativa grupului de senatori din Romania, care au dorit infiintarea unei comisie de analiza a datoriei Germaniei in Senat, este un prilej pentru o dovada de o adevarata solidaritate din partea Romaniei, care se afla intr-o situatie similara, facand parte de grupul de tari care nu au renuntat niciodata la pretentiile de plata la creditele acordate Germaniei hitleriste. Doar o actiune comuna greco-romana, care sa analizeze impreuna aceste datorii, ar putea crea o contrapondere politica, manifestand curaj si demnitate in dialogul european. Daca Romania tot ar fi afectata de un posibil faliment al Greciei, oare de ce sa nu ne bucuram de sinergii politice, in privinta unei actiuni comune si concentrate pentru recuperarea datoriilor istorice de la Germania?

De 70 de ani, Germania face eforturi de a ne convinge ca misiunea ei de unificare a Europei are la baza solidaritatea. O completare a solidaritatii s-ar realiza printr-un demers greco-roman de recuperare a datoriilor istorice

Marea hora din Balcani ar insemna un gest de maxima solidaritate, pe intelsul nostru al tovarasiei si compasiunii pentru o cauza comuna. Pana azi, Germania nu a achitat nici dupa 1990 nicio reparatiune, cu excepția compensării muncii forţate. Strategia de imagine, da a se arata obligata sa plateasca despagubiri fata de comunitatea mozaica, creaza o imagine deviata, lasand impresia ca Germania s-ar fi achitat de datorii in toto. Despagubirea selectiva insa a fost cea mai buna afacere a Germaniei de dupa razboi, despagubind doar o minoritate si manevrandu-se in pozitia de imagine unei tari „mulse de plati” de catre poporul evreu. Asadar, nu trebuie sa ne mire daca multi cititori plang Germaniei de mila, cand este solicitata sa-si plateasca datoriile. Politica europeana a Germaniei a facilitat, prin instaurarea unei holograme a corectitudinii si solidaritatii, o amplitudine larga intre o realitate a banilor neplatiti si imaginea unei tari mulse.

Putini termeni ai politicii germane europene au reusit sa atinga o astfel de raspandire precum este termenul solidaritatii. De aproape sapte decenii, Germania face eforturi majore de a ne convinge ca misiunea ei de unificare a Europei are la baza solidaritatea. Trebuie sa ne asiguram ca in spatele politicii Germaniei, argumentate cu solidaritate, nu se ascunde doar un epitet, fara continut si gol, formulat doar pentru a cuceri sufletele europenilor.

Pentru noi, la periferia Europei, ca popor latin, nu este impasul lingvistic cel care ne sta in drum, pentru a patrunde sensul epitetului politic german, care se trage din substantivul latin „solidus” cat denaturarea intelesului acestui termen elementar. Metamorfoza solidaritatii de la ceea ce la baza descrie un sprijin reciproc, concret, material si evident, la o teorie a ajutorului in calitate de catalizator al sacrificiilor popoarelor de la periferie angrenate intr-o politica de austeritate devastatoare, este un produs al Cancelariei Berlinului. Doar naluca politica „solidaritate” dupa inteles german, explica sacrificiile proprii ale popoarele de pe continent drept preliminarii ale integrarii europene. Solidaritatea germana inseamna, ca urmare ,doar o monitorizare a Berlinului, pe banii periferiei, a unui intreg continent, insa fara transfer si sprijin material. O completare binevenita a ceea ce inseamna solidaritate si ancorarea termenului intr-un mediu concret si real s-ar realiza printr-un demers greco-roman de recuperare a datoriilor istorice.

Dar ce ne impiedica sa fim solidari si cu Ungaria, care a avut curajul sa introduca impozite pe cifra de afaceri a retalierilor straini si a concernenlor energetice straine? De ce nu semnalam efectul favorabil a fixarii cursului de schimb a forintului cu francul elvetian, pentru protectia oamenilor cu datorii in moneda straina? Pentru ca, a fi solidar in vecinatatea noastra, ar da dovada de europenism mai valoros decat goana dupa calificative europene, importate in contextul integrarii si lipsite de chemare pentru propriul neam.

http://spunesitu.adevarul.ro/Politic/Dezbateri/Solidaritatea-europeana-si-creantele-Germaniei-De-ce-sa-nu-avem-o-actiune-comuna-cu-Grecia-pentru-recuperarea-datoriilor-istorice-de-la-Germania-9907

Băsescu e nebun sau trădător ?

Preluare de pe blogul Prioritate de dreapta

Nici nu mai contează. Enormitățile pe care le debitează, culminând cu "Statele Unite ale Europei", îl indică drept necorespunzător funcției pentru care a depus de două ori jurământul.

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu !"
Textul jurământului la preluarea funcției de președinte al României

"Pașii următori va trebui să-i facem destul de repede, pentru că aici nu mai e vorba de interes național, discutăm de un interes european. Va trebui să avem curajul să spunem că soluția corecta e realizarea Stetelor Unite ale Europei. Va trebui să ne punem cu toții la un loc suveranitatea pentru a crea suveranitatea UE".
Din discursul rostit azi la conferința "România în UE - 5 ani de la aderare", organizată de MAE și Ministerul Afacerilor Europene

Și nu este numai necorespunzător, ci de-a dreptul dăunător statului român, impunându-se demiterea sa. Pentru daune și culpe reale, nu pentru fasoane precum cele invocate de PSD, PnL și PC, care de fapt îl credibilizează prin campania lor inconsistentă, în care invocă orice, numai trădarea nu.

Pentru că și ei, deasemenea, sunt angrenați la demolarea României. Să ne reamintim dezindustrializarea, distrugerea agriculturii, vânzarea petrolului, a energiei, a gazelor, aderarea la UE fără referendum, ratificarea Tratatului de la Lisabona fără referendum, falsificarea referendumului constituțional din 2003 (cifra de participare reală a fost în jur de 39%, deci nevalidabil), referendum care ne-a pricopsit cu mandatul prezidențial de cinci ani, cu CSM-ul (mafia inamovibilizată a justiției), cu trecerea la euro fără altă revizuire a Constituției (Art.137.2), cu legislația UE prioritară față de dreptul intern.

Cum de s-au putut întâmpla toate acestea neîntrerupt, din decembrie 1989 și până acum, cine a guvernat, cine a legiferat, cine a promulgat legile, cine a numit judecători la Curtea Constituțională, care le-au dat bun de tipar, dacă nu tot aceleași partide, în diverse combinații, sau fracțiuni ori variațiuni ale acelorași partide ?

Știu, mă voi alege cu înjurături de la diverși portocalii, fiindcă mi-am permis să le stric siesta, să-i zgâlțâi din moțăială. Nu-i nimic, dați-i înainte, defilați în continuare cu portretele prin internat.

Făceți-vă că nu vedeți, voi și votanții USL, așteptați după alegeri să vă cheme la vot la referendum eurocartelul PDL-USL-UDMR-UNPR la trecerea în Constituție a regionalizării și a limitei de deficit, și vă dau în scris că peste câțiva ani România va fi pusă în situația de a plăti amendă 0,1% din PIB. Și pentru asta nu va trebui să semneze un cec guvernul aflat atunci în funcție, ori să plece un camion cu bani de la BNR, ci poprirea se va face din fondul pe care România îl va depune la BCE ca parte a contribuției la mecanismul european de stabilitate financiară.

L-am citit destul de târziu pe Băsescu, de-abia din 2009, de la candidatura EBA, și am început să mă uit mai atent la acest simulant profesionist. Cum s-a travestit el, de la "A venit să-și ia tainul" (2004) și "Axa Washington-Londra-București" (2005) la "Statele Unite ale Europei" (2011)...

Nu am vreo speranță de la niciunul din partidele reprezentate acum în parlament, nu cred că vor putea evolua spre servirea interesului național. Nu au cum, că doar sunt interfața ocupantului, instrumentul de acțiune. Soluția nu este nici absenteismul, ci implicarea, înființarea sau votarea altor partide. Dar atenție mare la clowni gen Dan Diaconescu în Direct, umflați cu pompa spre a drena spre același euroestablishment votul protestatar. Nici nu se pune problema cu PRM - dați un search "PRM Europa Unită" și vă veți lămuri.

Pidosnica deconstrucție (Paul Everac)

Trebuie sa recunosc ca cel ce a inventat notiunea si trendul de deconstructie a avut o minte uriasa, bine exersata, dar si pidosnica ce nu s-a pomenit. A stiut unde sa puna levierul, ranga, sa salte si sa sfarame tot ce se gasea inchegat, ba si organic, chiar armonic, sub pretext ca innoieste, face curatenie, revolutioneaza. Ti-a pus deodata pata putrejunii pe frunte.
Acum dai zor sa te innoiesti. In ce directie? Bineinteles in a deconstructiei, unde poti ajunge repede mester, prooroc. Si atunci nu mai e bun ce ai avut. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e buna educatia pe cateva principii statornice. Nu mai e buna starea de contenenta si de auto-aparare a statului.
Lucrurile grave si serioase se iau atunci la misto, axiomele se pun la indoiala, peste marii nostri predecesori bate un vant de deriziune. Atunci, in focul de a deveni globalist prin inaderenta, te lepezi usurel de tarisoara ta, arunci patriotismul la cos, te rusinezi ca ti-ai iubit cu oarecare patos natiunea, n-o mai scoti bine la capat nici cu familia, nici cu scoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, iti creste o piele noua cosmopolita, suficienta, daca nu chiar aroganta, si umbli de aici inainte ca o carie, ca un gandac de baligar, sa deconstruiesti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revolutionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o branza fermentata cu viermi in ea.
Cine a inventat chestia asta stia ce face. Deconstructia era procedeul magic de aruncat in aer. Noi, romanii, multilateral talentati in lipsa de caracter, avem mare spor aici. Noua nu ne trebuie in strainatate doua generatii ca sa uitam cine suntem, ca sa ne asimilam, cu limba, cu moravuri, cu tot. Ca sa ne facem cat mai ca ei. Noi exersam asta mai demult. Nu suntem gelosi pe «puritatea» noastra, nu suntem deloc orgoliosi. Ne acordam cu oricine, chiar cu janchinosii lumii. Suntem bucurosi sa ne ia in primire unii, sa ne incadreze, sa ne plateasca, sa ne considere. Ne guduram la ei pentru un «cuvintel» bun. Daca ne bat pe umar, le pupam mana. Daca ne ofera forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dam in laturi de la nimic. Orgoliul identitatii? Demnitatea de a fi roman – de unde? La urma urmei, pe ce era sa ne bazam? Turcii, rusii, nemtii au facut cu noi ce au vrut. Evreii, cand le-a fost greu, s-au adunat la noi. Tiganii sunt aici buluc, huzuresc, incep sa ne domine. Toti, intr-un fel, ne-au deconstruit sau macar au vrut s-o faca. Acum insa s-a gasit si fermentul ideologic. De pazit nu ne mai pazeste nimeni. De educat nu ne mai educa nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitara tabarcita.
Calul troian e in casa! Da din copite! Adio, natie, si n-am cuvinte!.. Pacat!…

Publicat de Riddick - joi, februarie 02, 2012