Ne-o spun zilnic, aproape în clar. Se pare că nu mai are cine să-i audă.Niciun avertisment nu trebuie socotit a fi tardiv:
[...] Ce este cu avalanșa asta de subiecte? De ce ni se oferă tablouri în pereți, nu pe pereți, valuri de povești de amor maneliste cu politicieni de top, hoții inimaginabile cu hoți intangibili, aglomerație în Beciul Domnesc și peste toate un spectacol grotesc, de nu de-a dreptul porcesc, agrementat cu violuri în grup? Nu cumva, folosesc din nou cuvântul, puhoiul de insanități, de escrocherii, de nemernicii pe care organele le-au ținut până acum sub obroc, ecranează, astupă, distrage atenția de la ceva și mai grav? Ei, bine, s-ar spune că da. Unii susțin că nu este decât continuarea și accentuarea jocului manipulator prin care țara a fost și este devalizată, prin care să fie definitivată devalizarea, să fie consacrat statutul de colonie, măcar în fapt. Fără a nega acest lucru, nu trebuie exclusă o altă probabilitate mult mai gravă. În spatele acestor măști aburite, acestor cortine de fum, cacealmalei numită anticorupție se instalează tunurile adevărate, bombele ce ne vor lovi la modul propriu. În vreme ce mai mult ne hlizim decât ne indignăm la spectacolul dezvăluirilor și arestărilor de carnaval ale foștilor puternici ai zilei și camarilei lor, adevărații păpușari instalează aici teatrul de război. Dincolo de conspirații, România a devenit pe hărțile generalilor, și poate și ale președinților, locul ideal unde poate fi experimentat noul conflict al mileniului. Ceea ce se întâmplă în Ucraina, în proximitatea noastră, ar rămâne un simplu zgomot de fundal. Generalii au nevoie de un război adevărat care să nu afecteze nici una din marile tabere implicate, într-o zonă de margine a articolului cinci, după care să nu-i pară nimănui prea rău și care să poată justifica o ambalare a mașinăriei belicoase mondiale. Geopolitica superputerilor pare împăcată pe noul aliniament. Și la fel și noul Svejk care, în speranța că va scăpa de dosarele lui de banditism funciar și locativ, mai nou de terorism, umblă cu fulmicotonul, cerând alipirea Basarabiei, care înseamnă matematic dezlipirea Transilvaniei. O nouă Iugoslavie? Un nou Kosovo? Teritoriul de aici, în care palpită și Ținutul românofob, se califică milimetric, în viziunea lor funestă și ne-o spun zilnic, aproape în clar. Se pare că nu mai are cine să-i audă. Iar cei care dau semne că înțeleg ce se întâmplă sunt amestecați și mestecați de malaxorul butaforiei premergătoare. Că așa stau lucrurile în realitate, mi se pare o suspiciune rezonabilă. Dincolo de ficțiune.
