google translate

duminică, 30 august 2015

Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene

Ţăranul Amar


art31ro:
Kalergi-si-Uniunea-Europeana


Imigrarea în masă e un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care propaganda multietnică se chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil. Cu acest articol încerc să demonstrez o dată pentru totdeauna că nu este vorba de un fenomen spontan.
Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.
PANEUROPA
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene. Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene. Numele său e Richard Coudenhove Kalergi. El se mişcă în spatele cortinei, departe de reflectoare, reuşind astfel să atragă în pânzele sale pe cei mai importanţi şefi de stat, care aususţinut şi promovat proiectul său de unificare europeană.[1]
În 1922, la Viena, pune bazele mişcării „Paneuropa” care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite. Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.
Cu instaurarea fascismelor în Europa, Planul se deteriorează, iar uniunea Paneuropeană e constrânsă să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, dinloja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca şi New York Times, reuşeşte să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.
ESENŢA PLANULUI KALERGI
În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial. El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesarca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere.
„Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.” [2]
Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi
Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei.
Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat. Eliminând principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresaminorităţilor prin intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor.
Politicienii acelor vremuri au dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale se încredinţau planului său, iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste proiecte. Şefii politicii europene ştiu bine că el e autorul acesteiEurope care se dictează prin Bruxelless şi Maastricht. Kalergi, necunoscut opiniei publice, în clasele istorice şi printre deputaţi, este considerat tatăl Maastrichtului şi multiculturalismului.
Noutatea planului său nu e cea de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea puterii, dar cea de a pretinde crearea subumanilor, iar mulţumită caracteristicilor negative ale acestora ca şi incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa şiacceptarea „rasei nobile”. [3]
Praktischer Idealismus - Kalergi

DE LA KALERGI ÎNAINTE
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actuale Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu negrii şi asiatici pentru a distruge identitatea şi pentru acrea o singură rasă metisă, se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor. Nu este vorba de principii umanitare, dar de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid dinistorie.
În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani premiază europeiştii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau al lui Herman Van Rompuy.
Premiul Kalergi conferit Angelei Merkel


 Premiul Kalergi conferit lui Herman van Rompuy

Incitarea la genocid se găseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a ospita milioanele de imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană. Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, Ianuarie 2000, pe nume „Population division” al Naţiunilor Unite la New York, intitulat: „Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi.” Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât deprecisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei. Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile. La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poateproteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci doar se accelerează dispariţia acestuia. Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şiculturală.
Pe scurt, teza Planului Kalergi a constituit şi constituie şi astăzi fondamentul politicilor oficiale ale guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea în masă. G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale aSănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă:
„Ceea ce oriunde in lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală” [4]
timbru si moneda in onoarea lui Kalergi

CONCLUZIE
Dacă privim în jurul planului Kalergi, pare că s-a realizat în întregime. Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii” susţinută de evangelizatorii Mentalităţii Multiculturale, e adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii suntnaufragiaţi în metisism, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici. Plaga căsătoriilor mixte produce în fiecare an mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copiii lui Kalergi”. Sub dubla presiune a ignoranţei şi tâmpeniei umanitare oferite de mijloacele de comunicare în masă s-a impus europenilor negarea propriilor origini, uitând astfel de propria identitate etnică.
Susţinătorii Globalizării se obosesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră e un act progresist şi umanitar, că „rasismul” e greşit, dar doar pentru că vor ca noi să devenim doar nişte orbi consumatori. Mai mult ca oricând e necesar săreacţionăm la minciunile Sistemului şi să reanimăm spiritul rebeliunii în inimile europenilor. Nu avem altă alegere, alternativă e sinuciderea etnică.
NOTE
[1] Printre urmaşii din prima clipă sunt şi politicienii cehi Masarik şi Benes, la fel ca şi bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect, 60.000 de mărci. Cancelarul austriac Monsignor Ignaz Seipel şi următorulpreşedinte austriac Karl Renner şi-au asumat responsabilitatea de a conduce mişcarea Paneuropeană. Kalergi însuşi anunţă faptul că alţi politicieni francezi aprobau mişcarea sa pentru a reprima recuperarea Germaniei. Astfel, primul ministru francez Edouard Herriot şi guvernul său, ca şi liderii britanici din toate sectoarele politice şi redactorul şef de la Times, Noel Baker, au căzut în mecanismele acestui conspirator. În final a reuşit să îl atragă pe însuşi Winston Churchill. În acelaşi an, cel care maitârziu urma să fie genocidul ceh a 300.000 de sudeţi germani, Edvard Benes, a fost numit preşedinte onorific. Până în acest moment el a ignorat complet existenţa lui Kalergi, dar negocia cu Mussolini pentru restrângerea dreptului autodeterminăriiaustriecilor pentru a favoriza mai mult popoarele victorioase, dar a eşuat. În infinita listă de politicieni ai secolului XX, de menţionat în mod special sunt Konrad Adenauer, fostul ministru al justiţiei spaniol, Rios şi John Foster Dulles (EEUU). Fără să respecte fondamentul democraţiei şi cu ajutorul ziarului New York times şial New York Herald Tribune, Kalergi a prezentat Congresului American planul său. Dispreţul pe care îl avea faţă de guvernul popular l-a exprimat într-o frază din 1966, în care aminteşte activitatea sa de după război: „Succesivii 5 ani ai mişcăriiPaneuropene au fost dedicaţi mai ales acestui obiectiv: prin mobilitarea parlamentelor se forţau guvernele să construiască Paneuropa”. Ajutat de Robert Schuman, ministrul de externe francez, Kalergi reuşeşte să scoată de sub controlul Germaniei propriaproducţie de oţel, fier şi cărbune şi să le transfere suveranităţii supranaţionale, adică antidemocratice. Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul autodeterminării tirolezilor de sub şi Spaak, liderul socialist belgian. Kalergi pretinde că vrea săstabilească pacea între poporul german şi cel francez prin urmaşii lui Clemenceau, cei care au creat planul genocid de la Versailles. În anii 20 alege culoarea albastră pentru steagul Uniunii Europene. Rolul de conducere al lui Kalergi în cosntruirea Europei multiculturale şi în restricţionarea puterii executive a parlamentelor şi guvernelor e evident şi în zilele noastre şi se demonstrează prin conferirea premiului „Coudenhove Kalergi” de către cancelarul Helmut Kohl ca şi mulţumire pentru urmareaplanului, ca şi jertfă şi adorare a puterii personajului din partea masonului şi politicianului european, primul ministru al Luxemburgului, Junker. În 1928 s-au adăugat celebri politicieni şi masoni francezi: Leon Blum (mai târziu prim ministru), Aristide Briand, E.M. Herriot, Loucheur. Printre asociaţii săi se întâlneau şi alte nume ca şi scriitorul Thomas Mann şi fiul Kaiserului, Otto von Absburg. Printre promotorii, dincolo de cei deja menţionaţi, se întâlnesc şi Churchill, CIA, loja masonică B’nai B’rith, New York Times şi toată mass-media americană. Kalergi a fost primul căruia i s-a oferit premiul Carlomagno în localitatea Aachen; iar când l-a primit Adenauer, Kalergi era prezent. În 1966 păstrează contactele cu cei mai importanţi colaboratori.Toţi cei care au primit acest premiu fac parte din cercul de prieteni ai lui Kalergi şi sunt masoni, sau se străduiesc să reprezinte interesele SUA în Germania. În anul 1948 Kalergi reuşeşte să convertească „Congresul europarlamentarilor” din Interlakenîntr-un instrument prin care să oblige guvernele să îşi întoarcă atenţia spre „chestiunea europeană”, adică să îi realizeze propriul plan. Tocmai atunci se formează Consiliul European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de CIA. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”) [2] Kalergi, „Praktischer Idealismus” [3] Honsik, cit. [4] „USA Magazine” 12 august 1955

vineri, 21 august 2015

Ce UDMR, PPMT... Se coace un partid separatist neaoş, "românesc", "transilvănean" !

Prioritate de Dreapta


Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separatistă şi nu sunt anchetaţi instigatorii ? A, da... serviciile "româneşti" sunt ocupate cu hăituirea patrioţilor şi a capitalului autohton.
În programul Partidului Bănăţănilor (sic !) apar aceleaşi puncte care definesc un stat federal ca şi în Manifestul Regionalizării din 2001 (apărut în spiritul "Casei Comune Europene" a lui Gorbaciov):


"Steagul Banatului", identic cu cel de pe vremea Imperiului Austriac şi inscripţionat cu un mesaj separatist aproape explicit, scris cu
litere gotice ("germane")
1. Regionalizare pe baza regiunilor istorice şi cu păstrarea numelui acestor regiuni, pentru a folosi şi revigora afinităţile regionale, şlefuite în sute de ani
2. Desfiinţarea judeţelor deoarece sunt un intermediar inutil între Regiune şi Administraţiile locale - se poate reveni la comitatele din jurul oraşelor - şi sunt ”cuibul” baronilor neocomunişti. Judeţele au fost retrasate de către bolşevico-comunişti pentru a ”încăleca” cel puţin două regiuni istorice în scopul generării ”carcaletelui” numit “omul nou”.
3. Regiunile vor avea un parlament – consiliu regional, ales prin vot direct, care poate vota legi regionale, cu condiţia respectării Constituţiei şi legislaţiei central.
4. Executivul regional pune în aplicare voinţa parlamentului-consiliu regional.
5. Regiunile vor fi reprezentate la U.E. şi pot stabili legături interregionale.
6. Regiunile vor avea steag propriu, care nu poate fi arborat decât împreună cu steagul României. Pentru Banat propunem să existe pe steagul regional o reprezentare care să amintească despre Revoluţia din Decembrie 1989.
7. Istoria şi literatura regiunilor se vor studia, obligatoriu, în şcoli.
8. În oraşele regiunii se vor putea solicită şi elibera toate documentele şi autorizaţiile necesare Cetăţenilor din oraşele respective şi celor din localităţile arondate oraşelor – Cetăţenii vor fi obligaţi să ajungă în oraşele mai mari sau în capitala regiunii numai pentru cauze care se judecă la Tribunal sau la Curtea de Apel.
9. Descentralizarea fiscală: toate taxele şi impozitele vor fi strânse la nivel local şi regional şi prin lege se va stabili procentul din încasări care ajunge la Bucureşti – procent egal pentru toate regiunile – din care să fie susţinută administrația centrală, armata, politică externă, fondul de solidaritate interregional.
10. Prin Lege se vor stabili plăţile care se fac din Bugetul regional şi Bugetul local precum şi sursele din care vor proveni sumele necesare.
11. Firmele care nu au sediul în regiunea în care deţin puncte de lucru, filiale sau sucursale vor fi obligate să facă bilanţ contabil pentru fiecare regiune în parte şi să plătească impozitele aferente regiunii – valabil şi pentru firmele cu sediul în Bucureşti.
12. Schema de personal – inclusiv numărul de angajaţi – în administraţia regională, respectiv locală se va stabili de către parlamentul-consiliul regional, respective consiliile locale.
13. Salariile angajaţilor din administraţia regională, respective locală, se vor plăti, exclusiv, din fondurile regionale, respectiv locale.
14. La nivel regional se va organiza un Consiliu al Înţelepţilor care se va pronunţă – cu titlu de recomandare – asupra oricărui aspect pe care-l consideră important pentru regiune.

An onimG spunea...
Decit regionalizare/federalizare mai bine sa se duca ''federalistii'' unde cred ei ca e bine si sa ne vedem de treaba noastra fiindca, altfel, ROMANIA VA DISPAREA DE PE HATRA PRECUM IUGOSLAVIA.
Nu sint istoric dar nu cred ca in Banat si Transilvania romanii au mai fost vreodata atit de manifest separatisti(nu ma intereseaza de ce , cum au ajuns asa, de ce sint atit de aroganti si sfidatori etc.) .
Asa ca, fiecare pe calea lui daca altfel nu se poate.
Nu se mai pot accepta invectivele si desconsiderarea ce s-ar potrivi dusmanilor, nu fratilor !
Cind va veni, trezirea va fi crunta dar degeaba; prostia se va plati din plin !
Asa ca ADIO !!!

An...G spunea...
Gind la gind !

https://2blackjack1.wordpress.com/2015/08/09/expropierea-romanilor-si-scopul-final-transilvania-numai-pentru-proprietari-unguri-si-germani-romanii-in-gazda/

Riddick spunea...
"Români", nu "românii", că nu toţi sunt - acolo - separatişti. Care sunt, sunt în minoritate. Se poate "altfel", dar împreună. Iar "adio" - adio separatiştilor, individual.

Cu exproprierea, e clară demult. Pentru cine vrea să vadă.

Am şters din greşeală un alt comentariu de-al tău:

"Sper ca in materialul de mai jos nu se face vreo apologie ilegala !

https://vremuritulburi.wordpress.com/2015/08/18/fostii-presedinti-ai-romaniei-sunt-toti-membri-ai-institutului-elie-wiesel/ "

Răspuns: avem pupcurişti inclusiv la nivelul cel mai înalt.



An....G spunea...
Daca nu ar fi ''regatenii'' ajunsi in Banat si Transilvania pe vremea ''ailalta''(repartitii, personal pentru unitati economice, casatorii etc.), precum si parte dintre urmasii acestora, imi este teama ca situatia ar fi mai inchisa la culoare....
Asa, se mai trage de timp !!!

Riddick spunea...
E foarte bine că s-a făcut ce s-a făcut ("colonizarea", adică). Acum "fug afară" mult mai mulţi.

Eu ştergeam şi graniţele (vechi) de pe Carpaţi, întinzând un judeţ pe ambii versanţi, unind părţi din două judeţe, dintre care unul transilvănean şi altul regăţean. E drept, în unele zone n-ai nici trecători, nici drumuri practicabile zilnic în cursul anului, dar aş căuta să rezolv cumva.

Crystal Clear spunea...
A apărut in Regat o categorie de personaje care se dau "jignite" şi cărora le sare imediat ţandăra orgoliului ciocoiesc care spun cam aşa : Ardelenii n-au decât să se separe, noi le suntem superiori , n-avem nevoie de ei , nici nu mai vrem să-i vedem în faţa ochilor...
Ăştia sunt de cele mai multe o categorie dresată cu bani sau comenzi pentru firmele lor mărunte.
Nu prea întâlneşti idioţi utili de acest fel ,oamenii simpli nu spun aşa ceva... Bunul simţ şi iubirea curată de ţară nu poate fi prostită aici...

Tocmai am întâlnit azi pe cineva din prima categorie : primise din senin ( pe linie politica, bineînţeles, clienţi veniţi prin partid ) nişte comenzi mari pentru SUA

Riddick spunea...
Fac de minune pereche cu omologii lor transilvăneni (o să mă feresc să zic "ardeleni", "Ardeal" - vin de la Erdely, denumire neromânească).

Viermii ăştia strică ce s-a clădit în secole, de către zeci de generaţii.

Crystal Clear spunea...
Exact "perechile" astea îmi trecuseră şi mie prin cap, dar am uitat să scriu !

Societatea românească este atât de distrusă, pe toate părţile încât nu mai ştiu ce-i de făcut.
Oamenii sunt neputincioşi , revoltaţi. Adulţii mai în vârstă , cei simpli cu care mai intru în contact sunt disperaţi , cei mai cu şcoală fac tot ce pot să se pensioneze în avans, să scape , să plece în provincie, la ţară.
Toti se plâng de facturile la curent, la gaze, mâncarea este scumpă.Doctorii îi trateaza cu dispreţ, îi jignesc, le cer bani pe faţă
Este pur si simplu UMILITOR tot ce se întâmplă !

Riddick spunea...
Am corectat în text unele cuvinte de gen feminin (substantive) terminate cu "a" la articularea hotărâtă, apăreau cu "ă".

Adică, autorii ori nu cunoşteau bine limba română, ori a venit un text întocmit de nevorbitori de română ca limbă maternă: 'pune în aplicare voinţă parlamentului-consiliu regional', 'în oraşele mai mari sau în capitală regiunii'...

Da' ce zic eu, apăreau şi verbe: 'se vor putea solicită', 'pentru a ”încalecă” cel puţin două regiuni istorice'...

Riddick spunea...
Trebuie ORGANIZARE, ORGANIZARE şi iar ORGANIZARE. De jos în sus. Va fi foarte greu, trebuie blocaţi impostorii şi promovaţi liderii reali.
Crystal Clear spunea...
Textul e venit din străinătate, se vede de la o poştă
Crystal Clear spunea...
Da, aşa este.

Este grav, foarte grav. Este ceasul al treisprezecelea !
Nu ştiu cum mai scăpăm .
Au adus si forţe armate care staţionează la noi, şi care la un moment dat pot să lupte împotriva noastră a celor mici şi mulţi......

Riddick spunea...
Cel mai sigur indiciu de autor străin este nestăpânirea folosirii lui "ă" şi "â" (mai puţin la "ş" şi "ţ"). Ăia mai "deştepţi" renunţă cu totul la diacritice, ştiindu-se vulnerabili din acest punct de vedere.

Unii politicieni spun că acele trupe/forţe sunt "garanţia ireversibilităţii" apartenenţei "noastre" la NATO/UE. Dar dacă se dizolvă NATO/UE, sau electoratul nu le mai vrea ? "Then, what ?"

Crystal Clear spunea...
Păi rămân ca şi trupe de ocupaţie directă ale SUA, nu-i aşa ? ...
Crystal Clear spunea...
Ai dreptate cu â ,si ă şi cu diacriticile !
Anonim G spunea...
Scuze ca intervin, de pe pozitia mea de vierme dresat cu bani pentru firma mea marunta(pe care o voi avea in viata urmatoare) si plin de orgoliu ciocoiesc, spunind ca bine a zis Crystal Clear:

... ''Bunul simţ şi iubirea curată de ţară nu poate fi prostită aici''...

Asa cum se intimpla la Cluj mai zilele trecute cind http://www.activenews.ro/stiri/La-Cluj-e-comemorat-dictatorul-fascist-Horthy-Miklos-pe-bani-publici-123902.
Pina acum nu am vazut vreo reactie consistenta si nici nu am inteles de ce primarul roman boc lasa primaria pe mina unguroaicei aleia...

De lozinci sint satul !!!
De aia am ajuns aici fiindca sintem ''subtili'' si ''toleranti'', si specialisti in politica strutului.
Viermii strica ce s-a cladit de secole ?
Cine sint viermii???
Ce s-a cladit ???
Ce ?
Cite secole ?
Tot ce s-a cladit s-a distrus iar fauritorii sint morti !
Si, pentru a fi clar, in calitatea mea de ''idiot util'' v-as sugera sa mai calatoriti putin la Nord de munti si sa vorbiti cu ''oamenii simpli'' !
Apoi mai discutam, daca nu va deranjeaza sa dialogati cu un ''idiot util'' !!!

Riddick spunea...
Crystal Clear:

Probabil că va rămâne valabil "parteneriatul strategic" cu SUA.

Anonim G:

"Viermii" sunt cei care întreţin curentul separatist, cei mai mulţi o fac conştient. De ce vrei să te simţi ca fiind asociat lor ? Una e îngrijorarea, alta-i defetismul ("Dom'ne, e clar: ăia vor CU TOŢII să se rupă de noi !").

"Câte secole ?" Măcar vreo trei, de pe la 1600.

"Ce s-a clădit ?" Măcar unitatea teritorială, dacă cea spirituală nu s-a realizat 100%.

Boc e la ordinele altora, nu-i de mirare că face ce face.

Crystal Clear spunea...
Când mă gândesc la câte investiţii în fabrici viabile, care exportau s-au făcut în Transilvania , cu banii noştri mă simt ca şi cum cineva plănuieşte să-mi ia casa iar mintea mea este numai la cum să mă protejez....
Riddick spunea...
Trebuie să înţeleagă clar toată lumea: cetăţenii sunt proprietari în indiviziune, nu "pe bucăţi". Nimeni nu poate pretinde monopol pe o bucată de ţară.

miercuri, 19 august 2015

Să fim oare atât de proşti încât să murim în masă facilitând războaiele altora ?

Prioritate de Dreapta

Ne-o spun zilnic, aproape în clar. Se pare că nu mai are cine să-i audă.
Niciun avertisment nu trebuie socotit a fi tardiv:
 

[...]  Ce este cu avalanșa asta de subiecte? De ce ni se oferă tablouri în pereți, nu pe pereți, valuri de povești de amor maneliste cu politicieni de top, hoții inimaginabile cu hoți intangibili, aglomerație în Beciul Domnesc și peste toate un spectacol grotesc, de nu de-a dreptul porcesc, agrementat cu violuri în grup? Nu cumva, folosesc din nou cuvântul, puhoiul de insanități, de escrocherii, de nemernicii pe care organele le-au ținut până acum sub obroc, ecranează, astupă, distrage atenția de la ceva și mai grav? Ei, bine, s-ar spune că da. Unii susțin că nu este decât continuarea și accentuarea jocului manipulator prin care țara a fost și este devalizată, prin care să fie definitivată devalizarea, să fie consacrat statutul de colonie, măcar în fapt. Fără a nega acest lucru, nu trebuie exclusă o altă probabilitate mult mai gravă. În spatele acestor măști aburite, acestor cortine de fum, cacealmalei numită anticorupție se instalează tunurile adevărate, bombele ce ne vor lovi la modul propriu. În vreme ce mai mult ne hlizim decât ne indignăm la spectacolul dezvăluirilor și arestărilor de carnaval ale foștilor puternici ai zilei și camarilei lor, adevărații păpușari instalează aici teatrul de război. Dincolo de conspirații, România a devenit pe hărțile generalilor, și poate și ale președinților, locul ideal unde poate fi experimentat noul conflict al mileniului. Ceea ce se întâmplă în Ucraina, în proximitatea noastră, ar rămâne un simplu zgomot de fundal. Generalii au nevoie de un război adevărat care să nu afecteze nici una din marile tabere implicate, într-o zonă de margine a articolului cinci, după care să nu-i pară nimănui prea rău și care să poată justifica o ambalare a mașinăriei belicoase mondiale. Geopolitica superputerilor pare împăcată pe noul aliniament. Și la fel și noul Svejk care, în speranța că va scăpa de dosarele lui de banditism funciar și locativ, mai nou de terorism, umblă cu fulmicotonul, cerând alipirea Basarabiei, care înseamnă matematic dezlipirea Transilvaniei. O nouă Iugoslavie? Un nou Kosovo? Teritoriul de aici, în care palpită și Ținutul românofob, se califică milimetric, în viziunea lor funestă și ne-o spun zilnic, aproape în clar. Se pare că nu mai are cine să-i audă. Iar cei care dau semne că înțeleg ce se întâmplă sunt amestecați și mestecați de malaxorul butaforiei premergătoare. Că așa stau lucrurile în realitate, mi se pare o suspiciune rezonabilă. Dincolo de ficțiune.

joi, 13 august 2015

SRI începe lupta împotriva sistemului


inPolitics.rohttp://inpolitics.ro/sri-incepe-lupta-impotriva-sistemului_18431345.html



secret agent 2

SRI începe lupta împotriva sistemului

0 comentarii / 225 vizualizări / 13 august 2015

Am trăit să o aud şi pe asta. Din studiourile a două televiziuni de știri, despre care circulă informații insistente că ar fi arondate SRI, a fost lansată sintagma din titlul acestui articol. Desigur, de către „jurnalişti”. Pentru început. Apoi, nu m-aș mira ca, în funcție de reacții, tema să se oficializeze. Adică, ideea că SRI, nu numai că nu se confundă cu „sistemul”, nu numai că nu se află la temelia acestuia, dar chiar este un adversar. Un instrument anti-sistem. Dacă aceasta devine linia oficială a Serviciului Român de Informații atunci, nu m-aș mira deloc ca, în curând, și celelalte servicii să adopte sloganul astfel încât, „sistemul” să devenim noi. Adică, pur și simplu, cetățenii României.
Dar ce înseamnă acest „sistem” despre care se vorbește cu o insistență din ce în ce mai mare? Evident, nu înseamnă stat. Adică statul de drept. Pentru că de câte ori ne referim la stat, pur și simplu, îi pronunțăm numele. Nu avem niciun motiv să-l poreclim „sistem”. Există, este adevărat, expresia anti-sistem, dar care înseamnă cu totul și cu totul altceva. Când spunem, de pildă, că o persoană sau un grup de persoane sunt anti-sistem, ne gândim la faptul că, dintr-un motiv sau altul, refuză să accepte regulile după care funcționează România. Când spunem însă „sistem”, ne referim la cu totul și cu totul altceva.
Prin „sistem” se înțelege ceva, până la urmă, nu numai nociv, ci și subversiv în raport cu mecanismele democratice, cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului, cu practicile specifice unui stat de drept. Când spunem „sistem”, arătăm cu degetul spre trăsăturile și atitudinile de stat polițienesc, prezente uneori în societatea noastră și, în mod special, la exercitarea cu lipsă de măsură a atribuțiilor unor servicii secrete, prin infiltrarea, supravegherea și subordonarea unor persoane și instituții, operațiuni care contravin, în mod flagrant, Constituției. Cum ar fi, de pildă, prezența ofițerilor acoperiți sau racolarea, prin diverse mijloace, de informatori din rândul magistraților, parlamentarilor, conducătorilor unor partide ori reprezentanți ai puterii executive.
Păi dacă acesta este „sistemul”, atunci delimitarea de el, de către Serviciul Român de Informații, ar constitui o veritabilă revoluție. Ar urma, nici mai mult, nici mai puțin, ca Serviciul Român de Informații să declanșeze o luptă necruțătoare împotrivă lui însuși.
Să mă ierte domnul Eduard Hellvig, noul director ar Serviciul Român de Informații, dar dacă această teză, lansată de colaboratori ai subordonaților domniei sale, din două televiziuni de știri, va fi cumva însușită, în mod formal, de către instituție, atunci voi consideră că SRI, pur și simplu, ne jignește inteligența. Dincolo de faptul că inițiază una dintre cele halucinante gogomănii din existența sa. (Sorin Rosca Stanescu)