Lupul paznic la oi

Constitutional Rights

 The Wolf Is Guarding the Hen House: The Government’s War on Cyberterrorism

Nothing you write, say, text, tweet or share via phone or computer is private anymore.
This is the new normal in America today.
A process which started shortly after 9/11 has grown into a full-fledged campaign of warrantless surveillance, electronic tracking and data mining, carried out by federal agents who have been given carte blanche access to the vast majority of electronic communications in America. Their methods completely undermine constitution safeguards, and yet no federal agency, president, court or legislature has stepped up to halt this assault on our rights.
In fact, Congress, the courts, and the president (starting with George W. Bush and expanding exponentially under Barack Obama) have actively helped to erect this electronic concentration camp in which we are now imprisoned.
A good case in point is the Cybersecurity Information Sharing Act (CISA), formerly known as CISPA (Cyber Intelligence Sharing and Protection Act). Sold to the public as necessary for protecting us against cyber attacks or internet threats such as hacking, this Orwellian exercise in tyranny-masquerading-as-security actually makes it easier for the government to spy on Americans, while officially turning Big Business into a government snitch.
Be warned: this cybersecurity bill is little more than a wolf in sheep’s clothing or, as longtime critic Senator Ron Wyden labeled it, “a surveillance bill by another name.”
Lacking any significant privacy protections, CISA, which sacrifices privacy without improving security, will do for surveillance what the Patriot Act did for the government’s police powers: it will expand, authorize and normalize the government’s intrusions into the most intimate aspects of our lives to such an extent that there will be no turning back. In other words, it will ensure that the Fourth Amendment, which protects us against unfounded, warrantless government surveillance, does not apply to the Internet or digital/electronic communications of any kind.
In a nutshell, CISA would make it legal for the government to spy on the citizenry without their knowledge and without a warrant under the guise of fighting cyberterrorism. It would also protect private companies from being sued for sharing your information with the government, namely the National Security Agency (NSA) and the Department of Homeland Security (DHS), in order to prevent “terrorism” or an “imminent threat of death or serious bodily harm.”
Law enforcement agencies would also be given broad authority to sift through one’s data for any possible crimes. What this means is that you don’t even have to be suspected of a crime to be under surveillance. The bar is set so low as to allow government officials to embark on a fishing expedition into your personal affairs—emails, phone calls, text messages, purchases, banking transactions, etc.—based only on their need to find and fight “crime.”
Take this anything-goes attitude towards government surveillance, combine it with Big Business’ complicity over the government’s blatantly illegal acts, the ongoing trend towards overcriminalization, in which minor acts are treated as major crimes, and the rise of private prisons, which have created a profit motive for jailing Americans, and you have all the makings of a fascist police state.
So who can we count on to protect us from the threat of government surveillance?
It won’t be the courts. Not in an age of secret courts, secret court rulings, and an overall deference by the courts to anything the government claims is necessary to its fight against terrorism.
It won’t be Congress, either (CISA is their handiwork, remember), which has failed to do anything to protect the citizenry from an overbearing police state, all the while enabling the government to continue its power grabs. It was Congress that started us down this whole Big Brother road with its passage and subsequent renewals of the USA Patriot Act, which drove a stake through the heart of the Bill of Rights.
And it certainly won’t be the president. Indeed, President Obama recently issued an executive order calling on private companies (phone companies, banks, Internet providers, you name it) to share their customer data (your personal data) with each other and, most importantly, the government. Here’s the problem, however: while Obama calls for vague protections for privacy and civil liberties without providing any specific recommendations, he appoints the DHS to oversee the information sharing and develop guidelines with the attorney general for how the government will collect and share the data.
Talk about putting the wolf in charge of the hen house.
Mind you, this is the same agency that is responsible for militarizing the police, weaponizing SWAT teams, spying on activists, stockpiling ammunition, distributing license plate readers to state police, carrying out military drills in American cities, establishing widespread surveillance networks through the use of fusion centers, funding city-wide surveillance systems, accelerating the domestic use of drones, and generally establishing itself as the nation’s standing army, i.e., a national police force.
This brings me back to the knotty problem of how to protect Americans from cyber attacks without further eroding our privacy rights. As I point out in my book A Government of Wolves: The Emerging American Police State, there are three camps of where to draw the line.
In the first camp are those who trust the government to do the right thing. To this group, CISA is simply a desperately needed blueprint for safeguarding us against a possible cyberattack. The problem is that CISA is a “privacy nightmare” that “stomps all over civil liberties” without making “the country any safer against cyberattacks.”
In the second camp are those who not only don’t trust the government but think the government is out to get them. Sadly, they’ve got good reason to distrust the government, especially when it comes to abusing its powers and violating our rights. To those in this second group, surveillance is here to stay, which means the government will continue to monitor, regulate and control all means of communications.
Then there’s the third camp, which neither sees government as an angel or a devil, but merely as an entity that needs to be controlled and bound “down from mischief with the chains of the Constitution.” To these few, the only way to ensure balance in government is by holding government officials accountable to abiding by the rule of law.
Unfortunately, with all branches of the government stridently working to maintain its acquired powers, and the private sector marching in lockstep, there seems to be little to protect the American people from the fast-growing electronic surveillance state. In the meantime, surveillance has become the new normal, and the effects of this endless surveillance are resulting in a more anxious and submissive citizenry.
Constitutional attorney and author John W. Whitehead is founder and president of The Rutherford Institute. His new book Battlefield America: The War on the American People, the follow-up to his award-winning book A Government of Wolves: The Emerging American Police State (SelectBooks), paints a terrifying portrait of a nation at war with itself and which is on the verge of undermining the basic freedoms guaranteed to the citizenry in the Constitution. Whitehead can be contacted at johnw@rutherford.org.

- See more at: http://constitutionalrightspac.com/articles/the-wolf-is-guarding-the-hen-house-the-government-s-war-on-cyberterrorism/?trr#sthash.lKrBiGBK.dpuf

Viitorul vieţii private

Ţăranul Amar

FOR RELEASE

DECEMBER 18

, 2014

Digital Life in 2025

The Future of Privacy

Experts believe the struggle over privacy and tracking policies will extend through the next de

cade.They are divided about the likely future.

Some expect that governments and corporations

will continue to expand upon the already prevalent tracking of people’s personal

lives and the databasing and monetization of

personal  information.

Others expect it may be possible that new

approaches will emerge to enable individuals to

better control their identities and exercise more choice about who knows what. 

Restul aici

Jaf la liber. Aproape pe degeaba: treizeci de arginţi, pentru politicienii RO

Prioritate de Dreapta


     De douăzecișicinci de ani România este jefuită sistematic. în baza unui program prestabilit înainte de căderea comunismului, fără ca marii beneficiari (corporațiile) să întâmpine vreo rezistență din partea vreunei instituții publice, cu excepția unor ONG-uri care au reușit să blocheze câteva acțiuni de preluare a unor obiective importante. Din contra, dacă mai apare vre-o minte limpede care trage semnalul de alarmă, intervine urgent Guvernul, care reglementează prin lege jaful național, oricând în favoarea corporațiilor. AGERO:

[...] Blocul sovietic sau așa zisul bloc comunist, nu s-a prăbușit în 1989. Ceea ce s-a întâmplat în 1989 n-a fost decât finalul unui proces pregătit în timp de către marile puteri industriale, precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, SUA, Austria, prin acțiunile celebrelor C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D., C.E.S.I.S. sau H.N.A., din timpul „războiului rece" care, sub masca democratizării societății comuniste, puseseră ochii, în fapt, pe resursele blocului comunist, al cărui economie, ținută în spatele „cortinei de fier", în lipsa pieței libere (unica și singura care asigură promovarea valorilor autentice, progres și dezvoltare) pierduse de mult lupta concurențială cu economia capitalistă, decalajul măsurandu-se în zeci de ani.
Dacă unele țări, precum Slovenia, Cehia, Polonia, Ungaria (aflate mai aproape de piața liberă) au înțeles că progresul înseamnă, în primul rând, valorificarea eficientă, la nivelul pieței libere, a materiilor prime și au făcut tot posibilul pentru a nu pierde controlul asupra resurselor, protejându-le prin legi, negociind doar prelucrarea lor, România a clacat total la acest capitol. Ce-au făcut C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D., C.E.S.I.S. sau H.N.A. în România ar trebui să devină lecții în manualele de la Acadenia de Informații, pentru că o mai mare lecție de cum poți fi deposedat, în numele unei himere, numită democrație, de tot ceea ce deții valoros, nu s-a mai întâmplat de la colonizarea Africii și până la acapararea resurselor României de către multinaționale precum OMV. In secolul XXI să fii deposedat nu prin violență (agresiune militară, cum s-a întâmplat în fosta Jugoslavie sau în Irak), ci să cedezi de bună voie, fără nici o presiune, resursele vitale ale unei națiuni, precum petrolul, gazele, siderurgia, energia electrică, materialele de construcții, exploatarea pădurilor și să contribui, deliberat, alaături de multinaționale sau firme concurente, la distrugerea propriilor obiective industriale (chiar și a celor ce puteau fi rentabilizate prin retehnologizare, precum au făcut Cehia, Polonia sau Slovenia), pentru că făceau concurență marilor concerne internaționale, ține de o imbecilitate și de o prostie fără limite. In douăzecișicinci de ani, dovedind o prostie cronică și o lipsă de viziune vecină cu idioțenia, clasa politică - asistată de o administrație preocupată doar de propriul interes, impasibilă la ceea ce se petrece -, a înstrăinat toată averea reală a României, încât cred că e o utopie să mai suții că România mai este o țară independentă, când nu-i mai aparține aproape nimic și când este incapabilă să se mai opună pretențiilor marilor corporații vestice.
In timp ce C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D. C.E.S.I.S. sau H.N.A. au transformat România într-un uriaș câmp de bătălie cu F.S.B. - G.R.U. din Rusia și N.S.B. din China, împărțindu-și accesul la materiile prime de bază și stabilind domeniile de interes pentru eliminarea concurenței marilor corporații pe care le deservesc (distrugerea industriei siderurgice, petro-chimice, aluminiu, alimentare, farmaceutică, etc.) serviciile românești - contrar normalului, legii și logicii existenței lor -, s-au ocupat și se ocupă, prioritar, de corupție sau evaziune fiscală, substituind, în disprețul legii, alte instituții, cu zeci de mii de angajați. In această cojunctură, în lipsa oricărei reacții de împotrivire (în special din 2007) C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D. C.E.S.I.S., H.N.A., F.S.B. G.R.U. sau N.S.B., au lucrat „curat" și continuă operațiunile de distrugere a tot ce mai funcționează sub marcă autohtonă și de acaparare a ultimelor resurse de valoare ale țării, transformând România într-o proprietate a marilor corporații industriale, la prețuri incredibil de mici. [...]

Anonim G spunea...

Am ajuns sa o vad si pe asta !
Adica sa se scrie negru pe alb ceea ce, in urma cu citiva ani, nu era bine nici sa gindesti fara a fi catalogat ca anti-occidental, anti-ue, anti- Lumea ''civilizata'' etc.
ACUM E PREA TIRZIU SI INUTIL !
Ce se scrie in articol e stiut si de copii inca neneascuti, dar DEGEABA !
Daca stie cineva la ce serveste il rog respectuos sa imi impartaseasca si mie !!!
Cazul ROMANIA a fost rezolvat !
Papusarii din umbra mai au, doar , de apasat butonul ''enter'' pentru ca setarea sa devina efectiva !!!

aprilie 21, 2015

Riddick spunea...

Şi, ce ? Să tăcem, "că şi-aşa se ştie şi tot nimic nu facem" ?

S-ar putea ca după Enter să le vină o surpriză care le va bubui sub cur. ;-)

Last Week Tonight with John Oliver: Government Surveillance (HBO)

FB Marius Mina

Singura solutie : trebuie să ne schimbam noi comportamentul online ca sa ne protejam viaţa privată  ...

John Oliver took a swipe at America’s surveillance programs in a hilarious rant on his show, which featured an interview with Edward Snowden. Oliver’s segment discusses the upcoming reauthorization of the PATRIOT Act

There are very few government checks on what America’s sweeping surveillance programs are capable of doing. John Oliver sits down with Edward Snowden to discuss the NSA, the balance between privacy and security, and dick-pics.

O fi Severin tot o jigodie, dar aici are dreptate

Prioritate de Dreapta

Daca informatiile primite de parlamentari in vederea adoptarii unei decizii in cunostinta de cauza erau secrete, pe ce baza a putut stabili presa, dar si guvernele straine, care nu au vazut si nu au studiat dosarul cauzei, ca Parlamentul Romaniei a tras concluzii gresite? Aceasta cu privire la arestare, caci referitor la oprirea urmaririi penale si a judecatii nici nu se pune problema, dupa cum am vazut.

CORECTPolitics:

„Cazul Sova” ne afecteaza securitatea nationala - o analiza juridica, politica si geo-politica

1. Sa recapitulam pe scurt faptele. Pentru anumite motive, sa presupunem temeinice, DNA a decis sa inceapa urmarirea penala impotriva unui senator pe nume Sova. Nu a cerut pentru asta aprobarea nimanui. Potrivit legii nici nu trebuia sa o ceara.

Daca pe parcursul urmaririi, DNA va strange probe care vor crea procurorilor convingerea ca dl Sova a savarsit cu adevarat infractiunile de care este banuit, acestia vor putea trece la trimiterea lui in judecata. Tot fara a trebui sa ceara aprobarea cuiva.

Daca judecatorii, la finalul procesului, vor constata ca dl Sova a comis infractiunile care i se imputa, il vor condamna iar pedeapsa va fi imediat pusa in executare. Pentru asta instanta judecatoreasca nu va avea de cerut aprobarea nimanui.

In concluzie, legea romana nu permite nimanui din afara autoritatii judecatoresti sa stopeze procesul judiciar. In faza de urmarire doar procurorul o poate face. In faza de judecata procesul se incheie prin hotararea pronuntata de judecatori.

Asadar, propozitia „Parlamentul a blocat cursul justitiei”, raportata la legislatia romana in vigoare, este o ineptie. Atunci cand pur si simplu nu este minciuna, intoxicare, dezinformare. Chiar daca ar dori-o, Parlamentul nu are nici un mijloc sa opreasca mersul justitiei, procesul judiciar. El este cu totul exterior acestui proces. Puterile sunt separate.

In „cazul Sova”, un caz vechi de ani multi si „buni”, se pare ca procurorii nu au gasit probe sau, daca au gasit, nu au luat masurile necesare ca sa le conserve. Cum DNA are totdeauna dreptate (sic!), cand nu exista probe care sa ii sustina acuzatiile inseamna ca cineva le-a distrus. Acesta nu poate fi decat persoana interesata in disparitia lor; in speta acest domn Goe al urmarii penale care pare a fi domnul Sova. In consecinta, pentru a nu mai distruge probele distruse (sic!) DNA s-a decis sa il si aresteze. Exista probabil speranta ca in arest isi va da seama ca a gresit, isi va regreta fapta si va reconstitui probele pierdute (sic!). Nici o legatura intre aceasta si vreo incalcare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului sau a Conventiei ONU privind interzicerea torturii. Nu-i asa?

2. Pentru ca justitia sa isi urmeze cursul cu acuzatul in arest, este insa nevoie de aprobarea Parlamentului. Nu de alta dar un senator are de indeplinit mandatul cu care l-au insarcinat vreo cateva mii de cetateni, presupus cinstiti. Or din arest nu o mai poate face, lasandu-i astfel pe alegatori pentru o vreme fara reprezentant. Un reprezentant care nu are de ce sa demisioneze daca se stie nevinovat, el beneficiind de altfel, cum niciodata nu uita sa ne-o reaminteasca DNA, de prezumtia de nevinovatie. Ce nevinovatie ar mai fi aceea care produce efectele vinovatiei? („Demisia de onoare” si-o da cineva care se stie vinovat si care accepta sa piarda avantajele pozitiei publice spre a-si salva, cel putin, onoarea. Nevinovatul isi apara onoarea ramanand pe pozitie si luptand de acolo nu pentru a-si dovedi nevinovatia ci pentru a dovedi vinovatia celor care il acuza pe nedrept.)

Avand nevoie de aprobarea Parlamentului, procurorul DNA, asemenea oricarui cetatean care trebuie sa obtina o autorizatie de natura a-i permite sa faca ceva, trebuie formuleze o cerere; fireste, insotita de motive si dovezi. De ce ar avea procurorul – un simplu functionar al statului care nu face parte din puterea judecatoreasca – mai multe drepturi decat orice cetatean petitionar?! Ba chiar mai multe drepturi decat miile de cetateni care au decis ca dl Sova sa ii reprezinte si nu sunt interesati ca alesul lor sa fie impiedicat de un functionar public in a-si duce misiunea la bun sfarsit?! Daca tot tinem cu orice pret ca toti sa fie egali, de ce ar fi procurorii mai egali decat altii?!

3. Cata vreme Parlamentul are competenta de a da urmare cererii DNA inseamna ca el are puterea de a o accepta sau de a o respinge. Aceasta dupa ce va fi cercetat datele puse la dispozitie de DNA. Respingerea face parte din procedura normala. Ea se bazeaza pe analiza de detaliu a fiecarei cereri, respectiv a fiecarui caz in parte. Unele cereri se resping, altele se aproba. Aceasta uneori chiar in aceeasi zi; caci fiecare situatie este unica.

4. Respingerea cererii nu duce la concluzia ca intre DNA si Parlament apare un conflict institutional. Tot asa cum un conflict institutional nu apare atunci cand instanta judecatoreasca abilitata il achita pe inculpat respingand astfel recursul DNA. Tot asa cum nu exista conflict intre cetatean (societate) si stat atunci cand o institutie a administratiei de stat respinge cererile cetateanului.

Curtea Constitutionala nu are nici o competenta in aceasta materie. Orice alta concluzie ar duce la situatia in care Curtea Constitutionala ar fi chemata sa actioneze ca o instanta de ultim recurs in procesele in care rechizitoriile DNA nu sunt validate sau atunci cand petitiile cuiva nu sunt solutionate favorabil de institutiile executivului.

Un conflict inter-institutional poate aparea doar atunci cand nemultumita, DNA incearca sa puna sub urmarire parlamentarii sau judecatorii care nu i-au satisfacut cererile ori nu i-au confirmat opiniile. Adica atunci cand o institutie (in speta DNA) isi foloseste puterile nu in scopul in care i-au fost date (prinderea hotilor) ci pentru a-si impune punctul de vedere unei alte institutii, limitand indirect capacitatea acesteia de a dispune liber de puterile recunoscute ei. (Asa a procedat si ANI atunci cand a vrut sa sanctioneze pe parlamentarii care au votat impotriva deciziei sale de vacantare a unor mandate din motive de incompatibilitate.)

Decizia privind raspunsul la „cererea DNA de ridicare a imunitatii de retinere sau arest preventiv” (daca s-ar fi folosit aceasta formula explicita, probabil ca multe confuzii ar fi fost evitate) se ia de catre institutia competenta (Parlamentul) potrivit procedurilor sale. Doar constitutionalitatea acestor proceduri ar putea face, dupa caz, obiectul cenzurii Curtii Constitutionale. Aceasta este, insa, o alta problema.

5. Cine crede ca spre a intelege si aplica o lege (inclusiv Constitutia) este suficienta stiinta cititului, se inseala. Daca ar fi asa nu ar mai exista facultati de drept.

Chiar daca este o lege fundamentala sau tocmai de aceea Constitutia nu este autosuficienta. Cu alte cuvinte ea fixeaza cadrul general al legislatiei dar nu epuizeaza sistemul normativ. De aceea, in aprecierea constitutionalitatii normelor dezvoltatoare ale legii fundamentale, trebuie avut in vedere spiritul acesteia iar nu numai litera ei, logica sistemului de organizare si functionare a statului iar nu doar textele in interpretare literala.

Astfel, in opinia mea, Constitutia a fixat pentru Parlament reguli procedurale privind exclusiv desfasurarea activitatii sale fundamentale, specifice. Care este aceasta? Este vorba despre adoptarea actelor cu caracter normativ si controlul politic al executivului. Intra aici si tot ceea ce tine de relatia de tip constitutional cu alte institutii ale statului in cadrul mecanismului de control reciproc si echilibru al puterilor. In ceea ce priveste organizarea activitatii proprii, precum si adoptarea actelor cu caracter individual nespecifice muncii legislative, Parlamentului i s-a lasat aptitudinea de a adopta proceduri speciale, tinand seama de particularitatile obiectului reglementarii.

Ridicarea imunitatii parlamentare in cazuri individuale nu intra in categoria activitatilor specifice. In schimb ea priveste – potrivit legislatiei romanesti actuale – privarea de libertate a persoanei; adica limitarea unui drept fundamental aparat de intregul sistem normativ intern si international referitor la drepturile omului. De aceea adoptarea unei proceduri mai exigente de luare a deciziei, care include votul secret si majoritatea absoluta, se justifica pe deplin.

Principiul echilibrului si limitarii reciproce a puterilor cere ca Ministerul Public (Parchetul) sa procedeze la retinerea sau arestarea parlamentarilor cu o dubla autorizatie – cea a puterii legislative (ex ante) si cea a puterii judecatoresti (ex ante cu privire la arestul preventiv). Procedura interna care conduce la acordarea sau respingerea autorizatiei tine de organizarea institutiei competente (in speta a Parlamentului). De aceea ea nu are a fi si nu este reglementata de Constitutie.

In schimb, nerespectarea acestei proceduri conduce la anularea hotararii si prin urmare la ilegalitatea tuturor actelor savarsite in baza ei. Ceea ce este nul produce efecte nule. Mai pe inteles, daca autorizatia de a-l aresta pe dl Sova ar fi fost acordata pe baza unui vot la vedere sau / si cu o majoritate sub nivelul celei prevazute de regulile Senatului aplicabile in materie, arestarea ar fi fost ilegala. Daca judecatorul roman (de drepturi si imunitati) ar fi dispus-o, decizia lui ar fi fost cu siguranta sanctionata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).

6. Ar fi bine ca, pentru a evita sanctionarea Romaniei la CEDO, cu efecte negative pentru buzunarul contribuabilului roman, Parchetul sa declanseze urmarirea penala a celor care violeaza secretul votului parlamentar. (Tot asa cum in mod normal sunt urmariti penal cei care violeaza secretului votului la alegerile parlamentare, prezidentiale sau locale.) In aceasta categorie ar intra nu doar cei care urmaresc si inregistreaza felul in care parlamentarii introduc bilele in urna, ci si aceia care instiga la sau fac presiuni pentru desecretizarea votului, precum chiar si cei care isi divulga votul – caci a vota secret, cand legea o prevede, este o obligatie iar nu un drept de care parlamentarii sa dispuna dupa voia lor.

7. Ceea ce se mai cere adaugat este ca spre a decide, Parlamentul trebuie sa se informeze. Informarea Parlametnului cu privire la date din dosarul de urmarire penala este – atentie mare!!! – o exceptie de la caracterul nepublic (cu alte cuvinte secret) al procedurii de cercetare penala. Potrivit legii, in faza in care este instrumentata de procurori procedura penala este scrisa, oculta si necontradictorie. In faza in care se desfasoara in fata instantei judecatoresti (atunci cand se ajunge, deci, la implicarea puterii judecatoresti) procedura devine orala, publica si contradictorie. Exista explicatii stiintifice pentru aceasta.

Asadar spre a obtine aprobarea arestarii preventive procurorii trebuie sa permita parlamentarilor accesul la informatiile secrete ale dosarului pe care il gestioneaza. Respectivele informatii sunt analizate de comisia juridica in sedinta neplublica, pe baza lor adoptandu-se un aviz. Avizul se comunica plenului in vederea adoptarii unei hotarari finale prin vot secret. Asa se intampla in toate statele democrate din lume.

Incalcarea acestei proceduri in oricare din componentele ei (inclusiv caracterul secret al votului) descalifica democratia tarii in cauza, potrivit normelor stabilite de Consiliul Europei, deschizand calea unor sanctiuni politice si juridice la nivel european chiar si atunci cand ea nu este sanctionata pe plan intern.

8. Pornind de la aceste ultime observatii se impune o intrebare: daca informatiile primite de parlamentari in vederea adoptarii unei decizii in cunostinta de cauza erau secrete, pe ce baza a putut stabili presa, dar si guvernele straine, care nu au vazut si nu au studiat dosarul cauzei, ca Parlamentul Romaniei a tras concluzii gresite? Aceasta cu privire la arestare, caci referitor la oprirea urmaririi penale si a judecatii nici nu se pune problema, dupa cum am vazut.

Nu cumva avem de a face, in realitate, cu o actiune masiva de intoxicare, dezinformare si manipulare a opiniei publice, cu scopul de a se produce instabilitate sociala si politica in Romania? Ceea ce era sau chiar mai este pe punctul sa se intample. Daca este asa – si se pare ca asa este – cui oare serveste aceasta tocmai acum cand Presedintele Putin afirma ca izbucnirea unui nou razboi mondial devine pe zi ce trece inevitabila?

Presedintele Johhanis ar trebui sa caute raspunsul la aceste intrebari si sa il impartaseasca cetatenilor linistind spiritele iar nu agitandu-le. Pana atunci sa notam ca ambasadele care, incalcand Conventia de la Viena asupra relatiilor diplomatice (art 41) au criticat prin presa iar nu pe canale institutionale (MAE), Parlamentul Romaniei pentru o hotarare corecta din punct de vedere procedural si a carei corectitudine pe fond nu avea cum fi evaluata din afara in acest stadiu al procedurii (ea tinand oricum de afacerile interne ale statului roman), au fost cele ale SUA, Germaniei, Marii Britanii si Olandei. Nu pot decat sa sper ca diplomatii straini in cauza, reprezentanti oficiali ai unor tari aliate, au actionat in afara instructiunilor primite din capitale.