Întreaga societate a devenit structurată după regulile producției de masă

Prioritate de Dreapta

Românescul trebuie destigmatizat și reintrodus în circuitul mental dominant, în substanța reflexului instituțional.

SPQR ("Noua lume"):
 
 [...] Europa se află în mijlocul unui ciclu istoric care se consumă: epoca bunăstării din a doua jumătate a secolului XX, al cărei sfârșit a început cu perioada Thatcher-Reagan, se termină: statul bunăstării se prăbușește pentru a fi înlocuit de societatea supravegheată, șomaj cronic la cote nemaiîntâlnite în rândul tinerilor și deresponsabilizarea capitalului (decuplarea acestuia de interesul public). Ideologic, momentul a început odată cu lansarea „Consensului de la Washington” (1989, Kanbur), când se declanșează dubla presiune: a dereglementării (deresponsabilizării) piețelor și a „corectitudinii politice”, având ca instrumente marile organizații financiare și câteva ONG-uri foarte vocale, care militau pentru „deschiderea societății”. Cam tot atunci liderii occidentali devin prieteni cu viitoarele forțe teroriste de azi (1983, Business Insider, 2013).

Societatea intră aproape complet sub puterea banilor (deja din 1997 bursa speculativă a derivatelor financiare era de 2,5 ori mai mare decât producția mondială, The Economist 2008) - de unde excesul de calcul, obsesia „eficienței”, așa încât insul se detașează de întreprindere prin generalizarea contractului de muncă cu durată determinată, iar capitalul se detașează definitiv de societate prin practicarea profitului cu orice preț, având ca vector tranzacțiile speculative cu, paradoxal, unul dintre marile simboluri ale umanității: casa - atrasă în loteria creditului derivat.
 
Suntem, iată, în situația în care întreaga societate a devenit structurată după regulile producției de masă. Paradoxul este că, în condițiile generalizării organizării societății pe principiul eficienței financiare,  rata sărăciei a crescut (Stiglitz), iar principalul factor de stabilitate socială - pătura de mijloc, trece printr-un agresiv proces de lumpenproletalizare - baza demografică a acesteia reducându-se de aproape la jumătate în 2014 față de 1979 (The Economist, 20 sept. 2014) iar veniturile stagnând pentru ultimii 45 de ani! (The Economist, apr. 2009).
 
Depresiunea de ciclu în care ne aflăm este dată și de coincidența dintre maturizarea acestor acumulări sistemice cu ignoranța-ca-standard în rândul tinerilor: tinerii vor, dar nu știu ce. Este rețeta perfectă pentru anarhie.

Noutatea epocii este că, spre deosebire de Roma, care a fost atacată de goții care au venit de peste limes, Noua Romă bruxelleză este atacată de „goții din interior”. Europa de astăzi nu mai produce soluții, nu mai are decât noțiunea limitată de asistență socială a integrării, din simplul motiv că europenii nu mai au noțiunea de noi. Europa mai are mult până să devină o grămadă de moloz, ca Roma după invazia vizigoților din 410, dar are deja o climă de constricție spirituală, trăind sub imperiul (forța) prescriptorilor corectitudinii politice.  Ca să poți integra ceva, trebuie să știi ce ești, să ai determinanta locului. Strălucirea tehnologică, o subspecie limitată a culturii, nu este deloc suficientă pentru gândirea vremurilor. Or, după respingerea creștinismului din constructul european, Europa a rămas și fără gândirea categorială de tip kantian, odată cu prăbușirea universităților în melanjul preocupărilor minore spre tot felul de meșteșuguri „practice”. Uniunea Europeană, ca structură, este cristofobică (Weiler, apud Patapievici, 2009).  „Europa”, deci, este lipsită de cei doi piloni ai identității sale: etajul credinței și cel al cunoașterii esențiale, categorice (categoriale), căzute în desuetitudine, nepracticate nici administrativ, nici comunitar.

Iar o Europă fără adevăruri este o Europă în ... neadevăr. Cum adevărul ultim este viața ... iată că ajungem la posibilitatea masacrării unor oameni nevinovați, chiar în Europa Occidentală (Gândul, 13 nov. 2015). Pentru că o lume comodă l-a pierdut pe noi, și fără sentimentul de noi, unde îi primește pe cei de peste Mediterana? Unde? Pentru că geografia este mai întâi de toate umană (spirituală). 

Deasupra scenei. Puțin, să nu ne ia cu amețeală 

Dacă urcăm puțin dincolo de scena evenimentelor, vom ajunge la semnul sub care stau acestea: catastrofa.
Ce înseamnă catastrofa? Cu siguranță este mai mult decât erupția unui vulcan și altceva decât orice altă comoție naturală. Catastrofa are propriul ciclu și poate dura, exemplul prăbușirii Romei, și jumătate de secol. Pentru că situația catastrofală înseamnă mai mult decât tencuiala căzută și statuile prăbușite. Ea este mai întâi blocaj, „stăvilire”, cum ar spune Toynbee. Catastrofa este opusul stării de înaintare, anastrofei. Civilizațiile, ca și oamenii, lumile, în general, se deplasează. Catastrofa este un ciclu în care deplasarea se face prin dezintegrarea capacității societății de a răspunde la provocări și, în final, după un interregn caracterizat de impunerea prin forță (sic!) a unei ordini, urmează prăbușirea acesteia sub propria greutate, a silei din rândul publicurilor și, mai important, a popoarelor. Unde, prin „înaintare” nu înțelegem atât ora 14 după ora 13, telefonul mobil după telefonul fix, mașina de spălat după spălatul la râu (progresul tehnic) cât capacitatea societății, în ansamblu, de a se adapta și de a răspunde. Nu a șmecherilor, cât a societății, vag aproximată prin indicatori globali privind consumul pe cap de locuitor, coeficientul inegalității sociale (Gini), al mortalității la naștere, al sărăciei infantile, răspândirea maladiilor mizeriei sociale (tip TBC etc.), prin șomajul în rândul tinerilor etc..
Să „urcăm” ceva mai sus de indicatorii statistici. Pentru Noica, catastrofa este „momentul” - ce se întinde pe o întreagă epocă, în care determinațiile, caracteristicile individualului nu se mai întâlnesc cu cele ale generalului. Este punctul în care substanța („determinațiile”) individualului nu mai trece în determinațiile generalului.  Este momentul în care istoria încetează să mai fie un recipient care ne acumulează, răbdător faptele. Istoria începe să se reverse: sistemul a pornit să consume destinele individuale. 
Substanța lumii, din adevărul lumii, circulă prin noi, se individualizează și reclamă o întoarcere, o revenire. În limbaj popular: „dar din dar se face Rai”. Ce se întâmplă când „darul nu se mai face dar”? Apare situația despre care ne propunem să discutăm: catastrofa. Pentru că etajele ființei nu se mai încheagă, nu se mai leagă unele cu altele – determinațiile, individualul și generalul, apare criza la cele două paliere ale realului: istoria și insul. Teza multiculturalismului a „solidarității” întemeiate pe toleranță nu a produs, iată, solidaritate. Cele două lumi: vestul și ceilalți sunt mai distante ca niciodată, chiar și înlăuntrul UE. Istoria reprezintă complexul de fapte generat de acțiunile noastre, la conjuncția cu contextul natural-cosmic, prin acumulare care trece dincolo de voințele noastre particulare. Istoria este unul dintre locurile unde „găsim” generalul (mai este „adevărul” - care este transistoric, transcendental).  La un moment dat, istoria încetează să mai fie „rezervor de fapte” și prea inițiativa, dincolo de voințele individuale: sistemul din reactiv devine activ. Suntem în acel moment în care culegem roadele a ceea ce am semănat la începutul ultimului ciclu de secol XX, cel de după încheierea celui de-al doilea război mondial. 

La noi 

În Vest am putea vorbi, oarecum, de „prăbușirea Romei”, deși suntem încă departe de scara distrugerilor din secolul V din Imperiul Roman de Apus.

România este epuizată, după ultimele guvernări, de marxismul cultural care bântuie prin Europa, cel care, în numele toleranței, lichidează „spiritul de creație”. Rezultatul, nu mai Gândim Țara. 

Suntem printre cei mai inteligenți din lume (1 din 4 copii sunt supradotați, Adevărul, 13 nov.), dar nu se vede. 

Democrația a devenit un privilegiu: „au mai murit copii arși, ba chiar bebeluși, și tocmai într-un loc unde se presupune că ar fi trebuit să fie protejați ... La Maternitatea Giulești, în august 2010. Nu a ieșit nimeni în stradă atunci și nici când Ionuț Anghel a fost ucis de câini maidanezi ... în septembrie 2013. De ce? Gravitatea acestor evenimente nu este determinată doar de numărul victimelor, ci și de statutul lor: la club („Colectiv” - n.n., din 30 oct. 2015, au murit 60 de tineri - Mediafax, 30 nov. 2015, n.n.) a murit lumea bună ... O lume care nu rabdă ...”  (Cumpăna, 13 nov.)

Problema este că tinerii care s-au revoltat și au ieșit în stradă pentru demiterea guvernului Ponta (Evenimentul Zilei, 4 nov.2015) au înlocuit o gașcă cu alta, tot cu „agendă”, adevărat, ceva mai cosmopolită, dovedind că, pe cât de virulenți sunt, pe atât de manipulabili se arată (Evenimentul Zilei, 21 nov. 2015). Tineretul energetic (emoțional) și „european” nu are nici un proiect și nici lideri. Pentru a avea proiect, inclusiv european, tinerii trebuie să învețe să gândească țara, să-și „localizeze” perspectiva, să părăsească impasul oengist în care se află și să se regăsească în spiritualitatea marilor lucrări - de artă și de acțiune colectivă, clăditoare, nedistractive. Saltul din comoditatea emoției.

Înainte de „Colectiv”, „s-a dat” legea 217 din 2015, prin care statul român „interzice oamenilor să creadă” (Observator cultural, nr. 785), legitimând (!) sentințe date de „Tribunalul poporului” din 1946: trei lucruri dintr-un foc, toate apte să ducă România în deșertul  Imperiului prescriptorilor, al (supra)corectitudinii politice. Oare ce ne-ar putea spune că România de astăzi nu  are (și) legislație compatibilă cu epoca instalării comunismului? Nu e vorba de o catastrofă?

Are istoria „scopuri”? Istoria nu are nevoie decât de câteva lucruri pentru a nu ne smuci. 

Nu neapărat. Istoria nu este bătrânelul bonom, care, odată pe an, trebuie să dea cadouri copiilor. Dar fenomenul istoric se supune parțial-inteligibilei legități cauză-efect, mai exact a acumulării de cauze care, la un moment dat, va genera ceva. Acel ceva pare unora a fi „scopul istoriei”. 

Pentru că da, istoria are un circuit-scop, al cărui blocaj produce cutremur social și, în final, schimbarea ordinii sociale. „Circuitul de răcire” al istoriei, al „fricțiunii” generate de acumularea de fapte în sistem, este circulația elitelor (Pareto). În momentul în care elitele nu se mai primenesc în raport cu utilitatea lor, istoria „dă pe afară” și apar seisme. La noi, competența, componentă esențială a circulației elitelor, este înlocuită cu ideologizarea spațiului public, cu pretenții. Așa de pildă, acum este la modă să fii „tehnocrat”, chiar dacă singurul tău merit este să fii pe ștatele unor ONG-uri care au miză demantelarea ordinii tradiționale a societății românești și a statului în principiu. Circulația elitelor are propria finalitate: maturizarea elitelor așa încât sistemul ierarhiei să funcționeze după legea compensației - Eminescu („să aducă câștiguri de civilizație”) și ale personalității culturale - Gusti (fiecare ins să tindă către maximizarea propriului potențial, iar acest lucru este posibil prin însușirea celor mai înalte valori). Finalitatea acestor ultime două este situarea societății pe curba maximei sale productive: societatea va produce cât de mult poate așa încât să nu renunțe la alte lucruri, inclusiv la armonia cu natura, vecinii, propria cultură, etc.
Circuitul de răcire dimpreună cu finalitatea tocmai enunțată „se varsă” în scopul-în-fapt-al-istoriei care este comunitatea de destin istoric, care este națiunea (Rădulescu Motru).
Concret 
În România de astăzi ne mișcăm între mândria lui „știi-cine-sunt-eu?” și refuzul alăptării la sân (media europeană a alăptării exclusive la sân este de 30% în UE față de 12% în România - Adevărul, 9 septembrie 2015). Acesta este axul catastrofei noastre, două elemente ontologice: primul, mândria (care face imposibilă învățarea și exprimarea competentă), poziționare deficitară în existență, cel de-al doilea, denominează criza extraordinară a maternității. Dacă pentru problematica maternității avem statistici oficiale, pentru chestiunea mândriei, avem experiența personală. Această axă străbate, deci, trei tipuri de sincope, aproape fatale:  1. catastrofa spiritului de corp - corpurile profesionale sunt supuse unei uriașe presiuni ideologice, a unei veritabile ofensive a prescriptorilor corectitudinii politice, care dizlocă marile repere valorice. Din profesie rămâne doar ambiția unei gradații în plus la salariu, sau, în fine, alt loc de muncă, „mai bun”. Corpurile profesionale sunt principalii producători de disciplină prin competență. De pildă, când vedem tineri locotenenți tolăniți la cursurile de perfecționare înțelegem că avem o problemă cu spiritul de corp al Armatei. 2. catastrofa cognitivă - prin legea educației din 2011, s-a oprit aproape complet transferul de cunoaștere dintre profesor și asistent. Predarea, cu alte cuvinte, este în blocaj-picaj. A doua lovitură aplicată stocului de competență națională este plasarea criteriului de judecată a performanței academice în afara țării, marile proiecte și performanța devenind anexe ale prejudecăților de aiurea. Școala este orice, educația - un gest eroic. Universitățile sunt pepiniere de cadre bine dresate, educația fiind un mijloc de instituționalizare a mediocrității (principala slugă a imperiului prescriptorilor). 3. catastrofa ontologică - prin blocajul demografic. România scade, la propriu. În 2010, în majoritatea județelor din România rata sarcinilor avortate se situa între 30 și 87,5%, de trei ori peste media UE! (Johnstonarchive, Cotidianul, 23 ian 2014). Este un veritabil genocid - 22 milioane de copii nenăscuți omorâți între 1958 și 2008!, cu actori statali ca principali factori (România Liberă, 20 feb. 2011). Dar actorul este însăși mama, instituția maternității!

Tehnic 

Problemele mai sus menționate pot fi văzute și „mai tehnic”:
 1. elitele nu mai produc spațiu stilistic - stilul este principala forță de vectorizare a ordinii, spațiul stilistic fiind factor natural de ordine, prezent în substraturile societății, „stocat” în neam și în cultura universală. Blaga arată că elementele care compun spațiul stilistic „stau la rădăcina tuturor plăsmuirilor umane” (Blaga, 1985, p.409).
2. comunitatea nu se mai integrează în spațiul stilistic existent-posibil - comunitatea sărăcește, sau se dezintegrează, prin faptul că indivizii nu se mai pot realiza, nu-și mai pot urmări vocația. Fenomenul este posibil prin dereglarea mecanismului forței de muncă, a educației etc. Tinerii fac facultatea exclusiv pentru o diplomă și își găsesc locuri de muncă fără legătură cu educația sau aspirațiile lor.
3. securitatea societală devine o generalizată stare de insecuritate - nesiguranța veniturilor, sărăcia cronicizată, au făcut ca peste jumătate din forța de muncă din România să plece din țară (4 milioane, Digi24,  1 mar. 2015): cea mai mare părăsire a teritoriului național din istoria spațiului românesc - veritabilă bejenie la o scară nemaiîntâlnită. Discursul demagogic a întors problema „în favoarea sa”, arătând că, în felul acesta, „românii se întorc cu bani și competențe”, însă fenomenul trebuie asociat distrugerii economiei productive, a înghețării efectelor de relație între componentele economice - stagnarea sau renunțarea la investiții majore generatoare de locuri de muncă și calificări etc. Nu în ultimul rând, este vorba de falimentul teoriilor oengiste ale „societății deschise”, ale non-națiunii și ale statului golit de semnificația majorității.
Toate acestea pe fondul resurecției instituțiilor de forță, ca și în Vest, dacă nu chiar mai mult: „România deține cel mai mare număr de ofițeri în serviciile secrete, raportat la populație ... în România ar exista 571 de ofițeri SRI la un milion de locuitori, de șase ori mai mulți decât în cazul FBI, în timp ce în Germania și Franța raportul este de 89, respectiv 98 la un milion de locuitori.” (Gândul, 10 mar. 2011). Numai că ordinea, atunci când substituie „spiritul de creație” (Exupery) nu este decât un stadiu al acoperirii declinului, adeseori inutil, chiar și pe termen scurt.

Ce e de făcut? 

„Transformați-vă în ramuri. Transformați-vă în flori și transformați-vă în fructe. Veți fi cântăriți la cules." (Saint Exupéry, p.279)

Nu-mi dau seama când va reuși „Europa” să depășească marea confuzie dintre „stânga” și „dreapta” și, în general, impasul gândirii de sine - nu cred că în acest ciclu istoric. În consecință, Europa va mai trece prin convulsii, probabil atenuate o vreme de întărirea societății supravegheate.
 

România trebuie, însă,  să-și recupereze tinerii. Iar tinerii trebuie să-și amintească de Țară. Ei au de gândit țara. Repornirea marelui mecanism al competențelor nu este posibil fără a avea Țara în minte. Iar primul pas este alfabetizarea istorică. Pentru că cine nu este agent al istoriei devine, cum am văzut, victimă a ei. Este ceea ce Motru numea „personalitate energetică”, iar Gusti „personalitate culturală”. Cu alte cuvinte: personalități - de a avea conștiința vremurilor și de a ieși din timpul comod (de stresant - paradoxul nu-l discutăm aici) al vieții individuale. 
„Dacă o generaţiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios aginte al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă în lănţuirea timpilor. Şi istoria lumii cugetă — deşi încet, însă sigur şi just: istoria omenirii e desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai espresiunea esterioară, numai formularea cugetării ş-a faptei constituiesc meritul individului ori al generaţiunii, ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanţ întreg de cauze, rezultatul ce atârnă mult mai puţin de voinţa celor prezinţi decât de a celor trecuţi.” (Eminescu, IX, p.99)
 
Românescul trebuie destigmatizat și reintrodus în circuitul mental dominant, în substanța reflexului instituțional.
 
Însușirea unui proiect de țară: Unirea cu Basarabia este primul. (Să vorbim de cel mai vizibil „proiect de Țară”. Dar putem pomeni de altele, din păcate, mai puțin vizibile: problema rurală, problema industrială, problema demografică, a infrastructurii, a imaginii de țară, dincolo de pomenitele: raportul dintre stat și societate, servicii și societate, chestiunea demografică și, cea mai uriașă dintre cele enunțate - problema educației).
Dar pentru toate acestea tineretul trebuie să-și găsească resursa pentru a face ascultare (tocmai de aceea, publicul zeflemitor va pierde vremea cu acest material). Ascultare în primul rând față de marea cultură universală și națională, pentru a ieși din capcana analfabetismului cultural în care se află, sub acoperirea unor abilități tehnologice mai mult sau mai puțin strălucitoare. Ascultare în a vedea cu ochii minții și de a simți marea dramă în mijlocul căreia suntem, chiar dacă, noi, personal, putem fi strălucitori și „satisfăcuți cu”: „venitul”, „viața personală” - să enunț doar câteva din opțiunile unui chestionar standard de identificare a populației investigate.

Așa că, prioritățile pentru tineri, în special, ar fi următoarele, la întâlnirea frontală (nu în gară) cu trenul istoriei:
- să-și ia istoria înapoi, pentru a căpăta conștiința martirajului întemeietor al acestui spațiu - actualele evenimente nu încep în 1990, cum credeau manifestanții proColectiv de la Sibiu; 
- să se lase integrați în marea cultură universală;
- să-și asume țara, gândind-o, în raport cu ce pot contribui ei,
- aceasta fiind singura poziție în raport cu care pot fi, cu adevărat, europeni și deci, pot judeca eficiența clasei politice și a lor înșiși.
 
În acel moment, cu ajutorul marelui energetism tineresc, societatea va deveni o comunitate de destin, iar populația acestui teritoriu va reintra în liga națiunilor, a făuritorilor de istorie, nu a victimelor acesteia.
 
Eminescu, Mihai, „Opere”, vol. IX, „Publicistică 1870-1877. Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iași”, Editura Academiei Române, coord. Petru Creția, 1980,  p.489 

Exupéry, Antoine de Saint, „Citadela”, Junimea, Iași, 1977

Kanbur, Ravi, „The Co-Evolution of the Washington Consensus and the Economic Development Discourse”, draft, aug.14, 2008

Noica, Constantin, [I] Devenirea întru ființă. Încercare asupra filosofiei tradiționale. Tratat de ontologie [II] Scrisori despre logica lui Hermes, studiu introductiv Sorin Lavric, Humanitas, București, 1998

Patapievici, H.-R., „Noua Europa si vocea care lipseste: crestinismul”, în Idei in Dialog, Nr. 1 (52) / Ianuarie 2009, preluat de http://www.bisericaliege.be/2009/05/noua-europa-si-vocea-care-lipseste-crestinismul/

Stiglitz, Joseph, „Globalizarea. Speranțe și deziluzii”, București, Ed. Economică, 2005, p.33

Țuțea, Petre, „Omul. Tratat de antropologie creștină. 1. Problemele sau Cartea întrebărilor”, Ed. Timpul, Iași, 1992

Adevărul, 9 sept. 2015, „România, fruntașă la mortalitatea infantilă în Europa”, http://adevarul.ro/news/societate/romania-fruntasa-mortalitatea-infantila-europa-1_55f05603f5eaafab2c6e1bda/index.html
Adevărul, 13 nov. 2015, „România, țara copiilor supradotați. Statistica arată că 1 din 4 copiii români are coeficientul de inteligență este 130”, http://adevarul.ro/locale/galati/romania-tara-copiilor-supradotati-statistica-arata-1-4-copii-romani-coeficientul-inteligenta-130-1_564474f97d919ed50e248fea/index.html
Cumpăna. O viziune ortodoxă, 13 nov. 2015, „Noua corupție”, http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/11/noua-coruptie.html?m=1 
Cotidianul, 23 ian. 2014, „OMS: România a înregistrat un număr triplu de avorturi față de media UE”, http://www.cotidianul.ro/oms-romania-a-inregistrat-un-numar-triplu-de-avorturi-fata-de-media-ue-230667/
Digi24, 1 mar. 2015, „Generația X. Câți români au plecat din țară, unde și de ce?”, http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Generatia+X/GENERATIA+X+Cati+romani+au+plecat+din+tara+unde+si+de+ce
Evenimentul Zilei 4 nov. 2015, „Noaptea în care România s-a trezit și l-a demolat pe Ponta. Aproape 30.000 de români au strigat revoltați în stradă: demisia!”, http://www.evz.ro/sute-de-oameni-protesteaza-la-piata-universitatii-se-cere-demisia-primarului-sectorului-4-cristian-popescu-piedone-aproape-7000-de-persoane-sunt-asteptate-in-centrul-capitalei.html
Evenimentul Zilei, 21 nov. 2015, „Inițiativa România vrea să fie emanația Străzii și nucleul partidului prezidențial, făcut din oamenii lui Băsescu”, http://www.cotidianul.ro/initiativa-romania-vrea-sa-fie-emanatia-strazii-si-nucleul-partidului-prezidential-facut-din-oamenii-lui-basescu-271773/
Gândul, 10 mar. 2011, „PSD: Guvernul alocă mai mulți bani pentru a asculta românii decât pentru a-i însănătoși”, http://www.gandul.info/politica/psd-guvernul-aloca-mai-multi-bani-pentru-a-asculta-romanii-decat-pentru-a-i-insanatosi-8051237
Gândul, 13 nov. 2015, „Atentate teroriste la Paris. Bilanț provizoriu: 129 de morți, între care doi români, și 352 de răniți ...”, http://www.gandul.info/international/atentate-teroriste-la-paris-bilant-provizoriu-129-de-morti-intre-care-doi-romani-si-352-de-raniti-filmul-atacurilor-minut-cu-minut-14885754
Mediafax, 30 nov. 2015, „O lună de la tragedia din Colectiv: cine sunt cele 60 de victime care au murit în urma incendiului. Artiști, jurnaliști, olimpici și studenți străini ...”, http://www.mediafax.ro/social/o-luna-de-la-tragedia-din-colectiv-cine-sunt-cele-60-de-victime-care-au-murit-in-urma-incendiului-artisti-jurnalisti-olimpici-si-studenti-straini-printre-cei-disparuti-galerie-foto-14878395
Observator cultural, nr. 785, 2015, Liviu Ornea, „217/2015 - o lege inutilă”, http://www.observatorcultural.ro/217/2015-o-lege-inutila*articleID_32259-articles_details.html 
România Liberă, 20 feb. 2011, „Cum a ajuns România să aibă 22 milioane de avorturi”, http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321
Business Insider, 10 feb. 2013, „That time Ronald Reagan Hosted Those 'Freedom Fighters' At the Oval Office”, http://www.businessinsider.com/reagan-freedom-fighters-taliban-foreign-policy-2013-2
Johnston Archive, 2 dec. 2010, „Maps of percentage of Pregnancies Aborted in Europe - by subregion ...”, http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/mapeuropeabrate.html 
The Velvet Rocket, 21 apr. 2010, „Paintings of the Day: The course of Empire by Thomas. Cole”, http://thevelvetrocket.com/2010/04/21/paintings-of-the-day-the-course-of-empire-by-thomas-cole/
The Economist, 9 oct. 2008, „Special report: The World Economy. Taming the Beast. How far should finance be re-regulated?”, http://www.economist.com/node/12373748 
The Economist, 2 apr.2009, A special report on the rich. More or less equal?, http://www.economist.com/node/13356650 

The Economist, 20 sept. 2014, „Inequality and the narrowing tax base. Too reliant on the few”, http://www.economist.com/news/leaders/21618784-taxes-are-best-raised-broad-base-many-countries-it-worryingly-narrow-too-reliant

The Economist, 21 nov. 2015, „Security co-operation. Jihad at the heart of Europe. Brussels is not just Europe's political and military capital - it is also the centre of its terrorist networks”, http://www.economist.com/news/briefing/21678840-brussels-not-just-europes-political-and-military-capitalit-also-centre-its?fsrc=scn/tw/te/pe/ed/jihadattheheartofeurope