Cum a devenit România o colonie. "Am scos totul la vânzare, şi cu asta ce-am făcut ?"

Prioritate de Dreapta

DailyBusiness :
Dintr-o tara independenta si fara datorii cum era in 1989, Romania a ajuns o "colonie", in care deciziile strategice sunt luate mai degraba la Bruxelles si de catre FMI, decat la Bucuresti. Care au fost momentele cheie in transformarea Romaniei intr-o tara cu autonomie doar pe hartie.
"Sunt cateva elemente care nu pot fi negate. Situatia economica si politica a Romaniei este foarte apropiata de ceea ce inseamna colonie", a spus pentru DailyBusiness.ro analistul economic Mircea Cosea, care a lansat ideea transformarii Romaniei in colonie inca din 2002.
Potrivit acestuia, la fel ca orice colonie, Romania este un teritoriu in care ponderea capitalului autohton este foarte mica, in special in domenii cheie precum cel bancar.
De asemenea, relatiile comerciale externe sunt orientate monodirectional. “Peste 75% din exporturi si importuri se realizeaza cu Europa de Vest, in special cu trei tari: Germania, Franta si Italia”, a exemplificat Cosea.
In plus, ca orice teritoriu colonial, Romania nu isi foloseste resursele naturale si umane in interes propriu, iar plus valoarea pe care folosirea acestor resurse o creeaza nu este valorificata intern.
Etapele "colonizarii"
Analistul Mircea Cosea a mentionat ca s-a ajuns aici in primul rand din cauza lipsei unei strategii de dezvoltare pe termen lung.

"Dupa 1989 Romania nu a avut o astfel de strategie, care sa fie realizata prin consensul politic. Adica indiferent de guvern, anumite obiective trebuia urmarite de toata lumea: agricultura, politica de mediu, de sanatate", a explicat Cosea.

In al doilea rand, analistul a enumerat faptul ca Romania nu are o politica externa care sa urmareasca interesul national, ci pe cel al partidelor politice aflate la guvernare.

"Asa se explica pozitia Romaniei in UE. La acest nivel se urmareste crearea unei imagini pozitive pentru liderii partidelor. Compromisurile fata de partenerii straini au dus Romania pe o pozitie de tara de mana a doua in UE. De aceea, din 2007 si pana in prezent, nu a avut avantaje de penetrare pe piata si un grad ridicat de absorbtie a fondurilor europene", a continuat Cosea.

Printre cazurile de "compromis" acesta a amintit de presedintele Traian Basescu la referendum si de fostii premieri Adrian Nastase la incheierea contractului cu americanii de la Bechtel si Calin Popescu Tariceanu, la privatizarea BCR.
In al treilea rand, Cosea a mentionat lipsa unei politici de atragere a investitiilor straine in Romania, care ar fi trebuit sa includa facilitati fiscale sau alte reglementari administrative.

"Romania a devenit astfel o tara in care s-au delocalizat activitati slab productive, manufacturiere, de asamblare si de montaj. Exemple pot fi lohn-ul din textile sau chiar politicile Renault, Ford. Daimler produce aici doar parti componente", a spus Cosea.

Din aceasta cauza, am pierdut aproape in totalitate posibilitatea de dezvoltare prin cercetare si inovare, devenind total dependenti de tehnnologia si know how-ul strain, a continuat analistul.

Un alt factor al transformarii Romaniei in colonie este si incapacitatea de a valorifica eficient resursele interne. In plus, din cauza coruptiei si clientelismul politic, tara a ajuns in 2008-2009 intr-o situatie apropiata incapacitatii de plata, a subliniat Cosea.

Prin urmare, guvernantii au acceptat acorduri prin care FMI si UE au impus tipul de politici economice caracterizate prin austeritate excesiva, exagerarea sistemului fiscal si incapacitatea de creare de locuri de munca.

"Din punct de vedere al ideii noastre de colonie, inseamna ca prin acordul cu FMI Romania nu are o capacitate deplina de a fi independenta in deciziile guvernamentale", a argumentat Mircea Cosea.

Pretul aderarii la UE

Analistul economic Ilie Serbanescu apreciaza la randul sau ca Romania a ajuns colonie din cauza privatizarii unor companii mari, pentru indeplinirea unor conditii in vederea aderarii la UE.

"O tara ajunge colonie cand i se iau 3 lucruri: resursele minerale, distributiile de energie si bancile. Aceasta situatie este produsul unui program din care face parte desfiintarea economiei proaste sau bune cum era si includerea in UE, care a desavarsit aceasta distrugere", a mentionat analistul.
  Potrivit acestuia, asa-zisele negocieri de aderare s-au desfasurat dupa formula care nu era doar o chestie simbolica: "Vreti aderare, dati economia!".

Serbanescu a mai spus ca cel mai mare avantaj oferit de aderare - accesul la o piata libera de jumatate de miliard de locuitori - nu a mai putut fi fructificat in 2007, dupa ce a fost distrusa sau vanduta industria.

Nu poti juca fotbal fara o echipa de fotbal. Echipa nu se creeaza peste noapte Ilie Serbanescu, analist economic

Analistul a subliniat ca la momentul intrarii in UE, Romania nu mai avea petrol, distributie de energie si gaze, industrie si banci, "tot rulajul banilor fiind luat".
 
Serbanescu a argumentat ca dupa 6 ani de la aderare, Romania a ajuns sa descopere ca ar fi bine sa indrepte in afara UE exporturile, realizate oricum in marea lor parte de companii straine. "Atunci care e avantajul UE?", intreaba retoric analistul.

Acesta a mentionat ca in timp ce investitorii evoca posibilitatea retragerii din Romania de la companii precum Dacia sau Sidex, "de la resurse nu pleaca nimeni". Dar privatizarile Dacia sau Sidex nu au reprezentat conditii de pre-aderare la UE.

Pentru a sublinia statutul de colonie al Romaniei, Serbanescu a atras atentia ca "adevaratul premier al Romaniei" nu este Victor Ponta, ci reprezentantul FMI in Romania. "El decide ce se privatizeaza, cand se privatizeaza, bugetul, anvelopa salariala, numarul de oameni in sistemul bugetar. Asta e statutul unei colonii, decid altii", a mai spus analistul. 

El a mentionat ca pentru a recastiga independenta va fi nevoie, ca si in cazul fostelor colonii din secolul 20, de lideri care sa implementeze un program bine definit.

Tendinta de a ne vinde usor era criticata inca din perioda interbelica de maestrul Constantin Tanase, care intreba retoric: "Am scos totul la vanzare, si cu asta ce-am facut?".

 Colonie = Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural. (dexonline.ro)

Citeste si 

Chiar avem nevoie de FMI? Cum am ajuns datori-vanduti si ce-i de facut 

Cine plateste, comanda: Cum a ajuns FMI "stapanul" Romaniei 

CE recomanda Romaniei finalizarea acordului cu UE si FMI. Vezi toate propunerile

3 comentarii:

Riddick spunea...

Articolul îl prezintă favorabil pe Coşea, ceea ce nu este corect. Iată ce susţinea acesta în 2002:

"În cartea de care vă spuneam, pe care nu am mai publicat-o, aminteam de mitul “industriei constructoare de mașini”. Vreau să spun că acest mit s-a perpetuat și există și astăzi într-o formă foarte periculoasă, care este, așa cum spuneau colegii mei, un fel de asimetrie sau defazare față de Europa. E vorba de “Fabricat în România”, care a apărut acum, sub o formă atemporală și absolut condamnabilă, prin pancarte care spun: “Vreți să aveți locuri de muncă ? Cumpărați în România!”. Toate acestea sunt anti-europene, anti-globalizare, anti-orice. Mitul, îmbrăcat într-o altă formă, dă românilor speranța că într-adevar noi putem să creăm, așa cum Ceaușescu spunea, “de la creioane până la reactoare”, dar nimeni nu și-a pus problema calității și a costurilor unor diversificări a producției. Este un mit care face rău și care este foarte grav, pentru că e o perversitate față de așa numita clasă muncitoare".

Coşea, de asemenea, "a reprezentat România", fiind cooptat în Grupul de lucru van Rompuy.

mai 31, 2013

Gogu spunea...

Pai, cum ati vrea sa se comporte un ofiter de informatii de pe vremea lui Pacepa ?!
Toti ''colegii'' lui au vorbit aceeasi limba, respective Bogdan Baltazar, Daianu, Negritoiu, Nastase si citi altii pe care-I stie toata lumea dar toti accepta tradarea ca pe o fatalitate !
Unul dintre ei e mare de tot dar imi este frica sa-i scriu numele, sa nu ma trezesc la usa cu procurorii....
Acum , insa, toti si-au schimbat discursul(exceptie cel nenominalizat) simtind, sau stiid, ca nu mai e mult si vremurile se vor schimba !
http://www.ziare.com/articole/mircea+cosea+biografie
Trasaturile fetei nu vreau sa le comentez !

mai 31, 2013

Riddick spunea...

Eh... Pacepa era tot "de pe vremea lui Pacepa", şi le-a dat (temporar) peste cap dispozitivul.

Pacepa e criticat că "a trădat", mai mult chiar decât cei care au făcut mascarada din 22 decembrie şi după.

mai 31, 2013

Pentru a avea progres în România trebuie să terminăm cu reformele. Altfel terminăm cu România.

Prioritate de Dreapta

Foarte interesantă abordarea. Timp de 23+ de ani tot suntem tocaţi cu "reforme", care de fapt au însemnat DECONSTRUCŢIE (industrială, psihologică, socială, culturală, identitară, şi statală - cu regionalizarea).
De 23 de ani nu mai construim, doar risipim ("distribuim", "privatizăm") şi îmbucătăţim ("restructurăm", "optimizăm", "redimensionăm"). Nu că tot ce construiam înainte era bun sau necesar (propagandiştii deconstrucţiei au fraza-tip, de contracarare: "eşti nostalgic/retrograd !").
SPQR :

Înapoierea prin reforme

Viitorul poate fi cu mult mai înainte de prezent, în trecut

Ca să ne putem vedea de treabă este nevoie să lăsăm istoria în pace. Adică să ne ocupăm de creșterea produsului intern brut, de pildă, deși nu sunt convins că aceasta este calea către mai bine, din simplul motiv că mai mult poate fi și mai rău. Dar pentru asta este nevoie să știm ce avem de făcut: corpurile profesionale să-și dezvolte competențele, spiritul de corp, copiii să învețe ce să facă când or fi mari la școală, părinții să își poată îngriji copiii. Toate acestea presupun liniște. Liniștea, la rândul ei, presupune mersul societății după valorile pe care societatea și le descoperă singură, sau le fructifică. Societatea își produce singură istoria. Mai ales una liberă. Societatea își asumă singură istoria, pentru că în istorie sunt modelele, de acolo vine demnitatea fără de care nu avem democrație. În istorie stau, ca într-un rastel, scopurile unei societăți. Nu în mințile unor intelectuali rătăciți de neam. Pentru că acesta este sensul rătăcirii, separarea de neam și, de la distanța confortabilă a sinecurii, cearta neamului: prin filme, prin ”proiecte științifice”, prin gesturi politice care îl ignoră, îl micșorează și-i terfelesc identitatea.

Ce are una cu alta, ar spune cineva, istoria cu azi-ul? Păi cine a mai văzut progres dintr-o neașezare continuă? În manualul de geografie, o asemenea scuturare se numește cutremur. România este Țara Reformelor, în care cadența proiectelor care schimbă consumând normalul este aproape una de mitralieră. Baza dezvoltării unei societăți este propria ei istorie, că doar progresul nu e prin suspendarea minții, a acumulării cunoașterii, materiale, demografice etc. Ce e istoria dacă nu tocmai acumularea? În doi ani am întors pe dos societatea de la educație la sănătate, pentru a nu știu câta oară, pentru a ajunge, în final, la rescrierea hărții administrative a țării. Am discutat în alte părți despre regionalizare, însă, ceea ce vreau să subliniez aici este tocmai faptul că, pentru a avea progres în România trebuie să terminăm cu reformele. Altfel terminăm cu România. Cine nu are stare, să se plimbe, să își ia concediu, să se interneze (sau să fie internat). Culmea culmilor este că, după ce am lichidat fabricile în loc să arestăm directorii hoți, acum lichidăm statul făcut cu atâtea sacrificii la 1918, în numele ”incapacității de absorbție a suportului financiar european”. ... Păi nu e mai simplu să cercetăm administratorii decât să răsucim o Țară? După ce umblăm la Țară ce o să mai fie de schimbat? Probabil lucruri mărunte, pentru că politicienilor cu puteri regionale nu le vor mai fi accesibile orizonturile unei puteri suverane. Nu fu în stare Spania să devină o mare putere după regionalizare, darămite România.

Problema este că pierderea unei Țări înseamnă intrarea într-un ciclu subistoric de vreo 300 de ani. Cam atât ne-a luat să ne revenim după bătălia de la Mirăslău, a lui Mihai Vitezul, înfrânt de austriecii în care a crezut până în ultima clipă. Și asta în condițiile în care, nota bene, am avut valuri neîntrerupte de oameni mari, unii chiar sfinți, ca Brâncovenii, personalități universale precum Cantemir, genii ca Eminescu, politicieni ca Brătienii și femei-regine ca Maria. Ba chiar și epoca fanariotă, atât de costisitoare, ne-a lăsat o valoroasă tradiție instituțională, culturală etc. Astăzi nu prea mai avem nimic din toate acestea. Peste puterile societății românești s-a instalat deșertul celor două bombe cu neutroni împotriva marilor modele - pentru că energiile unei societăți nu vin direct din cer, vin prin modele: prima bombă fu comunismul, a doua fu a celor 23 de ani de continue reforme după 1990. După 1945 am arestat oamenii, pentru a opri gândirea liberă. După 1990 am început să arestăm gândirea (moștenirea istorică) pentru a ”moderniza” oameni, pentru a-i ține închiși în cușca cu reforme.

Un comentariu:

Riddick spunea...

Pidosnica deconstrucție (Paul Everac)

Trebuie sa recunosc ca cel ce a inventat notiunea si trendul de deconstructie a avut o minte uriasa, bine exersata, dar si pidosnica ce nu s-a pomenit. A stiut unde sa puna levierul, ranga, sa salte si sa sfarame tot ce se gasea inchegat, ba si organic, chiar armonic, sub pretext ca innoieste, face curatenie, revolutioneaza. Ti-a pus deodata pata putrejunii pe frunte.
Acum dai zor sa te innoiesti. In ce directie? Bineinteles in a deconstructiei, unde poti ajunge repede mester, prooroc. Si atunci nu mai e bun ce ai avut. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e buna educatia pe cateva principii statornice. Nu mai e buna starea de contenenta si de auto-aparare a statului.
Lucrurile grave si serioase se iau atunci la misto, axiomele se pun la indoiala, peste marii nostri predecesori bate un vant de deriziune. Atunci, in focul de a deveni globalist prin inaderenta, te lepezi usurel de tarisoara ta, arunci patriotismul la cos, te rusinezi ca ti-ai iubit cu oarecare patos natiunea, n-o mai scoti bine la capat nici cu familia, nici cu scoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, iti creste o piele noua cosmopolita, suficienta, daca nu chiar aroganta, si umbli de aici inainte ca o carie, ca un gandac de baligar, sa deconstruiesti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revolutionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o branza fermentata cu viermi in ea.
Cine a inventat chestia asta stia ce face. Deconstructia era procedeul magic de aruncat in aer. Noi, romanii, multilateral talentati in lipsa de caracter, avem mare spor aici. Noua nu ne trebuie in strainatate doua generatii ca sa uitam cine suntem, ca sa ne asimilam, cu limba, cu moravuri, cu tot. Ca sa ne facem cat mai ca ei. Noi exersam asta mai demult. Nu suntem gelosi pe «puritatea» noastra, nu suntem deloc orgoliosi. Ne acordam cu oricine, chiar cu janchinosii lumii. Suntem bucurosi sa ne ia in primire unii, sa ne incadreze, sa ne plateasca, sa ne considere. Ne guduram la ei pentru un «cuvintel» bun. Daca ne bat pe umar, le pupam mana. Daca ne ofera forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dam in laturi de la nimic. Orgoliul identitatii? Demnitatea de a fi roman – de unde? La urma urmei, pe ce era sa ne bazam? Turcii, rusii, nemtii au facut cu noi ce au vrut. Evreii, cand le-a fost greu, s-au adunat la noi. Tiganii sunt aici buluc, huzuresc, incep sa ne domine. Toti, intr-un fel, ne-au deconstruit sau macar au vrut s-o faca. Acum insa s-a gasit si fermentul ideologic. De pazit nu ne mai pazeste nimeni. De educat nu ne mai educa nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitara tabarcita.
Calul troian e in casa! Da din copite! Adio, natie, si n-am cuvinte!.. Pacat!…


http://riddickro.blogspot.ro/2011/12/everac-potpourri.html

Șopârlele revizuirii

Prioritate de Dreapta

Doar o parte dintre propunerile-șopârlă de revizuire a Constituției, publicate în Raportul Forumului Constituțional 2013. La o citire atentă se mai pot descoperi multe.

Comentariile din paranteze și accentuările cu roșu îmi aparțin.

Cuvânt înainte:

Deloc paradoxal, întrebările și dileme românilor în 2013 se regăsesc atât în frământările altor societăți, cât și în dezbaterile din științele politice sau din dreptul comparat. Una dintre acestea privește, spre exemplu, statutul suveranității în lumea de astăzi. Să se fi vidat, odată cu globalizarea, conceptul „suveranitate”? Nu este chiar așa de simplu! Chiar dacă pentru mulți exegeți ai globalizării ”suveranitatea” nu își mai găsește rostul, unii cercetătorii, precum John Agnew constată că suveranitatea nu dispare, ci se deteritorializează.  Or, o astfel de realitate în plină dinamică (migrația sezonieră și emigrația românească spre Occident, statutul României în cadrul UE etc.) are o dimensiune constituțională care nu putea scăpa dezbaterilor din cadrul Forumului Constituțional. În același fel, efectele încălzirii globale sau ale îngrijorărilor consumatorilor nu ar trebui neglijate în cadrul unei revizuiri constituționale.

Articolul 1 - Statul român și Articolul 152 - Limitele revizuirii (introducerea de elemente diluante, progresiste: "laic", "ecologic")

Formulare modificată a Art.1
2) Forma de guvernământ a statului român este republica.parlamentară.
(3) România este stat de drept, democratic, laic, social şi ecologic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Articolul 2 - Suveranitatea

Formulări modificate Art. 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine naţiunii române (în 2003: "aparține poporului român"; formularea propusă e diluantă), care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum, sau
(1) Suveranitatea naţională aparţine cetăţenilor români, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte,  precum şi prin referendum.

Articolul 3 - Teritoriul (introducerea regionalizării)
 
Formulare modificată Art. 3
Varianta 1 - Art 3 (3) : Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe, județe şi regiuni. În condițiile legii, unele orase sunt declarate municipii.
Varianta 2 - Art 3 (3) :Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii. În condițiile legii se pot înfiinţa regiuni ale căror atribuţii sunt stabilite prin lege organică.

Articolul 4 - Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni (noi elemente progresiste, care ar garanta o bază constituțională militantismului pro-gay și celui laicist)

Formulare modificată Art.4
Art.4(2) România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi. Este interzisă orice discriminare bazată pe sex, culoare, naționalitate, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, proprietate, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală.

Articolul 6 - Dreptul la identitate (se introduce expresia "și de alte tipuri" la definirea minorităților - a se citi "LGBT" !)

Formulare modificată Art.6
(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi de alte tipuri dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale ("cultura alternativă gay"), lingvistice şi religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea (propaganda !) identităţii ("orientării" !) persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi de alte tipuri trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

Articolul 11 – Dreptul internaţional şi Dreptul intern (accentuarea subordonării dreptului intern față de cel comunitar/al UE)

Au fost formulate două propuneri privind menționarea bunei credințe ("fără crâcnire") în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin României ca urmare a ratificării unui tratat și privind principiul intrării în vigoare automată a tratatului odată cu ratificarea. Pe lângă aceste propuneri, a fost propusă reunirea articolelor 11 şi 20 prin reunirea dispoziţiilor privind dreptul internaţional şi dreptul intern (ca să fie diluat cel intern !), şi a fost înaintată sugestia de a adăuga un aliniat nou, aliniatul 4, care să prevadă faptul că este de datoria statului român de a adapta legislația națională la cerințele care decurg din tratatele ratificate de Parlament în urma statutului României de stat membru NATO și UE (de fapt, accentul este pe UE, NATO nu bombardează cu modificări legislative).

Articolul 12 - Simboluri naţionale (propuneri pro-monarhiste și federalist-separatiste)

Discuțiile din jurul articolul 12 au vizat în principal modificarea zilei naționale a României de la data de 1 decembrie la data de 10 mai. Motivarea acestei modificări a fost făcută pe baza simbolismului și a relevanței acestei zile, în data de 10 mai 1877 având loc Proclamația de Independență, care este asociată cu câștigarea libertății și a drepturilor. Pe de altă parte, este propusă adăugarea unui aliniat nou care să prevadă faptul că însemnele, drapele și simbolurile fiecărei mari regiuni, ale fiecărui județ și ale fiecărei comune, decise de consiliile locale și teritoriale vor putea fi arborate liber inclusiv pe instituțiile publice ale statului, obligatoriu alături de cele ale României.

Articolul 13 – Limba oficială (subminarea caracterului de stat național unitar prin introducerea "limbilor regionale" ca limbi cvasi-oficiale)

Principala propunere pentru modificarea acestui articol privește introducerea unui alineat (2) care să specifice că ,,în ariile în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă, limba acestora se va considera limbă regională, în condițiile prevăzute de legea organică”. Argumentul din spatele acestei completări este acela că o astfel de reglementare nu ar aduce atingere caracterului oficial al limbii române, ci ar contribui la promovarea principiului democrației și diversității culturale, fiind în concordanță cu Carta Europeană a Limbilor Minoritare și Regionale (la orice observație împotriva ofensivei deconstrucției și destatalizării, "ni se dă-n cap" cu "tratatele și convențiile la care România a aderat").

Articolul 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (vorbărie goală, nu se formulează explicit dreptul la autoapărare prin portul și folosirea armelor de foc)

Formulare sugerată pentru Art. 22
Demnitatea umană, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată.
(2) Dreptul la viață, precum si dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate (cum ? de către cine ?).
(3) Nimeni nu poate fi supus torturii si niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(4) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Articolul 48 - Familia  (diluarea conceptului de căsătorie, înlocuirea cu "parteneriatul")

fFormulare modificată Art.48
(1) Familia se întemeiază pe parteneriatul liber consimțit (în locul "căsătoriei liber consimțite") între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.

Articolul 54 – Fidelitatea față de țară ("Fidelitatea față de țară este sacră" - ONG-urile o consideră ceva inutil !)

În contextul dezbaterii caracterului laic-religios al activităţilor şi elementelor ce ţin de autorităţile statului, un grup de 34 de ONG-uri (care ?) consideră că ideea de sacralitate a fidelităţii fată de ţară nu işi are locul inarticolul 54 al Constituţiei, acestea argumentând că „Sacralitatea unei obligaţii laice este lipsită de sens din perspectivă laică şi blasfemiatoare din perspectivă religioasă”. În cadrul aceluiaşi articol, se propune introducerea unui nou alineat care susţine că orice cetăţean al UE poate fi numit sau ales în funcţii publice, având aceleaşi obligaţii de fidelitate în exercitarea demnităţii sau funcţiei ca şi cetăţenii români.

Varianta alegerii președintelui republicii de către parlament (alegerea de către "2/3 din parlament" este doar o vorbă, la al treilea tur orice majoritate parlamentară simplă poate alege președintele).

Formulare modificată Art. 81 – varianta 2
Pentru alegerea Preşedintelui este nevoie de o majoritate de două treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. Votul se exprimă prin scrutin secret în cel mult trei tururi. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de două treimi se organizează cel de al doilea tur de scrutin. La al treilea tur de scrutin este suficient votul majorităţii din numărul total al membrilor celor două Camere.

Senatul se apropie de statutul de "Cameră a Regiunilor" (iar Băsescu poate spune la referendum că "iată, nu mai avem chiar parlament bicameral, votați unicameralul-parțial, la pachet cu regionalizarea")

Formulare sugerată Art. 116
(2) Autorităţile administrative autonome se organizează sub coordonarea Senatului (în loc de "în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome, în condiţiile legii organice").

Formulare sugerată Art. 117
(2) Parlamentul poate înfiinţa autorităţi administrative autonome prin lege organică. Acestea îşi desfăşoară activitatea în condiţii de autonomie organică, funcţională şi bugetară (deci regiunile pot avea granițe și competențe fluctuante, odată trecute în textul constituțional; de exemplu, ar putea trata direct cu CE, subminând autoritatea guvernului și a parlamentului).

Propunere pentru introducere unui articol nou – Articolul 122 : Regiunile, autoritățile regionale
(1) Consiliul Regional este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti și a Consiliilor Județene, şi în vederea realizării serviciilor publice, politicilor publice, planurilor  de investiţii şi proiectelor de interes regional.
(2) Consiliul regional este ales şi funcţionează în condiţiile legii. Preşedintele Consiliului regional este ales în condiţiile legii organice (de ce nu ales direct ?).

Propunere pentru introducere unui articol nou – Articolul 123 : Prefectul regional
(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare regiune.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan regional şi coordonează activitatea Subprefecților județeni
(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Între prefecţii regionali, pe de o parte, consiliile locale şi primari, consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, precum şi Consiliile Regionale şi Preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, Consiliului regional sau al Preşedintelui Consiliului Regional, al Prefecţilor, în cazul în care consideră actul ilegal.

BNR vrea o putere mai mare în chestiunea trecerii la euro (articolul 137.2)

Propunerile formulate referitoare la Articolul 137 cu privire la sistemul financiar trimise de Banca Națională a României vizează inserarea unui articol distinct, sub titulatura ”Moneda națională și banca centrală” care să reglementeze aspectele legate de banca centrală și care să cuprindă dispozițiile alin. (2) referitoare la moneda națională.

Articolul 138 - Bugetul de stat (se vrea trecerea în Constituție a "eurodiktatului fiscal'')

Introducerea noului Alin (7) vizează stabilirea cadrului necesar pentru respectarea angajamentelor asumate de România în cadrul Pactului Europlus în ceea ce priveşte limitele datoriei publice şi ale deficitului bugetar. Asumarea acestei măsuri nu este obligatorie din perspectiva Pactului dar ar putea reprezenta un semnal pozitiv privind dorința de a realiza un buget echilibrat.

Articolul 146 - Curtea Constituțională (se vrea schimbarea actualei majorități și a procedurii de numire)
În cadrul discuțiilor au existat mai multe propuneri de creștere a numărului de judecători ai Curţii la 12 sau chiar 14 judecători, dând astfel posibilitatea acestui organism de a analiza cauzele care îi sunt prezentate cu mai multă atenţie sau rapiditate.

Cam care este, în continuare, "schema de joc"

Prioritate de Dreapta

Cu cine se poate asocia gruparea MP-FC/DA-disidenţi PnL, cu altcineva decât cu PSD-Ponta ? Fiindcă la PDL şi PnL vor avea uşa-nchisă.

Noul partid / noua alianţă va veni, probabil, cu un candidat gen Isărescu la turul întâi, la cel de-al doilea susţinându-l, evident, pe Ponta.

Dacă se adevereşte ruperea USL (şi nu e doar zvonistică), PDL ar trebui, ca să aibă un candidat ajuns în turul doi, să-l susţină încă de la turul întâi pe Dan Diaconescu. Ceea ce, evident, nu o va face.

Alianţa Băsescu-Ponta acuză "alianţa PDL-PnL".


Evenimentul zilei : 

Băsescu - Ponta: jocul de-a Lansatorul şi Favoritul ! 

[...] Coabitare, foarte bine! Colaborare, splendid! Dar de ce dracu atâta sentiment şi implicare? De ce sarcasticul, cinicul şi pragmaticul Băsescu a ajuns să îmbrăţişeze cu atâta înflăcărare acţiunile lui Ponta? Că doar nu e fi-su! Colac peste pupăză, îi mai cedează şi locul la Bruxelles. Acum fix un an, Băsescu justifica necesitatea ca Preşedintele, iar nu Premierul, să reprezinte România la Consiliul European. Ce s-a schimbat într-un an de zile? „E un semn de încredere”, a explicat Băsescu uluitoarea răsturnare. Hă?

Toate aceste întrebări şi încă alte o mie mi se întârtejeau în cap zilele trecute. Era trecut de miezul nopţii. Butonam telecomanda absent, până am ajuns la un canal care difuza rezumatul etapei din Turul ciclist al Italiei. E aproape de sprintul final. Un joc fantastic începe. În pluton apar mişcări stranii. Echipele se plasează în şir, aşa-numitul „trenuleţ”, şi măresc ritmul de pedalare. Pe măsură ce se apropie finişul, sportivii care au dus trena abandonează epuizaţi. Rămân câte doi din fiecare echipă: Favoritul şi Lansatorul. Al doilea îl trage pe primul. Îl „încarcă”. Cu trupul său, sparge aerul, ca un sfredel aerodinamic. Uneori, e chiar nevoie să-şi facă loc izbind cu umerii şi coatele în adversari. Favoritul, ferit, stă la cutie şi aşteaptă. La câteva zeci de metri de finiş, Lansatorul se dă deoparte. Favoritul ţâşneşte. Dacă Lansatorul l-a „încărcat” bine, nu are cum să rateze victoria.

Îmi trag o scatoalcă: ceea ce face Băsescu seamănă teribil cu jocul Lansatorului. Îl trage pe Ponta spre victorie. Trimiţându-l la Bruxelles, acolo unde merg şefii de state, l-a „încărcat” pentru Preşedinţie! Binecuvântarea lui Băsescu poate atrage asupra lui Ponta binecuvântarea Europei. Iar UE, exasperată de derapajele taberei Antonescu - Voiculescu, e nevoită să îmbrăţişeze răul cel mai mic.

Dar Băsescu ce câştigă? În ciclism, Lansatorii sunt la mare preţ. Dintre ei se aleg Favoriţii de mâine. Între Lansatori şi Favoriţi se creează o legătură ombilicală. Însă rolurile se schimbă adesea. Uneori, Lansatorii sunt foşti Favoriţi, scoşi pe tuşă de vreun accident de parcurs, şi care încearcă să revină în joc.

Ieşirea lui Băsescu din cadrul rece, instituţional, faţă de Ponta, şi asumarea personală a acţiunilor acestuia, anunţă un parteneriat lung. Să nu ne mire dacă, după 2014, vom asista la refacerea în oglindă a cuplului de amorezi politici de azi: Ponta, preşedinte - Băsescu, premier!

Obiectivele nepopulare ale Mişcării Populare

Prioritate de Dreapta

Odată cu vestea că îşi va crea propriul partid, Mişcarea Populară enunţă şi principalele obiective care vor face parte din programul său politic.
Mă opresc la cele nepopulare, şi, evident, dăunătoare.
"Limitarea prin Constituţie a deficitului bugetar la 3% din PIB şi a unui plafon maxim al datoriei publice de 60% din PIB":
- "3% în Constituţie" este o cerinţă a nucleului german din UE, nu o obligaţie clară, dar a fost asumată verbal la ratificarea (în unanimitate) a "eurodiktatului fiscal" - "3% şi 60%" ("criteriile de la Maastricht") sunt, de fapt, precondiţii ale trecerii la euro, care s-ar putea atinge cu sacrificii mari; trecerea la euro nu are o justificare economică reală, ci una politică - limitând deficitul (datoria publică), limitezi plafonul de îndatorare a statului, acesta renunţând la investiţii masive având sursă din credite - deci se întârzie dezvoltarea şi reducerea decalajelor faţă de statele puternice din UE
"Privatizarea sau management privat pentru toate proprietăţile statului care nu au importanţă strategică":
- pâi, şi CFR Marfă fusese declarată în CSAŢ ca fiind strategică, şi scoasă de la privatizare, dar apoi a fost convocat un alt CSAŢ care a reintrodus-o, "fiindcă n-a admis FMI decizia (CSAŢ !)" - am văzut, deci, cât de uşor dispare "importanţa strategică", deci precizarea finală este inutilă şi ipocrită
"Regionalizarea, descentralizarea şi eficientizarea sistemului administraţiei publice prin comasarea judeţelor şi comunelor mici, nesustenabile economic":
- USL merge pe o schemă de regionalizare care menţine judeţele "într-o primă etapă"; viitorul partid nu formulează deocamdată o directivă de vot la referendumul constituţional - la Constanţa s-au pronunţat "împotriva desfiinţării judeţului" 95% din 46% prezenţi la un referendum judeţean, în 2011; de fapt, s-au pronunţat contra regionalizării, dar întrebarea formulată de CJ Constanţa, condus de USL, nu putea submina opţiunea pro-regionalizare a USL (care a renunţat la referendumuri similare, precum cel anunţat de CJ Vrancea); viitorul partid ignoră opţiunea majoritară anti-regionalizare, la fel ca şi USL

Altă otravă de care m-am săturat: plecatul din țară

La Conu Mişu

Ai nevoie să trăiești decent și criminalii trași de sfori de străini ți-au terminat economia, înțeleg, te duci și muncești aiurea. Nici nu te număr la înstrăinați, deși trebuie să te avertizez că, obiectiv vorbind, riști să te înstrăinezi. Te-ai îndrăgostit de un străin și vrei să trăiești alături de el la capătul lumii, foarte bine. Ești jumătate român, jumătate altceva, ai de ales la un moment dat și alegi locurile de baștină ale celeilalte jumătăți, ok. Anumite situații limită justifică, de asemenea, părăsirea țării în care te-ai născut, crescut, educat, trăit.
N-au nicio justificare snobii, deprimații, ariviștii, îmbuibații, redușii, căcănarii de toate orientările, minoritarii cu moft, internaționaliștii cu leafă sau doar proști. Să se care sau să tacă. Aș prefera prima variantă. Fără autodezrădăcinații ăștia, fără împrăștiabilii ăștia la cea mai mică furtună, toată propaganda care ne indeamnă să devenim zilieri planetari, proprietari de vînt și amăgiri, nefericiți cu rictus de “gîndire pozitivă” s-ar stinge rapid.
Defetismul prin complex de inferioritate indus ar trebui pedepsit prin lege. Dacă tot te plîngi, deși ești sănătos, în putere și, teoretic, egal și stăpîn în țara ta, ori ai gînduri necurate ori te-a ajuns infestarea unei operațiuni de subminare. În ambele situații, un tratament șoc cu o amendă usturătoare ar prinde bine. Glumesc și nu prea.
Cît despre cei ce insistă, public, cu tehnici de descurajare, cu minciuni și descrieri din care, inevitabil, să reiasă cît de bicisnici/e sînt românul generic, cultura română, instituțiile românești, istoria românilor, mentalitatea (o prostie, nici nu există o mentalitate comună pentru milioane de oameni de vîrste și condiții diferite), drumurile, căile ferate (apropo, englezii invidiază eficiența și ieftinătatea – pentru ei – transportului feroviar de la noi), arhitectura, religia, mîncărurile tradiționale, folclorul, tot ce poate fi redus la un clișeu care murdărește, minimalizează, ia în rîs, pentru toți acești zăpăcitori cu program renunț la glumă. Ăștia nu critică, nu descoperă și nu ridică probleme pentru care ar dori o rezolvare. Nu sînt interesați de vindecarea unei răni cînd ea există. Cine recunoaște din prima comportamentul mass-mediot nu se înșeală. Rostul principal al mass-media a devenit cel de mediu de cultură pentru otrava desțărării. Marii tartori politici sau ai intelectualității vîndute (faustian) se dezvoltă perfect în acest bălegar fertil (pentru ei) și împroașcă mult mai departe și mai în profunzime otrava. Sistematic, cu îndîrjire, extirpați pe dinăuntru, încearcă să răspîndească hăul lor peste toți ceilalți.
Mesajul, după ce îndepărtezi bălăriile, e simplu: nu aveți țară, nu vă trebuie rădăcini, dacă le aveți sînt putrede, mizerabile, dezgustătoare pentru “civilizați”, vă țin pe loc, vă trag înapoi, uitați-vă ce autostrăzi au ungurii(!? și?), uite ce olimpiadă au găzduit englezii (lasă că și faliții greci…), uite cum se realizează românii după ce slugăresc în metropole (prea puțini, cu mult chin și cu prețul multor renunțări, dar despre asta nu se povestește), nu contează că totul e un joc de oglinzi și amăgiri, că încep să crape picioarele de lut ale unui model de civilizație prostesc, dacă nu diavolesc. Plecați, aia nu e țară de trăit în ea (pentru ei e bună, pun laba pe toate proprietățile imobiliare și, în curînd, pe terenurile agricole)! Adevărul e că știm că nu veți pleca toți, nici nu-i vrem decît pe cei ce pot fi storși, pe cei ce rămîn vă vom lăsa otrăviți, șovăielnici, cu dezgustul împins dincolo de pragul dorinței de a acționa. Cu capul plecat, cu brațele încrucișate, cuminți. Uite, au o privire aproape inteligentă!
Pe scurt. Vrei să te cari, fă-o ! Ieri, dacă se poate.
Nu vrei să te cari, taci și înghite-ți frustrarea individual !
Altfel devii parte a fierturii rău mirositoare în care ți se dizolvă sufletul.

Gogoaşa: "presa de investigaţie" ar fi de fapt presă de propagandă pro-UE !

Prioritate de Dreapta


Monica Macovei face lobby pentru finanţarea "presei de investigaţie". De fapt, presa care ar face numai anumite investigaţii, că doar nu ne-om închipui că ar subvenţiona campania privind datoria antebelică germană către România, sau privind privatizările din acordurile cu UE şi cu FMI ! UE a anunţat că intenţionează să subvenţioneze campanii de presă care să combată "fenomene îngrijorătoare precum naţionalismul sau euroscepticismul".
 
Deutsche Welle ("Spre o presă federală ?"):
Cu puţine zile în urmă deputata europeană Monica Macovei a pledat la Bruxelles pentru alocarea de fonduri europene pentru jurnalismul de investigaţie. La prima vedere nu ar fi ceva care să atragă atenţia. Monica Macovei şi-a construit cariera pe tema corupţiei şi propunerea pare un fapt obişnuit, care decurge din filonul principal al preocupărilor sale. Şi, într-un anumit sens, chiar aşa este. Dar, dincolo de firescul aparent al propunerii, se află caracterul ei ne-ortodox. A crea fonduri speciale din resursele publice ale UE pentru presa de investigaţie înseamnă de fapt a subvenţiona anumite funcţiuni ale presei care par astăzi atrofiate sau a crea alte funcţiuni până acum inexistente. Înseamnă să afirmi că presa liberă, prin care înţelegem în primul rând presa privată şi abia în al doilea rând presa întreţinută din bani publici, nu mai găseşte că este rentabil să se ocupe de corupţie.
Iar dacă un idealist naiv ar protesta împotriva acestui sistem netransparent de subvenţionare a anumitor activităţi de presă, i se poate răspunde că presa este oricum subordonată pe scară mare unor finanţatori (Murdoch, Berlusconi, Voiculescu şamd) care îşi impun punctele unilaterale de vedere şi că abia diversificarea acestei practici de subvenţionare ar reechilibra situaţia. Libertatea presei ar fi re-câştigată abia prin reechilibrarea surselor de finanţare. Atâta doar că nu vorbim despre apariţia unor noi organe de presă, ci despre infiltrarea celor existente. E un fel de a spune că idealismul nu rezistă singur pe piaţa liberă. Cei care finanţează articole ”bune”, ”pozitive”, care susţin cauze ”generoase” îşi justifică practica prin nevoia de a întreţine şi încuraja în societate înclinaţiile bune care riscă să fie copleşite de cinism.

5 comentarii:

Riddick spunea...

The Brussels propaganda machine

http://www.brugesgroup.com/eu/the-brussels-propaganda-machine.html?keyword=8


Federalist Thought Control: The Brussels Propaganda Machine

http://www.brugesgroup.com/eu/federalist-thought-control-the-brussels-propaganda-machine.html?keyword=8

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III)

Prioritate de Dreapta


Planul Valev al URSS-ului presupunea România şi Bulgaria ca producători exclusiv agricoli, planul UE le-a transformat deja în anexe de consum din import (inclusiv agricol).

În asemenea circumstanţe, confruntările electorale nu au de fapt o miză reală, căci nu rezolvă nimic. Bulgarii nemulţumiţi, mai ales cei tineri, nu au (ca şi românii) cu cine vota de fapt! Nici un partid principal nu le prezintă o autentică alternativă, ci doar acelaşi drum cu alte figuri! O alternativă reală n-ar putea oferta decât o forţă politică cu un program având tente de eliberare naţională de sub colonialism, şi nu nişte partide care nu au altă preocupare decât să-şi îmbogăţească liderii şi, ca o garanţie în acest sens, să cumpere oblăduirea stăpânilor de la Bruxelles.

Ilie Şerbănescu (articol în Jurnalul Naţional; partea I; partea a II-a): 

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III) 

Mişcările de stradă din Bulgaria sunt primele contestări anticolonialiste din UE pornite de jos! Primele, pentru că acelea anterioare din Grecia, au avut un alt caracter. Au izvorât din frustrarea faţă de tăierile din ceea ce exista la dispoziţie. Dar acest ceva la dispoziţie fusese luat de la alţii şi nu era din sudoarea sau competitivitatea proprie. Fusese luat de la alţii cu minciunele sau pur şi simplu cu împrumut. A fost supărarea că a cam înţărcat bălaia. La bulgari însă a fost din mânie, mânia de a-i lua omului de la gură, din munca lui! Este o mare deosebire!

Impactul pe care îl pot provoca aceste mişcări şi revendicările lor este superior discursurilor anticolonialiste ţintite ale guvernului Orban de la Budapesta şi măsurilor anticolonialiste luate de acesta (naţionalizarea sistemului de pensii private, suprataxarea băncilor, telecomului, retailului şi distribuţiilor de energie, toate confiscate ca şi în România de capitalul străin). Este superior pentru că vine de jos şi nu de sus!

Impactul, cu o posibilă contagiune în Est, produce fiori reci la Bruxelles. Mai ales că în primele rânduri ale protestelor au fost tinerii, conştienţi că în ţara lor nu-i aşteaptă decât sărăcia şi umilirea de către străini.
În asemenea circumstanţe, confruntările electorale nu au de fapt o miză reală, căci nu rezolvă nimic. Bulgarii nemulţumiţi, mai ales cei tineri, nu au (ca şi românii) cu cine vota de fapt! Nici un partid principal nu le prezintă o autentică alternativă, ci doar acelaşi drum cu alte figuri! O alternativă reală n-ar putea oferta decât o forţă politică cu un program având tente de eliberare naţională de sub colonialism, şi nu nişte partide care nu au altă preocupare decât să-şi îmbogăţească liderii şi, ca o garanţie în acest sens, să cumpere oblăduirea stăpânilor de la Bruxelles.

Similaritatea României cu Bulgaria duduie şi în această privinţă. România a putut evita deocamdată protestele de stradă de amploare pentru că în plan politic lucrurile s-au învârtit de o asemenea manieră încât nemulţumirile – de fapt şi pe fond aceleaşi cu cele ale bulgarilor – au fost absorbite de înfruntarea dintre forţa politică ce a impus austeritatea şi forţele politice pe care soarta le-a ocrotit prin faptul că atunci erau în opoziţie. La alegeri, prima a pierdut în mod strălucit, în favoarea celor din urmă care au preluat neuzualul 70% din voturi. Ajunsă la guvernare, fosta opoziţie nu poate face de fapt nimic pentru a combate marile nemulţumiri ale românilor, care sunt aceleaşi cu cele ale bulgarilor: sărăcia, umilinţa de la Bruxelles, practicile coloniale ale monopolurilor (bănci şi companii) vest-europene care au luat în stăpânire ţara. Este de discutat în termenii „nu poate” doar admiţând că ar vrea! Dar, de fapt e mult mai rău: nici nu vrea să facă ceva, fiindu-i mai comod politic să nici nu crâcnească, probabil considerând că, făcând sluj la Bruxelles, îşi asigură spatele la Bucureşti.

2 comentarii:

Gogu spunea...

http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/05/21/drama-armatei-romane-4080

mai 21, 2013

Riddick spunea...

Borfaşi. Şi cine i-a pus în funcţii, de asemenea.

Secta lui Băsescu propovăduiește "mântuirea prin Isărescu-Ponta"

Prioritate de Dreapta

Goarna eurobăsistă Madame Blogary lansează - de probă - scenariul pontobăsist pentru 2014-2016, ca să vadă cum e primit. Isărescu, de la o vreme, este dat în diverse sondaje ca întrând în turul doi cu Ponta sau cu "candidatul USL" și se afirmă că ar avea acordul cui trebuie ca să ajungă președinte. Mă rog, acordul ultim l-ar da electoratul (nu ?!). PSD este menționat printre "formațiunile anti-extremiste", iar Ponta ar continua ca premier, inclusiv cu susținere "de centru-dreapta".

Astfel, pe scurt, înțelegerea ar putea avea următoarele puncte:
1. Isărescu susținut la prezidențiale de formațiunile responsabile, anti-extremiste (PSD, Partidul Popular, UDMR etc, mai puțin PNL, evident).

2. O coaliție postelectorală formată din aceste formațiuni, cu un premier asumat de Isărescu și partidele respective (ghici ciupercă cine?). În fapt, Isărescu ar putea semna cu Ponta și celelalte părți un acord de coabitare anticipat, așa cum e cel dintre Băsescu și Ponta. Isărescu nu s-ar băga prea mult în afacerile politice și am avea sistem parlamentar de facto.

3. Băsescu într-o poziție internațională care să fie o garanție în plus a păstrării României în alianța occidentală (secretar general NATO, am luat o funcție la întîmplare)

Acordul ar putea conține și un punct cu privirea la modificarea Constituției. Nu știu dacă aceasta mai e posibilă în această legislatură.

2 comentarii:

Riddick spunea...

Alt băsist, Adrian Papahagi, anunță un scenariu mai diferit, dar tot centrat pe Băsescu:

Ce va face dreapta dacă se rupe USL?

[...] Care ar fi deci soluția ideală, dacă mâine se rupe USL? Crearea unui singur partid, mare, de dreapta, fidel Președintelui, cu leadership reformator și un candidat la prezidențiale anunțat din timp. Cu următoarele ținte: delegitimarea PNL ca partid de dreapta (de fapt, demonstrarea faptului că PNL nu a fost niciodată de dreapta); eliminarea lui Crin Antonescu încă din turul întâi la prezidențiale; opoziție dură la un PSD care va dispune de o majoritate net mai fragilă și va trebui să deconteze singur guvernarea.

Cine ar trebui să conducă acest partid și cine ar trebui să fie prezidențiabilul dreptei? (Precizez: locomotiva rămâne Traian Băsescu). Intuiesc că e nevoie de două persoane, fiindcă atât construcția partidului, cât și profilarea prezidențiabilului cer dedicație totală.

Aici, Elena Udrea a avut dreptate: cei mai credibili și profilați dintre potențialii candidați ai dreptei sunt Mihai-Răzvan Ungureanu, Emil Boc și Cristian Preda – nu neapărat în această ordine. Fiecare are avantaje și dezavantaje.

MRU nu ar fi acceptat ca lider de grosul PDL, dar este deja profilat ca prezidențiabil în conștiința publică. În ciuda campaniei negative făcute de Antene și de colegi, nu e atacabil pe chestiuni majore. A fost premier, are profil internațional și academic. Nu e tipul de lider popular, dar are momente de grație în care vorbește bine și se face apreciat. În plus, e o figură a noului. Dialogul lui cu Traian Băsescu poate fi îmbunătățit.

Emil Boc ar fi acceptat ca lider al noii construcții și poate fi prezidențiabil. Totuși, îi va fi greu să își îndeplinească oricare dintre roluri de la Cluj. E singurul care poate reunifica PDL. E un om de dialog, capabil să creeze punți și cu ceilalți. Ca prezidențiabil, are ascendent în fața lui Ponta, care i-a fost subordonat în 2009 și guvernează mult sub nivelul lui. Cunoaște marile probleme ale țării și îl poate pune la punct pe Ponta. Are avantajul seriozității și e un mare câștigător de voturi. Nu trebuie neglijat acest aspect: Boc e un câștigător, un favorit al sorții, în termenii lui Machiavelli. Deși e un lider popular, trebuie văzut dacă a fost iertat de electorat pentru măsurile de austeritate. Nu poate întruchipa noutatea, dar poate fi candidatul responsabilității și seriozității. În plus, are un dialog excelent cu Traian Băsescu.

Cristian Preda prezintă avantajul noutății ca prezidențiabil. Mai are încă o marjă importantă de notorietate de câștigat, în timp ce Boc și MRU au atins vârful, deci nu mai dispun de potențial de creștere sub acest aspect. Este un om de dialog, și ar fi acceptat ca lider de toate forțele, mai puțin poate de Vasile Blaga, într-un prim moment. Are cea mai bună pregătire politică și gândire strategică. Este inatacabil ca imagine și acțiune politică. A fost mereu, radical, de partea reformei. Ca doctrinar liberal, îl poate delegitima ușor pe Crin Antonescu. Nu are însă experiență guvernamentală și va avea nevoie de o pregătire intensă pe teme economice. Dar are ascendent intelectual și profesional, ca profesor și autor a numeroase cărți neplagiate, în fața lui Dottore. Și el are un dialog excelent cu Traian Băsescu.

În fine, dacă se va trece peste orgolii și ispite, noua construcție va trebui să fie un partid popular, nu o alianță. Conducerea sa va trebui să includă reformiștii din PDL și marii aducători de voturi, adică primarii PDL (Florea, Hava, Falcă, etc.). Vor trebui găsite poziții relevante pentru Vasile Blaga și Elena Udrea, legitimați de votul intern din PDL. Fundațiile existente (ISP, FCD, ICCD, MP) ar urma să se unifice într-o unică instituție, capabilă să fie în același timp think-tank, școală de cadre și interfață cu societatea civilă. [...]

http://www.contributors.ro/editorial/ce-va-face-dreapta-daca-se-rupe-usl/

mai 20, 2013

Riddick spunea...

"Scandalul" din USL urmărește acapararea întregului spectru politic, de la naționaliști la europeiști, de la socialiști la monarho-dudiști, de către PSD, PnL și clica din jurul lui Băsescu (cu tot cu "disidenții" din PnL). Sunt vizate spre a fi anihilate PDL și PP-DD.

"Știind scenariul lor încă de când s-au înființat, știu și că această variantă era luată în calcul de mulți. Unul va juca o carte, cea a apropierii de regulile europene, acesta va fi PSD, și celălalt partid va juca o carte mai degraba naționalistă - PNL. În felul acesta ei cred că se intind pe mai multe culoare, unul de dreapta, altul de stânga, unul naționalist, altul internaționalist, unul mai autoritar, altul mai libertarian etc. E un program dinainte făcut."


http://www.ziare.com/uniunea-social-liberala/crin-antonescu/ruperea-usl-un-scenariu-care-se-aplica-conform-graficelor-sociolog-1236269

Propagandă europeană pe malurile Cibinului

Prioritate de Dreapta

Când îşi exprimă încrederea în UE şi susţine necesitatea unei uniuni bancare, guvernatorul Isărescu nu face decât să adopte atitudinea extrem de arogantă a lui Haass şi pare să spună că "nu vreau să las România românilor". 
Oare ce păcate istorice trebuie să ispăşim, dacă suntem condamnaţi la o astfel de soartă? 

Bursa :

     Guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu pentru contribuţiile sale la dezvoltarea ştiinţei economice. 
     Înainte de a-şi prezenta disertaţia, intitulată "Uniunea Bancară: principii, provocări, pers­pective", conducătorul BNR şi-a exprimat speranţa într-un viitor mai bun al Uniunii Europene, fiind convins că actuala criză nu reprezintă decât o consecinţă a "extinderii şi adâncirii" sale prea rapide.
     Declarându-se un adept al Proiectului European, Isărescu a recunos­cut, totuşi, că acesta nu este ireversibil, încercând, apoi, să prezinte beneficiile Uniunii Bancare. 
     Presiunea timpului şi-a spus, din păcate, cuvântul. Deşi a recunoscut caracterul "păsăresc" al limbajului macroeconomic, profesorul Isărescu a fost nevoit să treacă rapid peste disertaţia sa, cu o vizibilă lipsă de condescendenţă faţă de profesorii şi studenţii din Aula Magna a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.
      În aceste condiţii, este greu să te plângi de lipsa de înţelegere din partea publicului sau a distorsionării declaraţiilor de către presă. 
     O astfel de atitudine s-a manifes­tat la justificarea faptului că "stabilitatea financiară nu poate fi asigurată, dacă activitatea de supraveghere rămâne la nivel naţional, în condiţiile integrării pieţelor financiare". În sprijinul acestei afirmaţii, guvernatorul a citat un articol al profesorului Dirk Schoenmaker, cu titlul "Trilema financiară". Trilema se referă la incompatibilitatea dintre stabilitatea financiară, integrarea financiară şi politicile financiare naţionale.
     Modelul prezentat de profesorul Schoenmaker indică faptul că "actualul nivel de integrare europeană poate conduce la un eşec al coordonării politicilor, în condiţiile în care se menţine autonomia financiară naţională".
     Într-adevăr, soluţiile propuse de Schoenmaker includ "mutarea atribuţiilor pentru politicile financiare (reglementare, supervizare şi stabilitate) la nivel european", dar aceasta este a doua opţiune prezentată. Prima este "inversarea nivelului actual de integrare".
     Din păcate, această opţiune lipseşte din prezentarea guvernatorului Isărescu, care s-a rezumat la "dacă aţi înţeles ceva este foarte bine, mergem mai departe". 
     Înainte de a justifica necesitatea Uniunii Bancare, guvernatorul BNR a declarat că nu mai crede în paradigma autoreglării sectorului privat. "Criza asta ne-a arătat că ea a izbucnit nu din sectorul guvernamental, ci din sectorul privat, mai ales din sectorul financiar", a declarat Mugur Isărescu, minimalizând capacitatea de autoreglare a sectorului privat.
     Guvernatorul Băncii Naţionale a amintit, pornind de la lecţiile crizelor din Grecia şi Cipru, de falsa siguranţă prezentată uneori de obligaţiunile guvernamentale.
     Dar această falsă siguranţă nu este rezultat al funcţionării pieţelor libere, ea a fost dictată de instituţiile de reglementare, în majoritatea cazurilor acestea fiind băncile centrale, care au introdus în propriile regulamente de adecvare a capitalului cerinţele acordurilor de la Basel.
     Conform acestor cerinţe, obligaţiunile guvernamentale şi anumite tipuri de titluri financiare cu rating AAA nu aveau nevoie de capital suplimentar pentru susţinerea poziţiilor din portofoliile bancare, fiind considerate cu risc zero. Colaborarea "fructuoasă" dintre bănci şi agenţiile de rating a făcut posibilă, astfel, angajarea instituţiilor financiare, pe lângă arbitrajul de pe pieţe, şi într-un arbitraj al cerinţelor de capital. 
     În prezentarea guvernatorului se mai arată că "regulile fiscale s-au dovedit slabe", iar rezultatele au fost "deficite ridicate în perioade de prosperitate economică" şi "persisten a unor niveluri înalte ale datoriei publice în unele state".
     De ce s-au dovedit regulile fiscale slabe? Pentru că băncile centrale au fost gata mereu să sprijine, prin bani ieftini, iresponsabilitatea politicienilor, iar obligaţiunile guvernamentale au fost privite drept sigure de către bănci. 
     Dacă propaganda europeană, care nu îşi avea locul în amfiteatrul universitar, a fost prezentă mereu în discursului guvernatorului Isărescu, ceva a lipsit cu desăvârşire.
     Acel ceva a fost rolul băncilor centrale. Fără angajarea acestora pe o tendinţă de scădere a dobânzilor, sectorul financiar nu ar fi avut "combustibilul" pentru depăşirea limitelor creşterii sustenabile. De asemenea, a lipsit şi accentul necesar asupra rolului băncilor centrale ca instituţii de supraveghere a sistemelor bancare. Tocmai aceste "scăpări" au făcut necesară forţarea uniunii bancare, care este acum privită ca una dintre ultimele şanse de salvare a "visului european". 
     Activele toxice din sistemul bancar american, structurate pe baza creditelor subprime, au apărut pe fondul încercărilor de creştere a profitabilităţii, în condiţiile în care marjele produselor tradiţionale nu mai erau suficiente.
     Dar activele toxice nu s-au înregistrat doar la nivelul derivatelor financiare. Este suficient să privim datele de la BNR, care indică un volum extrem de mare al creditelor neperformante, şi să constatăm că activele toxice pot fi foarte bine şi creditele clasice. 
     Profesorul elveţian Manuel Ammann, de la Univesitatea St. Galen, a declarat pentru cotidianul Tages-Anzeiger că înfiinţarea unei autorităţi unice de supraveghere va fi foarte dificilă, din cauza intereselor naţionale. "Dacă autoritatea va propune, de exemplu, falimentul unei bănci spaniole, sentimentele naţionale se vor inflama, iar tocmai acest lucru va determina autoritatea să se abţină", a mai precizat profesorul elveţian. În opinia sa, "consecinţele falimentelor bancare sunt adesea exagerate", argumentul fiind utilizat pentru "salvarea investitorilor şi trecerea poverii asupra populaţiei".
     Profesorul Ammann a mai declarat că "băncile insolvente ar fi trebuit închise sau restructurate cât mai devreme, pe cheltuiala acţionarilor şi a creditorilor, care în vremurile bune adună profiturile".
     Amintind de o serie de măsuri din Acordul Basel III, profesorul elveţian a remarcat diluarea celor care prevedeau o politică de creditare mai prudentă şi cerinţele mai ridicate de capital. "Băncile au un interes puternic în elaborarea unor reglementări lejere, astfel încât să facă profituri mari în vremurile bune şi să treacă pierderile în spatele contribuabilului în vremurile grele", a fost concluzia profesorului elveţian.
     Acum se încearcă, sub acoperirea necesităţii istorice a unificării europene, impunerea unui nou cadru birocratic la nivelul sistemului financiar european, ale cărui efecte vor fi doar creşterea costurilor şi creşterea explozivă a hazardului moral. Singurul aspect pozitiv va fi resimţit doar la nivelul autorităţilor din statele europene, care vor scăpa de povara responsabilităţilor şi vor avea timp suficient pentru activităţile propagandistice. 
     Pe site-ul său, EconomicPolicyJournal.com, economistul american Robert Wenzel şi-a împărtăşit opiniile cu privire la un discurs recent al lui Richard Haass, preşedintele organizaţiei Council on Foreign Relations.
     Haass a declarat că "politica externă trebuie să pornească de acasă", dar şi că "nu vreau să las Asia asiaticilor", promovând astfel o mai mare implicare a Statelor Unite într-o regiune tot mai puternic dominată de China. Preşedintele CFR a mai precizat că Franţa se îndreaptă către o criză financiară severă, dar este convins că Germania o va ajuta.
     Când îşi exprimă încrederea în UE şi susţine necesitatea unei uniuni bancare, guvernatorul Isărescu nu face decât să adopte atitudinea extrem de arogantă a lui Haass şi pare să spună că "nu vreau să las România românilor". 
     Oare ce păcate istorice trebuie să ispăşim, dacă suntem condamnaţi la o astfel de soartă? 

Călin Rechea