Cum se dau singuri de gol

Prioritate de Dreapta

Încă o confirmare că la nivelul UE şi la nivelele naţionale conduce o oligarhie transideologică, subordonată unui singur scop: desfiinţarea statelor naţionale şi crearea unui "stat european".

Adevărul:

Primejdioasa ideologie a morţii ideologiilor: Europa 2014

Pe de o parte a baricadei se situează acum politicienii partidelor tradiţionale care susţin proiectul (ideologic în primul rând) al unei Europe Unite. Diferenţele doctrinare se situază pentru prima oară în plan secund, căci prioritatea este salvarea construcţiei europene şi perpetuarea visului european într-o formulă mult mai legată, eficace şi clară în eventuala sa nouă dimensiune constituţională. Măsurând, de-abia acum, când s-ar putea să fie mult prea târziu, efectele respingerii proiectului constituţional european, prima mare tentativă de a constitui o naţiune europeană.
De cealaltă parte, noua ideologie a destrucţiei UE, cea promovată de noua dreaptă extremistă şi naţionalistă, perfect sintetizată de recenta declaraţie a liderului Frontului Naţional, Marine Le Pen:

"Cum să îmbunătăţim Uniunea Europeană? În primul rând, destrămând-o... Eu consider că Uniunea Europeană nu poate fi reformată... Trebuie să aşteptăm ca Uniunea Europeană să se prăbuşească, să contribuim cât mai mult la aceasta, pentru a permite configurarea proiectului unei Europe a naţiunilor libere pe care îl avea în minte generalul De Gaulle... Iar acest proiect va însemna, evident, dispariţia majorităţii structurilor actuale ale UE. Aştept un singur lucru de la actualul sistem european: să explodeze... Rolul pe care îl vom avea de jucat, noi, aleşii patrioţi ai Parlamentului European, va fi mai presus de orice să blocăm orice nou progres, orice progres suplimentar al acestei uniuni federale europene."

Aceasta este dihotomia esenţială care va domina alegerile europene din luna mai a acestui an. Aceasta este adevărata miză, enormă, a bătăliei politice de o duritate extremă care se desfăşoară acum în Europa. Oriunde în Europa, cu excepţia României din care se aud doar zvonurile unor la fel teribile bătălii, dar numai pentru stabilirea ordinii pe listele de partid.

- de văzut şi Care-or fi "partidele democratice" ?

Unde suntem noi , românii ? ( între evrei şi nemţi )

Caracterizarea de mai jos este făcută pe Paul Everac şi o consider foarte bună.

Cine o citeste până la capăt poate presupune că  şi Everac a fost evreu .

Întrebarea care se naşte este „Care este locul  românilor ,între cele două neamuri ?”

Sunt multe evidenţe materiale de netăgăduit că suntem un popor  vechi, foarte vechi , aici in Grădina Maicii Domnului. Lucrurrile astea, însă nu se popularizează, chiar se ascund.

Ceea ce ştiu eu  cu siguranţă este că basarabenii ( parte a românilor) au fost şi ei nevoiţi să-şi schimbe numele ca să supravieţuiască . Se pare că este soarta celor fără de ţară.

Bunicul şi-a schimbat numele de 3 ori între 1940 si 1945 , ca să supravieţuiască. A tot fugit din Basarabia, în Romania . În 1953 a realizat că  ţara nu mai era a românilor  ci a comuniştilor  şi a încercat să fuga mai departe în Iugoslavia , spre Lumea Liberă. N-a mai apucat. L-au « sinucis » comuniştii aruncându-l în faţa trenului, la Craiova. N-are certificat de deces.

Hai să facem un recensamânt al urmaşilor celor  300 000 de basarabeni refugiaţi  între 1940-1947. Câţi mai trăiesc în România, câţi sunt împrăştiaţi în lumea mare ?

Câţi au numele schimbate ?

Va fi oare  nevoie să ne schimbăm numele în continuare şi să fugim ? 

Concurăm deci cu evreii şi germanii..

Clarificând lucrurile astea, vom înţelege şi ce avem de făcut .
Altfel nu rezistăm.

Sistemul comunist al lui Ceauşescu ne-a pus să muncim ca sclavii, am plătit toate datoriile ,eram un POPOR LIBER IN 1989.
Ceuşescu a murit pentru ca n-a înţeles ca libertatea nu poate fi apărată de comunism. Vin evrei si germanii si ne jefuiesc.

Lucrurile astea le simte fiecare pe pielea lui.
Nu este suficient să obţii ceva .Trebuie , în primul rand să te gândeşti şi să te organizezi ca să păstrezi ceea ce ai obţinut.

Asta-i arta supravieţuirii

Articol publicat aici 

Acest popor era şi deosebit de înzestrat. Era şi oarecum special. Nu avea o patrie certă, ci se găsea infiltrat cam peste tot, cu o mare, extraordinară putere de circulaţie şi adaptare. Tot atât de extraordinar era şi talentul de-a ajunge la bani, de-a crea şi manipula fonduri, de a specula şi investi capitaluri, de a trăi, spori, domina prin puterea banului. Această adaptare era miraculoasă. Evreul simţea din capul locului unde sunt averi de făcut. El nu mergea decât prin excepţie la muncile împovărătoare şi materialiceşte sterile;el căuta comerţul, unde dai ceva şi iei ceva mai mult, după cum o potriveşti prin inteligenţă. Dacă poţi să-l duci de nas pe client ca să-ţi asiguri un profit mai mare, cu atât mai bine! Dar trebuie să fii ingenios, alteori prefăcut, totdeauna necruţător. E aceasta o mare artă pe care n-o poate practica oricine: să-ţi asiguri avantajul, partea leului, dar să nu-ţi pierzi creditul! Clientul trebuie să te caute din nou, oarecum bucuros că are un asemenea partener, aparent modest, totdeauna gata să te servească, capabil s-o facă.

Evreul aşezat în locul de adopţiune preia foarte repede, prin instinct, însemnele mentalităţii locului, ideile şi idealurile poporului respectiv. El îi învaţă rapid limba, fie şi cu accent; cel mai des îşi schimbă numele adaptându-l ţării (ceea ce nu prea face nici un alt tip de cetăţean străin)urmează şcolile locului, citeşte literatura locului, împărtăşeşte artele locului, problemele, dilemele; se colorează uşor într-unul din sensurile dorite de ţara respectivă, îi studiază silitor silinţele, îşi dă contribuţia, îi respectă obiceiurile. Deseori iubeşte sincer respectiva civilizaţie şi cultura de adopţiune. Are numai grija să progreseze material, prin culanţă şi exactitate, iar când se poate, să-şi dea cu părerea, să aibă o opinie, dar nu dinafară, ca intrus, ci dinăuntrul chestiunii, ca participant. Cu timpul aceste opinii devin tot mai persuasive şi mai avizate, ele capătă autoritate. Iar operele pe care le săvârşeşte evreul imită perfect culoarea stilistică a locului, devin prin asimilare autentice. Sub acest prodigois înveliş, el rămâne totuşi fundamental evreu.

Ca evreu el e idisolubil ataşat unei istorii şi religii proprii. El îşi respectă tradiţiile,dar mai ales îşi respectă tendinţele. Tendinţa lui programatică este să nu crediteze sufleteşte total pe „goimul” cu care are relaţii, fie şi cvasi-frăţeşti, fiindcă acela nu-i cunoaşte tainele sfinte, n-are coerenţă mistică, e dat ca adversar doctrinar. În mod ideal el ar trebui distrus. Dacă nu se poate, măcar prelucrat, dominat, aservit. „Poporul ales” nu are nevoie de compeţitori. Dumnezeu i-a dat un rol cert, în timp ce toţi ceilalţi bâjbâie în căutare. El, evreul, a fost menit din capul locului să cuprindă lumea. Are inteligenţa necesară, flexibilitatea necesară şi şi-a ales fără grş instrumentul: banul. Iar imediat după ban, părerea, ideologia, propaganda. El îşi face loc subtil în mentalul tuturor. El e tot aşa de bun şi în poezie,proză, muzică, teatru, dacă nu mai bun uneori ca goimii. El şi-a selecţionat atent nobilii săi, oamenii săi de consiliu şi de conducere. Are şi filosofi, sociologi, tribuni de frunte. Are şi oameni de sinteză şi înălţime care i-au spus omenirii lucruri hotărâtoare. Cu ajutorul tuturor acestora, populaţie difuză şi insinuantă, gracilă, el o să desfacă structurile prea fixe, statele prea monolite, mentalităţile prea conservatoare, şi le va distila într-o nouă lege, a sa. Aşa vrea Dumnezeu, care i-a asigurat, fie şi cu sacrificii, fie şi cu suferinţe, rostul primordial în lume. Şi l-a înzestrat corespunzător.

Deci Hitler, venind în fruntea altui „ popor superior”, ba chiar a unei „rase superioare”, s-a văzut infuzat de acest „popor ales”(sau chiar „rasă aleasă”) foarte înzestrat, foarte rezistent, dar greu de chemat pe un teren de emulaţie oarecare pentru o dispută deschisă, nefiind nicăiei adunat, ci difuz, - dar cu atât mai solitar.

Germanii au o mitologie compactă. Evreii au şi ei o mitologie, dintre cele mai compacte. Germanii au o mare putere de organizare, mai puţin ostensibilă. Germanii apar înarmaţi pe câmpul de luptă. Evreii nu apar, ei sunt în bănci, civili, uneori nevăzuţi, şi în oficine, uneori nevăzute. Germanii au în sânge virtutea strămoşească de a combate hotărât, deschis şi rapid; evreii pe aceea de a se mula şi de a se muta rapid în altă parte; dar acolo unde se mută începe banul să strălucească (destul de curând după ce veneţienii i-au îngrămădit pe evrei în ghetou, aceştia au devenit hotărâtori în afacerile veneţiene). Evreii sunt subtili, greu de apucat. Ei nu puteau fi deci convocaţi la fundamentalismul pangerman hitlerist, căci îşi aveau un alt fundamentalism, pe al lor. Amândouă fundamentalismele aspirau spre cuprinderea lumii. În prima fază Hitler s-a mulţumit să-i împrăştie, să-i gonească din Germania. A ridicat împotriva lor şi a aurului lor, aşa zisul „etalon muncă”, o construcţie artificială. În faza a doua s-a străduit să-i stăpânească. Evreii au umplut lagărele, dar şi au garnisit comandamentele aliate. Erau cuprinşi copios şi în structura capitalistă, şi în structura bolşevică.

Pare curios de presupus că unul din marii antisemiţi, ca Richard Wagner, apologul tradiţiilor nibelungice germane, să fi fost pe jumătate evreu. Nici Hitler însuşi nu poate fi complet apărat de o asemenea presupunere. Dar baza antisemitismului creştin stă în uciderea de către evrei a lui Cristos, care era şi el evreu!

*Din "Discursul unui septic sceptic- Mitologia Nazistă"

Noua Republică întreabă: stat naţional sau uniune supranaţională europeană?

Prioritate de Dreapta



Un comunicat al Partidului Noua Republică, având acest titlu. În sfârşit, un partid pune punctul pe i. Au mai existat voci asemănătoare, dar individuale. Chiar şi PRM vorbea favorabil despre "Europa unită".

Noua Republică cere tuturor forțelor politice din Romania să-și precizeze în termeni clari și fără urmă de echivoc poziția față de cea mai importantă miză politică a anului 2014: menținerea sau abandonarea statului național ca expresie a suveranității poporului român.

Nu alegerea lui Crin Antonescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Victor Ponta sau Cătălin Predoiu ca viitor președinte al României este miza politică a anului 2014. Adevărata alegere istorică pe care va trebui să o facem este nu aceea privindu-l pe ocupantul vremelnic al celei mai importante funcții în stat ci dacă noi, românii optăm să avem pe mai departe un stat național clădit pe fundamentul unității și suveranității poporului român sau dacă, dimpotrivă, suntem dispuși să renunțăm în favoarea unei uniuni politice supranaționale condusă de la Bruxelles.

Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru Justiție a cerut într-o comunicare oficială din data de 7 ianuarie accelerarea reformelor prin care Uniunea Europeană ar urma să fie transformată într-o uniune politică completă. Aceasta și-a exprimat opțiunea pentru o structură supranațională numită Statele Unite ale Europei în care Comisia Europeană ar funcționa pe post de guvern central iar Parlamentul European și un “Senat” al Statelor Membre ar avea rolul de camere reprezentative. 

Oficialul european a afirmat, de asemenea, că Uniunea Europeană se află la o răscruce iar 2014 va fi anul unei opțiuni extreme de importante pentru că, în funcție de modul în care vor vota la alegerile din Parlamentul European, cetățenii statelor din Uniunea Europeană vor decide cursul pe care țările lor vor merge mulți ani de acum încolo. 

Date fiind aceste declarații, Noua Republică cere imperios tuturor partidelor politice din România să ia atitudine față de scenariul transformării Uniunii Europene într-o uniune politică supranațională și să-și exprime deschis opțiunile în privința menținerii sau abandonării ordinii de drept actuale, conform căreia statul român este un stat național, suveran, independent, suveran și indivizibil (Art. 1 § 1) iar suveranitatea națională aparține poporului român (Art. 2 § 1). Credem că cetățenii României sunt perfect îndreptățiți să-i întrebe pe politicieni și să primească un răspuns clar din partea tuturor partidelor în privința cursului pe care ar trebui să-l urmăm ca stat și ca popor în următoarele decenii: vrem menținerea statului național sau renunțăm la suveranitatea națională în favoarea unei uniuni politice supranaționale?

Noua Republică este un partid de dreapta, afiliat la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, care, alături de partidele din această grupare politică, militează pentru menținerea integrității suveranității statelor naționale, refuză federalizarea europeană și respinge proiectul Statelor Unite ale Europei. 

Nu putem decât să sperăm că măcar în acest ceas de răscruce istorică politicienii români vor dovedi o minimă onestitate față de cetățeni și vor avea curajul să-și exprime răspicat opțiunea: sunt pentru stat național suveran sau pentru o uniune supranațională europeană?

Mizerabila autodenigrare naţională, pasată ca "glumiţă"

Prioritate de Dreapta



Articol apărut la siteul eurobăsist Kamikaze:

Vorba lui Everac ("Pidosnica deconstrucţie"):

   Lucrurile grave şi serioase se iau atunci la mişto, axiomele se pun la îndoială, peste marii noştri predecesori bate un vânt de deriziune. Atunci, în focul de a deveni globalist prin inaderenţă, te lepezi uşurel de ţărişoara ta, arunci patriotismul la coş, te ruşinezi că ţi-ai iubit cu oarecare patos naţiunea, n-o mai scoţi bine la capăt nici cu familia, nici cu şcoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, îţi creşte o piele nouă cosmopolită, suficientă, dacă nu chiar arogantă, şi umbli de aici înainte ca o carie, ca un gândac de băligar, să deconstruieşti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revoluţionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o brânză fermentată cu viermi în ea.
   Cine a inventat chestia asta ştia ce face. Nu era bineînțeles dinlăuntru, ci dinafară, și avea tot interesul să spargă, să co­roadă. Deconstrucţia era procedeul magic de aruncat în aer. Noi, românii, multilateral talentaţi în lipsa de caracter, avem mare spor aici. Nouă nu ne trebuie în străinătate două generaţii ca să uităm cine suntem, ca să ne asimilăm, cu limbă, cu moravuri, cu tot. Ca să ne facem cât mai ca ei. Noi exersăm asta mai demult. Noi nu ne dăm în lături nici de la metisaje și hi­bridări, nu suntem geloşi pe "puritatea" noastră, nu suntem deloc orgolioşi. Ne acordăm cu oricine, chiar cu janchinoşii lumii. Suntem bucuroşi să ne ia în primire unii, să ne încadreze, să ne plătească, să ne considere. Ne gudurăm la ei pentru un "cuvinţel" bun. Dacă ne bat pe umăr, le pupăm mâna. Dacă ne oferă forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dăm în lături de la nimic. Dacă e cazul și ne lasă, îi deconstruim și pe ei, le facem o nefăcută. Orgoliul identităţii? Demnitatea de a fi român – de unde? 
   În momentul de față, în diverse publicații românești scriu agenți virulenți ai deconstrucției. Poezia e toată deconstructivistă, ca și cea mai mare parte din proză și din dramaturgie. Și pictura e în bună parte atinsă de filoxeră. Sculptura a trecut, în deriziune, de la faza "nemâncați" la faza "burlesc". Iar analiștii, ideo-politici destul de mulți, se leapădă de nație și național ca de dracu'.

Chiar dacă privat, cârnatul băgat pe gât sufocă

Prioritate de Dreapta

Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Tânguirile FMI – împărtăşite din păcate pe la Bucureşti şi de cei care se dau de dreapta şi de cei care se dau de stânga – cum că lucrurile nu merg încă bine în România fiindcă ar continua să existe prea mult stat în economie sunt false şi diversioniste. False pentru că sectorul economic de stat a ajuns să reprezinte doar 7% din PIB şi răul nu mai poate proveni de la partea derizorie din economie. Diversioniste, pentru că încearcă de fapt să mascheze eşecul sectorului privat în România, devenit atotstăpânitor în economie.

Eşec pur şi simplu deoarece sistemul privat nu a fost lăsat în România să se dezvolte organic, ci a fost băgat pe gât în economie şi în viaţa socială numai pentru că aşa pretind teoretizări savante şi de fapt pentru a asigura accesul fără probleme al clientelei politice la banul public! Promovarea forţată a fost făcută în numele unor experimente de pe alte meleaguri, deoarece superioritatea privatului asupra statului în România n-a fost deloc probată, tocmai pentru că, băgat pe gât şi nu dezvoltat organic, sistemul privat n-a fost şi nu este cu adevărat eficient, concurenţial şi competitiv. Pe alte meleaguri este astfel tocmai pentru că n-a fost băgat pe gât, ci s-a dezvoltat organic, în mod natural!

Cârnatul privat băgat pe gât este lung. Atât de lung că a sufocat economia şi viaţa socială, în loc să le împrospăteze şi dinamizeze. Grosul (probabil peste două treimi) al dezvoltării sectorului privat pe seama celui public a avut loc prin mecanismul insidios al subevaluării activelor când statul a fost vânzător (îndeosebi privatizări, dar şi lichidări, transferuri pe bursă), şi respectiv al supraevaluării activelor când statul a fost cumpărător (achiziţii publice, aranjate sau montate la preţuri fabuloase, cu împărţirea profiturilor între contractant şi reprezentanţii administraţiei publice). Nici nu miră ca atare viteza şi amploarea privatizărilor-paravan pentru devalizări şi absenţa totală a vreunui efect economic benefic al achiziţiilor publice.

Sistemul bancar este şi el chiar clădit pe spolierea statului: creditul nu s-a dezvoltat organic, ci a fost băgat pe gât nici măcar economiei (căci tot ar fi ieşit ceva), ci doar oamenilor spre a-şi mări consumul pentru ca băncile să se umfle artificial. Când creditul a fost oprit de către băncile străine, statul a fost forţat să se îndatoreze extern pentru a compensa întreruperea finanţărilor bancare private şi, în mod inevitabil, statul a ajuns singurul care mai este creditat şi asta doar pentru a-şi plăti împrumuturile şi de fapt pentru ca băncile private să-şi umple în continuare pe seama lui buzunarele.

În cadrul unei estimări de ansamblu, sectorul privat din România s-a constituit şi dezvoltat doar în proporţie de maximum 30-40% organic, restul – din păcate grosul – realizându-se prin furt şi spoliere pe seama statului. Nu-i de mirare nici că nu este performant, nici că, în ciuda preluării predominanţei în economie, n-a schimbat cu nimic statutul de subdezvoltare al ţării şi poziţia codaşă a acesteia în Europa.

Pidosnica deconstrucție

Prioritate de Dreapta



(articol de Paul Everac)

   Trebuie să recunosc că cel ce a inventat noţiunea şi trendul de deconstrucţie a avut o minte uriaşă, bine exersată, dar şi pidosnică ce nu s-a pomenit. A ştiut unde să pună levierul, ranga, să salte şi să sfărâme tot ce se găsea închegat, ba şi organic, chiar armonic, sub pretext că înnoieşte, face curăţenie, revoluţionează. 
   Construieşti până într-un loc, îmbibi spiritele cu nevoia de construcţie, le faci să simtă că asta e direcţia cea bună; şi odată vine o gămălie de târtan şi-ţi bagă o mamă de strâmbă ca să te dai la o parte cu oarecare jenă de tot ce ai gândit, ai făcut, ai simţit până atunci! Ţi-a pus deodată pata putrejunii pe frunte.
   Acum dai zor să te înnoieşti. În ce direcţie? Bineînţeles în a deconstrucţiei, unde poţi ajunge repede meşter, prooroc. Şi atunci nu mai e bun ce ai avut, înce­pând cu logica formală şi cu proza canonică. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e bună educaţia pe câteva principii statornice. Nu mai e bună starea de contenenţă şi de auto-apărare a statului.
   Lucrurile grave şi serioase se iau atunci la mişto, axiomele se pun la îndoială, peste marii noştri predecesori bate un vânt de deriziune. Atunci, în focul de a deveni globalist prin inaderenţă, te lepezi uşurel de ţărişoara ta, arunci patriotismul la coş, te ruşinezi că ţi-ai iubit cu oarecare patos naţiunea, n-o mai scoţi bine la capăt nici cu familia, nici cu şcoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, îţi creşte o piele nouă cosmopolită, suficientă, dacă nu chiar arogantă, şi umbli de aici înainte ca o carie, ca un gândac de băligar, să deconstruieşti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revoluţionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o brânză fermentată cu viermi în ea.
   Cine a inventat chestia asta ştia ce face. Nu era bineînțeles dinlăuntru, ci dinafară, și avea tot interesul să spargă, să co­roadă. Deconstrucţia era procedeul magic de aruncat în aer. Noi, românii, multilateral talentaţi în lipsa de caracter, avem mare spor aici. Nouă nu ne trebuie în străinătate două generaţii ca să uităm cine suntem, ca să ne asimilăm, cu limbă, cu moravuri, cu tot. Ca să ne facem cât mai ca ei. Noi exersăm asta mai demult. Noi nu ne dăm în lături nici de la metisaje și hi­bridări, nu suntem geloşi pe "puritatea" noastră, nu suntem deloc orgolioşi. Ne acordăm cu oricine, chiar cu janchinoşii lumii. Suntem bucuroşi să ne ia în primire unii, să ne încadreze, să ne plătească, să ne considere. Ne gudurăm la ei pentru un "cuvinţel" bun. Dacă ne bat pe umăr, le pupăm mâna. Dacă ne oferă forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dăm în lături de la nimic. Dacă e cazul și ne lasă, îi deconstruim și pe ei, le facem o nefăcută. Orgoliul identităţii? Demnitatea de a fi român – de unde? 
   În momentul de față, în diverse publicații românești scriu agenți virulenți ai deconstrucției. Poezia e toată deconstructivistă, ca și cea mai mare parte din proză și din dramaturgie. Și pictura e în bună parte atinsă de filoxeră. Sculptura a trecut, în deriziune, de la faza "nemâncați" la faza "burlesc". Iar analiștii, ideo-politici destul de mulți, se leapădă de nație și național ca de dracu'.
   La urma urmei, pe ce era să ne bazăm? Față de noi, regatele Poloniei și Ungariei au avut străluciri mai mari, au fost mai ofensive, au cotropit cu succes. Praga cehă a fost o vreme capitala Europei. Turcii, ruşii, nemţii au făcut cu noi ce au vrut. Evreii, când le-a fost greu, s-au adunat la noi. Ţiganii sunt aici buluc, huzuresc, încep să ne domine. Toţi, într-un fel, ne-au deconstruit sau măcar au vrut s-o facă. Acum însă s-a găsit şi fermentul ideologic. De păzit nu ne mai păzeşte nimeni. De educat nu ne mai educă nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitară tăbârcită.
   Calul troian e în casă! Dă din copite! Adio, naţie, şi n-am cuvinte!... Păcat!…

Vă urez mult umor !

Prioritate de Dreapta



 
BURSA:

     Bună ziua!
     La mulţi ani!
     Să fiţi fericiţi şi sănătoşi!
     Fie ca anul 2014 să vă aducă ce vă doriţi!
     Pentru că, oricum, vă aduce şi ceea ce nu v-aţi fi dorit niciodată şi nici nu v-aţi gândit că s-ar putea - este ultimul an în care mai aveţi drepturi depline asupra banilor pe care îi depuneţi în bănci.
     Din 2015, când băncile vă vor confisca banii depuşi, nu veţi mai avea dreptul să vă plângeţi nicăieri - genul acesta de furt este, deja, acceptat legal în Uniunea Europeană, sub numele de "bail-in" (în România, încă nu, pentru că trebuie ca, mai întâi, să aderăm la Uniunea bancară; dar îmi imaginez cât de lesne vom fi admişi, de vreme ce în sistemul nostru bancar, circa 90% este capital străin şi de altfel, avem obişnuinţa să ne aliniem, fără să ne mai împiedicăm de mărunţişurile legislaţiei autohtone).
     Prin urmare, Noul An 2014 este ultimul, înainte de această răsturnare.
     Anul 2014 nu va fi ca 2013, pentru că îl pregăteşte pe 2015.
     Este interesant cu câtă placiditate este primită această informaţie; oamenii ridică din umeri şi cel mult, zâmbesc - "Ce ne priveşte pe noi? Nu avem peste 100 de mii de euro în cont!"
     Şi te privesc ciudat când le spui că tocmai ei, cei care nu deţin nici o leţcaie în conturi bancare, vor fi primii afectaţi.
     Vor fi afectaţi încă din Anul acesta Nou, 2014, când marile companii vor trebui să-şi finalizeze modul prin care să evite să le fie confiscate capitalurile de către înfometatul sistem bancar european, iar companiile mai mici vor începe să ia cunoştinţă de canibalismul european legalizat.      Unele companii se vor reloca pe alte continente, impulsionând creşterea şomajului (şi prin urmare, piaţa muncii îşi va înăspri condiţiile de angajare); altele se vor înscrie într-o cursă de-a şoarecele şi pisica, mutându-şi conturile bancare, de pildă, în Singapore, unde, deocamdată, mâna lungă a autorităţilor mafiote europene nu îi poate ajunge (dar asta va avea consecinţe asupra colectării bugetare, ale cărei nevoi vor fi transferate asupra populaţiei).
     Operaţiunea "bail-in", concepută pentru salvarea băncilor europene, paradoxal, va distruge sistemul bancar şi va scufunda Continentul.
     La fel cum un meteorit de dimensiunea unui bloc de locuinţe ar şterge viaţa pe Pământ, tot aşa Planeta nu va mai putea supravieţui, cum este organizată astăzi, fără Europa.
     Această criză financiară mondială, declanşată în 2008, despre care lumea a crezut că vine şi pleacă, aşa cum îi şade bine oricărei crize, această criză îşi va dezvălui ţinta, rămasă necunoscută până acum: ea vrea să ne modifice modul în care trăim, modul în care gândim, modul în care simţim, modul în care suntem organizaţi şi felul în care înţelegem lumea.
     Această criză - aceasta în mijlocul căreia ne aflăm - nu este ciclică.
     Acestă criză nu mai pleacă până nu îşi atinge ţinta.
     Planeta financiară nu îi poate rezista.
     În cele mai îndulcite cifre, datoria totală planetară este de patru ori mai mare decât Produsul Intern Brut global; în estimările severe, datoria planetară este mai mare de zece ori sau chiar mai mult.
     Metoda rostogolirii datoriei către viitor, pe lângă stupiditate, şi-a atins limita - în disperare de cauză, Europa a trecut la furt; iar datoria creşte mai repede decât producţia.
     Polarizarea averilor are loc în paralel cu agravarea crizei - banii de buzunar ai celor mai bogaţi 12 milioane de cetăţeni ai lumii aproximează cifra de 46 de trilioane de dolari, adică atât cât însumează datoria publică globală.
     Repet, este vorba de banii de buzunar, nu de valoarea averilor.
     Iar când spun că sistemul şi-a atins limita, nu mă refer la "limita morală", ci la limita funcţională: sistemul în care trăim nu mai funcţionează.
     Curând, vom avea de descoperit că nu câştigarea banilor şi chivernisirea lor este principala noastră problemă; ci felul în care ne concepem pe noi înşine şi cum ne concepem credinţele.
     Deja, înţelesurile pe care religiile ni le oferă par nepotrivite.
     Transformarea radicală a sistemului în care suntem organizaţi va agrava nepotrivirea şi ea va deveni publică, nemaiputând fi reţinută, ca astăzi, între capii lăcaşurilor de cult.
     Anul 2014, acesta în care am păşit, este crucial.
     Vă urez "La mulţi ani!" şi mult, mult umor.
     Scuze că, în acest articol, îmi lipseşte.

MAKE