Strambaturile
din nas de la Bucuresti la adresa dlui Orban sunt legate de exemplul
prost - de luptator anticolonialist - pe care acesta il da in zona, de
atitudinea care contrasteaza atat de dramatic cu cea a intregii clase
politice din Romania actuala.
Business24
"Un singur scenariu ar ameninta un acord cu FMI si acela ar fi cresterea poverii asupra gospodariilor in loc de taxarea bancilor! ". Sa nu credeti cumva ca citatul apartine vreuneia din autoritatile de la Bucuresti, din guvern sau din banca centrala.
Aceasta pozitie minunata si anticolonialista a fost consemnata in Ungaria vecina si apartine dlui Antal Rogan, liderul partidului de guvernamant FIDESZ, care detine un control de tip "constitutional", adica peste doua treimi, in parlamentul de la Budapesta.
Victor Orban, premierul ungar din partea FIDESZ se lupta de la venirea la carma cu FMI pentru convenirea unui program cu asistenta internationala, necesar spre a se face fata unei datorii publice extrem de ridicate, cea mai mare a unei tari din centrul si estul Europei, pe o baza complet neuzuala fata de standardele FMI si asa-zis "europene".
Iata chiar formularea dlui Orban: "Un aspect important al politicii Ungariei se refera la faptul ca noi implicam institutiile financiare (bancile) si marile companii in impartirea poverii crizei financiare pentru ca aceasta sa nu cada doar pe umerii populatiei".
Inutil de semnalat ce critici si replici a iscat o asemenea pozitie in tabara FMI-Comisia de la Bruxelles. Si ca aceasta tabara conditioneaza un nou acord cu Ungaria de renuntarea de catre Budapesta la taxarile suplimentare temporare, de criza, ale bancilor si companiilor vest-europene care au pus stapanire pe Ungaria ca si pe Romania.
Si tot inutil de consemnat totalul contrast fata de politica urmata in Romania, unde s-a aruncat intreaga povara a ajustarilor, intr-adevar necesare in conditiile crizei, pe umerii populatiei (prin taieri de salarii, inghetari de pensii si majorari de TVA), cu protejarea dimpotriva a bancilor si debitorilor lor nesabuiti, adica a celor culpabili in proportie de peste 90% de crearea situatiei care cerea ajustari.
La Budapesta, dl Orban a spus cu subiect si predicat ca va face tot ceea ce depinde de domnia sa pentru ca Ungaria sa nu ajunga o colonie. La Bucuresti, nu exista vreun politician - indiferent daca de la PDL sau USL - care macar sa pronunte cuvantul colonie, desi Romania se afla mult mai avansata decat Ungaria pe drumul neonorabil spre acest statut, ba chiar a si ajuns acolo! Si politicienii ajuta copios la consolidarea acestui statut, facandu-se pres in fata puterilor coloniale si agentiilor de vanzari ale acestora, pe numele lor institutional FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana.
La Bucuresti, dl Orban nu prea este agreat. Dar, culmea!, nu pentru ca se vara sistematic in problemele politice ale Romaniei, ultima data chemand chiar din Romania comunitatea maghiara din tara sa nu voteze la un referendum pe probleme care nu aveau nicio legatura cu domnia sa!
Si nici pentru ca dl Orban are, mai rau, viziuni si planuri pe termen lung in legatura cu maghiarimea din Romania sau poate chiar cu Romania - carora le da glas destul de transparent prietenul sau Laszlo Tokes - si care vizeaza autonomia tinutului secuiesc si apoi, cel mai probabil, desprinderea Ardealului.
Strambaturile din nas de la Bucuresti la adresa dlui Orban sunt legate de exemplul prost - de luptator anticolonialist - pe care acesta il da in zona, de atitudinea care contrasteaza atat de dramatic cu cea a intregii clase politice din Romania actuala.
Poate placea sau nu, dl Viktor Orban, premierul Ungariei, dar nu s-ar putea sa nu i se recunoasca acestuia ca, intr-o perioada extrem de complicata pe plan european si mondial, incearca o repozitionare de remarcat pentru tara si natiunea carora le apartine si ca o face nu haotic sau conjunctural, ci dupa un program ce se arata coerent si inchegat. Piese principale din acest program deranjeaza profund pe multi, sunt contra curentului, unele sfidand cutume sau abordari cu eticheta "europeana".
Ungaria a ales sa se indatoreze spre a-si construi autostrazi si alte elemente de infrastructura. Romania a ales sa se indatoreze pentru consum, construind astfel un drum care nu duce nicaieri. Dl Orban a vorbit chiar in Romania despre faptul ca vremurile in care traim sunt unele de infruntare intre state si piete, de retractari de la consumerismul ridicol, vremuri in care Estul ar trebui sa-si gaseasca propriul model de economie si actiune! Ungaria dlui Orban a ales sa intareasca statul, sa-i consolideze pe cat posibil pozitiile economice.
In plina criza, a oprit privatizarile, considerand cele facute pana acum suficiente, a blocat penetrarile externe in punctele nodale si sectoarele strategice, s-a opus programului FMI de a arunca toata ajustarea asupra populatiei, punand la plata intru sustinerea ajustarii bancile, hipermarketurile, telecomul si distributiile energetice, toate servicii publice care fac profituri si in criza si care, nu intamplator, ca si in Romania, au fost confiscate de capitalul strain.
Ungaria s-a decis sa nu mai cante neconditionat in struna multinationalelor vest-europene, considerand ca trebuie si tara sa se aleaga cu ceva din expansiunea acestora pe teritoriul maghiar. Romania, dimpotriva, a ales slabirea statului in plan economic, prin disparitia practic a acestuia. Cedandu-si capitalului strain pozitiile strategice, statul roman a ajuns incapabil de fapt sa deruleze o strategie, in lipsa instrumentelor si parghiilor de actiune.
Competitia economica intre Romania si Ungaria ar trebui sa joace un rol in conturarea viitorului. Ar trebui, dar nu va juca, pentru ca aceasta competitie este deja castigata de Ungaria. Aceasta are deja 30-50 de ani avans in dezvoltare si, in conditiile alegerilor strategice facute in cele doua tari, decalajele vor creste.
Poate placea sau nu, dl Viktor Orban, premierul Ungariei, dar nu s-ar putea sa nu i se recunoasca acestuia ca, intr-o perioada extrem de complicata pe plan european si mondial, incearca o repozitionare de remarcat pentru tara si natiunea carora le apartine si ca o face nu haotic sau conjunctural, ci dupa un program ce se arata coerent si inchegat. Piese principale din acest program deranjeaza profund pe multi, sunt contra curentului, unele sfidand cutume sau abordari cu eticheta "europeana".
Business24
România-Ungaria, un meci pierdut
"Un singur scenariu ar ameninta un acord cu FMI si acela ar fi cresterea poverii asupra gospodariilor in loc de taxarea bancilor! ". Sa nu credeti cumva ca citatul apartine vreuneia din autoritatile de la Bucuresti, din guvern sau din banca centrala.
Aceasta pozitie minunata si anticolonialista a fost consemnata in Ungaria vecina si apartine dlui Antal Rogan, liderul partidului de guvernamant FIDESZ, care detine un control de tip "constitutional", adica peste doua treimi, in parlamentul de la Budapesta.
Victor Orban, premierul ungar din partea FIDESZ se lupta de la venirea la carma cu FMI pentru convenirea unui program cu asistenta internationala, necesar spre a se face fata unei datorii publice extrem de ridicate, cea mai mare a unei tari din centrul si estul Europei, pe o baza complet neuzuala fata de standardele FMI si asa-zis "europene".
Iata chiar formularea dlui Orban: "Un aspect important al politicii Ungariei se refera la faptul ca noi implicam institutiile financiare (bancile) si marile companii in impartirea poverii crizei financiare pentru ca aceasta sa nu cada doar pe umerii populatiei".
Inutil de semnalat ce critici si replici a iscat o asemenea pozitie in tabara FMI-Comisia de la Bruxelles. Si ca aceasta tabara conditioneaza un nou acord cu Ungaria de renuntarea de catre Budapesta la taxarile suplimentare temporare, de criza, ale bancilor si companiilor vest-europene care au pus stapanire pe Ungaria ca si pe Romania.
Si tot inutil de consemnat totalul contrast fata de politica urmata in Romania, unde s-a aruncat intreaga povara a ajustarilor, intr-adevar necesare in conditiile crizei, pe umerii populatiei (prin taieri de salarii, inghetari de pensii si majorari de TVA), cu protejarea dimpotriva a bancilor si debitorilor lor nesabuiti, adica a celor culpabili in proportie de peste 90% de crearea situatiei care cerea ajustari.
La Budapesta, dl Orban a spus cu subiect si predicat ca va face tot ceea ce depinde de domnia sa pentru ca Ungaria sa nu ajunga o colonie. La Bucuresti, nu exista vreun politician - indiferent daca de la PDL sau USL - care macar sa pronunte cuvantul colonie, desi Romania se afla mult mai avansata decat Ungaria pe drumul neonorabil spre acest statut, ba chiar a si ajuns acolo! Si politicienii ajuta copios la consolidarea acestui statut, facandu-se pres in fata puterilor coloniale si agentiilor de vanzari ale acestora, pe numele lor institutional FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana.
La Bucuresti, dl Orban nu prea este agreat. Dar, culmea!, nu pentru ca se vara sistematic in problemele politice ale Romaniei, ultima data chemand chiar din Romania comunitatea maghiara din tara sa nu voteze la un referendum pe probleme care nu aveau nicio legatura cu domnia sa!
Si nici pentru ca dl Orban are, mai rau, viziuni si planuri pe termen lung in legatura cu maghiarimea din Romania sau poate chiar cu Romania - carora le da glas destul de transparent prietenul sau Laszlo Tokes - si care vizeaza autonomia tinutului secuiesc si apoi, cel mai probabil, desprinderea Ardealului.
Strambaturile din nas de la Bucuresti la adresa dlui Orban sunt legate de exemplul prost - de luptator anticolonialist - pe care acesta il da in zona, de atitudinea care contrasteaza atat de dramatic cu cea a intregii clase politice din Romania actuala.
Poate placea sau nu, dl Viktor Orban, premierul Ungariei, dar nu s-ar putea sa nu i se recunoasca acestuia ca, intr-o perioada extrem de complicata pe plan european si mondial, incearca o repozitionare de remarcat pentru tara si natiunea carora le apartine si ca o face nu haotic sau conjunctural, ci dupa un program ce se arata coerent si inchegat. Piese principale din acest program deranjeaza profund pe multi, sunt contra curentului, unele sfidand cutume sau abordari cu eticheta "europeana".
Ungaria a ales sa se indatoreze spre a-si construi autostrazi si alte elemente de infrastructura. Romania a ales sa se indatoreze pentru consum, construind astfel un drum care nu duce nicaieri. Dl Orban a vorbit chiar in Romania despre faptul ca vremurile in care traim sunt unele de infruntare intre state si piete, de retractari de la consumerismul ridicol, vremuri in care Estul ar trebui sa-si gaseasca propriul model de economie si actiune! Ungaria dlui Orban a ales sa intareasca statul, sa-i consolideze pe cat posibil pozitiile economice.
In plina criza, a oprit privatizarile, considerand cele facute pana acum suficiente, a blocat penetrarile externe in punctele nodale si sectoarele strategice, s-a opus programului FMI de a arunca toata ajustarea asupra populatiei, punand la plata intru sustinerea ajustarii bancile, hipermarketurile, telecomul si distributiile energetice, toate servicii publice care fac profituri si in criza si care, nu intamplator, ca si in Romania, au fost confiscate de capitalul strain.
Ungaria s-a decis sa nu mai cante neconditionat in struna multinationalelor vest-europene, considerand ca trebuie si tara sa se aleaga cu ceva din expansiunea acestora pe teritoriul maghiar. Romania, dimpotriva, a ales slabirea statului in plan economic, prin disparitia practic a acestuia. Cedandu-si capitalului strain pozitiile strategice, statul roman a ajuns incapabil de fapt sa deruleze o strategie, in lipsa instrumentelor si parghiilor de actiune.
Competitia economica intre Romania si Ungaria ar trebui sa joace un rol in conturarea viitorului. Ar trebui, dar nu va juca, pentru ca aceasta competitie este deja castigata de Ungaria. Aceasta are deja 30-50 de ani avans in dezvoltare si, in conditiile alegerilor strategice facute in cele doua tari, decalajele vor creste.
