via
Prioritate de Dreapta
Discursul despre Europa de la Bruges Group
Multe mulţumiri pentru
invitaţia dumneavoastră şi pentru că îmi oferiţi oportunitatea de a
spune câteva cuvinte despre Europa, aici, la Londra, în această perioadă
deosebit de importantă. Sunt conştient de interesul constant al
grupului dumneavoastră în privinţa acestui subiect şi presupun că nu voi
fi sufla împotriva vântului în faţa acestei audienţe. Europa, sau poate
mai bine zis Uniunea Europeană, a fost, de asemenea, interesul şi
subiectul meu de mulţi ani. În opiniile mele am fost, de asemenea,
influenţat de Margaret Thatcher şi de lupta ei pentru libertate şi
împotriva unei tot mai constrângătoare, adică nedemocratice, Europe.
Multe
persoane din Europa - nu cele de la Bruges Group - nu au acordat
suficientă atenţie evoluţiilor de pe continentul nostru până foarte de
curând sau nu au îndrăznit să le privească critic şi analitic. Unele
dintre ele au început să acorde o atenţie mai mare problemelor europene
de doi ani - în momentul explicitei, vizibilei şi de netăgăduit
crize a
datoriilor din zona euro, dar cele mai multe dintre ele încă nu vor să
ştie că această criză este doar
vârful unui aisberg mult mai mare.
Acestea - împreună cu politicienii lor şi cea mai mare parte a
economiştilor - chiar au considerat criza din 2008-09 drept un fenomen
global, pe care Europa l-a importat din afară în mod inocent, chiar dacă
era evident că aceasta a fost o criză europeană şi nord-americană, nu
una globală.
Problemele de lungă durată din Europa au fost larg
subestimate şi acesta este motivul pentru care ar trebui să le punem în
perspectiva istorică adecvată.
Integrarea europeană a fost bazată
iniţial pe o idee raţională
de a liberaliza Europa, de a o deschide, de
a elimina diferite tipuri de bariere care existau la graniţele ţărilor
europene, de a extinde schimburile comerciale prin stabilirea unei zone
de liber-schimb şi o uniune vamală şi de a se construi o piaţă comună şi
un spaţiu economic mare, interconectat. Este probabil necesar să se
spună în mod explicit că ideea nu a fost de a liberaliza sistemul
economic şi social din ţările individuale. Această activitate de
liberalizare a caracterizat mai mult sau mai puţin primele decenii ale
procesului de integrare europeană. Acest lucru a adus rezultate
pozitive, în special în comparaţie cu anii '30. Cu toate acestea, cred
că majoritatea dintre dumneavoastră ar fi de acord că epoca actuală este
diferită.
Integrarea europeană a trecut la o altă etapă. Liberalizarea totală şi eliminarea barierelor inter-ţări au fost înlocuite
-
de un transfer masiv de competenţe de la statele membre individuale
către "eşalonul superior" al Uniunii Europene de la Bruxelles;
- de trecerea radicală de la interguvernamentalism la supranaţionalism;
-
de slăbirea intenţionată şi atent organizată a sensului şi coeziunii
cărămizilor iniţiale ale integrării europene, ţările europene
individuale;
- de o trecere generală, amplă, către guvernarea europeană;
- de o centralizare la scară mare, cu reglementări suplimentare
anti-piaţă și standardizarea şi armonizarea întregului continent.
În
trecut, un continent european creat spontan, foarte eterogen, a
înflorit datorită diversităţii sale, a non-uniformităţii, şi a
existenţei concurenţei sistemice şi sănătoase dintre ţări.
Acest lucru
s-a schimbat când Europa a devenit unificată şi uniformizată artificial
de către o guvernare organizată la nivel central şi o legislaţie.
Aceasta a condus la rezultatele economice foarte deranjante pe care le
vedem în jur şi la ceea ce se numeşte un deficit democratic (sau lipsa
de responsabilitate democratică). Eu o numesc post-democraţie.
Uniformitatea
instituţională de astăzi s-a transformat într-o cămaşă de forţă, care
continuă să blocheze toate tipurile pozitive de activităţi umane.
Momentul cel mai important în acest proces a fost
crearea Uniunii
Monetare Europene şi introducerea unei monede într-un grup iniţial de
12, acum de 17 ţări, care evident nu formează ceea ce economiştii numesc
o zonă monetară optimă.
Criza curentă a datoriei suverane a eurozonei
este o consecinţă inevitabilă a unei monede unice, a unei rate de schimb
unice, şi a unei rate a dobânzii unice pentru ţări cu parametri
economici foarte diverşi. Decizia politică, şi a fost o decizie strict
si exclusiv politică în favoarea acestui aranjament, a fost luată
aproape fără nicio atenţie acordată fundamentelor economice existente.
Economiştii
ştiu că uniunile monetare non-optime, ceea ce înseamnă că sunt
construite în mod greşit, sunt costisitoare şi nu durează mult. Astfel
de măsuri pot fi - ipotetic - "salvate" de un grad ridicat de
solidaritate între membrii lor şi prin transferuri fiscale uriaşe, dar
-
nu există şi nu poate fi cu adevărat un sentiment autentic de
solidaritate în Europa (care a existat de exemplu în Germania, după
unificarea acesteia, la începutul anilor '90) şi
- nu există -
căzut din cer - un volum mare de fonduri în mâinile autorităţilor
politice supranaţionale pentru a compensa ţările care sunt - din cauza
parametrilor lor economici - victime ale unei astfel de aranjament.
Având
în vedere toate acestea, nu există nicio soluţie iminentă pentru
capcana datoriei suverane a zonei euro. Nu sunt decât consecinţe foarte
neplăcute: probleme economice şi bugetare pe termen scurt şi stagnare pe
termen lung.
Unii visează la viitoarea accelerare a creşterii
economice.
Este dificil, dacă nu imposibil, să se găsească un motiv
pentru ca o astfel de accelerare magică a creşterii să apară în Europa.
Dimpotrivă, majoritatea ţărilor din UE trebuie să facă reduceri fiscale,
nu extinderi fiscale, şi nu numai pe termen scurt, ci cel puţin pe
termen mediu. (Şi, pe termen lung - după spusa celebră a lui Keynes -
suntem toţi morţi.)
Actualul construct (sau model) al unificării
europene este, totuşi, doar jumătate din întreaga problemă. În plus faţă
de dificultăţile care rezultă din integrarea în sine, există o mare
problemă cu
sistemul economic şi social european. Europeana "soziale
Marktwirtschaft" [
economia socială de piață], cum este numită pe bună dreptate în limba germană,
preferă politica socială bazată pe o redistribuire a veniturilor în
locul activităţii productive. Ea preferă recreerea, timpul liber,
vacanţele lungi în locul muncitului din greu. Ea preferă consum în loc
de investiţii, datorii în loc de economii, precum şi siguranţă în loc de
asumarea riscurilor.
Ea preferă socialdemocratismul în locul
capitalismului.
Acest model economic şi social este parte a unui
cadru mai larg civilizaţional şi cultural, care este deja adânc
înrădăcinat în Europa sau în cele mai multe dintre ţările sale. El nu
poate fi abandonat cu uşurinţă, nu poate fi corectat prin măsuri
paliative nedureroase sau cosmetice, nu poate fi schimbat ca urmare a
unui summit UE sau a altuia. Pentru a face din nou Europa funcţională şi
productivă este nevoie de
o schimbare profundă de sistem, ceva similar
structural sarcinii pe care am avut-o cu mai mult de două decenii în
urmă, în Republica Cehă, atunci când am încercat să scapăm de comunism
şi de moştenirea sa.
Republica Cehă - aşa cum cred că ştiţi -
foloseşte încă propria monedă. Am fost - în mod suficient şi în avans -
conştienţi de dificultăţile legate de modelul construit în mod greşit al
unei uniuni monetare. Am vrut să ne continuăm extrem de necesarele
noastre procese generale de adaptare având capacităţi suficiente de
ajustare, care impun existenţa propriului nostru curs de schimb
flexibil, propriilor noastre rate ale dobânzilor, şi politicilor
monetare proprii. Noi nu găsim niciun avantaj în utilizarea ratei de
schimb ori a dobânzilor, nici a celor germane, nici a celor greceşti. Pentru
moment, nu avem planuri de a intra în zona euro. (Sondajul de săptămâna
trecută a arătat că doar 19% dintre cehi doresc să adere la zona euro,
undeva, în viitor, 76% spun că nu, şi 5% nu ştiu).
Aşa cum am
spus, depăşirea crizei europene actuale are nevoie de o schimbare
sistemică fundamentală, ceea ce înseamnă cel puţin două lucruri:
- transformarea sistemului social şi economic european, şi
- restructurarea aranjamentului european instituţional sau politic (într-o altă terminologie, forma integrării europene).
Permiteţi-mi să sugerez principalele componente ale unui astfel de schimbări:
1.
Trebuie să scăpăm de neproductiva şi paternalista
soziale
Marktwirtschaft, "augmentată" (ceea ce înseamnă compromisă şi mai mult)
de rolul crescând al ideologiei verzi
[ecologiste].
2. Ar trebui să acceptăm
faptul că procesele economice de adaptare au nevoie de timp şi că
politicienii nerăbdători şi guvernele, de obicei, înrăutăţesc lucrurile.
Politicienii nu ar trebui să încerce să dirijeze piaţa, să impună
micromanagementul asupra economiei, pentru a "produce" creştere prin
stimuli de stat şi subvenţii.
3. Ar trebui să începem să facem
reduceri masive ale cheltuielilor guvernamentale şi să abandonăm
flirtul cu soluţiile bazate pe creşterea impozitelor. Aceste reduceri
trebuie să se ocupe preponderent de cheltuielile obligatorii, pentru că
reducerile discreţionare de cheltuieli sunt - ca o soluţie pe termen
lung - mai mult sau mai puţin nesemnificative cantitativ.
4.
Trebuie să oprim insidioasa dar în continuă expansiune legislaţie verde.
Verzii trebuie să fie opriţi de la a pune o mare parte a economiei
noastre sub steagul unor astfel de idei eronate precum doctrina
încălzirii globale.
5. Ar trebui să scăpăm de centralizarea,
armonizarea, standardizarea continentului european, şi după o jumătate
de secol de astfel de măsuri să începem
descentralizarea,
dereglementarea şi desubsidiarizarea societăţii şi economiei noastre.
6.
Ar trebui să dăm posibilitatea ţărilor care sunt victime ale uniunii
monetare europene să o părăsească şi să se întoarcă la propriile
aranjamente monetare.
7. Ar trebui să uităm de astfel de planuri,
precum o uniune fiscală europeană, ca să nu mai vorbim de ambiţiile
ostentativ antidemocratice de a unifica politic Europa.
8. Trebuie
să revenim la democraţie, care poate exista doar la nivelul statelor naţionale, nu la nivelul întregului continent.
Este
nevoie de revenirea de la supranaţionalism la
interguvernamentalism.Sper că o discuţie serioasă a acestor probleme va
începe în cele din urmă.
Vaclav Klaus, Grupul Bruges, Westminster, Londra, 03 mai 2012
/ O versiune anterioară a discursului a fost prezentat la Paris, Institutul pentru Democraţie şi Cooperare, 2 aprilie 2012.
http://www.klaus.cz/clanky/3091