google translate

joi, 31 octombrie 2013

De fapt, ei consideră FRONTIERELE DE STAT ca fiind "desuete"

Prioritate de Dreapta

Fiindcă nu cred că ne duc ei nouă grija, să ne scadă sau să ne elimine taxele de roaming, că ţin ei la bunăstarea noastră. Ceva similar cu măsura luată în România, schimbarea denumirilor trenurilor de tip rapid, accelerat şi personal, în Interregio şi Regio (să-i intre-n cap bizonului ideea de regionalizare). Şi similar cu propaganda care vrea să scoată noţiunea de judeţ din conştiinţa colectivă, spre a o înlocui cu regiunea.
Ziarul Financiar:
Tarifele mai mari percepute de operatorii de telefonie mobilă pentru clienţii care călătoresc în spaţiul UE în alte ţări decât cele de origine (roaming) sunt „desuete“ într-o Europă fără fron­tiere astfel că vor dispărea, a declarat miercuri, la Bucureşti, în cadrul unei con­fe­rinţe, Neelie Kroes, vicepreşedinte al Co­mi­siei Europene şi comisar pentru Agenda Digitală.
„Roamingul este desuet“, a exclamat Kroes în faţa unei audienţe în care se aflau atât Cătălin Marinescu - preşedintele Auto­rităţii de reglementare în comunicaţii, cât şi repre­zentanţi ai marilor operatori de tele­fonie mobilă, care se opun propunerii făcute de oficialul european. Nikolai Beckers - CEO al Cosmote şi Romtelecom, Iñaki Berroeta - CEO al Vodafone România, şi Dorin Odiaţiu - manager pentru relaţia cu autorităţile în cadrul Orange România, se numără printre managerii care au participat la conferinţa comisarului Neelie Kroes.
Comisarul a precizat în intervenţia sa că va fi fermă în a susţine pachetul de reforme pentru industria de telecom - care prevede şi eliminarea roamingului în interiorul UE- în condiţiile în care tehnologia poate contribui la reducerea şomajului în rândul tinerilor. „Şomajul ridicat în rândul tinerilor este cea mai mare îngrijorare a mea în acest moment“, a punctat Kroes în cadrul confe­rinţei „Future Communities“, eveniment or­ga­nizat prin programul Biblionet şi de Minis­terul pentru Societatea Informa­ţio­nală.

miercuri, 30 octombrie 2013

Care clasă de mijloc ?

Prioritate de Dreapta

Doar un element retoric, slab reprezentat "sociologic" (iar când apare, apare mai ales ca anexă-subprodus a cleptocraţiei "de tranziţie").
BURSA:
[...] Oricine aruncă o privire asupra istoriei sociale a României, bagă foarte repede de seamă că perioadele şi condiţiile în care eu existat embrioane foarte puţin dezvoltate ale unei clase de mijloc sunt rare, scurte şi constituie excepţii prea puţin semnificative din punct de vedere al consecinţelor pe termen lung. Modelul nostru standard în care, pe de o parte, am fost împinşi, iar pe de altă parte, ne-am complăcut fără prea mari sforţări de a-l schimba, este un model de tip "sclavagist", cu nuanţe feudale pentru coloratura de actualizare. O societate împărţită în două mari clase, "sclavi" şi "stăpîni", între o minoritate la polul căreia s-a acumulat prin diferite mecanisme economice şi mai ales prin ingerinţa grosieră a politicii 80-90% din avuţia naţională şi o foarte largă majoritate care a fost redusă să trăiască mereu sub sau la limita supravieţuirii, cu restul de 10-20%. Iluzia unei clase de mijloc a fost creată şi uneori întreţinută, din motive ideologice, doar în măsura în care "clasa superpusă", cum o numea Eminescu, a avut nevoie de nişte instrumente auxiliare pentru a manevra pîrghiile administraţiei şi ale "politicii la vedere". Aşa zisa clasă de mijloc a societăţii româneşti a fost, de aceea, identificată, în cea mai mare parte, cu pletora funcţionarilor înalţi, ori mijlocii, ai marilor "batalioane" ale administraţiei de stat: de la "ministerul represiunii interne", la "ministerul de război" şi de la administraţiile vamale şi financiare, la dascăli, preoţime şi profesori. Problema pe care politicienii nu o înţeleg, adesea, nici "gînditorii" şi "analizatorii" de ocazie aflaţi în treabă pe tărîmul politichiei, este aceea că aceste categorii de oameni nu au format niciodată "O clasă" şi nici nu aveau cum să formeze aşa ceva! Totul s-a jucat pe confuzia dintre "clase" şi categorii ale statisticii sociale şi "clase" în sensul care acoperă caracteristicile structurii societale. Clasa de mijloc apare şi devine o componentă esenţială a structurii sociale în puţinele centre ale modernităţii occidentale care au generat, susţinut şi fructificat factorii de schimbare structurală: industrializare, de-ruralizare şi urbanizare, dezvoltarea capitalului uman, la scară macro-socială, instituţionalizarea cercetării ştiinţifice şi dezvoltarea aplicaţiilor economico-productive ale acestora, pe scară largă, crearea unui cadru modern de gestiune al "afacerilor publice", bazate pe instituţiile şi soluţiile de guvernare ale democraţiei. Clasa de mijloc este, în aceste societăţi, o realitate care sparge barierele organizării bazate pe modelul "sclavagist" şi care îşi va extinde sfera socială, atît prin absorbirea unei părţi din nobilime, cît şi a "elitelor" create de dezvoltarea de jos în sus a noilor grupuri ocupaţionale, de status şi de avere. [...]
Ideea că în actualele condiţii, cineva ar putea să împingă societatea românească spre un model care presupune, admite şi generează crearea unei clase de mijloc este, desigur, sublimă, poate fi admirată, ne putem extazia în faţa minunatelor ei consecinţe, dar nu se bazează pe nimic! Pentru că, nimic din societatea actuală: oameni, condiţii, structuri economice, sociale şi politice nu numai că nu favorizează apariţia unei clase de mijloc, dimpotrivă, blochează şi cea mai firavă tendinţă de mişcare în această direcţie.
Aşa că, mă întorc şi întreb din nou: Care clasă de mijloc? Poate aceea de la tramvaie, care exista odată între a I-a şi a III-a!

luni, 28 octombrie 2013

Fracturarea hidraulică a creierului

Prioritate de Dreapta



BURSA:
     345 DE CUTREMURE FĂRĂ LEGĂTURĂ CU GAZELE DE ŞIST

     Procedeul de exploatare a gazelor de şist este numit "fracturare hidraulică".
     Nu cred că este aşa de important că fracturarea hidraulică poate să conducă la contaminarea apei, la soluri toxice şi radioactive, la poluarea aerului, la cutremure şi alunecări de teren, la cancer şi boli incurabile pentru oameni şi animale, la dis­trugerea florei şi a faunei - pericole consemnate în Raportul prezentat Parlamentului European din 25.09.2012.
     Cred că aceste ameninţări considerabile pălesc în faţa riscului ca fracturarea hidraulică să ne fractureze encefalul, pentru că fără encefal nu prea mai contează nici cutremurele, nici cancerul, nici poluarea.
     Că nu ne mai dăm seama.
     Primul afectat de fracturarea hidraulică a creierului pare să fie premierul Victor Ponta - urmăriţi-i, cu răbdare, coerenţa în exprimarea din şedinţa de Guvern de vineri, ca să vedeţi la ce mă refer:
     "O să vă rog, după ce prezentaţi în guvern, după aceea, domnule ministru, să daţi şi publicităţii concluziile ştiinţifice şi în felul acesta, poate că tot felul de neprofesionişti, vedete de televiziune, poate, totuşi, în lucruri serioase, cum e siguranţa oamenilor din zona seismică, îi ascultăm pe specialişti, şi nu pe exaltaţii care bat televizoarele cu tot felul de prostii, ca să fie vedete."
     Mie nu mi se pare că un absolvent de facultate, după ce îl ridică pe "după ce" la pătrat şi îşi pierde predicatul, ilustrează sănătate mintală, combinând pe "a spune prostii" cu "a bate câmpii" şi să-i rezulte "să baţi televizoarele cu prostii".
     Veţi spune "Ei, na!, s-a exprimat şi el prolix, a luat-o de colo şi a ajuns dincoace, aşa e el când nu plagiază, dar, se-nţelege?, da, se înţelege!, prea eşti băsist!"
     OK.
     În aceeaşi zi, fostul premier Emil Boc dă semne asemănătoare:
     "Eu constat că Victor Ponta a dat jos un guvern susţinând poziţia împotriva gazelor de şist, iar astăzi este campionul acestor gaze de şist."
     Hidraulica îi provoacă lui Boc o fractură cerebrală: ce au săracele gaze de şist cu penibilul guvernării PDL, unde a devenit prim ministru, că n-a avut Băsescu pe altul la fel de servil?!
     Ştim cu toţii că gazele de şist n-au fost decât pretextul populist să fie trântit Cabinetul lui Mihai Răzvan Ungureanu - o prelungire inutilă a guvernării Boc.
     Veţi spune "Te iei inutil de Ponta, dezgropi morţii lui Boc, te-au plătit liberalii".
     OK.
     Ca şi când ar mai fi nevoie să-l critici pe Boc...
     Pe de altă parte, o emisferă din encefalul lui Boc ţine minte corect.
     Da, în programul de guvernare de anul trecut, Cabinetul Ponta îşi propunea să instituie un moratoriu la exploatarea gazelor de şist, până la finalizarea studiilor de la nivel european, în timp ce, acum, după întâlnirea cu reprezentanţii companiei americane Chevron, Ponta declara marţi, la Washington, că Guvernul va sprijini toate explorările de resurse neconvenţionale, respectiv gazele de şist.
     Este limpede că fracturarea hidraulică i-a-ntors pe dos puşculiţa cerebrală, comună cu Crin Antonescu, care, marţi, a spus un "da" hotărât gazelor de şist.
     Liberalul, însă, a pus condiţia să fie respectate normele din ţările civilizate, ştiind în mod indubitabil că normele pentru exploatarea gazelor de şist nu sunt încă elaborate.
     Adică, un "nu" hotărât, după un "da" hotărât, rezultând un lider politic foarte hotărât între "da" şi "nu" - aici nu şovăiala, ci dimpotrivă, caracterul "hotărât" ţine de fractura hidraulică.
     De altfel, senatorul PNL Mihaela Popa a cerut demisia prefectului de Vaslui, după intervenţia în forţă a Jandarmeriei în Comuna Pungeşti; doi senatori ai PNL Bihor, Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea, şi-au declarat opoziţia faţă de aprobarea de către premierul Victor Ponta dată exploatării gazelor de şist, după ce, la începutul anului iniţiaseră modificarea Legii Petrolului, astfel încât să fie interzisă exploatarea gazelor de şist.
     Mă rog, aici fractura trece din mintea copreşedinţilor USL, provocând o falie în alianţă şi se scurge în rândurile membrilor PNL.
     Mda, nu ştiu ce o să spuneţi.
     Sper că veţi fi scăpat neatinşi.
     Apropo de cele 345 de cutremure numărate la Galaţi ministrul cercetării Mihnea Costoiu a afirmat: "Cauza principală a cutremurului este una tectonică".
     În Dicţionarul limbii române, cuvântul "tectonic" este definit drept "Care este caracteristic pentru mişcările scoarţei terestre"; iar cuvântul "cutremur" este definit drept "Mişcare bruscă şi puternică a scoarţei pământului".
     Adică, Mihnea Costoiu ne dezvăluie uimitoarea descoperire a Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, observată după citirea Dicţionarului.
     Nu ne spune de ce a numărat 345 de cutremure la Galaţi, după un cutremur în Vrancea.
     Dar ne spune altceva, ca să ne lase cu gura căscată:
     "Nu este vorba de foraje, pentru că acestea se fac la adâncimi mai mici decât cele la care se produc seis­mele".
     Care foraje?!


MAKE

duminică, 27 octombrie 2013

Te pomeneşti că Băsescu "nu ştia nimic" din chestiile astea

Prioritate de Dreapta


... Când l-a numit pe politicianul social-democrat George Maior director la SRI. 

 

NaşulTV:

TROICA MAIOR-GHITA-PONTA, FIII CARE STAPINESC ROMANIA !

George Maior este seful SRI si FIUL lui Liviu Maior, nas al cuibului securistic de la Cluj inca de pe vremea lui Ceausescu. Liviu Maior a fost inalt demnitar al regimului Iliescu si fost ambasador in Canada in 1997, anul perfectarii multor aranjamente cu asa-zisii canadieni de la Gabriel Resources (Rosia Montana).

George Maior este NASUL lui Victor Ponta la casatoria cu Daciana Sirbu. Gabriel Oprea, presedintele UNPR si fost ministru al Apararii, aliat al PSD, este NASUL lui Ponta la prima lui casatorie.

Victor Ponta este doar un executant cuminte al ordinelor lui George Maior, nasul sau. Ponta  stie ca toate dosarele compromitatoare se afla la NASUL de la SRI, inclusiv fotografii, inregistrari video, conturi bancare si vizite in strainatate monitorizate, cam cu ce se ocupa SRI. Sint importante fiindca George Maior vrea sa fie sigur ca, daca Ponta ajunge Presedinte, il va numi pe el in functia de prim-ministru! Visul lui Maior este sa fie seful guvernului, pozitie din care spera sa ajunga Presedinte al Romaniei dupa ce Ponta nu va mai fi! De aceea George Maior viseaza ca opozitia sa fie condusa de Elena Udrea, o fata cu ambitii mari sa ajunga premier sau presedinte, fiindca Maior stie ca romanii mai au nevoie de inca 15-20 de ani pentru a alege o femeie. In plus, Udrea este foarte santajabila de catre echipa Maior-Ghita-Ponta, au lucrat serios “baietii” ca sa aiba “materiale” suficiente!

Am uitat sa precizez ca Ponta este si el FIUL cuiva, “tatii” lui fiind Iliescu si Nastase.

DE FINAL:

1. Singurul adversar puternic de care se teme TROICA este, culmea, americanul (Biden s-a prins de smecheriile celor 3). Nu intimplator Biden i-a telefonat lui Basescu!

2. Singurul adversar “surpriza” de care se tem cei 3 este STRADA, de aici si diversiunile criminale pe care le incearca (vezi cazul ministrului Barbu si cazul Cimpeni, unde au ratat milimetric un mic razboi civil cu morti si raniti)


INTREBARE :

De ce nu il demite Traian Basescu pe seful SRI ?!? Fiindca e un razboi al naibii de complicat! Americanii joaca mereu cu invingatorii iar cele mai mari sanse le au Maior-Ghita-Ponta! Americanii stiu ca celebra TROICA poate servi miine interesele Rusiei daca se simte amenintata ori Obama nu isi poate permite o asemenea infringere! Americanii stiu ca Basescu este foarte vulnerabil in batalia cu cei 3 si pot doar sa-l tina in viata cu cite un telefon “strategic”. Pragmatici, AMERICANII isi vor urmari intotdeauna INTERESUL EVONOMIC, bravo! fiindca numai asa iti sustii TARA si COMPATRIOTII !

Pina cind ROMANII nu pot furniza o ALTERNATIVA SIGURA la TROICA MAIOR-GHITA-PONTA, putem spune ca Ponta este in pole position sa fie viitorul Presedinte al Romaniei ! Cu Maior premier si Ghita stapin al PSD, al Presei si al Parlamentului Romaniei ! Justitia e doar o floare la butoniera TROICII !

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Germania joacă la nivel geostrategic cu un stat BRICS (Brazilia)

Prioritate de Dreapta

A cam venit momentul scoaterii Germaniei din NATO şi din UE (şi chiar încă şi mai bine - al dizolvării UE).
AGERPRES:
Germania și Brazilia pregătesc o rezoluție la ONU îndreptată împotriva spionajului pe internet
Germania și Brazilia lucrează la pregătirea unei rezoluții a ONU privind protejarea libertăților individuale în contextul recentelor dezvăluiri referitoare la programul de spionaj internațional al Statelor Unite ale Americii, au anunțat vineri diplomați de la ONU, citați de AFP.
Rezoluția, ce ar urma să fie prezentată Consiliului pentru Drepturile Omului al Adunării Generale a Națiunilor Unite, nu va menționa însă în mod explicit SUA. Documentul va urmări să obțină includerea activităților pe internet în Pactul internațional asupra drepturilor civile și politice votat în 1966 de Națiunile Unite și intrat în vigoare în 1976 pentru a proteja drepturile individuale.
'Diplomați germani și brazilieni, și nu numai, s-au întâlnit astăzi pentru a discuta pe marginea unui proiect de rezoluție', a afirmat un diplomat european, prezent la reuniune. 'Scopul este de a transmite un mesaj celor care abuzează de sistem', a adăugat diplomatul respectiv, vorbind sub rezerva anonimatului.
Brazilia și Germania doresc ca internetul să fie menționat în articolul 17 al Pactului potrivit căruia 'nimeni nu va face obiectul unor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața sa privată, a familiei sale, a domiciliului sau corespondenței sale, nici al unor atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale'.
Germania și Brazilia nu și-au ascuns iritarea după ultimele dezvăluiri cu privire la practicile de spionaj ale americanilor ce le-ar fi vizat pe cancelarul german Angela Merkel și președintele brazilian Dilma Rousseff, notează AFP. 
De citit şi

2 comentarii :

Riddick spunea...
CONFIRMED: TWO COUNTRIES SEEKING U.S. COLLAPSE

TWO FOREIGN POWERS CONFIRMED TO BE BEHIND THE CRISIS

We have consistently indicated that one of the foreign powers behind this operation is Germany, and that the engine of this massive intelligence operation is the covert Nazi Strategic Deception Continuum based at Dachau, near Munich, Deutsche Verteidigungs Dienst (or DVD), which has always operated 'independently' of the German Government, is self-financing like the CIA, and is believed to 'report' its activities to the German Chancellor, who is not in the habit, historically, of overruling its global subversive operations against Britain and the United States.

FACT: At the strategic intelligence level, the covert Soviet Union and the covert Nazi Continuum work together, to this day. That these two powers work covertly together was explicitly revealed in the 'Madrid Circular Letter', a document captured by the Allies in the early 1950s en route from the Nazis' German Geopolitical Centre in Madrid, which was set up by the Abwehr in 1942 to plan for the post-war period and, if Germany was defeated, to develop a new methodology designed to reverse the outcomes of the defeats suffered by Germany in the First and Second World Wars.

This notorious document not only trumpeted the Nazi slogan 'Fur uns ist der Krieg niemals vorbei' ('For us the war never ended'), which we have repeatedly cited, but also contained confirmations that Germany's alliance with the West was false, representing no more than a temporary expedient, and that Germany's permanent interests lie in the East:

'... We must not forget that Germany has always considered any orientation towards the West as a policy of expediency, or one to be pursued only under pressure of circumstances.... The so-called American democracy does not deserve the sacrifice of the bones of a single German soldier... US babbling about democracy and so-called 'free enterprise' is such nonsense that we do not need to squander a single moment in refuting this American propaganda swindle'. (1)

The Editor's book 'The New Underworld Order' cites Nazi and related documents to prove that the covert Nazis have, furthermore, persisted with their strategy of reversing the outcomes of the two World Wars, encapsulated in the further slogan, found in a Nazi document captured in 1945 by the Allies: 'We shall establish the Thousand-Year Reich on the Ruins of the United States'.

U.S. SOURCES CONFIRM TWO FOREIGN POWERS ARE INVOLVED IN THIS CONSPIRACY
At 3.30pm on this day, 15th July 2008, the Editor was specifically advised by an impeccable source citing authoritative US sources who advised him of what follows in order that the Editor should be so informed: that the ONGOING destabilisation of the US dollar system and of the US financial and real economies has been proven now to be AN OFFENSIVE BY TWO FOREIGN POWERS.

We cannot elaborate on how we know this, but we can assure you that what has been alluded to on this website and in our publications on this score has now 'suddenly' been confirmed.

Since we know that the covert Pan-German Nazi Continuum has specifically indicated that it seeks to destroy the United States as confirmed above, and since it has always been obvious that the US intelligence operation to pillage the old Soviet economy in the late 1980s and 1990s would in due course trigger what is known in the trade as 'BLOWBACK', the Editor hereby asserts that the two foreign powers that are working together to overthrow the United States are Germany and Russia.

http://riddick2.blogspot.ro/2013/02/confirmed-two-countries-seeking-us.html

Riddick spunea...
The Conservative Monster:

NSA Spy Allegations Against World Leaders a Smear Campaign Against US Intelligence?


I suspect the NSA allegations about spying on other countries was leaked on purpose to discredit the Intelligence Community and for the US to appear like a grave threat to global security. Communists have thoroughly infiltrated the US.

Russia INCREASED espionage after the collapse of the USSR. That was proof that their collapse was staged for strategic purposes. So, Russia is allowed to spy, but the US isn’t allowed?

Don’t forget that Russia has been run by a former KGB spy since 2000, Vladimir Putin. So, are you telling me that Putin has stopped all spying against the US and Europe?

NEVER HAPPEN…

Is the NSA a threat to freedom? Of course, if the Government is run by Marxists. My point is; information like this was leaked to create fear, paranoia and to damage the image of the US around the world. It is working.

Libertarians are the loudest critics here, because like Leftists they despise US Foreign Intelligence Agencies. Libertarians and Leftists wish to give the edge to our Foreign enemies and that is obvious by their comments that I have been reading on the Internet since 2003.

Was Rand Paul really trying to protect Muslim terrorists when he was speaking out about drone attacks or was he really concerned about Americans being killed by them?

So, Rand Paul was concerned that an American would be taken out by a drone while eating an ice cream cone in front of a store or was he concerned about the Al Qaeda terrorists that were getting ‘pegged’ by drones overseas? Be realistic…

http://theconservativemonster.com/?p=11360

luni, 21 octombrie 2013

De-realizarea lumii prin elite false

Prioritate de Dreapta



ART-emis:
[...] Mecanismul prin care s-au săvârşit în toate epocile şi pe durate variate aceste devieri au fost şi sunt elitele false, elitele care ascultă şi aduc popoarele la ascultarea răutății. Procesul sub care s-au manifestat asemenea devieri colective a fost numit de antropologi contracultură. Forma sub care se manifestă conduitele deviate este deopotrivă aceea a sistemului de gândire eronat, a teoriilor mistificate, pe care le numim de aceea şi parateorii, a ideologiilor în genere şi, culminativ, aceea a idolatriilor. Devierile sunt şi ele stratificate, compun altfel spus, un sistem destul de stufos, încât regăsirea în hătişurile lor capătă forma rătăcirii printr-un labirint. Pot fi devieri de la linia învătăturilor revelate, după cum pot fi devieri de la mari traditii şi tot astfel de la rânduielile creationale, fireşti, ba chiar de la cele naturale, date omului prin natura lui. Epoca modernă şi-a justificat devierile slujindu-se în acest sens de conglomerate ideologice, care s-au constituit în forte greu de strunit, slujind un singur scop, acela de a justifica, a legitima devierile. Nici chiar statele cele mai puternice n-au găsit solutia controlului acestor teribile forte ale devierii. Singură Biserica are ghidul şi puterea acestui control căci are acces la învătăturile revelate. Ideologiile se diseminează cu o fortă de difuziune extraordinară gratie marilor corporații intelectuale care se pun în serviciul lor. Uriaşe corpuri de intelectuali se pun în slujba lor, constituindu-se într-o adevărată castă a ideocratilor.
Anii ’90 sunt marcati de escaladarea unui astfel de fenomen. Un „sistem de gândire” aflat deja într-o criză seculară a cucerit elitele politice şi mari segmente ale corporației intelectuale româneşti. Acest „sistem” a trecut prin trei cicluri şi cinci subfaze de criză „teoretico-ideologică” (devoalându-şi, altminteri spus, falsitatea) şi cu toate acestea a fost adoptat de elitele postdecembriste drept unul dintre sistemele exemplare de a gândi problemele „înnoirii” României. Ca şi cum ar fi cu putintă înnoirea unei societăti, reforma ei, convocând în acest scop sisteme teoretice şi ideologice de gândire invalidate de mai multe ori şi în diverse arii ale planetei. În plan teoretic, respectivul sistem de gândire a îmbrăcat forma „teoriilor modernizării” şi a acelei persistente „credinte ideologice” pe care Lovinescu a numit-o printr-un termen memorabil, „sincronism”. Sincronismul şi „teoriile” sincronizării reprezintă sinteza tuturor acelor reprezentări şi sentimente nutrite de credinta că salvarea unei societăti poate veni de la imitatia masivă a institutiilor şi formelor de viată moderne, amplu îmbrătişate în Occident, unele fiind chiar izvodite acolo, adoptate amplu de popoarele europene şi ne-europene indiferent de traditiile proprii şi chiar împotriva lor.
Teoriile modernizării, aşadar, zidite pe postulate sincroniste, sustin că societățile relativ nemodernizate se pot înnoi prin influența societăților relativ modernizate. Procesul influentelor a fost numit, în România anilor 20, „sincronizare”, iar sistemul de idei şi credinte care împărtăşesc o asemenea viziune a fost numit sincronism. Ca sistem de gândire şi de credinte ideologice, sincronismul şi teoriile modernizării, în calitate de corelativ teoretic al acestuia, au înregistrat primul lor prag de criză letală între 1870- 1910 în Europa de est, unde se remarcă şi prima reactie majoră la criza acestui „sistem” prin grupul „teoriilor formei fără fond”, împărtăşite de toti intelectualii epocii, indiferent de orientarea lor ideologică, conservatori (Eminescu, Maiorescu, Motru), liberali (Zeletin), socialişti (Gherea), poporanişti (Stere), tărănişti (Madgearu), neoliberali (Manoilescu). Putem califica această atmosferă de deziluzie obştească şi de masivă reacție la „iluzia lirică” a teoriilor modernizării (nutrită de credinta parareligioasă în rolul crucial al „împrumutului cultural”) printr-o sintagmă: „cultura critică”. Aceasta desemnează o stare intelectuală şi afectivă marcată de „deziluzia în fata progresului”, de brutală „trezire” la realitate din „somnul sincronist”, de „reactionarism” şi, evident, de reorientare a gândirii colective, proces în şi prin care s- au născut un alt sistem de gândire teoretică şi alte idei sociale (şi politice). Noile teorii şi idei sociale reprezintă curentul organic în viata intelectuală a țărilor înapoiate şi totodată expresia eliberării gândirii colective din „colonialismul mental” în care fusese împinsă la startul modernității.
Cum am precizat, prezumtia de bază împărtăşită de toti intelectualii afirmati în curentul de ascensiune a culturii critice a fost aceea că există societăti păcălite, înşelate şi care se autoînşeală mizând pe iluzia că împrumutând o formă (de oriunde ar prelua-o, inclusiv din Apusul Europei) dobândesc automat şi fondul ei spiritual.
Constatarea lor, în noua atmosferă a epocii, a fost aceea că forma împrumutată a rămas o formă goală. Căci n-a adus după ea şi o dezvoltare de aceeaşi măsură a fondului. Fondul social rămâne în continuare nedezvoltat, în ciuda împrumutului masiv de forme apusene (institutii occidentale). Prin urmare, influențele modernizării nu induc dezvoltare, ci, cum va spune A. G. Frank, în anii ’60, aduc subdezvoltare, sau cu termenul teoreticienilor români ai primelor decade ale secolului, „forme fără fond”, autoînşelare, simplă decoratie de fatadă. Teoreticienii fenomenului latino-american au desemnat acest fenomen de propagare a influentei occidentale modernizatoare prin termeni ca: subdezvoltare sau dezvoltare dependentă ori, şi mai exact, capitalism dependent şi „periferialism”.
Deci sincronizarea nu aduce dezvoltare ci dependență (tehnologică, economică, politică şi, ceea ce e mai grav, mentală). Intelectualii din tările dependente prezintă toti acelaşi sindrom regresiv, dependent de „formele de gândire” fabricate de altii şi impuse ca „reguli de gândire” şi de „conduită” socotite valide indiferent de conditiile particulare de timp şi de spațiu. Ei devin astfel „obedienți”, capricioşi şi, pe cale de consecintă, teribilişti, zeflemişti, bonjurişti, neserioşi, simpli scripcari ai unei melodii pe care, în cele din urmă, nici n-o mai gustă, dar pe care nici n-au curajul s-o părăsească, fiindcă ar pierde ocazia de a se manifesta gălăgios în cultură, de a se autointitula grupare progresistă, admisă la catedre, la pupitrul revistelor şi televiziunilor în pozitia de lideri de opinie sau, cum se spune azi, de „analişti”. Este plebea suburbialismului oriental cu mult mai agresivă decât plebea marii metropole a antichitătii romane, care şi ea a reuşit la un moment dat să cucerească Senatul şi să ocupe „pozitiile directoare” ale institutiilor. Şi atunci, ca şi acum, păturile dezordinii au acaparat instituții ale ordinii şi au provocat marea criză care a zguduit „statul roman” terasându-i „panta declinului”.
Toate aceste „fenomene” sunt simptome ale crizei unui sistem de gândire produs de marea metropolă pentru uzanta „periferiilor”. Al doilea proces care se leagă de cel dintâi, adică de imitatia masivă practicată cu o încredere de tipar religios în rolul salvator al formelor imitate, este o masivă culpabilizare difuză: aceiaşi intelectuali obedienti şi necreativi transferă vina pentru eşecurile sincronismului asupra poporului căruia i se aplică cele mai urâte etichete. Lucrurile sunt la fel azi ca şi ieri, în pragul modernizării societătii româneşti, doar că, azi, cultura critică este mult mai fragilă, iar valul, mai precis subcultura „sincroniştilor” este mult mai agresiv promovată. Zeflemeaua a atins proportii teribile în zilele noastre, iar obrăznicia noilor cenuşeri a atins pragurile unei urâte maladii. „Turcitii” s-au înmultit, zeflemiştii de profesie au dezvoltat o adevărată industrie mediatică pe cât de complexă pe atât de stricăcioasă şi de primejdioasă prin efectele sale asupra spiritului public de azi şi de mâine. În egoismul ei „noua clasă” pierde din vedere efectele de lung termen ale fenomenului pe care l-a încurajat prin tot felul de recompense care-au permis acestei plebea scribax să- şi constituie baza logistică (programe, burse, sedii, etc. etc., sunt astăzi speranta celui de-al doilea val al recrutilor amăgirii şi ai mistificării). Lucrul cel mai grav pervertit la noii „recruţi” este memoria părintilor. Ei nu mai vor să ştie de părintii lor, de „locul” originii lor, indiferent care-o fi acela. Lucrul grav, deci, în devierea sincronistă este degradarea memoriei, iar aceasta nu este o chestiune strict ideologică, ci atinge chiar acele categorii sufleteşti, care ordonează fluxul de trăiri în care se includ obiceiuri şi traditii şi deopotrivă amintirea părintilor. Grozăvia fenomenului tocmai în asta constă, că degradează, odată cu institutiile, simple forme fără fond, şi categoriile sufleteşti, adică răneşte trăirile cele mai intime, precum cele la care tocmai ne-am referit: amintirea părintilor, memoria strămoşilor şi cultul eroilor. De vreme ce degradările ating straturile profunde ale sufletului este urgentă căutarea unor metode noi de cercetare a „profunzimilor”. În cercetările noastre am preluat sugestiile unei metode pe care cercetătorii lui Dostoievschi au numit-o „sondaj pneumatologic”. Este metoda regină a sociologiei noologice.
Notă: Textul este extras din cursul - Ilie Bădescu - „Globalizare, comunicare interculturală, identitate și integrare europeană. Perspectiva sociologiei”

*   *   * 
 De citit şi
  • Trădarea elitelor - Astăzi, elita este în plină rejectare a trecutului, în negarea completă a realităţii, și în incapacitatea totală de a oferi o soluție rezonabilă crizei la care a contribuit foarte mult spre a o instala în țară. Să revenim pe scurt asupra acestei trădări, în sensul că elita nu face faţă imensei responsabilităţi cu care este investită.
Conducătorii disonanţi distrug capitalul economic și capitalul intelectual al popoarelor - Revenind la situaţia din România, suntem nevoiţi să sesizăm, de pildă, că atâta vreme cât, în spaţiul comunicării şi al politicilor culturii, partidele sunt folosite ca vehicule pentru ascensiunea unor lideri de opinie disonanţi în raport cu valorile de bază ale poporului român se menţine riscul dezactivării populare faţă de partidele care se vor lăsa astfel folosite. Deocamdată suntem aduşi să constatăm că folosirea partidelor ca vehicule pentru asemenea operaţiuni disonante continuă chiar dacă nu are amploare şi nici regularitate.

Bor: a doua inimă de aur a spațiului românesc

Radu Baltasiu

Bor este un orășel minier din inima Timocului, regiunea de la sud de Dunăre care are ca axă râul Timoc. Până la prăbușirea Imperiului Otoman, locuitorii acestei zone comunicau liber, Timocul și Dunărea nefiind o stavilă, dimpotrivă, apa fiind infrastructura unei logistici înfloritoare. Majoritatea locuitorilor din Timoc sunt români, care nu sunt recunoscuți ca atare, nici de statul sârb, nici de statul bulgar. Numărul total estimat al acestora este de circa 300 mii în Serbia și aprox. 200 mii în Bulgaria. Urgența în aceste comunități o constituie școala și slujba în limba română. În nici una din aceste state „vlahii” nu au dreptul de avea ore în limba română. În nici una din aceste zone statul român nu are o politică coerentă de suport, și, în consecință, manevrele de divizare și de punere la respect a liderilor comunităților locale, sunt tot mai agresive. La Vidin, reprezentantul României este un grec care face afaceri transfrontaliere cu semințe, în timp ce directorii școlilor care au încercat să inițieze ore cu predare în limba română au fost chemați la Sofia și amenințați cu pierderea posturilor. Serbia, care face joc de scenă pentru că dorește să intre în UE, a rejectat permanent demararea predării în limba română în Timoc, deși la nivel de președinte și de prim ministru a promis acest lucru în repetate rânduri.  

Bor

Dimineața de sub răsărit, 19 octombrie.
Aproape că sunt invidios pe sirena de la Combinatul din oraș, unul dintre cele mai mari din Estul Europei, de fapt unul dintre ultimii rămași în picioare: de aici Serbia își extrage aurul, argintul, cuprul și tot aici îl și prelucrează. Practic, orașul modern a fost construit în jurul combinatului. Iar orașul este jumătate românesc, conform datelor neoficiale. Bor are peste 30 000 de locuitori.

Bor, orașul, bulevardele, locuitorii, în jurul mineritului.
utilaje dezafectate cu funcție estetică pe unul
dintre bulevardele centrale. Oct. 2013
În prezent, Bor este un orășel-capsulă: îngrijit, dar cu modernitatea înghețată undeva, între 1980-1990. Războiul și „reformele” de după 1989 au oprit evoluția firească, orașul trecând prin timp, cumva, pe sub o pojghiță de relativă încremenire, prin care răsar cu sfială trimiteri către astăzi: un magazin tip hipermarket, o sală de sport gonflabilă, bucăți de drum european refăcut ... Se vede că locuitorii și administrația au făcut oarecum front comun în prezervarea principalei lor surse de venit: mineritul. Marele combinat minier a rămas de stat, dar și axa estetică a orașului, definiția frumosului cu care locuitorii se arată, provine tot din minerit: unul dintre marile bulevarde, străjuit de blocuri cu firme luminoase de acum 30 de ani - parțial funcționale, este presărat pe toată lungimea sa de utilaje miniere. Munca trebuie să fie frumoasă, din moment ce frumosul este sursa ordinii, deci a traiului de zi cu zi, este mesajul pe care Europa l-a descoperit încă de când Grecia antică. Bravo lor pentru această regrupare a comunității în jurul propriei surse de venit! Dar aceasta nu a fost posibil decât cu ajutorul statului, care a rejectat rapid, în 2009, două privatizări dubioase: una cu căpușata firmă din România Cuprom (2007) și A-Tec din Austria (2008).  Acum salariul în Bor, la Combinat, variază între 400 și peste 1000 de euro, în condițiile în care prețurile, în general, sunt mai mici decât în România. Dar pentru asta îți trebuie o administrație care să aibă ca ideal țara. ... Simplu ca bună ziua.

Bor trăiește în pace cu o uriașă limbă de steril, haldă care se întinde ca o umbră paralel cu bună parte din oraș, blocând deja privirea către munți. La baza ei încep „imediat” combinatul, apoi cartierele muncitorești. Scăpate ca prin minune, pe ici-colo, mai sunt niște case țărănești, fără împrejmuiri, semeții într-o rână cele mai multe, parțial folosite, absurd mărginite de spălătorii auto strident vopsite, garduri industriale, rețele de înaltă tensiune și altele asemenea. Recuperarea lor într-un muzeu al românilor timoceni este o ... urgență mută. Cine să audă? Băieții de la noi care fac tranzacții cu identitatea românilor? Sunt atât de xxx în hoția lor că nu realizează că sârbii, cu care fac afaceri necurate, nu își tranzacționează identitatea națională ci, îi pun pe trimiși de-ai noștri în această postură: să facă schimb cu propria identitate națională: vlahii din Timoc n-ar fi români ci ... vlahi. Comic și dramatic. ... Și așa s-a ajuns ca diplomați români să marșeze pe invenția stalinistă a sârbilor cum că vlahii nu sunt români, așa încât aceștia să nu se mai bucure de sprijinul României ... Și această afacere nu doar este imorală, dar este și ilegală, pentru că, în România, Legea 299 din 2007, modificată prin Legea 176 din 2013, prevede că român este oricine își asumă identitatea, indiferent cum este numit.

Dar Bor mai înseamnă ceva. În Timoc, aurul Serbiei trece prin mâinile românilor, peste 300 de mii după estimările Protopopiatului Dacia Ripensis, și 2600 după numărătoarea securistică a autorităților din 2002. A doua inimă de aur a spațiului românesc (prima e în Apuseni) bate pentru statul sârb, și aș vrea să fim bine înțeleși, nu am nici o problemă cu asta. Doar că în statul sârb sunt și români, și ar trebui să pulseze și pentru ei. Poate tocmai de aceea nici astăzi românii de aici nu au nici un fel de școală în limba română. Nu cumva aurul să fie pentru alții. Este ca și cum clasa politică sârbească s-ar răzbuna pe români pentru că au pierdut 80% din Iugoslavia. Să le fie cu sănătate și să le vină mintea la cap! Spre deosebire de unguri și de albanezi, românii și-au dat viața cu eroism pentru Serbia, în războaiele acesteia. Ba chiar au luat o bună parte din cele mai înalte decorații militare din primul război mondial, după cum mi-au spus istorici români din zonă, pe documente. Ca să nu mai pomenim că, până la apariția statului modern sârb, în secolul al XIX-lea, elita domnitoare românească s-a înrudit constant cu principii și principesele sârbe. Mai mult, minunatul grai timocean, cu inflexiuni oltenești și bănățene, cu totul inedite pentru cineva din România, își datorează existența încremenirii evoluției lingvistice la momentul în care s-a întrerupt transhumanța și circulația liberă a populației peste Dunăre. România, Bulgaria și Serbia formau de facto un spațiu comun în vremea Imperiului otoman, cum i-ar zice azi eurocrații: „o euroregiune”. Și astăzi? Astăzi, biserica sârbă trimite autoritățile să le interzică preoților români să bată clopotele la înmormântări.

Bătălia se duce pe mai multe planuri. Una dintre cele mai importante este separarea românilor de aici de România. Autoritățile sârbești au impresia că dacă pe bănățenii de la Vârșeț îi recunosc de români și pe cei de aici se încăpățânează să le zică vlahi, „cu limbă proprie” - distincție pe care, culmea! și-a însușit-o și consulul din Zajecar (mai jos de Bor), vor reuși să înnăbușe încercarea delicată a românilor timoceni de a se manifesta ca români. Ruina bisericii de la Lăpușna, întemeiată pe teritoriul cnezatul sârbesc de Radu cel Mare în sec. XVI, fu baricadată anul acesta cu chiu cu vai, cu o ușă lăcătuită între doi pereți chinuiți de oprimarea unei uitări răutăcioase (cum poți încuia o ruină!?). Comedia aceasta tragică cu destinul propriilor cetățeni se repetă.

„Spațiul istoric și etnic românesc”, Editura Militară, 1992 (prima ed. 1941-42)


Teatrul „De dragul UE”. Actul 1.
Ministerul sârb al educației aprobă educația
în limba română în Timoc
Românii din Timoc sunt parte a unei centuri latine care străjuiește Dunărea, până la Mare, pe adâncimi variabile în Balcani, uneori cu ramificații până la Egee și Adriatică. Nu putem nega acest fapt, dar îl putem silui. Denaturarea realității este o practică deja seculară a autorităților bulgare și sârbe. O relativă premieră istorică este practica idiocrației românești de a tot da ceea ce nu-i aparține: identitatea românilor pe himera „conviețuirii pașnice” cu vecinii. Cred că putem ieși din acest impas al mediocrității dacă atât noi, cât și sârbii și bulgarii, la nivelul autorităților și elitelor intelectuale care construiesc definițiile asupra spațiului, vom vedea comunitățile românești din perspectiva a ceea ce sunt: cel mai valoros pod peste Dunăre și punte a unei istorii comune zbuciumate. Niciodată românii din Serbia și din Bulgaria nu au avut manifestări separatiste. Și-au dat viața pentru aceste țări în repetate rânduri. Faptul că recunoașterea românilor din Timoc ar însemna apariția dintr-o dată, a unei alte culori etnice la cotul Dunării nu înseamnă că realitatea din teren se va schimba. Dimpotrivă, există riscul ca românii de aici să iasă din istoria lor oprită și să se scuture de ea așa cum au făcut-o în mai multe rânduri. Doar au peste 2000 de ani istorie. Și dacă adăugăm și substratul lor cucutenian, de continuitate neîntreruptă, ajungem la 10 000 de ani. Sârbii și bulgarii au veni aici în valuri, după sec. VI, au o experiență istorică pe aceste meleaguri de abia 1500 de ani. Toată istoria lor încape în Evul Mediu european! Nu cred, totuși, că discuția trebuie să rămână în compararea cv-urilor istorice ale popoarelor, dar e bine să le știm. Pentru că nu e bine să insistăm să forțăm istoria.
Actul al 2-lea. Pentru că „nu există interes” din partea românilor
ministerul nu mai aprobă învățământul în limba română. 



Momentul este critic. De câțiva ani în Bor se vorbește liber pe stradă românește. Dar dacă tinerii nu vor fi socializați la școală în limba, cultura și civilizația românească, nu vor apuca să se bucure prea mult de acest câștig. Distanța față de ei înșiși va fi și mai mare.

Este cazul ca structurile românești să iasă din sindromul antiDespereaux (desenul animat, Povestea lui Despereaux): suntem șoareci pentru că ne este teamă să fim oameni. E cazul să fim ... domni, cu adevărat. Dar a fi domn înseamnă curaj, loialitate, credință. Nu șobolăneala afacerilor personale. :) 




Pentru o sinteză a atitudinii autorităților sârbe față de românii din Timoc, vezi declarația președintelui Serbiei în Politica, 16 sept. 2013: „Nikolic: România încearcă să îi prezinte pe valahi ca minoritate română” /„Nikolić: Rumunija pokušava da vlašku manjinu prikaže kao rumuns”, http://pressonline.rs/info/politika/286196/nikolic-rumunija-pokusava-da-vlasku-manjinu-prikaze-kao-rumunsku.html

Pentru situația educației în limba română în Timoc, vezi RGN press, 16 sept. 2013, „Partia Democrată a Rumânilor din Serbia cere Belgradului respectarea protocolului semnat cu România și introducerea limbii române în toate școlile din Timoc unde învață copii români/vlahi”, http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/asociatii--ambasade/10552-partia-democrat-a-rumanilor-din-serbia-cere-belgradului-respectarea-protocolului-semnat-cu-romania-i-introducerea-limbii-romane-in-toate-colile-din-timoc-unde-inva-copii-romanivlahi.html



Pentru situația generală a românilor din Timoc, vezi:

duminică, 20 octombrie 2013

Distrugerea națiunilor din UE

Prioritate de Dreapta



West Sussex Gazette: 
Destruction of EU nations

Pe 13 iulie 1960, preşedintele francez, generalul de Gaulle, l-a convocat pe Alain Peyrefitte să vină şi să-l informeze despre maşinaţiunile Bruxellesului. Iată ce a spus Peyrefitte: 
"Este sistemul Monnet. El constă tocmai în crearea de situaţii din care se poate scăpa doar prin creşterea dozei de supranaţionalitate. Fiecare nouă dificultate ne duce într-un mecanism care ne împinge un pic mai departe spre un stat federal şi mai slăbește guvernele naţionale".
Cu alte cuvinte, împreună cu regionalizarea şi privatizarea, sistemul Monnet este un instrument pentru distrugerea naţiunilor din Europa. Îl putem vedea acum, în toată splendoarea sa, cu oameni nealeşi care înlocuiesc guvernele democratice în Grecia şi Italia, şi Germania dând tonul.

La începutul anilor '90, când au început discuțiile privind uniunea monetară, cei care au ştiut despre astfel de lucruri au explicat de ce nu ar funcţiona, dar cu toate acestea federaliştii au mers mai departe.

Intenţia lor era de a crea tocmai acea situaţie la care s-a referit Peyrefitte în cadrul discuției sale cu de Gaulle; obiectivul lor este de a finaliza procesul de transformare a ţărilor din UE din naţiuni libere și suverane în provincii dependente ale unui stat totalitar.

Peyrefitte a scris despre întâlnirea sa cu de Gaulle în aceeaşi zi, astfel că, deşi cartea sa a fost publicată abia în 1994, pasajul citat mai sus a fost scris cu mai mult de cincizeci şi doi de ani în urmă.

Cât va trebui să mai așteptăm până când cei învestiți cu autoritate ne vor spune adevărul ?

*   *   *

De Gaulle despre ziarişti : "partida străinătăţii, împotriva partidei naţionale". 

De Gaulle, citat de Peyrefitte:
"Peyrefitte, te rog să nu-i tratezi pe jurnaliști cu prea multă considerație. Atunci când se iveşte vreo problemă, de fiecare dată aceasta faună se înrolează în partida străinătăţii, împotriva partidei naţionale, a cărei purtătoare de cuvânt totuşi se pretinde a fi. Este imposibil de imaginat o astfel de josnicie - și, în același timp, o astfel de inconștiență a josniciei.

Jurnaliștii dumitale au în comun cu burghezia franceză faptul de a fi pierdut orice sentiment de mândrie națională. Ca să poată să ia masa în oraş, ca de obicei, burghezia ar accepta orice asuprire a națiunii. Deja, încă de la '40, ea a fost în spatele lui Pétain, pentru că i-a permis să continue să ia masa în oraş, în ciuda dezastrului național. Cât de minunat ! Pétain era un mare om. Nu-i nevoie de austeritate, nici de efort ! Pétain a găsit aranjamentul. Totul urma să se facă în combinaţie cu germanii, ceva minunat. Bunele afaceri s-ar relua. Desigur, aceştia reprezintă 5% din națiune, dar 5% care, până la mine, au dominat. Revoluția franceză nu a adus la putere poporul francez, ci această clasă artificială care este burghezia. Această clasă care s-a declasat, ajungând să devină trădătoarea propriei sale ţări.

Desigur, "prostimea" nu împărtășeşte nicidecum acest sentiment. "Prostimea" are reflexe sănătoase. "Prostimea" simte unde este interesul național. Nu greşeşte de prea multe ori. În realitate, există două burghezii. Burghezia banului, care citeşte Le Figaro, și burghezia intelectuală, care citeşte Le Monde. Cele două sunt complementare şi se sprijină reciproc. Ele se înţeleg şi îşi împart puterea. Eu unul nu dau doi bani pe faptul că jurnaliștii dumitale sunt împotriva mea. Chiar m-aş îngrijora dacă aceştia nu ar fi. Mi-ar veni rău, mă-nţelegi ! În ziua în care Le Figaro şi L'Immonde ar anunţa că m-ar sprijini, aş considera că are loc o catastrofă naţională !"

Fdesouche.com

*   *   *

Iar acum, antiteza (gaullismului):

"După cel de-al doilea război mondial, gaulliştii şi comuniştii au monopolizat scena politică franceză. Este o alianţă tacită, li se spune gaulo-communistes. Dreapta conservatoare a fost instrumentalizată, complexată, pentru cele petrecute în timpul celui de-al doilea război mondial, a decontat politic episodul Vichy, şi a apărut gaullismul ca surogat al dreptei. Comuniştii au fost legitimizaţi prin participarea lor la Rezistenţă, trecându-se cu vederea episodul lor colaboraţionist 1939-1941 (în urma pactului Germania-URSS din 1939). Acest tip de propagandă a avut succes timp de decenii, dar la un moment dat nu a mai ţinut. Este valabil şi la nivel european, unde datorită lui Margaret Thatcher avem un Tony Blair, datorită lui Aznar avem un partid socialist spaniol democratizat, iar în Franţa stânga se vede nevoită să abandoneze treptat tezele marxiste".

Thierry Wolton (2007)

http://riddickro.blogspot.ro/2011/01/thierry-wolton-gaullistii-si-comunistii.html

 
Clipul a dispărut de pe YouTube :

"Thierry Wolton sur Sarkozy et les néo-conservateurs"

http://www.babelio.com/auteur/Thierry-Wolton/13859

vineri, 18 octombrie 2013

Conducătorii disonanţi distrug capitalul economic și capitalul intelectual al popoarelor

Prioritate de Dreapta




Foaie Naţională:
[...] Revenind la situaţia din România, suntem nevoiţi să sesizăm, de pildă, că atâta vreme cât, în spaţiul comunicării şi al politicilor culturii, partidele sunt folosite ca vehicule pentru ascensiunea unor lideri de opinie disonanţi în raport cu valorile de bază ale poporului român se menţine riscul dezactivării populare faţă de partidele care se vor lăsa astfel folosite. Deocamdată suntem aduşi să constatăm că folosirea partidelor ca vehicule pentru asemenea operaţiuni disonante continuă chiar dacă nu are amploare şi nici regularitate. Aproape toate partidele au fost și sunt folosite ca adăpost pentru operațiunea perversă de administrare a injecţiilor emoţionalităţii agresive contra spiritualității poporului român sau contra Bisericii Ortodoxe, în genere, contra bisericilor lui Hristos. Iar lucrul acesta se va comensura prin căderea voturilor care susţin alianţele politice aflate la guvernare. Orice întârziere în privința anulării alianţelor nenaturale dintre clasa politică şi grupurile intelectuale care compun pseudo-elita disonantă va conduce la escaladarea confuziei, a anarhizării și chiar a dezastrului politic al ţării şi va perpetua fenomenul distrugerii de capital spiritual românesc. Un asemenea fenomen va induce și declinul stocului de inteligenţă funcţională la nivelul tuturor categoriilor de populaţie, dar mai ales la nivelul tinerilor. Prelungirea inerţială a înclinaţiei spre asemenea alianţe cu lideri de opinie rupți de spiritualitatea și nevoile reale ale poporului român va agrava şi fenomenul „idiotizării induse” în diferite categorii de populaţie.
Aşadar, nu Mioriţa este vinovată pentru inapetenţa românilor faţă de schimbări şi de înnoiri, ci această alianţă, explozia grupurilor intelectuale disonante şi graba clasei politice de a se alia cu aceşti „intelectuali” care se fac răspunzători de promovarea emoţiilor identitare negative, cu efectul dezactivării a 60% din numărul regiunilor cerebrale active la membrii popoarelor prețuite de liderii lor (guvernate de conducători slujitori sau „rezonanţi”, cu termenul lui Boyatzis). Un asemenea fenomen bizar şi persistenţa sa pot fi explicate prin combinarea unei anumite filosofii sociale asupra modernizării cu elite și guvernări rupte de popor.

Una dintre prejudecăţile falsificatoare ale teoriei modernizării a fost derivată din credinţa, falsă, evident, că succesul unei societăţi ar depinde de înlăturarea „obstacolelor spirituale” din calea modernizării, adică a valorilor tradiţionale, a religiei ortodoxe (orientale, în genere), a valorilor specificului naţional etc. O asemenea concepţie a fost generată de ideea că modernitatea este pozitivă istoriceşte şi tradiţionalismul este negativ. În realitate, aşa cum ne dovedesc experimental noile cercetări dedicate „guvernării”, liderismului, în genere şi efectelor acestora asupra sistemelor neuronale, o modernizare acompaniată cu distrugerea valorilor bazale ale unui popor aduce după sine distrugerea stocului de inteligenţă funcţională a acelui popor şi compromite astfel baza decolării capitaliste a societăţii respective. Fenomenul a fost de timpuriu deconspirat de inteligenţa ofensivă a elitei intelectuale românești la startul modernităţii, prin teoria formelor fără fond. Cel care a dus la vârf cercetarea fenomenului a fost C Rădulescu Motru prin celebra lucrare, pe deplin actuală, “Cultura română şi politicianismul”, apărută în 1904. Credem că această lucrarea pote fi socotită totodată şi volumul de debut al unui tratat de patologie politică răsăriteană.


miercuri, 16 octombrie 2013

Ilie Şerbănescu: Clasa politică protejată de confruntarea USL-Băsescu

Prioritate de Dreapta

Restructurarea s-a realizat nu prin construcţie, ci prin desfiinţare, nu prin înlocuirea a ceva cu altceva, ci prin demolare. Economic, un transfer imens de active şi activităţi - în parte legal şi covârşitor nelegal! – a avut loc dinspre stat înspre privaţi, persoane fizice sau persoane juridice. Corespunzător acestui gen de restructurare, locurile de muncă au fost amputate la jumătate. Si s-a rezistat social doar prin împingerea în bejenie naţională a vreo trei milioane de români în floarea vârstei şi prin împovărarea definitivă şi iremediabilă a sistemului de pensii.
Clasa politică din România a avut noroc însă cu un conflict înşelător, USL-Băsescu, ce a absorbit şi deturnat adevăratul conflict, eminamente economico-social, din România! Asta, până acum!

Jurnalul Naţional:

Suceala liderilor USL în privinţa proiectului Roşia Montană nu este decât o expresie pervertită a conflictului economico-social major care ar fi trebuit în mod normal să izbucnească în România! O asemenea afirmaţie poate intriga. Îi poate intriga şi pe liderii USL, care este posibil să nu realizeze nici măcar că un conflict economico-social major ameninţă România, darămite că domniile lor au avut de fapt o reacţie tocmai la acest conflict.

Chiar dacă nu se recunoaşte, este o realitate că, la 20 de ani de „postdecembrism” (pentru a evita o caracterizare a perioadei), a venit decontul. Timp de peste două decenii a avut loc o restructurare economico-socială uriaşă. Si forţată, în sensul că s-a desfăşurat prin decizie politică şi nu în mod natural, organic! Restructurarea s-a realizat nu prin construcţie, ci prin desfiinţare, nu prin înlocuirea a ceva cu altceva, ci prin demolare. Economic, un transfer imens de active şi activităţi - în parte legal şi covârşitor nelegal! – a avut loc dinspre stat înspre privaţi, persoane fizice sau persoane juridice. Corespunzător acestui gen de restructurare, locurile de muncă au fost amputate la jumătate. Si s-a rezistat social doar prin împingerea în bejenie naţională a vreo trei milioane de români în floarea vârstei şi prin împovărarea definitivă şi iremediabilă a sistemului de pensii. Se observă lesne că deja la supapa sistemului de pensii ajuns în faliment nu se mai poate apela, că bejenia naţională nu prea mai are debuşee externe riscând să se blocheze şi că activele statului, după o secătuire halucinantă, sunt pe sfârşite. În mod normal, o explozie socială ar urma să bată la uşă. Pe post de generator este însăşi ameţitoarea polarizare socială rezultând nu cumva din capitalism, ci din furt şi colonialism. Văzând că în mod obiectiv are mereu mai puţin de luat de la statul muribund, în contextul epuizării activelor acestuia, capitalul străin a deplasat masiv presiunea asupra populaţiei, înfigând adânc seringa în sistemul de sănătate şi impunând creşterea severă a preţurilor în energie, prin aşa-zisa liberalizare. Urmează sistemul imobiliar, prin preluarea pe nimic de către fonduri străine de investiţii a locuinţelor celor ce nu-şi vor putea achita facturile!

Detonatorul exploziei sociale ar urma în mod logic să fie din aceste zone. În Bulgaria a fost creşterea – impusă extern – a preţurilor în energie, sute de mii de protestatari ieşind în stradă împotriva corupţiei şi monopolurilor secătuitoare. „Am devenit sclavi în propria noastră ţară!”, s-a strigat la marile manifestaţii sindicale din Polonia, poate cele mai semnificative pentru problema în discuţie, deoarece au avut loc în ţara cunoscută ca fiind singura care a trecut prin criză fără recesiune!

Clasa politică din România a avut noroc însă cu un conflict înşelător, USL-Băsescu, ce a absorbit şi deturnat adevăratul conflict, eminamente economico-social, din România! Asta, până acum!

va urma

duminică, 13 octombrie 2013

Democraţia a fost asasinată la Atena




C’est la démocratie qu’on assassine à Athènes

Democraţia s-a născut in Grecia. Ea a fost asasinată sâmbătă 28 septembrie 2013.

 


În momentul în care poliţia politică arestează în timpul nopţii 6 deputaţi pentru fapte pe care nu le-au comis , fără să fi obţinut ridicarea imunităţii lor parlamentare, nu mai suntem în democraţie, ci în dictatură.

Mai ales pentru că razia de la Atena are ca obiectiv principal scoaterea din joc a unui partid politic ce are un lider care a fost dat ca şi câştigător al primăriei Atenei. Iar partidul Zorii Aurii era pe locul doi în intenţia de vot a celor sub 45 de ani.

În aceste condiţii nici nu este nevoie să împărtăşeşti ideile şi metodele celor de la Zorii Aurii pentru a te îngrijora această evoluţie dictatorială într-una din ţările Uniunii Europene. 
De altfel, până la urmă ce ştim cu adevărat despre Zorii Aurii, în spatele ceţii dezinformării ? În spiritul reinformării  , Polemia aduce cititorilor săi un punct de vedere grecesc găsit pe site-ul Voxnr.com

Polémia



Dacă nu cunoaşteţi bine limba greacă modernă ca să puteţi consulta direct site-ul oficial al partidului Zorii Aurii, este extrem de dificil să puteţi avea despre evenimentele în curs o altă versiune decât cea prezentată de marile trusturi mass-media. Site-ul Golden Dawn International, ţinut de către militanţii americani ai Zorilor Aurii, n-a mai fost actualizat de peste o săptămână.

Radio Bandiera Nera, web-radioul mişcării italiene Casapound, a realizat un interviu prin Skype cu Costantino (Kostas) militant istoric al Zorilor Aurii şi prezentator al emisiunii săptămânale în limba greacă, RBN Hellas. Constantino şi-a făcut studiile în Italia şi vorbeşte perfect două limbi. Difuzat în direct marţi la ora 18,00, interviul este de acum disponibil pentru a fi reascultat. Pentru toţi cei care doresc să asculte o altă voce, fără ca neapărat să împărtăşească întreaga ideologie şi să aprobe toate metodele care au făcut ca acest partid să devină cel mai ocărât din Europa, vă prezentăm mai jos traducerea acestui interviu în limba franceză, de către Novopresse.com.

Ce s-a întâmplat cu adevărat ?

După moartea unui tânăr antifascist, acum două săptămâni, în urma unei confruntări dintre suporterii de fotbal într-o suburbie a Atenei, stânga, centrul, socialiştii precum şi dreapta (PPEistă) grecească au început să atace Zorii Aurii. La acel moment sondajele începuseră să ne situeze la mai mult de 15% din preferinţele electoratului, la nivel naţional. Unul dintre liderii importanţi ai partidului nostru (numărul 3) apărea în sondaje ca fiind preferat pentru primăria Atenei, cu mai mult de 60% ca intenţie de vot. Vă puteti imagina ce-ar fi însemnat cucerirea celui mai important oraş al Greciei.

Şi a fost şi el arestat ?

Desigur ! A fost şi el arestat. În acelaşi timp cu primul nostru secretar, precum şi cu secretarul adjunct şi cu alţi patru deputaţi care făceau parte din nucleul istoric Zorii Aurii. Nu erau doar nişte simpli membri, noi veniţi. Au ştiut exact pe cine să aresteze. S-a deschis astfel o vânătoare de “fascişti” cu mai mult de 30 de arestări. Şi nu s-a terminat încă.

Acuzaţiile sunt teribile: principala este “asocierea criminală. De acum înainte toţi militanţii şi electorii, care sunt mai mult de 500.000, sunt trataţi ca şi delicvenţi de către jurnalele televizate şi de radiouri. Apoi, stoarcerea de fonduri, deţinerea de arme. Cu siguranţă că ar vrea să descopere avioane, portavioane şi tancuri. Dar noi, totuşi, ne-am ascuns bine toate tancurile pe care le deţinem.

Trebuie să adaug că săptămâna trecută au arestat patru poliţişti de grad înalt pentru presupuse legături cu mişcarea noastră, precum şi agenţi ai forţelor speciale greceşti. Puteţi vedea că este vorba de un atac bine studiat.

Pe ai noştri i-au arestat sâmbătă, când parlamentul grec nu lucrează, fără a solicita astfel ridicarea imunităţii deputaţilor noştri. Este pentru prima oară nu numai în Grecia, dar cred că în întreaga Europa când un prim-secretar al unui partid, care mai este şi deputat, este arestat fără votul parlamentului.

Poţi să ne explici exact cum funcţionează în Grecia dispoziţiile privind imunitatea parlamentară ? Există o lege de acelaşi gen ca şi în Italia ? [ca, de altfel, şi în Franţa - n.t.]

Da, există o lege de acelaşi tip. Dacă vrei să arestezi un parlamentar trebuie să mergi la parlament, iar deputaţii trebuie să voteze ridicarea imunităţii. Este ceea ce prevăd legile democraţiei. Dar acestea nu au fost aplicate în cazul nostru.

Iată, aşadar, situaţia judiciară. Poţi să ne vorbeşti despre situaţia politică din prezent ? Este mişcarea pe cale să reacţioneze ? Spune-ne, bineînţeles, numai ceea ce este oportun să se spună în public.

Da, chiar dacă liderul nostru este în închisoare, soţia sa care este şi ea deputat este în contact cu el şi este purtătorul său de cuvânt. Vom vedea în următoarele 3-4 zile modul în care evoluează şi se dezvoltă situaţia, inclusiv partea judiciară, şi vom reacţiona.

Dar, ştiţi cum fac ? Intră în casele militanţilor, găsesc tricouri cu Zorii Aurii şi drapele greceşti. În acest sens, ministrul justiţiei a declarat oficial că poliţia are dreptul să oprească şi să percheziţioneze orice persoană care poartă un drapel grecesc pe stradă. În ziua de azi, deci, drapelul grecesc a devenit un lucru penal. În rest au găsit arme-jucărie, cu aer comprimat.

În plus în această săptămână parlamentul va vota o lege nouă “antirasistă”, şi vă imaginaţi care vor fi regulile.

Care sunt dispoziţiile actuale in Grecia ? Există o lege analogă legii Mancino [lege italiană din 1993 , care este analogă într-un mod mai mult mai mai puţin riguros cu legile Pleven şi Gayssot din Franţa - n.t.]

Exista o lege, dar este mai degrabă una «blândă». De exemplu, este permis să utilizezi simbolul fasciei sau să faci salutul roman. Noua lege pe care parlamentul este pe punctul s-o voteze, în schimb, va fi probabil mult mai dură decât legea germană.

Care este reacţia oamenilor obişnuiţi ?

În toata această afacere, aici pot spune ceva pozitiv: oamenii obişnuiţi n-au înghiţit toate aceste minciuni. Vorbesc cu oamenii şi constat că toţi sunt de partea noastră. Chiar şi oamenii care n-au votat până acum Zorii Aurii spun: “de acum voi vota cu ei”. Grecia este un stat care traversează în acest moment o criză teribilă, este probabil deja în faliment, băncile ne-au luat tot, există un nou memorandum [un nou plan de austeritate] pe care deja l-au votat şi nimeni nu ştie, iar în acest timp presa vorbeste despre Zorii Aurii.

Voi, italienii, aţi trăit anii 1970 şi ştiţi ce înseamnă minciuna Statului. Dar, de data asta, probabil că au exagerat.

Avem moralul ridicat, iar cei care pot vin în fiecare zi să protesteze în faţa Palatului de Justiţie, chiar cu riscul de a fi arestaţi.

Sursa : Voxnr.com

Corespondenţă Polémia – 3/10/2013

În imagine: Un deputat cu cătuşe la mâini, luat de către agenţii forţelor speciale cu cagulă pe cap. Imaginaţi-vă ce-ar fi scris Le Monde dacă scena ar fi avut loc in Rusia.

Christos Pappas a fost ultimul dintre cei şase deputati interpelaţi în acest week-end pentru a depune mărturie în faţa judecătorilor. Este cel de-al treilea astăzi care a fost pus în detenţie provizorie aşa cum a fost pus şi şeful partidului Nikos Michaloliakos ( în imagine) în aşteptarea unui probabil proces. Alţi trei deputaţi sunt în libertate provizorie.

*   *   *

1 comment:

Riddick said...

Terorism de stat în Grecia - atacarea unui
partid parlamentar. UE tace.


"Guvernul de ocupaţie a formulat capete de acuzare fără precedent contra
unor parlamentari şi va veni vremea să dea socoteală în faţa poporului. Acest guvern este o organizaţie criminală, care distruge patria, în colaborare cu troika. Antonis Samaras încearcă să arunce ţara în haos
şi război civil. Asta nu se va întâmpla." (parlamentar al partidului Zorii
Aurii, urmărit şi cu mandat de arestare emis pe numele său).

http://riddickro.blogspot.ro/2013/09/terorism-de-stat-in-grecia-atacarea.html


Oligarhia pune la cale un experiment

Keep Talking Greece: With 15 demands Greek Army Reservists want immediate resignation of government

 Keep Talking Greece: Live Blogging: Greece’s Golden Dawn Leader Michaloliakos, several MPs arrested




*   *   *

Ruşine, Radio Europa Liberă !


pentru propaganda deşănţată ("iată duşmanul !"):

http://www.europalibera.org/content/article/25122934.html

Grecia: „Democrația nu-și poate finanța dușmanii”  

„Suntem pe deplin hotărâți să eradicăm această rușine”, a comentat premierul Samaras, spunînd că nici în Grecia, nici în altă țară civilizată nu este loc pentru neo-naziști.



   Premierul Greciei a promis că guvernul său va lua „toate măsurile posibile” pentru a eradica complet partidul de extremă-dreapta Zorii Aurii, ai cărui lideri au fost arestați la sfârșitul săptămânii.

   
Vorbind luni în Statele Unite, la o întâlnire cu reprezentanții evreilor americani, premierul elen Antonis Samaras a spus că grecii sunt „oameni deștepți” și și-au dat seama ce hram poartă partidul de extremă-dreapta Zorii Aurii. „Cred că grecii își dau seama că nu e bine să urmeze un partid cu idei și poziții ideologice atât de extremiste”, a spus Samaras, adresându-se unei întâlniri a Comitetului Evreiesc American, care promovează drepturile evreilor la scară globală.

   
În relatarea ei de la New York agenția Associated Press amintește că Zorii Aurii, fostă grupare naționalistă cu rădăcini neo-naziste, năcută în anii 1980, s-a bucurat de o creștere rapidă de popularitate, după ce Grecia a fost lovită de criza financiară în urmă cu aproximativ șase ani. Partidul a obținut 18 locuri în Parlamentul cu 300 de locuri la alegerile din 2012.

   
De la alegeri formațiunea extremistă a fost învinuită de numeroase atacuri violente, majoritatea împotriva imigranților, dar și a gay-ilor și activiștilor de stânga. Zorii Aurii a intrat în defensivă după 17 septembrie, când un suporter de-al partidului a ucis cu lovituri de cuțit un cunoscut rapper antifascist într-un cartier al Atenei. Deși partidul a negat orice legătură cu atacul, moartea cântărețului Pavlos Fissas pare să-i fi știrbit popularitatea.

   
Sâmbăta trecută, forțele antiteroriste ale poliției elene au început să aresteze membri influenți ai partidului, iar până luni șase parlamentari, inclusiv doi lideri de partid, 14 alți membri și doi polițiști bănuiți că ar simpatiza cu Zorii Aurii au fost arestați. S-au emis mandate de arestare pentru alte zece persoane.

   
Poliția a spus că în timpul raidului la locuința parlamentarului Christos Pappas a găsit printre altele un portret al lui Adolf Hitler cu inscripția „Zorii Aurii”, căști militare SS, zvastici și medalii fasciste și sticle de vin goale având pe etichete chipul dictatorului fascist italian Benito Mussolini.

  
„Suntem pe deplin hotărâți să eradicăm această rușine”, a comentat evenimentele la New York premierul Samaras, adăugând că nici în Grecia, nici în altă țară civilizată nu este loc pentru neo-naziști.

   
Ofensiva împotriva partidului Zorii Aurii a cuprins prima arestare de parlamentari în Grecia după restaurarea democrației în 1974, după dictatura militară.

   
În cuvântarea sa de la New York, unde se afla cu ocazia Adunării Generale ONU, premierul Samaras a subliniat legătura dintre Zorii Aurii și depresiunea economiei, care a șters cu buretele un sfert din produsul intern brut al Greciei, trimițând șomajul la rata-record de 27%. Printre tineri, proporția celor fără muncă este de peste 60%.

   
Samaras a insistat că grecii care au votat cu Zorii Aurii nu trebuie considerați neo-naziști, spunând că ei au reacționat doar la „vremurile teribile” prin care trece Grecia. Premierul elen a mai spus că arestarea oficialilor și suporterilor formațiunii parlamentare de extremă-dreapta este o premieră în Europa și că alte țări din regiune se confruntă cu ascensiunea unor ideologii similare. „Sperăm ca măsurile luate de noi... să creeze un precedent în Europa”, a mai spus Samaras, adăugând că eradicarea extremei-drepte se va accelera odată ce șomajul va începe să scadă.

   
Luni seară guvernul elen a trimis în Parlament un proiect de lege care urmează să oprească finanțarea de la buget a partidului Zorii Aurii. Legea prevede ca orice partid care are membri acuzați de delicte grave să nu mai poată primi fonduri de la stat. „Democrația nu-și poate finanța dușmanii”, a spus vicepremierul și ministrul de externe de la Atena Evangelos Venizelos.

   
Tot luni guvernul elen a anunțat că va prezenta curând Parlamentului o lege anti-rasistă, aliniind legislația Greciei cu cea din alte țări europene. Noua lege a fost promovată de partidul socialist al ministrului de externe Venizelos, dar conservatorii premierului Samaras și-au exprimat rezerve, spunând că ea nu face decât să dubleze legislația deja existentă.